Cărţi şi filme care au prevăzut viitorul tehnologiei

Cu siguranţă, cel mai cunoscut scriitor care a anticipat prin operele sale evoluţia tehnologiei este Jules Verne. Este greu să ne oprim asupra unui singur exemplu, dar poate cel mai interesant este submarinul, despre care a scris în 1870 romanul de aventuri „O mie de leghe sub mări”.

Un alt caz este H.G.Wells, care a descris în 1897, în romanul „Războiul Lumilor”, o navă spaţială.

De atunci şi până acum, publicul s-a bucurat de numeroase cărţi science-fiction, un gen care este încă la modă, iar cele mai interesante cărţi sunt ecranizate, multe din aceste filme având mare succes.

Cu siguranţă, multe din tehnologiile aparent imposibile care sunt prezentate acum în cărţi şi filme vor deveni şi ele realitate la un moment dat.

Iată câteva exemple de scriitori şi regizori care au prevăzut în creaţiile lor progresul tehnologic al societăţii.

Carti care au descris viitorul

De multe ori, ne bucurăm că viitorul nu este chiar aşa cum şi l-au imaginat scriitorii, chiar dacă ei au intuit direcţia în care se îndreaptă societatea. De exemplu, Wells a prevăzut invenţia bombei atomice în romanul „The World Set Free”.

Chiar dacă acest lucru s-a întâmplat şi distrugerile provocate de folosirea acestor bombe în război sunt imposibil de contestat, cel puţin fizicienii nu au reuşit (încă) performanţa descrisă de autor: realizarea unei bombe care după ce este lansată să provoace o explozie continuă.

O altă carte surprinzătoare este „Looking Backward”, de Edward Bellamy, publicată în 1887. Autorul îşi imagina o societate utopică, în care toţi cetăţenii aveau un card pe care era încărcată o sumă de bani cu care puteau cumpăra diferite produse şi servicii. Cu siguranţă aţi recunoscut descrierea unui card de debit. Tot Bellamy este cel care a prevăzut şi construirea mall-urilor.

Ray Bradbury, autorul celebrului roman „Fahrenheit 451”, ecranizat ulterior, a descris o societate distopică, în care oamenii nu aveau voie să citească şi cărţile erau arse, iar cei care se opuneau acestei decizii plăteau cu viaţa. Dincolo de acest viitor sumbru, care din fericire nu s-a împlinit deocamdată, Bradbury a descris în carte folosirea unor căşti care se introduc în urechi, asigurând astfel comunicarea secretă la distanţă.

„2001: Odiseea Spaţială”, de Arthur C. Clarke, este o capodoperă a genului science-fiction. Seria, care a fost ecranizată în regia lui Stanley Kubrick, prezintă o societatea a viitorului, în care călătoria în spaţiu nu mai este de mult un vis.

Unele detalii care poate i-au făcut să zâmbească pe primii cititori ai seriei (scrisă în 1968) sunt acum uşor de recunoscut: „hârtia digitală”, de pe care oamenii citesc ştirile (tableta), inteligenţa artificială care poate scăpa de sub control (computerul HAL 9000, care este capabil să vorbească, să recunoască feţele oamenilor, să citească de pe buze, sa joace şah şi să interpreteze emoţiile oamenilor), turismul în spaţiu (idee lansată de curând de Richard Branson, patronul Virgin Galactic).

Din fericire, deocamdată cercetătorii sunt foarte atenţi când vine vorba de inteligenţa artificială. Deşi există roboţi care pot fi folosiţi ca arme în luptă şi care pot lupta singuri, deocamdată este necesară comanda unui om pentru ca aceşti roboţi să poată ucide.

Totodată, în carte este prezentat videofonul. Deşi avem în prezent tehnologia care poate transforma orice telefon mobil în videofon, multe persoane ar putea respinge această idee, care deocamdată nu a fost concretizată.

Clarke a prevăzut şi o procedură medicală încă destul de controversată: animaţia suspendată. Astfel, echipajul navetei spaţiale care se îndreaptă spre Jupiter se află într-o stare similară animaţiei suspendate, până când va ajunge la destinaţie.

Metoda a fost aprobată recent de autorităţi doar în scop medical, în cazul unor răni foarte grave, pentru care medicii au nevoie de mai mult timp ca să poată slava viaţa pacientului.

Inteligenţa artificială pare să fie tema predilectă a scriitorilor de SF. Fascinaţia pentru computerele mai deştepte ca oamenii se vede şi în cartea „Moxon’s Master”, al lui Ambrose Bierce. El a descris în 1910, într-o scurtă povestire, computerul Watson, care poate învinge la şah orice persoană.

Comunicarea la mare distanţă, prin videochat, este prezentată de E.M. Forster în romanul „The Machine Stops”, publicat în 1909. Chiar dacă el îşi imagina că acest sistem funcţionează prin intermediul unei „farfurii rotunde strălucitoare” în locul unui ecran de calculator, ideea este uşor de recunoscut: o femeie discută cu fiul ei care se află la celălalt capăt al Pământului şi cei doi se pot vedea ca şi când ar sta faţă în faţă.

