ECLIPSĂ de Soare 2015. Obiceiuri din popor ale românilor. Ce făceau strămoşii noştri pentru a speria demonul care voia să înghită Soarele

Aflăm mai multe despre semnificaţiile eclipselor dintr-un interviu Descoperă cu Mario Barangea, doctorant al Facultăţii de Filosofie şi Lector al Fundaţiei Calea Victoriei.

Descoperă: Cum au fost privite eclipsele de-a lungul istoriei? Oamenii s-au temut de astfel de fenomene astronomice sau le-au interpretat ca pe semne divine?

Mario Barangea: Pentru gândirea magico-mitică, Soarele este dătătorul vieţii şi susţinătorul ei. Nimic din cele de pe Pământ, atât de necesare omului, nu se produc şi nu se petrec dacă Soarele nu şi-ar întinde puterile sale asupra celor de aici. De aceea a existat dintotdeauna o viziune de tip contrastant între darurile vieţii, reprezentate de izvorul lor –Soarele şi pericolele nopţii, semnificate prin valenţa demonică a întunericului dens şi rece.

Este doar unul dintre motivele de teamă acela întruchipat de producerea unei eclipse. În eclipsă, Soarele este obnubilat de întunericul nopţii de la miezul zilei. Soarele este deci într-un mare pericol şi trebuie cumva ajutat să treacă această punte primejdioasă.

Divinităţile centrale din orice panteon au atribute solare. Prin urmare zeii sunt direct ameninţaţi în centrul puterii lor. Numai demonii pot face asta, conform gândirii mitologice. E mai mult decât un spectacol cosmic, e un război de scurtă durată şi desfăşurat în întreg universul între viaţă şi moarte. În aceste condiţii e firesc să vorbim de teama faţă de un asemenea fenomen.

Descoperă: Ce semnificaţii au fost atribuite eclipselor de diverse civilizaţii?

Mario Barangea: Indiferent despre ce fel de civilizaţii sau culturi vorbim, semnificaţiile au fost întotdeauna strâns legate de mythos. Adică foarte puţin din modul de gândire tradiţional a fost influenţat de astronomia empirică, observaţională.

Semnificaţiile s-au aflat mereu în proximitatea  ideii mai mari a magicului. Iar gândirea magică le permitea celor din vechime să evalueze altfel realitatea eclipsei.

Această manieră specială nu implica nici de departe explicaţia pe care ne-o oferim astăzi despre fenomenele cosmice de tipul eclipselor. E, în fond, diferenţa dintre gândirea modernă (omul – observator desprins de realitatea pe care o observă) şi gândirea arhaică (omul – în mijlocul evenimentelor şi realităţilor cosmice). În general e vorba despre o situaţie de dezechilibru universal.

Dacă admitem că vitalitatea conferită de Soare este întunecată de puterile demonice reprezentate de diferite animale sau fiinţe de sorginte ocultă, atunci suntem exact în miezul chestiunii, căci despre asta e vorba: despre ideea de moarte (aparentă) a astrului zilei.

Descoperă:  Au existat civilizaţii care practicau anumite ceremonii doar cu ocazia eclipselor? 

Mario Barangea: Fie că vorbim despre indieni, chinezi, mayaşi, semiţi, fenicieni sau alţii, toate aceste societăţi, prin cultura lor religioasă, permiteau existenţa unor ritualuri specifice de restabilire a ordinii cosmice ameninţate de eclipsă. 

Ceea ce nu este documentat, se regăseşte în folclor astăzi. Folclorul (şi credinţele superstiţioase care îl compun) e unul dintre cele mai valoroase instrumente de analiză a mentalului arhaic al popoarelor.

Rămăşiţe ale vechilor ceremonii se regăsesc şi astăzi în folclor. De pildă în unele tradiţii româneşti este vorba despre gonirea ”întunecării” prin zgomote (bătăi de clopot sau bătăi ”în lemn”).  A face zgomot în vremea eclipsei e o relicvă de ritual bazat pe credinţa că zgomotul ”sperie” entitatea demonică ce vrea să înghită Soarele.