Istoria celei mai vechi meserii din lume

Prostituţia pare să fie una din „relele necesare” civilizaţiei umane, pentru că a fost menţionată încă din cele mai vechi documente istorice. Cu toate acestea, nu este întâlnită în comunităţile tribale, cum sunt aborigenii din Australia sau triburile din Birmania.

Primele menţionări ale aceste meserii apar în documentele din Babilon, Sumeria şi Fenicia, unde prostituţia nu era stigmatizată, dimpotrivă, era considerată o profesie sacră.

În acest caz vorbim de oferirea trupului pentru plăceri sexuale ca formă de ritual religios, nu pentru obţinerea unui câştig financiar.

În Babilon, de exemplu, fiecare femeie era obligată ca o dată în viaţă să se ofere unui străin, în sanctuarul zeiţei iubirii şi fertilităţii. Această divinitate, reprezentată de Afrodita/Venus în mitologia greco-romană, este cunoscută sub diferite nume, în funcţie de regiunea în care era venerată.

Asirienii îi spuneau Mullissu, în Mesopotamia era numită Ninlil, iar ulterior, în Babilon şi Akkadia i se spunea Ishtar. Sumerienii o aveau pe Inanna, iar popoarele semitice pe Astarte.

Obiceiul este menţionat şi de istoricul grec Herodot, care a scris despre „casele paradisului”, dedicate diferitelor zeităţi, unde se practica această formă de prostituţie sacră. Templele au fost închise abia în secolul al IV-lea e.n., din ordinul împăratului Constantin.

Ritualurile de acest fel, considerate desfrânate în iudaism, sunt condamnate în Biblie, unde evreii sunt atenţionaţi să nu devină kedeshah, termen dat adepţilor şi adeptelor religiei păgâne canaanite, care practicau prostituţia în temple.

Şi civilizaţia greacă a adoptat această formă de venerare a zeităţilor fertilităţii. Din documentele istorice ştim că în oraşul Corint, la templul Afroditei, slujeau femei numite hetairai, care oferea bărbaţilor plăceri carnale, iar acest obicei a fost preluat apoi în lumea elenistică, în Cipru, Sicilia şi Asia Mică.

Grecii antici nu condamnau prostituţia nici atunci când nu era vorba de forma ei „sacră”. În Atena existau bordeluri legale, controlate de stat, cu preţuri stabilite oficial, unde lucrau nu doar femei, ci şi adolescenţi.

În acelaşi timp, legea îl condamna la moarte pe autorul unui viol sau al unui adulter, dacă acesta era prins în flagrant delict.

Cum sexul în afara căsătoriei era condamnat, iar vârsta la care un bărbat grec se căsătorea era de aproximativ 30 de ani, acesta nu avea prea multe opţiuni, dacă dorea să facă sex până la această vârstă. Pentru asta existau prostituatele sau sclavele, care erau folosite deseori şi pentru a satisface inclusiv aceste nevoi ale stăpânului.

Prostituate „low-cost” şi curtezane de lux

În Grecia antică prostituatele aveau o ierarhie clar stabilită, în funcţie de pretenţiile şi banii de care dispunea clientul. Cele de „joasă speţă” erau numite pornai şi lucrau sub coordonarea unui proxenet, care le oferea doar o parte din banii câştigaţi. De obicei acestea erau sclave sau fete abandonate, respinse de familie.

Pe următoarea treaptă erau prostituatele care lucrau pe cont propriu, fiind obligate să achite o taxă autorităţilor locale din oraşul în care lucrau. De multe ori, ele îşi găseau clienţi printre bărbaţii pentru care dansau sau cântau la petrecerile private.

În vârful ierarhiei sociale al acestei profesii erau hetairele, care aveau un statut similar celebrelor gheişe din Japonia. Erau foarte educate şi uneori aveau chiar afaceri pe cont propriu.

Cea mai cunoscută prostituată din această categorie este Aspasia, amanta lui Pericle, care a fost văzută deseori şi în compania lui Socrate, Fidias sau Sofocle.

Interesant este că în bordelurile din Grecia antică printre clienţii fideli se numărau şi femei, de obicei mai în vârstă, care veneau să se bucure de farmecele băieţilor care lucrau aici. Documentele vremii au înregistrat chiar şi plângeri din partea unor cliente nemulţumite de serviciile primite.

Cu toate acestea, cei mai mulţi clienţi erau bărbaţi, actele homosexuale între un adult şi un adolescent fiind considerate ceva firesc în cultura greacă.

