Superstiţiile au însoţit fidel omenirea încă de la începuturile sale pierdute în adâncul istoriei. Nici în prezent, superstiţiile nu dau înapoi, ci din contră supravieţuiesc şi se adaptează în cele mai diverse şi neaşteptate moduri. Unele dintre ele sfidează raţiunea, altele par de-a dreptul scandaloase şi de neacceptat, unele sunt nevinovate şi deseori hazoase, în timp ce altele oripilează în mod direct şi fără menajamente.
Toate acestea sunt superstiţiile care refuză să moară şi pe care alegem să le păstrăm, cel mai adesea din amuzament sau din dorinţa de a ne păstra o parte a specificului naţional.
1. În India se crede şi în prezent că masturbarea duce invariabil la impotenţă sexuală
2. În Japonia, pe de altă parte se crede că masturbarea creşte coeficientul de inteligenţă al bărbaţilor, pe motiv că aceştia se pot concentra mai uşor dacă s-au masturbat recent.
3. În unele părţi din România se crede că dacă apare vreun păduche pe fruntea unui om care boleşte la pat, acela nu va trăi mult.
4. Tot la noi în ţară se crede că nu este bine sa se tăia unghiile copilului mic, până ce acesta împlineşte vârsta de un an, căci altfel devine hoţ când va creşte.
5. La români se crede că atunci când visezi urs, are să dea norocul peste tine.
6. La englezi se crede că la capătul curcubeului este întotdeauna o comoară îngropată.
7. Soldaţii romani obişnuiau să studieze antent furnicili înainte de începerea bătăliilor. Dacă furnicile se luptau între ele, întreaga armată romană de la generali la centurioni, decurioni şi simpli legionari, era convinsă că inamicul era undeva pe aproape.
8. În toată Europa se crede că dacă te mănâncă palma, este semn că vei primi bani.
9. La fel, o veche superstiţie europeană spune că nu este bine să te căsătoreşti în luna mai, altfel mariajul nu va ţine nici măcar un an de zile.
10. Nu trebuie să deschizi umbrela în interiorul casei, căci acest gest ar atrage ghinionul.
11. În România se mai crede că dacă eşti căsătorit, nu trebuie să mănânci pe vatra cuptorului, căci ajungi văduv.
12. O veche credinţă europeană spune că dacă stai în interiorul unui cerc, eşti la adăpost de spiritele rele.
13. La fel, dacă ai un caras auriu în acvariu, atragi ghinionul în casă.
14. Când rămâne mămăliga lipită pe ceaun, să n-o mănânci căci vin necazurile despre tine. Este o superstiţie răspândită mai ales în Moldova.
15. La români se crede dintotdeauna că nu este bine să faci copiii în zilele de sărbătoare, căci acei copii se vor naşte cocoşaţi sau cu vreun alt defect fizic.
16. Tot la români se crede că cine fură vreo găină sau altă pasăre de curte, pe lumea cealaltă va fi pedepsit să le numere toţi fulgii. După ce termină de numărat, vine o pală de vânt şi risipeşte fulgii, iar hoţul de găini trebuie să numere iarăşi fulgii şi penele păsărilor pe care le-a furat cât timp trăia.
17. Pentru a avea noroc tot anul, trebuie să porţi haine noi în ziua de Paşte.
18. Când data de 13 a fiecărei luni cade într-o zi de vineri, acea zi este prin devfiniţie una plină de ghinioane.
19. Dacă o pasăre mică se izbeşste în zbor de fereastra unei case şi moare în urma impactului, în multe ţări din lume, se crede că cineva din acea casă va muri în scurt timp.
20. În Moldova se crede că oamenii care au gropiţe în obraji sunt predispuşi să fure.
21. Dacă faci focul iar lemnele aprinsede tine ţiuie şi şuieră, este semn că te vei certa cu cineva.
22. La români exista pe vremuri interdicţia de a omorâ orice fluture intrat ziua în casă, căci se credea că acela este sufletul unui copil omorât.
