De ce nu ne mai plac virginele?

 

De la preţuire la practici aberante

 

 

Primul act sexual al unei femei ar trebui la prima vedere să o privească strict pe ea şi pe partenerul ales. Numai că fiind o specie extrem de socială, familia, clanul, tribul, satul etc. au considerat dintotdeauna că acest moment este unul extrem de important şi pentru durabilitatea viitoarelor familii, prin urmare, toate culturile şi civilizaţiile omeneşti au dezvoltat în timp foarte multe tradiţii şi obiceiuri legate de virginitatea femeilor. Semnificaţia acestei stări virginale, a fost şi este încă legată de concepte precum puritate şi fidelitate.

 

În Antichitate, termenii de virgină şi virginitate, nu se referau doar la starea viziologică a unei fete sau femei care nu şi-a început viaţa sexuală, ci şi la o stare proprie unor zeităţi feminine precum Artemis şi Kore. Pe baza cercetărilor istorice se poate afirma că doar atunci când căsătoria, monogamia şi posesivitatea femeii au devenit regulile conducătoare ale relaţiilor dintre bărbaţi şi femei, a început să fie preţuită virginitatea sexuală (în special pentru preoţi şi viitorii soţi) a femeii.

 

Adesea în trecut, dar şi în zilele noastre, este cerută dovada virginităţi unei fete, iar legat de acest aspect s-au dezvoltat numeroase obiceiuri legate de momentul deflorării. Situaţia a dus la numeroase drame, cu atât mai mult cu cât conform studiilor medicale, doar 42 dintre femei se nasc cu un himen care poate sângera în momentul deflorării. La circa 47 % dintre femeile lumii, himenul este foarte flexibil şi se rupe relativ târziu după primul contact sexual, în schimb în cazul procentului de 11 % dintre femeile rămase, himenul acestora este atât de subţire încât se poate rupe cu uşurinţă în timpul unor mişcări mai ample ale corpului, spre exemplu în timpul efortului intens depus la sport sau în urcarea unui munte.

 

 

Pornind de la aceste realităţi, în unele culturi, importanţa virginităţii premaritale este atât de mare încât femeile se tem săfolosească tampoane vaginale sau chiar să intre într-un cabinet ginecologic, fiind convinse că pot oricând să-şi piardă virginitatea acccidental. În multe ţări, fetele care s-au dezvirginat accidental sau şi-au început viaţa sexuală dar conform cutumelor local trebuie să se mărite virgine, îngroaşă coada din faţa clinicilor care fac operaţii de himenoplastie. În unele culturi, lucrurile degenerează spre extreme periculoase.

 

Astfel, în multe ţări africane şi asiatice, dar şi sporadic în Europa, o femeie nemăritată care nu mai este virgină din orice cauză, precum dezvirginare accidentală, viaţă sexuală sau chiar viol, este ostracitază, blamată, bătută şi chiar ucisă în ceea ce se cheamă „omoruri pentru onoare”, nimic altceva decât cazuri cutremurătoare în care fata care nu mai este virgină este ucisă în bătaie chiar de către tatăl şi fraţii săi, pentru „vina” de a fi victimă a unui viol sau de a se fi născut cu un himen flexibil sau chiar inexistent.

 

Se poate şi mai rău de atât, după cum o certifică situaţia din unele ţări africane în care bărbaţii cred că cel mai bun leac pentru cei care au SIDA, este sexul cu o fată virgină. Drept consecinţă, în acea parte de lume, multe fete virgine sunt răpite şi violate de către suferinzii de SIDA, cu consecinţele lesne de imaginat…

 

Nici societatea europeană nu a fost lipsită de comportament extrem în privinţa virginităţii femeii. Ba din contră, în trecut şi în Europa au existat practici aproape la fel de crude şi aberante precum cele din Africa şi Asia zilelor noastre. Se poate spune, fără prea mari exagerări, că evoluţioa socio-culturală a Occidentul a fost puternic influenţată de integritatea himenului a generaţii întregi de femei. Numai exemplul aşa numitului „Jus Primae Noctis”, un act samavolnic prin care regii şi nobilii occidentali îşi permiteau cu de la sine putere să dezvirgineze tinerele soţii ale supuşilor chiar în prima noapte de căsătorie, spune multe despre importanţa pe care societatea vestică a dat-o în trecut stării de virginitate.

