Tragedia credincioşilor yazidi: „adoratorii diavolului” vânaţi de către islamişti

 

Cei ce fug de bleumarin

 

 

Aceşti oameni au fost dintotdeauna un grup socio-religios de păstori şi agricultori de etnie, limbă şi cultură kurdă care înainte de atacurile militanşilor islamişti din grupările Statul Islamic din Irak şi Siria, sau Statul Islamic din Irak şi Levant (mult mai cunoscute sub iniţialele de ISIS şi ISIL), număra maximum un milion de suflete. Cea mai mare comunitate de credincioşi yezidi trăieşte (încă) în Irak, cu aproximativ 650.000 de oameni, urmată de diaspora din Germania, Siria, Rusia şi Armenia.

 

În mod tradiţional, liderul comunităţilor yezidi poartă titualtura de Mir sau prinţ şi are reşedinţa în oraşul Ain Sifni, situat la este de Mosul, în nordul Irakului. Principalul lor lăcaş de cult este în Valea Lalish, fiind considerat cel mai sfânt loc din lume de către toţi credincioşii yezidi. Celebra scriitoare Agatha Christie, care a avut ocazia să-l viziteze, a descris acest templu drept cel mai frumos loc pe care l-a văzut vreodată în decursul vieţii sale.

 

 

Cu toate că din punct de vedere etnic aceşti oameni sunt consideraţi o ramură distinctă a kurzilor, majoritatea yezidilor nu se consideră kurzi, conform lui Sebastian Maisel un cercetător în cadrul Universităţii Grand Valley State din Michigan. Majoritatea trăiesc în Munţii Sinjar situaţi la vest de Mosul, iar centrul loc politic şi economic este în districtul Sheikhan. O populaţie de yezidi trăia şi în Iran la începutul secolului XX.

 

Ei se denumesc pe sine cel mai adesea Daasin (sau Dawaseenla plural), denumire preluată de la o străveche dioceză a vechii Biserici Nestoriene din zonă. Aceşti credincioşi surprizători respectă şi chiar venerează în egală măsură Biblia şi Coranul, cu toate că religia lor se transmite exclusiv oral şi are unele componenete care o apropie chiar de religiile de mistere din Antichitate. De fapt, o mare componentă a credinţelor acestor oameni este de factură secretă, iniţiatică. Acesta fiind una dintre cauzele majore ale neînţelegerii complexităţii acestei religii.

 

Yazidismul, sau religia comunităţilor yezidi este mai veche decât Creştinismul şi cu mult mai veche decât Islamul. Are multe componente din animism, bunăoară credincioşii venerează copacii cu statut sacru, iar femeile nu au voie să-şi taie părul. Nunţile sunt interzise în luna aprilie, iar credincioşii nu poartă haine de culoare albastru închis-bleumarin pe motiv că această culoare este „prea sfântă să poată fi purtată de oameni”.

 

Yezidi trăiesc şi astăzi într-o societate stratificată în caste în care membrii unei anumite caste nu se pot căsători decât cu persoane din aceeaşi castă cu a lor. Castele superioare au dreptul de practica poligmia, iar orice yezid, fie el bărbat sau femeie care se căsătoreşte cu un credincios din altă religie riscă excluderea definitivă din comunitate, sau chiar moartea. Yazidismul, cel atât de controversat fără a fi foarte cunoscut chiar şi în zilele noastre, a ajuns un sicretism religios care combină credinţe din mai multe religii. Spre exemplu, în yazidism se crede în reîncarnare precum în hinduism şi buddhism, iar precum străvechii adoratori ai zeului Mithra, yezidi obişnuiesc să sacrifice tauri la marile lor sărbători. Se practică şi ritul botezului, asemenea creştinilor, iar când un yezid se roagă, acesta se întoarce cu faţa spre soare precum credincioşii zoroastrieni. Yazidismul are de asemeni şi unele puncte comune cu sufismul, ramura mistică a Islamului.