23. Când tinerii merg la cununie şi pe drum viitoarea mireasă se împiedică de ceva, este semn sigur că nu mai este fecioară.
24. La români se credea că nu este bine să se sacrifice animale sau păsări în ziua de duminică, căci este mare păcat.
25. Tot la români se crede că diavolii aud tot ce vorbesc oamenii, nu însă şi ce gîndes aceştia.
26. În Oltenia se credea că nu este bine ca mamele să-şi sărute băieţeii pe spate, căci aceştia se vor face curvari şi afemeiaţi atunci când vor creşte mari şi vor deveni bărbaţi.
27. În Franţa se crede că dacă ţii în mână o broască ţestoasă şi aceasta se urinează pe tine, atunci trebuei să-ţi pui orice dorinţă, căci se va îndeplini negreşit.
28. Dacă omori greieri, vei atrage ghinionul asupra ta.
29. Când îţi rugineşte vreun cuţit, este semn că cineva din casă a tăiat ceva de furat cu acel cuţit.
30. La chinezi se crede că statuile cu lei şi dragoni din faţa caselor alungă toţi demonii.
Peste tot în lume se crede căziua de 13 aduce ghinion. Statisticile însă nu confirmă că în zillele de 13 s-ar întâmpla mai multe nenorociri decât în alte zile. Sursa Foto: Shutterstock
31. La polonezi se crede că dacă miroşi o floare de păpădie, vei urina în pat în noaptea următoare.
32. La foarte multe culturi se crede că rolul vălului miresei este acela de a o proteja de deochi şi ghinion.
33. Marinarii se fereau să ucidă chiar şi accidental pescăruşi sau albatroşi, de teama ghinionului care urma să le lovească atât echipajul, cât şi corăbile.
34. Se crede că croncănitul ciorilor anunţă mari nenorociri.
35. Se crede că oamenii care au mâinile calde, au în schimb sufletul rece.
36. La români se credea că niciu bogat nu va intra în Rai, căci „nimeni nu poate să o boierească în amândouă lumile”.
37. Când îţi transpiră palmele, vei lua bătaie.
38. Să nu-ţi faci nevoile pe poarta sau gardul cuiva, căci pe lumea cealaltă acela îşi va face nevoile pe tine.
39. Când îţi ţiuie urechile, te înjură sau te vorbeşte de rău cineva.
40. Când la masă se varsă vinul din pahar, este semn de veselie.
Simbolul ochiului albastru se crede că alungă ghinionul şi deochiul, această credinţă fiind foarte răspîndită în Turcia şi în alte ţări musulmane. Sursa Foto: Shutterstock
41. Dacă iarna pisicile se apucă brusc să sară şi să se joace prin casă, este semn sigur de ninsoare cu viscol.
42. La români se crede că Sfârşitul Lumii va veni când vor fi crâşme la toate marginile de drum, moşnegii vor lua de neveste fete tinere, iar babele vor lua de soţim bărbaţi tineri.
43. Nu trebuie să omori câine sau pisică, căci nu-ţi vor ieşi murăturile bune.
44. În Turcia se crede că nu este bine să mesteci gumă de mestecat la miezul nopţii, căci mesteci din carnea celor morţi.
45. În Marea Britanie se crede că nu este bine să mănânci salată verde, căci nu vei mai putea face copii.
46. Când cântă cocoşul în pragul uşii, urmează să îţi vină oaspeţi acasă.
47. În Spania, se obişnuieşte să se mănânce struguri în noaptea de Anul Nou pentru a goni ghinionul din anul care tocmai a sosit.
48. Se crede că dacă ai mereu un măgar în preajmă, diavolii nu se vor apropia niciodată de tine.
49. Când cucul cântă şi noaptea, va fi un an bun.
50. Nu trebuie niciodată ca băieţeii să fie loviţi sau ameninţaţi cu mătura, căci atunci când vor ajunge bărbaţi, vor fugi fetele de ei.
Simbolul trifoiului cu patru foi şi al potcoavei ruginite cal sunt cele mai importante simboluri ale semnelor bune. Sursa Foto: Shutterstock