Desigur, să nu uităm celebra distopie a lui George Orwell, „1984”, scrisă în anul 1948, când supravegherea permanentă a tuturor cetăţenilor părea într-adevăr de domeniul ficţiunii. Acum există însă camere de supraveghere, care pot fi montate oriunde, chiar şi în televizor, în plus activitatea pe Internet a utilizatorilor poate fi uşor monitorizată, pentru a afla temele lor de interes, persoanele cu care comunică şi locurile în care merge.

În acest infografic puteţi vedea şi alte exemple de cărţi care au prezis apariţia unor tehnologii.

Cât este „science” şi cât este „fiction” în aceste filme?

Şi creatorii de filme SF au fost inspiraţi când şi-au imaginat tehnologile viitorului, multe din aceste invenţii fiind create ulterior.

În afară de „2001: Odiseea Spaţială”, despre care am scris deja, lista filmelor care au prevăzut viitorul este foarte mare. Acestea sunt doar câteva din producţiile de succes care au fost poate o sursă de inspiraţie pentru inventatori.

Filmul „Metropolis”, regizat de Fritz Lang în anul 1927, este printre primele care prezintă un robot umanoid, realizat după chipul unei persoane reale. Tehnologia există deja şi au fost creaţi roboţi care seamănă foarte bine cu oamenii şi care învaţă să interacţioneze cu aceştia.

Serialul „Star Trek” , un alt clasic al genului SF, foloseşte multe tehnologii care nu existau la filmarea producţiei, dar care acum sunt accesibile oricui. Cel mai clar exemplu: telefonul mobil.

Aparatul apare în seria „Star Trek III: The Search for Spock”, filmată în anul 1984, sub forma unui dispozitiv de comunicare portabil folosit de căpitanul Kirk. Martin Cooper, inventatorul primului telefon celular, a recunoscut că filmul a fost o sursă de inspiraţie pentru creaţia lui.

Este interesant că în primele două serii ale producţiei Star Trek, personajele foloseau în locul dispozitivului portabil un aparat montat la încheietura mâinii, prin care comunicau. Ceva foarte asemănător cu un smartwatch.

Star Trek prezintă şi alte tehnologii actuale, care atunci erau de domeniul ficţiunii: comunicarea prin videofon, imprimantele 3D şi calculatoarele care identifică oamenii după voce.

Un alt film SF de succes, „Total Recall”, realizat în 1990, prezintă maşini care se conduc singure, fără şofer. O tehnologie revoluţionară, creată de curând de Google. Ideea a fost reluată şi în filmul „Eu, Robotul”, regizat în 2004.

Chiar dacă nu este la fel de cunoscut precum „Terminator”, filmul „Short Circuit”, realizat în 1986, este printre primele care prezintă roboţii ca potenţiali soldaţi ai viitorului. Chiar dacă nu am ajuns la o armată de roboţi, aceste maşinării sunt deja folosite în război.

 În anul 2007, compania Foster-Miller a creat roboţi care au mers pe câmpurile de luptă din Irak şi Afganistan, pentru a plasa bombe. Deocamdată niciun robot nu a fost înarmat ca să tragă singur împotriva adversarului, această tehnologie fiind încă în stadiul de proiect.

Modular Advanced Armed Robotic System (MAARS) va fi un robot care poate folosi diferite arme şi care îşi poate schimba chiar dimensiunile, dar nu va decide niciodată singur când să deschidă focul. La comandă va fi mereu un soldat care va lua această decizie şi care va controla robotul printr-o telecomandă.

Un alt film impresionant, de data această în special prin problema de etică pe care o prezintă, este „Gattaca”, unde cunoaştem o societate în care copiii nu mai sunt concepuţi natural, ci prin „îmbunătăţire” genetică, părinţii alegând anumite abilităţi pentru urmaşii lor.

Deşi genetica este încă departe de reuşitele prezentate în film, anumite aspecte etice sunt deja aprins dezbătute: cât de corect este să alegem sexul copiilor, sau dacă putem discrimina o persoană care are gene ce indică un potenţial comportament agresiv. Pe de altă parte, stabilirea unui profil genetic poate salva vieţi: cercetătorii au aflat deja genele care arată riscul de obezitate sau de cancer mamar.

Nu în ultimul rând, „Minority Report”, difuzat în 2002, anticipează o tehnologie a viitorului care va deveni curând larg răspândită: interfaţa multitouch – atingerea ecranului pentru a deschide diferite ferestre. Desigur, va mai trece timp până la folosirea hologramelor, ca în film, dar în anul 2008 Microsoft a inventat Surface, deci primii paşi au fost deja făcuţi.

La final, întrebarea cheie este: oare autorii acestor cărţi şi filme au intuit viitorul tehnologiei? Sau au fost chiar o sursă de inspiraţie, deci prin creaţiile lor au împins înainte ştiinţa, ajutând la evoluţia tehnologiei şi făcând posibile invenţii aparent fantastice?

Surse: Popular Mechanics, Huffington Post, ShortList.com, Walls Cheat Sheet