 

 

Yazidismul nu este o ramură a unei alte religii precum islamul sau creştinismul, cum s-ar putea crede, dar prezintă similarităţi cu multe religii din Orientul Mijlociu. Cosmogonia yezidilor are fără îndoială origini pre-zooroastriene, dar cultul în sine prezintă influenţe ale păgânismului primar din zonă, islamism, creştinism, zoroastrism, hiduism şi chiar iudaism. Cel mai important pelerinaj al yezidilor are loc anual şi durează şapte zile în care credincioşii venerează mormântul şeicului Adi ibn Musafir din Valea Lalish. 

 

 

Închinătorii la Melek Taus – Îngerul Păun

 

 

Originile Yazdismului sunt strâns legate de personalitatea şeicului Adi ibn Musafir, descendent direct al califului omeyad Marwan ibn al-Hakam. Şeicul Adi a fost un lider religios musulman care a trăit între anii 1037-1163 care a fondat o conferie sufită în munţii din estul Mosulului, înainte de a se stabili în Valea Lalish unde a trăit pănă la sfârşitul zilelor sale. Fprma organizată a religiei yezidilor a fost deci, iniţial, o frăţie sufită, a misticilor musulmani.

 

Însă dacă la început discipolii şeicului Adi au creat un puternic cult al liderului lor spiritual (obicei des întâlnit în confreriile sufite care se cristalizează în jurul personalităţii şeicului fondator), s-a dovedit ulterior că vechile credinţe pre-islamice care nu muriseră definitiv după sosirea Islamului în zonă, au devenit în cele din urmă punctul central al credinţei yezidilor. Noul cult s-a răspândit doar local, în zonă, şi exclusiv prin intermediul alianţelor tribale şi al convertirii unor creştini. Comunitatea de astăzi este compusă din două caste de preoţi şi una de oameni de rând.

 

 

Yezidii sunt monoteişti care cred în existenţa unui singur Dumnezeu care a creat lumea şi cerurile. Zeitatea supremă este denumită Yasdan şi este considerată o entitate atât de elevată şi de puternică încât credincioşii nu o pot venera direct, ci prin intermediul altor entităţi. Conform cosmogoniei yezidilor, Yasdan a lăsat ca şapte mari îngeri să aibă grijă de lumea şi universul creat de el. Cele şapte entităţi angelice sunt emanate direct de Yasdan şi au lumina divină. Între aceşti îngeri se remarcă primul creat şi cel mai puternic dintre ei. Este vorba de Melek Taus, sau Îngerul Păun, executor activ şi direct al ordinelor divine.

 

Ca fapt interesant şi demn de reţinut, în primele scrieri creştine, păunul era un simbol al nemuririi, deoarece pe atunci se credea că penele şi carnea acestei păsări nu se descompun. Melek Taus este considerat de yezidi ca fiind alter-egoul lui Dumnezeu, inseparabil de divinitate până la nivelul în care această religie este considerată a fi monoteistă. Credincioşii se roagă lui Melek Taus de cinci ori pe zi, iar pentru aceşti oameni cea mai rea soartă imaginabilă pentru un yezid este aceea de a ajunge vreodată să fie izgonit pe veci din comunitatea sa. Pentru yezidi, acest lucru înseamnă că sufletul respectivului nefericit nu mai poate evolua niciodată.

 

Din nefericire pentru yezidi, şi cauză a tuturor persecuţiilor şi ororilor pe care le-au suferit, arabii musulmani cred şi azi cu convingere neclintită că cel de-al doilea nume al Îngerului Păun este acela de Shaitan, adică diavolul în limba arabă. Din acest motiv, credincioşii yezidi au fost văzuţi din totdeauna de către musulmani drept nişte bizari „adoratori ai diavolului”, cu toate consecinţele care pot rezulta de aici în acest colţ de lume atât de inflamabil din punct de vedere religios şi cultural.