Un mod similar de organizare şi control al prostituţiei apare şi în Roma antică. Existau bordeluri mari, numite lupanare, în special în Pompei, unde s-au păstrat inscripţii şi fresce cu scene erotice.

În timp ce bărbaţii romani aveau dreptul să cheme prostituate de orice sex pentru a-şi satisface fanteziile erotice, cei care practicau această meserie erau sclavi sau infami, adică oameni liberi, dar care nu se bucurau de drepturile acordate cetăţenilor romani.

În Islam, prostituţia este interzisă şi considerată un mare păcat. Totuşi, bărbaţii bogaţi aveau dreptul să cumpere oricâte femei doreau pentru haremul lor, de asemenea puteau vinde sclavele sau concubinele.

Şi în Asia există menţiuni despre curtezane, care deservesc diferite categorii de clienţi. Unele din ele erau educate, ştiau să cânte şi să danseze, principalul lor rol fiind să distreze bărbaţii la petreceri, asemeni gheişelor. Sexul nu era inclus în contract, deşi deseori se ajungea şi la acest fel de relaţie. În Japonia erau numite oiran, iar în Asia de Sud tawaif.

„Păcat” privit cu îngăduinţă de Europa creştină şi de Islam

Creştinismul a interzis oficial prostituţia, dar această meserie erau tolerată tacit, fiind considerată un rău necesar. Astfel, fetele din familii foarte sărace ajungeau deseori în bordeluri, vândute chiar de părinţii lor. Erau întâlnite frecvent alături de garnizoanele militare, pe care le însoţeau chiar şi pe câmpul de luptă.

Prostituatele erau obligate să poarte rochii speciale, iar bordelurile nu puteau funcţiona decât pe anumite străzi, special marcate. Preoţii sau bărbaţii căsătoriţi nu aveau voie să viziteze aceste localuri.

În timpul Renaşterii au apărut reglementări noi ale acestei meserii. Guvernele stabileau taxele, preţurile şi încercau să ţină sub control bolile venerice, obligând prostituatele la controale medicale periodice.

În secolul al XVI-lea, bordeluri oficiale din Europa au fost închise, în urma unei epidemii devastatoare de sifilis, care era pe atunci o boală mortală, dar această măsură nu a rezolvat problema, femeile alungate din bordeluri continuând să-şi practice meseria pe stradă.

Deşi religia islamică interzice orice formă de prostituţie, documentele otomane din secolul al XVIII-lea menţionează că maseuri care lucrau în băile turceşti, de obicei adolescenţi, care îi ajutau pe clienţi să se spele, le ofereau acestora şi diferite serviciii sexuale, la cerere.

Existau chiar menţiuni depre tarifele cerute, date personale despre băieţi, plus practicile sexuale oferite clienţilor şi succesul de care se bucura fiecare angajat în parte.

Curtezane celebre

Pe lângă femeile care îşi vindeau trupul pe stradă sau în bordeluri, a existat mereu o categorie selectă de prostituate, curtezanele. Ele erau educate şi de obicei foarte bogate.

Un prim exemplu care merită menţionat este Rhopopis, o prostituată din Egiptul antic. Istoricul grec Herodot a scris despre ea că era aşa de bogată încât şi-a construit o piramidă, plătind construcţia din banii pe care îi câştigase cu meseria ei.

Şi la Roma curtezanele aveau o mare influenţă. Ele dădeau tonul în privinţa modei, a coafurilor şi a bijuteriilor, fiind considerate de femeile măritate un model de eleganţă şi rafinament.

Asemeni hetairelor din Grecia, curtezanele au ocupat un rol important şi în cultura islamică, multe din poemele de dragoste fiindu-le dedicate. Ele nu ofereau doar servicii sexuale, ci şi divertisment de calitate. Un rol similar l-au avut gheişele din Japonia.

Indiferent de averea pe care o adunau şi de viaţa luxoasă pe care o duceau, curtezanele îşi doreau să scape de această meserie prin căsătorie. Doar aşa puteau deveni femei respectabile, fără a mai fi considerate inferioare din pricina meseriei lor. Unele au reuşit, altele nu.

Printre cele mai norocoase se numără Thais din Atena, care a fost amanta lui Alexandru Macedon şi apoi soţia generalului său, Ptolomeu, care a devenit ulterior regele Egiptului, întemeietorul dinastiei Ptolemeilor.

Nu este singurul exemplu. Teodora, soţia împăratului bizantin Iustinian, fusese în trecut prostituată într-un bordel din Constantinopole, destinat clienţilor cu venituri modeste, alături de sora ei.

Apoi a devenit actriţă şi a atras atenţia lui Iustinian, care era pe atunci moştenitorul tronului Bizanţului.

