Codul bunelor maniere actualizat: cum ne comportăm în situaţii frecvente din viaţa modernă

Ceea ce numim „bunele maniere” reprezintă, desigur, o convenţie. Dar asta nu înseamnă că sunt lipsite de importanţă, că ar fi un moft. Ele au apărut în contextul condiţiei de fiinţă socială a omului, în scopul de a ne face viaţa mai uşoară tuturor. Reducând tensiunea, atenuând fricţiunile sociale, diminuând stresul, micşorând şansele de conflict, netezind calea spre cooperare, bunele maniere au avut mereu un rol esenţial în viaţa speciei umane. Cu cât sunt mai mulţi cei care respectă codul stabilit la un moment dat, cu atât relaţiile sociale se desfăşoară mai lin, mai puţin tensionat, mai productiv.

Dar regulile de bună purtare n-au fost mereu aceleaşi, au evoluat odată cu lumea, cu societatea, reflectând schimbările prin care treceau comunităţile umane. Iar azi ne aflăm într-o fază în care schimbările rapide aduse de progresul tehnologic dau naştere la fel de fel de „noutăţi” care trebuie incorporate în codurile de maniere, pentru a face viaţa cât mai uşor de suportat, pentru cât mai mulţi dintre noi.

Avem nevoie de un nou ghid al manierelor, e clar. Să recurgem, aşadar, la unul cu tradiţie, unul dintre cele mai vechi şi respectate „branduri” în domeniu: Debrett’s.

Debrett’s a publicat, începând de la mijlocul secolului trecut, o serie de ghiduri de etichetă, mai generale sau mai specializate pe diferite culturi ale lumii sau pe diverse aspecte ale vieţii.

Recent, ca răspuns la foarte numeroasele mesaje prin care oamenii cereau lămuriri asupra comportamentului recomandabil în diferite împrejurări, editura a publicat un „manual de etichetă”, de aproape 500 de pagini – Debrett’s Handbook -, în care sunt tratate şi aspecte actuale care creează confuzie chiar şi în cazul persoanelor bine educate şi realmente dornice să se comporte civilizat. 

Nou-apărutul manual Debrett’s are la bază analiza a peste 10.000 de întrebări puse de oamenii din întreaga lume în ultimele 12 luni, privind comportamentul civilizat în diferite situaţii. 

Comentând apariţia cărţii, într-un articol recent, Jo Bryant, editorul care a compilat regulile cuprinse în acest ghid modern, spunea: 

„Numărul întrebărilor primite demonstrează el singur că manierele sunt încă excepţional de importante pentru oameni. A şti cum să te comporţi în diferite situaţii sociale poate însemna să păşeşti pe un adevărat teren minat, dar elementul-cheie este să ţii seama întotdeauna de cei din jurul tău.”

Iată câteva dintre recomandările manualului Debrett’s legate de folosirea unor dispozitive şi facilităţi specifice vieţii moderne.

Telefonul mobil

Folosirea telefonului mobil este o problemă dezbătută deja de ani buni, de când acest dispozitiv a intrat în viaţa noastră, însoţindu-ne permanent, şi pe stradă, şi la serviciu, până şi în dormitor.

A evita să-l folosim în timpul mesei, în cursul unui interviu de angajare, la teatru sau cinematograf, galerii de artă sau orice loc în care se cere linişte sunt deja recomandări cunoscute (chiar dacă nu întotdeauna respectate). Dar se pot ivi şi situaţii mai „nuanţate”, după cum o dovedesc întrebările puse  de public editurii, întrebări cărora Debrett’s le dă un răspuns în noua sa carte. Conform manualului Debrett’s, e nepoliticos în general să dăm mai multă atenţie telefonului  mobil decât unei persoane în carne şi oase, motiv pentru care ar trebui să punem deoparte telefonul nu numai când luăm masa în compania altcuiva, ci şi atunci când plătim la casă într-un magazin, de exemplu. 

Ţigara electronică

Dacă utilizarea civilizată a telefonului mobil ocupă primul loc printre preocupările indicate de întrebările venite din partea publicului, pe locul al doilea se află unul dintre cele mai „proaspete” obiceiuri moderne, încă foarte nou şi, de aceea, generator de nedumeriri şi necesitând o clarificare: fumatul ţigărilor electronice.

Acestea n-ar trebui niciodată fumate în spaţiile de lucru de la serviciu, deoarece cei care fumează astfel creează impresia că nu se concentrează la treabă şi, în acelaşi timp, îi distrag şi îi deranjează pe colegii lor, afirmă ghidul Debrett’s.

