Oraşul morţilor vii

 

 

Criza locuinţelor, lipsa spaţiului liber pentru construcţii şi în primul rând sărăcia cumplită au dus şi duc în zilele noastre la situaţii care mai de care mai bizare şi mai greu de acceptat. Aşa este şi cazul capitalei statului Filipine, metropola Manila, un loc unde găsirea unui loc de trai, chiar şi în condiţii mizere, a devenit o misiune aproape imposibilă.

 

Capitala Manila, sau Metro Manila cum este cunoscută în rândul locuitorilor ei, a devenit în prezent o metropolă expansivă, cu o populaţie ce a depăşit cifra de 12 milioane de locuitori. Şi numărul populaţiei creşte necontenit, chiar dacă marea majoritate a oamenilor de aici trăiesc în condiţii mizere, greu de imaginat.

 

 

 

Metro Manila este iată, un oraş imens care deţine titlul de cea de-a unsprezecea metropolă din lume şi cea de-a cincea aglomerare urbană, după numărul populaţiei. Metro Manila a devenit aşadar unul dintre cele mai dens populate oraşe din lume. Însă metropola este populată în număr covârşitor de oameni extrem de săraci, pentru care supravieţuirea de pe o zi pe alta, este un adevărat chin.

 

Peste 40% din numărul locuitorilor nu are acces la apă potabilă, fiind cu mult sub limita sărăciei aşa cum vedem noi această plagă în Europa. Astfel presaţi de lipsa locurilor de construcţie, precum şi de imposibilitatea de a-şi cumpăra locuri mai bune pentru case, o parte a populaţiei extrem de sărace din Manila s-a văzut nevoită să-şi îndrepte atenţia spre nişte locuri de trai în care niciun om nu s-ar duce de bunăvoie – cimitirele…

 

Cimitirul din nordul metropolei, cunoscut aici sub denumirile de Cemeterio del Norte sau Paang Bundok în dialectul tagalog vorbit în cea mai mare parte a Filipinelor, este cel mai mare cimitir din Metro Manila. Sumbrul loc este deţinut şi administrat de primăria din Manila.

 

 

 

Karaoke în…cavou!

 

 

 Precum un oraş modern, care are cariere rezidenşiale scumpe, cartiere de blocuridestinate celor din clasele de mijloc şi periferii imunde, unde domnesc sărăcia şi infracţionalitatea, cimitirul din Manila este structurat asemănător. Aici bogaţii se odihnesc în cele mai bune şi mai pitoreşti locuri, neapărat cu vedere la ocean (!), în timp ce restul decedaţilor sunt îngropaţi în funcţie de situaţia financiară a familiilor din care au provenit. În Paang Bundok îşi dorm somnul de veci de la foşti preşedinţi ai Filipinelor la afacerişti bogaţi şi chiar câţiva foşti interlopi temuţi.

 

Însă în urma populării sale cu sărăcimea de pe treapta cea mai de jos a societăţii filipineze, cimitirul „trăieşte şi respiră” la alte cote…

De zeci de ani, acest loc iniţial al morţilor, are o economie proprie, nederanjată de amestecul autorităţilor municipale, precum şi o hilară şi neaşteptată „viaţă de noapte”!

 

 

 

Mormintele au devenit „apartamente” iar cavourile s-au tranformat peste noapte în  mici magazine, baruri, „săli” de karaoke. Aleile dinte morminte sunt traversate zilnic de copii pe skateboard-uri din scânduri şi rulmenţi, în timp ce găinile locuitorilor ciugulesc florile aduse la morminte, ar porcii râmă peste tot. Locuitorii fură curent electric de pe stâlpii străzilor din apropiere în timp ce apa de băut…

 

Ei bine apa pe care sunt obigaţi aceşti oameni să o bea provine din puţurile săpate de ei înşişi în interiorul cimitirului…

Un oficial al primăriei din Manila declara recent că autorităţile nu mai ştiu cu exactitate câţi săraci trăiesc în cimitirul oraşului.