Pentru a se putea însura cu aleasa lui, Iustinian a abrogat o lege care interzicea căsătoria bărbaţilor nobili cu prostituatele.

Devenind împărăteasă, Teodora a dat legi prin care femeile aveau drept de proprietate şi a construit adăposturi pentru prostituatele care doreau să renunţe la această profesie.

O industrie ilegală, cu un profit anual de 32 de miliarde de dolari

În prezent, prostituţia este privită foarte diferit de guvernele lumii, unele state fiind foarte permisive, în timp ce altele pedepsesc aspru practicarea acestei activităţi.

Prostituţia este legală în Canada şi în câteva ţări din Europa, cele mai cunsocute exemple fiind Olanda (din anul 2000) şi Belgia, dar şi Germania (din anul 2002).

Aici, femeile care lucrează în industria sexului au un sindicat al lor, plătesc şi beneficiază de asigurare medicală şi de şomaj. Mai mult, prostituatele din Germania au dreptul să semneze un contract special, prin care au dreptul să-şi aleagă singure clienţii şi serviciile pe care le vor presta pentru aceştia.

De cealaltă parte există state care iau măsuri radicale pentru a încerca să combată fenomenul. Suedia, Norvegia, Islanda, dar şi Franţa şi Scoţia au adoptat „modelul nordic”, prin care incriminează clienţii, aceştia riscând chiar şi 6 luni de închisoare. În acelaşi timp, legea din aceste ţări le consideră pe prostituate victimele unei infracţiuni.

Între cele două extreme, undeva la mijloc, se află legislaţia celor mai multe state europene, inclusiv a Ungariei şi României, unde prostituţia nu este legală, dar este tolerată. Proxenetismul este pedepsit prin lege, dar nu şi clienţii care apelează la aceste servicii sexuale.

Dincolo de aceste reglementări legislative, există o adevărată industrie a traficului de fiinţe umane, pentru muncă forţată sau exploatare sexuală.

Potrivit guvernului Statelor Unite, în anul 2013 existau la nivel mondial peste 27 de milioane de victime ale acestei industrii ilegale, care are un profit anual estimat la 32 de miliarde de dolari, fiind astfel pe locul 2, după industria traficului de droguri.

În anul 2011, Human Rights a estimat că o victimă a acestei industrii costă anual doar 1.895 de dolari, în timp ce profitul pe care îl aduce este de peste 29.000 de dolari.

Crucea de Piatră şi casele de toleranţă din Bucureştiul interbelic

România a trecut prin multe schimbări în privinţa legislaţiei care vizează prostituţia.

În perioada interbelică, în Bucureşti funcţionau legal mai multe case de toleranţă, cele mai cunoscute fiind cele din cartierul rău famat Crucea de Piatră. Aceste bordeluri erau controlate, plăteau taxe, iar fetele erau obligate să facă un control medical periodic, pentru a preveni bolile cu transmitere sexuală.

Dame de companie educate, cu tarife destul de mari, nu se găseau însă doar aici, ci şi la cabareturile Chat Noir sau Moulin Rouge, dar şi în restaurantele hotelurilor selecte din Bucureşti, precum Lido, Ambasador sau Bulevard.

Unii istorici, printre care şi Adrian Majuru, vorbesc de bărbaţi celebri care apelau deseori la serviciile acestor dame de consumaţie.

Printre ei s-a numărat chiar regele Carol al II-lea, cunoscut încă din timpul domniei sale pentru slăbiciunea lui faţă de femei. Regele ar fi frecventat prostituatele de pe strada Brezoianu, pe unde trecea cu maşina la anumite ore, fiind cunoscut de fetele care lucrau în zonă.

Din anul 1936, prostituţia a devenit ilegală în România şi casele de toleranţă au fost inchise, dar practicarea acestei meserii a fost în continuare tolerată.

Potrivit articolului 328 din vechiului Cod Penal (care a fost valabil din anul 1968 până în 2014), practicarea prostituţiei se pedepsea cu închisoare de la 3 luni la 3 ani, iar proxenetismul cu închisoare de la 2 la 7 ani.

De la 1 februarie 2014 a intrat însă în vigoare un nou Cod Penal, care nu mai incriminează în mod direct prostituţia. Astfel, practicantele sexului pe bani au scăpat de pedeapsa cu închisoare, ele putând fi doar amendate, singura infracţiune care va fi în continuare pedepsită fiind proxenetismul.

Surse: Liberation, Journalists Resource, Ziare.com, The Independent, Alternet, Comcast