Griselda Blanco: regina traficului mondial de droguri

26 09. 2014, 00:00
 
La Madrina
 
Micuţă, scundă, cu bărbie dublă, expresie blajin-resemnată şi cu o constituţie fizică îndesată, cea considerată de mulţi drept cea mai periculoasă femeie interlop din lume, ar părea la prima vedere o bunicuţă liniştită din vecini. Doar că nimeni dintre cei care o cunoşteau sau au auzit de Griselda Blanco nu se gândeau la ea în aceşti termeni. Femeia în vârstă de 69 de ani îşi construise o reputaţie cumplită presărată cu sute de crime la ordinul său.
 
Născută pe data de 15 februarie 1943 în Columbia, cea care avea să fie cunoscută ulterior sub nume precum Naşa Drogurilor, Regina Narco-Traficanşilor, La Madrina, Văduva Neagră din Cartagena, a fost reposnabilă pentru mai mult de 300 de execuţii la comandă în perioada când era stăpâna traficului de droguri dinspre Columbia spre New York, Miami şi California. Născută în Cartagena, o localitate din nord-estul Columbiei, Griselda şi mama ei, Ana Lucia Restrepo s-au mutat în oraşul Medellin, pe când Griselda avea doar trei ani.
 
Fată săracă, Griselda s-a apucat de furturi din buzunare încă din fragedă pruncie, astfel încât la vârsta de 14 ani ajunsese deja o maestră în acest domeniu. Tot atunci, adolescenta nu a mai suportat bătăile primite de la mama sa ajunsă alcoolică şi dependentă de droguri, astfel încât Griselda a fugit de acasă. Din nefericire pentru ea, viitoarea spaimă a autorităţilor columbiene şi americane, a nimerit pe atunci într-o reţea de prostituţie, unde a fost obligată să-şi vândă oricui
trupul.
 
 
Fata nu s-a împăcat cu soarta-i cruntă, astfel încât la vârsta de 20 de ani s-a decis să renunţe la prostituţie pentru un viitor mai sigur şi deloc înjositor. Cum viaţa în sine, situaţia şi societatea nu-i prea ofereau alternative onorabile sau pe gustul ei, Griselda s-a gândit să intre în lumea sumbră şi periculoasă a traficanţilor de droguri, într-o perioadă când ţara ei, Columbia, deţinea titlul de lider al exportului de cocaină şi heroină pe plan mondial.
 
S-a măritat cu primul său soţ, Carlos Trujillo un traficant local din Medellin pentru a avea acces în periculoasa lume interlopă a acestui temut oraş columbian. Carlos i-a dăruit trei fii, dar creşterea acestora nu a împiedicat-o din drumul ale. Tenace şi răbdătoare, Griselda perservera într-o lume atât de dură şi periculoasă în care foarte puţini bărbaţi reuşesc să se impună. Cu timpul, Griselda s-a familiarizat cu toate aspectele şi tainele universului traficului de droguri.
 
 
Pe măsură ce influenţa şi puterea ei creşteau, Griselda a început să facă apel la asasinate, tortură, şantaj, violenţe, totul pentru a-şi asigura poziţia şi a-şi clădi un nume. După ce soţul ei a fost ucis de o bandă rivală, Griselda nu şi-a pierdut cumpătul ci a organizat o adevărată vânătoare de oameni pentru a-i prinde şi executa pe cei vinovaţi.
 
O femeie ca ea nu şi putea permite luxul doliului, bocitului şi introspecţiilor interioare sau proceselor de conştiinţă. Trebuia să dovedească tuturor şi mai ales oamenilor din subordinea sa că este un lider de fier, chiar dacă acest lider are forma şi fizicul unei femei.
 
 
Femeia care câştiga 80 milioane$ pe lună!
 
 
În mijlocul deceniului 1970-1980, Griselda s-a măritat cu cel de-al doilea soţ al său, Alberto Blanco, şi cei doi interlopi au emigrat în Statele Unite, stabilindu-se momentan în Queens, New York. Acolo, Griselda a pus bazele unie înfloritoare reţele de trafic de cocaină. Oamenii săi din Columbia îi trimiteau cantităţi uriaşe de cocaină, iar printre americanii plistisiţi de establishmentul local şi de viaţa de zi cu zi.
 
Numai că o afacere cu droguri de asemenea proporţii nu putea să treacă neobservată de autorităţi, astfel încât în  luna aprilie a anului 1975, Griselda a fost acuzată de trafic de droguri alături de 30 dintre subordonaţii ei. În acele vremuri, cazul său era cel mai important caz de profil din istoria traficului cu cocaină în SUA. Inteligentă, Griselda a fugit la timp în Columbia înainte să fie arestată, dar cum banii care-i făcea în SUA nu-i făcea în nicio altă parte a lumii, Doamna Drogurilor s-a întors pe teritoriul american, astfel încât în anul 1979, Griselda activa deja în Miami, unde pusese bazele unei alte reţele de transport şi vânzare de droguri.
 
