Cele mai mari farse din istorie care au avut efecte puternice
Calul Troian
Legenda Calului Troian, transpusă de poetul Virgiliu în poemul Eneida, este considerată un dintre cele mai mari farse din istorie. Legenda spune că grecii, într-un război de lungă durată împotriva locuitorilor din Troia, au construit un cal gigant şi l-au oferit troienilor în semn de pace. După ce aceştia au introdus calul în cetate, din acesta a ieşit o armată de greci care a cucerit Troia. Expresia „calul troian” este folosită, în continuare, de foarte multe ori, la modul figurativ.
Omul din Piltdown
În 1912, Charles Dawson şi Arthur Smith Woodward au pretins că au descoperit, în Anglia, rămăşiţele fosilizate ale celei mai timpurii fiinţe humanoide. Cei doi încercat să reconstruiască craniul fiinţei pe care l-au denumit „Omul din Piltdown” şi care scotea în evidenţă veriga lipsă dintre oameni şi maimuţe. A fost nevoie de peste 40 de ani pentru ca oamenii de ştiinţă să-şi dea seama că au fost păcăliţi, deoarece Dawson şi Woodward au combinat, de fapt, un craniu de om şi un maxilar de urangutan.
Razboi cu bombă falsă
În 1915, în timpul Primului Război Mondial, un pilot francez a survolat tabăra germană şi a aruncat o încărcătura ce semăna cu o bombă.
Soldaţii germani au fugit speriaţi, însă, după ce au constatat că nu se produce nicio explozie, s-au apropiat discret să verifice „bomba”, care s-a dovedit a fi o minge de fotbal însoţită de mesajul „Păcăleala de 1 Aprilie!”.
Romanul „Războiul lumilor”, citit la radio
În noaptea de Halloween, în 1938, la postul naţional de radio din SUA a fost citit în direct romanul SF al lui H. G. Wells, apărut în 1898, care prezintă încercarea marţienilor de a coloniza pământul. Moderatorul Orson Welles a difuzat un „jurnal de urgenţă” în care a citit cartea prezentând evenimentele ca pe nişte fapte reale, iar oamenii care ascultau adaptarea radiofonică a textului au crezut că extratereştrii invadează Statele Unite. Ulterior, Welles a susţinut că nu a anticipat că respectiva ştire va crea isterie în rândul lumii.
Submarinul U-505
În mijlocul celui de-al Doilea Război Mondial, mai exact la 4 iunie 1944, armata Statelor Unite a reuşit să captureze un submarin german, denumit U-505. În încercarea lor de a-i învinge pe nemţi, americanii au decis să păstreze submarinul şi echipajul, pentru a se putea folosi de tehnica nemţească. Submarinul a fost remorcat la Bermuda, iar cei 58 de soldaţi nazişti au fost izolaţi şi nu li s-a permis să trimită scrisori îm ţară. Oficialii germani i-au considerat morţi pe membrii echipajului, dar aceştia au fost eliberaţi la sfârşitul războiului.