Scaunul din avion

Multe întrebări s-au referit la înclinarea spre spate a spătarului scaunul din avion – realmente o problemă care îi sâcâie pe oameni.  Înmulţirea deplasărilor cu avionul, reducerea progresivă, în ultimele decenii, a spaţiului dintre rândurile de scaune (deoarece companiile aeriene încearcă să înghesuie cât mai mulţi pasageri într-o aeronavă) şi preocuparea tuturor de a-şi asigura un pic de confort în timpul zborului, mai ales că oamenii călătoresc pe rute din ce în ce mai lungi, a dus la apariţia tot mai frecventă a unor „frecuşuri” şi chiar conflicte deschise între cei care vor să stea tolăniţi şi cei din spatele lor, cărora spătarul înclinat le apasă dureros genunchii. 

O dovadă că această problemă există este lansarea unor dispozitive speciale destinate a-i împiedica pe pasageri să-şi încline scaunele şi a-i proteja astfel pe cei din spate de invadarea spaţiului lor. Unul dintre ele este Knee Defender, comercializat de compania americană Gadget Duck; constă din două piese de plastic care se fixează pe suporturile metalice ce susţin măsuţa din spătarul scaunului din faţă.

Dar asemenea dispozitive sunt şi ele un subiect de controversă (unii consideră că şi folosirea lor, plasându-le „pe şest” pe scaunul din faţă, e o impoliteţe) şi poate duce la discuţii în contradictoriu între pasageri, iar anul acesta au avut deja loc, din această cauză, câteva incidente serioase

Primul a avut loc pe 24 august 2014,în SUA; din cauza unui astfel de conflict, care a degenerat într-o ceartă violentă între doi pasageri, un avion al companiei United Airlines, care zbura pe ruta Newark-Denver, a fost nevoit să devieze de la traseul de zbor şi să aterizeze la Chicago. De atunci, au mai avut loc câteva incidente asemănătoare, soldate cu devieri de la traseu şi aterizări de urgenţă pe alte aeroporturi, pentru a-i debarca pe cei implicaţi în conflict. (Culmea este că, după incidentul de la 24 august 2014, vânzările de Knee Defender au sporit semnificativ.)

Pentru a evita asemenea situaţii, foarte păgubitoare pentru companiile de transport, mai multe dintre acestea au interzis utilizarea dispozitivului Knee Defender la bordul avioanelor lor. 

Dar aceste interdicţii, evident, nu rezolvă problemele puse de scaunele rabatabile, mai ales când acestea sunt ocupate de pasageri prost-crescuţi, care, fără niciun avertisment, îşi înclină brusc spătarul, lovindu-I peste genunchi pe pasagerul din spate sau vărsând cafeaua pe care acesta o ţinea pe măsuţa prinsă de spătar ori întrerupându-i brutal activitatea la laptop-ul aşezat pe aceeaşi măsuţă.

A început să se discute deja despre eliminarea scaunelor rabatabile pe anumite zboruri, un mic număr de companii aeriene au adoptat noi modele de scaune (mai puţin susceptibile de a deranja pasagerii din spate când cei din faţă vor să stea ceva mai întinşi), altele au renunţat la scaunele rabatabile pe cursele de scurtă durată, dar, pentru marea majoritate a călătorilor, problema încă persistă, agravată de „spaţiul pentru picioare” tot mai mic pe care îl au la dispoziţie. (Dacă, în urmă cu câteva decenii, acest spaţiu era, în avioanele liniilor aeriene americane, de 86 cm, acum s-a redus, în unele cazuri, la 71 cm.)

Până la rezolvarea problemei de către companiile aeriene însele, o soluţie ar putea-o constitui, în multe situaţii, tot încercarea de a negocia paşnic, în spiritul bunelor maniere, cu ajutorul convenţiilor sociale (numai să vrea toată lumea să le respecte, ca să existe un „limbaj” comun).

Ce spune ghidul Debrett’s în această privinţă? „E egoist să vă înclinaţi spre spate spătarul scaunului în cursul zborurilor care au loc în timpul zilei. Evitaţi, de asemenea, să loviţi cu picioarele în spătarul scaunului din faţă sau să vă ridicaţi ajutându-vă de el.” 

În cursul zborurilor de noapte, o convenţie nescrisă permite, în general, înclinarea spre înapoi a scaunului, după ce s-au stins luminile, cu grijă, pentru a nu deranja pasagerii din spate. Nu-i luaţi pe nepregătite, avertizaţi-i cumva (cu ocazia asta vă şi uitaţi cine stă acolo (dacă sunt persoane corpolente şi/sau foarte înalte, cu picioare lungi, atunci s-ar putea să trebuiască să vă mulţumiţi cu o înclinare mai mică a scaunului – asta e, aţi avut ghinion, dar sunt multe alte lucruri mai rele în viaţă). 

Problema scaunelor rabatabile şi a spaţiului din avion este realmente una dificilă, dar merită să încercăm să o rezolvăm paşnic; la urma urmei, drumurile cu avionul sunt oricum inconfortabile, de ce să le facem şi  mai stresante printr-o ceartă pe tema spătarului de la scaun?