 

În plus, virginitatea viitoarei mirese era o garanţie solidă că linia de sânge rămânea „nepoluată” până în momentul căsătoriei, iar fiecare viitor tată şi cap de familie era cumva sigur că primul copil (deci cel care moştenea cea mai mare parte a averii) era al lui. Aşadar, virginitatea tinerelor femei era o necesitate pragmatică în cadrul formării de alianţe strategice între familiile nobiliare şi casele regale europene. Evident, şi oamenii din straturile următoare ale societăţii doreau şi tindeua adesea la nivel subconştient să semene cu nobilii şi regii, aşa că importanţa virginităţii a fost mult timp la mare preţ chiar şi în rândul negustorilor, ţăranilor şi a altor categorii sociale.

 

 

Fapt bizar, dar cât se poate de adevărat, până la finele secolului 18, medicii europeni avertizau totuşi că o femeie nu trebuie să-şi păstreze virginitatea pe termen lung, ci trebuie să se căsătorească cât mai repede (evident virgină), altfel starea de virginitate îi va pune în pericol starea generală a sănătăţii. În tratatele medicale acelor vremuri era scris negru pe alb că dacă o femeie nu scapă cât mai repede de virginitate şi îşi amână debutul vieţii sexuale, o paşte nici mai mult nici mai puţin decât „cloroza” (pielea femeii se va înverzi) şi „sufocarea uterului” (adică în lipsa actului sexual, se credea că uterul se desprinde şi porneşte hai-hui să colinde prin trup sfârşind în cele din urmă prin blocarea plămânilor şi moartea prin sufocare)…

 

După perioada renascentistă, oamenii au început să pună accent pe valoarea castităţii în sine, care,  în mod paradoxal, nu trebuia neapărat să fie însoţită de virginitate. De fapt, menţinerea cu orice preţ a virginităţii începea să fie privită aproape la fel de suspicios precum evitarea măritişului şi a naşterii de prunci.

 

Doar două dintere cele mai faimoase virgine subversive din istoria omenirii, Ioana d’Arc şi regina Elizabeta I a Angliei, au fost exemple clare în acest sens, Prima, prin hainele şi atitudinea ei masculină pretindea că are linie directă cu Dumnezeu, a plătit pentru insubordonarea ei prin arderea pe rug. În schimb, regina Elizabeta a Angliei a ştiut să facă o virtute politică din starea ei de castitate. Un fel de călugăriţă secularistă, regina Angliei a ales să nu fie mireasa lui Hristos, ci s-a căsătorit cumva cu patria sa. 

 

Însă relaţia dintre virginitate şi bunăstarea şi liniştea socială nu erau nimic nou. Încă de la începuturile Evului Mediu, fetele virgine erau preţuite atât de secularişti cât şi de cei religioşi.

 

 

Apusul virginităţii, cutremurarea instituţiei căsătoriei şi extremele comportamentului uman

 

 

Situaţia s-a schimbat mult în zilele noastre. În prezent, virginitatea femeii nu mai este la preţ decât în societăţile tradiţionaliste, în ţările  cu regimuri religioase dure din Africa şi Asia, sau în familiile şi comunităţile care trăiesc după cutumele vechi care preţuiau această caracteristică fiziologică a femeii. În restul lumii, conform tuturor studiilor şi estimărilor, se pare că bărbaţii nu mai apreciază virginitatea femeii, sau în niciun caz nu mai văd în acest aspect o calitate atât de apreciată de bărbaţii din trecut.

 

Cauzele acestei importante schimbări de optică şi atitudine la adresa femeii şi intimităţii sale sunt deosebit de interesante şi merită să fie reamintit.

În primul rând, privind retrospectiv, se poate observa o importantă modificare a comportamentului sexual uman pe plan mondial, care a survenit la finele celul de-al doilea Război Mondial. Atunci, după o perioadă de acalmie, societatea occidentală, motot al dezvoltării tehnologice şi culturale a omenirii din acele timpuri a dat naştere culturii pop cu tot ce înseamnă ea, de la fenomenul Hippie la explozia muzicii pop, rock, hip-hop, etc.

 

 

Pe lângă aceste noi apariţii pe scena cultural-socială a tinerilor din acele vremuri, omenirea s-a confruntat cu apariţia aşa numitei Revoluţii Sexuale (care a marcat definitiv comportamentul sexual uman prin apariţia pilulei contraceptive şi ridicarea libertinajului sexual la rang de normalitate) şi recrudescenţa fără precedent a curentelor feministe la nivelul societăţii occidentale.