Femeia îşi făcea deja prezenţa într-o lume care nu o cunoştea prea bine, dar avea să afle de ce Griselda îşi merita renumele de Văduva Neagră. Nu se temea de nimic, şi nu rămânea datoare nimănui. În fond şi la urma urmei, ea îşi omorâse primul iubit pe când avea doar 17, după ce aflase că nefericitul o înşela. Nu s-a dat în lături nici din a-l ucide pe soţul ei, Alberto Blanco, după ce a aflat că Alberto începuse să fure bani şi droguri din imperiul ridicat de ea. Tot ea a ordonat uciderea celui de-al treilea soţ, Dario Sepulveda, după ce acesta l-a răpit pe cel mai mic fiu al ei.
Aceasta era femeia care se stabilea în Miami!
 
 
Tot atunci, Griselda a declanşat ceea ce autoritîţile americane au numit Cocaine Cowboy Wars, o serie de lupte şi răzbunări succesive care au marcat oraşul Miami în perioda în care narcomanii din metropolă au renunţat la consumul de marijuana în favoarea cocainei.
 
Violenţele fără precedent ordonate de Griselda Blanco au dus la instalarea unei atmosfere de groază şi nesiguranţă în lumea interlopă din Miami. Concurenţii şi rivalii săi erau stupefiaţi şi temători. De niciunde, în oraşul lor apăruse o femeie între două vârste, mică de statură şi cu privire fixă, femeie care conducea nişte brigăzi de asasini atât de sângeroşi şi cruzi încât fuseseră porecliţi Cocaine Cowboys datorită excesului de violenţă de care dădeau dovadă în privinţa impunerii pe piaţa neagră a consumului de droguri, precum şi în eliminarea concurenţei din domeniu.
Griselda era la apogeu!
 
Femeia trăia nişte vremuri cum nu visase niciodată în cruda şi trista ei copilărie şi tinereţe. Reţeaua ei de droguri ajunsese să acopere tot teritoriul SUA şi-i aducea un pofit lunar de 80 milioane $ !
 
Biblia însângerată şi sacoşele cu carne
 
Însă violenţa exagerată şi lăcomia ei fără margini începeau să se întoarcă împotriva ei. Reţelele concurente din Miami se săturaseră de violenţele ei şi s-au coalizat împotriva Griseldei. După ce a supravieţuit cu bine numeroaselor tentative de asasinat, Griselda s-a mutat în California pentru a pune distanţă între ea şi rivalii săi.
 
Însă norocul a părăsit-o parţial în anul 1985, când a fost identificată şi arestată de poliţie în reşedinţa ei din Irvine, California. Procesul Griseldei a avut loc în New York, şi columbiana a fost găsită vinovată de trafic de droguri, dar a scăpat de acuzaţiile de omor. Martorii erau pur şi simplu prea îngroziţi de ea. Conform legistaţiei americane din acele vremuri, Griselda a primit pedeapsa maximă de 15 ani pentru trafic de droguri.
 
 
În anul 994, Griselda Blanco, pe atunci încă deţinută într-o închisoare federală a fost transferată la Miami pentru un nou proces în care era acuzată de trei asasinate. Doar că printr-o minune, situaţia i-a devenit extrem de favorabilă. Asasinul plătit care lucrase pentru Griselda, un individ pe nume Jorge „Rivi” Ayala care acceptase să depună mărturie contra ei, s-a implicat într-o relaţie personală cu o secretară din cadrul Procuraturii Statului Florida în speranţa unei reduceri a pedepsei, fapt care i-a făcut pe procurori să se îndoiască asupra credibilităţii lui Ayala ca martor. Unii susţin că Ayala s-ar fi răzgândit în ultimele clipe de teama că ar fi fost ucis în închisoare de membrii cartelului condus de Griselda.
 
 
Doamna Drogurilor a pledat însă vinovatp în faţa acuzaţiilor de crimă, primind încă un supliment de 10 ani la pedeapsă. A fost eliberată deci în luna iunie a anului 2004, fiind deportată înapoi în Columbia.
 
Acolo însă, aveau să o urmărească şi să o găsească vechile duşmănii şi fantomele trecutului. Pe data de 3 septembrie 2012, Griselda Blanco tocmai ieşea pe uşa unei măcelării din oraşul Medellin, când de nicăieri au apărut doi indivizi pe o motociletă. Aceştia au trecut în viteză pe lângă ea ucigând-o cu mai multe focuri de pistol.
 
Nora sa gravidă, a încercat disperată să-i oprească hemoragia de la rănile din piept, presând asupra lor o Biblie deschisă. Lângă ea erau răsturnate sacoşele in care cumpărase carne în valoare de 165$. Aşa a ieşit din scenă o bunică mafiotă care era dependentă de seria Godfather regizată de Francisc Ford Coppola, şi care ajunsese să se identifice cu personajul central al filmelor. Iubea atât de mult seria „Naşul” încât îşi botezase cel mai mic fiu cu numele de Michael Corleone…