 

Ultimul recensământ, cel din anul 2001 indica un număr de circa 104.000 familii care trăiau în preajma gropilor de gunoi şi în interiorul cimitirului din nordul metropolei. Din acel moment, nimeni nu s-a mai ostenit să-i numere. Însă oricât de greu ar fi de crezut, marea majoritatea a rezidenţilor de cimitir sunt mai fericiţi decât am crede.

 

Niciunul dintre ei nu trebuie să plătească taxe şi impozite. Cei care trăiesc în cavouri o fac cu permisiunea membrilor familiei mortului. Locuitorii cavoului îi asigură pe membrii familiei că au grijă ca nimeni să nu fure nimic din cavou şi au de asemenea grijă de păstrarea curăţeniei. Unul dintre cei mai bogaţi locuitori ai cimitirelor, declara recent unei echipe de jurnalişti americani că el are în grijă peste 100 de morminte şi că este plătit de unele familii să se roage pentru sufletele celor decedaţi.

 

 

În multe cavouri au loc petreceri vesele, aniversări şi partide de jocuri de noroc. Unii locuitori şi-au adus aici şi televizoare cu care stau în contact cu lumea exterioară, iar în ultimul an un filantrop anonim a introdus circuitul de Internet wireless în cimitir.

 

În plus, toţi locuitorii cimitirului sunt fericiţi că aici nu pătrund bandele interlope din oraş. Cumva, în mod paradoxal, cimitirul a ajuns să ocrotească viaţa.

 

 

Siguranţa „Vieţii printre morţi”

 

 

În mod interesant, aici nu au loc violenţe. Toţi oamenii sunt atât de săraci încât sunt prietenoşi şi împart tot ce au între ei. Nu există furturi, bătăi, violuri. Sau cel puţin aşa declară locuitorii cimitirelor. Filipine sunt o ţară preponderent catolică, creştinată de către exploratorii şi misionarii spanioli care au ajuns aici. Însă cei din cimitire sunt atât de săraci încât nu-şi permit luxul să creadă în superstiţii sau să se teamă de fantome.

 

Realitatea alternativă pentru ei este mult mai sumbră. În afara zidurilor cimitirului există o lume violentă, unde viaţa nu valorează nimic, iar uciderile, prostituţia şi traficul de droguri înfloresc pe zi ce trece. Acolo oamenii trăiesc în adăposturi improvizate din cartoane, folii de plastic şi placaj, adăposturi care sunt periodic distruse de furtunile violente din perioada musonilor. În acest timp, cavourile celor din cimitit riscă cel mult să fie inundate temporar de apă. 

 

 

Aici, în Oraşul Morţilor, viaţa continuă sub cele mai neaşteptate forme. De generaţii întregi, familii întregi se nasc, trăiesc şi mor în cimitir. În prezent, femeile gravide nasc la Spitalul General Chinezesc, situat la doar câteva străzi de cimitir, înainte năşteau pe morminte şi printre cruci. La câteva zile după naştere, mamele şi copiii se întorc în cimitir. Imaginea trebuie să fie una care sugrumă din faşă orice comentarii pe marginea condiţiei umane.

 

Copiii se duc la şcolile apropiate de cimitir, dar confirm statisticilor, foarte puţini reuşesc să termine şcoala primară. „Viaţa de cimitir” este mult prea tentantă!

 

Cei mici joacă fotbal şi baschet printre morminte, în timp ce adulţii beau şi mănâncă la umbra copacilor. Ferecvent, cei mari joacă cărţi pe lespezile mormintelor. Moartea este pretutindeni, dar nimeni nu o mai observă. O găină ciuguleşte din orbita unui craniu omenesc, iar un câine o zbugheşte cu un os în gură dintr-un cavou părăsit.

 

Însă reputaţia locuitorilor din cimitir a avut serios de suferit în ultimul timp, când câteva bande de adolescenţi de aici, le-au cerut bani familiilor îndoliate în schimbul îngrijirii mormintelor, însă nu s-au ţinut de cuvânt.

Însă mulţi îşi duc în continuare o existenţă onestă, sculptând pietre funerare sau săpând gropi şi construind cavouri. Viaţa merge înainte şi nimeni de aici pare să nu se preocupe de direcţia în care o vor lua lucrurile şi nici de propriul viitor