 

Evident, după cum putem constata cu ochiul liber, restul lumii nu a făcut decât să preia (şi să modifice insignifiant pe alocuri) în timp aceste trenduri de comportament socio-sexual. Un alt factor care a dat o mare lovitură menţinerii şi aprecierii virginităţii femeii a fost, şi încă este, industria pornografică. Milioanele de filme, reviste, publicaţii şi produse pornografice nu au făcut şi nu fac decât să creeze, deeopotrivă în subconştientul majorităţii tinerilor şi tinerelor, ideea că virginitatea femeii este un ghinion, o ruşine, o stare de care aceasta trebuie să scape cât mai repede, etc.

 

Conform multor sociologi s-a ajuns până la nivelul în care în multe grupuri de fete din licee şi chiar şcoli, fetele virgine sunt izolate, frecvent ironizate şi considerate chiar „proaste şi urâte” de către restul fetelor „emancipate” care văd în pierderea cât mai timpurie a virginităţii o dovadă de curaj şi modernism.

 

În aceste condiţii, în mod treptat şi repetat, ultimele generaţii de bărbaţi au fost şi ele influenţate de tot cumului de factori enunţaţi anterior. Aşadar, în prezent nu mai este nicio surpriză în a descoperi că marea majoritatea a tinerilor bărbaţi se feresc să înceapă relaţii pe termen lung cu fete virgine. În mentalitatea acestora există temerea că acestea nu sunt „experimentate sexual”, nu au experienţă sentimentală, au comportament psiho-emoţional extrem de imprevizibil, sau chiar cred că este ceva în neregulă cu acea fată dacă nimeni nu s-a culcat cu ea până în acel moment, într-un cuvânt nu este de dorit începerea unei relaţii cu o virgină.

 

Dacă cercetăm mai detaliat comportamentul bărbatului modern faţă de fetele virgine, mai descoperim o temere surprinzătoare, dar care are legătură cu încrederea bărbaţilor în propria virilitate şi sexualitate.

Spre exemplu, mai multe studii care au avut ca motiv descoperirea motivelor pentru care bărbaţii nu mai apreciază la ora actuală fetele virgine, a scos la iveală faptul că majoritatea celor intervievaţi se temeau să se căsătorească sau să înceapă o relaţie de lungp durată cu o astfel de fată pe motiv că „o virgină nu ştie nimic despre sex, prin urmare există riscul să se sature sau să se plictisească de soţul ei pe motiv că este singurul bărbat cu care a avut viaţă intimă, şi prin urmare ar fi tentată să experimenteze ulterior cu mai mulţi bărbaţi. Fie pentru a-şi definit preferinţele sexuale, fie femeia în cauză ajunge să creadă că alţi bărbaţi îi pot oferi satisfacţii sexuale mai mari decât primul ei partener sexual”.

 

 

În plus, dacă cercetăm cu atenţie tendinţele spre care se îndreaptă relaţiile dintre bărbaţi şi femei în societatea modernă, consumerist-hedonistă din prezent, în care totul pare să fie pe „fast-forward” iar oamenii trăiesc sub imperiul grabei, stresului şi al fasusul conflict între sexe, însăşi insituţia căsătoriei este într-un periculos declin.

 

Acest aspect se observă şi cu ochiul liber, şi este confirmat din plin de studii şi statistici. Ori în atari condiţii, când căsătoria şi familia tradiţională încep să se destrame în societatea modernă şi tot mai tehnologizată, influenţată tot mai mult de modele, curentele şi mentalităţile occidentale, este evident că virginitatea femeii, altă dată atât de preţuită, nu mai are importanţă nici pentru femei, şi cu atât mai mult pentru bărbaţi.

 

Şi nu există exemple mai concludente în această direcţie, decât avalanşa de oferte on-line ale unor tinere care îşi vând virginitatea pe Internet, fiind dispuse să se ofere celui care plăteşte cel mai mare preţ.

Şi cum specia umană din prezent este definită de extremele comportamentelor sale faţă de orice aspect, în acelaşi timp cu tinerele occidentale care îşi vând virginitatea pe Internet, zeci de tinere bănuite că nu mai sunt virgine sunt omorâte cu pietre sau mutilate pe viaţă în unele ţări din Africa şi Asia de sud-vest.

Chiar şi în complexa povestea virginităţii femeii, situaţia oscilează nebănuit între hilar, ostentativ şi tragic. Q.E.D.