 

Există şi alte motive pentru care Melek Taus a fost văzut drept Satan, inamicul suprem în toate religiile monoteiste de origine abrahamică. La acest aspect a turnat gaz peste foc şi credinţa yezidilor că Îngerul Păun a condus o rebeliune a îngerilor din Rai, paralelă directă cu isprava lui Lucifer aruncat în Iad conform religiei creştine. În plus, termenul de „Melek” seamănă destul de mult din punct de vedere fonetic cu temutul „Moloch” numele unui cumplit demon bibilic care cerea să i se facă sacrificii omeneşti.

 

 

În plus, imaginea de pasăre a lui Melek Taus indică iarăşi o posibilă origine demonică, atât de condamnată de musulmani. Mai vechi decât toţi contemporanii lor în această regiune, yazidi au trăit de când se ştiu pe pământurile unde au înflorit străvechile civilizaţii sumeriene şi asiriene. Unii zei sumerieni erau deseori cruzi şi însetaţi de sânge fiind deseori reprezentaţi cu aripi, gheare şi pliscuri asemânătoare celor de păsări răpitoare. Cu 3.000 de ani în urmă, asirienii încă venereau zeităţi cu aspect demonic, spirite ale vânturilor deşertului, toate fiind reprezentate cu aripi şi gheare, cel mai temut fiind demonul Pazuzu, făcut celebru de cartea şi filmele Exorcistul.

 

Popularitatea pe care o au şi azi păsările şi şerpii în comunităţile yezidi are origini foarte vechi. Imaginile şi statuetele zeilor-păsări din Gobelik Tepe un site arheologic de lângă Sanliurfa în Kurdistanul turcesc sunt grăitoare în acest sens, cu atât mai mult cu cât Sanliurfa a fost pe vremuri o mare enclavă a yezidilor. Se poate presupune deci, că Yazidismul este o străveche formă de venerare a zeităţilor cu aspect de pasăre, care datează de peste 6.000 de ani. Dacă această presupunere se va dovedi adevărată, înseamnă că Yazidismul este religia străveche Ur, mama tuturor religiilor păgân-primitive din Orientul Apropiat, iar religii precum Creştinismul, Islamul şi Iudaismul au încorporat întrânsele mituri şi credinţe ale yezidilor, şi nu invers după cum este acceptat oficial.

 

 

Mânaţi spre extincţie inevitabilă?

 

 

Presupunea că aceşti oameni sunt satanişti şi îl venerează pe diavol ascuns sub forma unui înger-pasăre, a dus de-a lungul istoriei la crime şi campanii numeroase de exterminare. Cât de multe au fost acestea?

Ei bine, un cântec popular al yezidilor, cules de folclorişti în anul 1980 vorbeşte în versurile sale de 72 de încercări de exterminare a acestor oameni. Toţi i-au urât: otomanii, arabii, şiiţi, kurzii, turcii moderni, baas-iştii lui Saddam Hussein, şi chiar coloniştii britanici, toţi i-au dorit dispăruţi de pe pământurile lor.

 

Conform spuselor profesorului Sebastian Maisel: „yezidii au fost şi sunt încă cea mai de jos treaptă a societăţilor unde au trăit. Erau consideraţi imediat după animale ca importanţă”. După persecuţiile susţinute şi campaniile de exterminare ordonate de Saddam Hussein contra kurzilor şi yezidilor, ambele grupări etnice s-au bucurat şi au susţinut invazia trupelor americane din anul 2003. Yezidii s-au putut întoarce în sfârşit în satele de unde au fost izgoniţi de Saddam, după care şi-au restabilit comunităţile religioase.

 

 

Capacitatea de revenire a comunităţilor de atunci, s-a datorat în bună măsură ajutoarelro financiare trimise de diaspora yezidi din Europa şi Statele Unite. La începutul confruntărilor dintre regimul lui Saddam şi armata americană, yezidii, chiar cei care trăiau în Sinjar au reuşit să evite luptele, iar teritoriul lor a fost recunoscut ulterior de către populaţia arabă sunnită.

Însă dezastrul urma să vină deghizat sub forma grupărilor militante islamiste din Irak care încă de la mijlocul deceniului trecut se raportau la Al-Qaeda.

 

Însă tragedia acestor oameni s-a acutizat grav în prezent, odată cu cuceririle făcute în Irak şi Siria de către grupările armate ale extremiştilor islamişti din Statul Islamic din Irak şi Levant, popularizat astăzi în buletinele de ştiri prin iniţialele de ISIL. La începutul lunii august din acest an, oraşul Sinjar (altădată o importantă enclavă a yezidilor din Irak) a fost aproape părăsit de locuitorii săi care fug din faţa morţii şi torturilor, după ce miliţiile  kurde Peshmerga nu au făcut faţă asaltului ISIL.

 

Extremiştii musulmani din ISIL au declarat de la bun început că pentru ei yazidi sunt nimci altceva decât adoratori ai diavolului şi după uciderea lor, au capturat câmpurile petrolifere de lângă oraşul Zumar, ca parte din planul islamiştilor sunniţi de a captura centrala hidroelectrică din Mosul. În Sinjarul cucerit, ISIL a distrus un mausoleu şiit şi a impus populaţiei care nu a fugit la timp să se convertească pe loc la Islam, să plătească o taxă tradiţională (Jizya) impusă de Coran celor de altă religie, sau să fie executaţi.

 

 

Circa 200.000 de oameni, incluzând aici 40.000 yezidi a fugit din Sinjar înainte de intrarea luptătorilor din ISIL, care s-au lansat însă în urmărirea lor. Conform datelor din teren, mulţi dintre refugiaţii care fug spre Turcia sau Iran mor de sete şi foame, iar bătrânii şi copii prinşi de ISIL sunt ucişi pe loc, femeile violate sau vândute, iar bărbaţii sunt forţati să se convertească la Islam, iar cei care refuză sunt ucişi cu pietre sau decapitaţi. Aceeaşi soartă sumbră o au şi creştinii sau musulmanii şiiţi. Parlamentarul yezid Haji Ghandour declara recent reporterilor că: 

„De-a lungul istoriei noastre am avut parte de un număr de 72 de masacre. Ne temem că ceea ce se întâmplă în Sinjar este deja masacrul cu numărul 73”.

 

Responsabilii ONU în regiune susţin că un număr de cel puţin 40.000 de yezidi s-au refugiat în nouă locaţii din Munţii Sinjar fiind hăituiţi de ISIL. Cei care nu cad în mâinile islamiştilor riscă să moară de sete sau de boli. Ştiri de ultimă oră anunţă că soarta acestora s-a îmbunătăţit deoarece forţele armate kurde din Siria au reuşit să creeze un culoar sigur de evacuare a acestor civili, iar refugiaţii care au rămas în zonă au acces la apa, alimente şi medicamente paraşutate de armata americană. SUA şi UE, nu au căzut încă de acord asupra unor atacuri de proporţii împotriva ISIL, cu toate că această mişcare extremistă câştigă tot mai mult teren în Siria şi Irak şi riscă să destabilizeze grav întreaga regiune cu consecinţe din cele mai grave pentru Orientul Mijlociu.

 

 

Ca o ironie cruntă, în oraşele prăfuite şi distruse din nordul Irakului, yezidismul moare încet dar sigur. Moloch s-a întors sub faţa hâdă şi cu cagule a extremiştilor musulmani pentru a devora un popor paşnic şi nevinovat. Diavolul stă liniştit şi priveşte mulţumit cum probabil cea mai veche cultură şi civilizaţie din lume va fi ştearsă din istorie dacă puternicii lumii nu vor face nimic pentru salvarea ei. Asemenea altor minorităţi religioase din regiune precum druzii, creştinii asirieni sau alawiţii, nu este posibil ca nimeni din exterior să se convertească la yazidism, ci doar să se nască în această religie.