Incidentul Goiania: contaminarea radioactivă despre care s-a vorbit prea puţin

 

 

Începuturile exploatării nucleare în Brazilia

 

 

 Goiania este oraşul brailian care era cât pe ce să fie capitala acestei uriaşe ţări sud-americane, dar în prezent este capitala regională a statului Goias. Oraşul a fost fondat în anul 1933, iar astăzi, cu populaţia sa de peste un milioan de persoane, clădirile impunătoare, aeroportul aglomerat şi o categorie importantă de oameni de afaceri, profesori şi studenţi, Goiania este un oraş modern în toată accepţiunea termenului.  Dar, la fel ca în cazul oricărui oraş dezvoltat din Brazilia, şi aici se observă o mare prăpastie financiară şi educaţională între elita socială de aici şi populaţia săracă.

 

Ei bine, tocmai din cauza acestei prăpăstii (la fel ca în alte ţări şi societăţi umane în curs de dezvoltare) există o suprapunere nefastă între societatea emergent-tehnologizată şi sărăcia generalizată de la baza societăţii. De fapt, Incidentul Radioactiv de la Goiania, cum a fost în cele din urmă denumit acest episod nefast, este un excelent dar tragic exemplu al conflictului dintre lumea pauperă, analfabetă şi imundă a favelei braziliene şi tehnologiile avansate cum este cea a energiei nucleare. Când tratamentul cancerului prin radiaţii s-a răspândit în lumea întreagă după cel de-al doilea Război Mondial, elita medicinii braziliene nu era deloc departe de propriile rezultate în cazul chemoterapiei, iar reactorul nuclear din Goiania nu servea doar ca sursă locală de energie electrică ci deservea şi spitalele din oraş unde se făcea chemoterapie.

 

 

Din acest motiv, ce s-a întâmplat aici este mai degrabă un incident decât un accident, deoarece dezastrul a fost produs de personalul unei clinici care a lăsat în mod neglijent şi iresponsabil sursa de radiaţi într-o clinică dezafectată, precum şi din vina lipsei de măsuri a autorităţilro faţă de deşeurile nucleare. Presa internaţională, sub imperiul emoţiei s-a grăbit să compare Incidentul Goiania cu accidentul teribil de la Cernobâl. Însă în ciuda unor asemănări aparente în privinţa contamirării şi iradierii unor persoane, nu prea există similitudini între cele două cazuri.

 

Încă din anul 1950, energia nucleară era văzută ca o soluţie pentru criza energetică a unei lumi în plin avânt al industrializării şi tehnologizării fără precedent. În ciuda petrolului , foarte ieftin în acele vremuri, energia nucleară părea atât de tentantă…Doar câteva grame de material îmbogăţit cu uraniu puteau elibera o cantitate de energie mai mare decât cea rezultată în urma arderii unei tone de cărbuni. În ciuda temerilor şi ororilor întâmplate La Hiroshima şi Nagasaki, latura paşnică şi cumva fascinantă a delzănţuirii atomice era de altfel puternic susţinută de propaganda autorităţilor.

 

 

Nici în Brazilia lucrurile nu stăteau diferit. Primul reactor achiziţionat de Brazilia în anul 1953 fusese obţinut în urma programului american „Atoms for Peace” şi a fost ridicat în apropierea Universităţii Sao Paulo. Lucrurile au mers pe val până în preajma anului 1980, când tot mai mulţi experţi au început să pună sub îndoială programul atomic al Braziliei. Slăbirea cleştelui dictatorii militare din această ţară, procesul de denmocratizare al societăţii, insuccesul reactorului nuclear din Angra, şi accidententele nucleare de proporţii precum cele din Three Miles Island şi Cernobâl au contribuit la creşterea neâncrederii în alternativa energiei atomice. Contrazicerile între membrii guvernului, lipsa unei strategii de pregătire a populaţiei civile în cazul unui dezastru nuclear, birocraţia şi corupţia tipice pe atunci în această ţară sud-americană aveau de asemenea să se constituie în nişte factori care au pregătit terenul pentru incident.

 

 

Ce se poate întâmpla într-un cabinet de chemoterapie ajuns în ruine?

 

 

În anul 1971, în Goiania s-a construit o clinică medicală care oferea servicii de chemoterapie. La început, personalul medical s-a folosit de un dispozitiv pe bază de cesiu, dar în anul 1978 acesta a fost înlocuit cu un dispozitiv pe bază de cobalt. În anul 1985, clinica împreună cu dispozitivul pe bază de cobalt, a fost mutată într-un alt set de clădiri din Goainia. Doar că vechiul dispozitiv radioactiv pe bază de cesiu a fost lăsat în camera de tratamente radioactive din clădirea cea veche care a fost şi ea abandonată.

 

Conform raportului oficial al autorităţilor braziliene, nici-un dispozitiv de securitate sau patrule de gărzi nu au fost plasate în jurul clădirii după data de 15 ianuarie a anului 1987. În anul 1984, autorităţile statale din Goiania au cumpărat tot complexul clinicii şi au decis demolarea clădirii spitalului, dar au lăsat în picioare clădirea părăsită a clinicii din cauza diferendelor legale nerezolvate. Clădirea lăsată de paragină avea spărturi mari în pereţi , astfel că în scurt timp a deventi loc de refugiu şi chiar casă pentru persoanele fără locuinţă şţi vagabonzii care trăiau la periferia oraşului. Pe data de 13 septembrie 1987, doi vagabonzi fără locuinţă au intrat în fosta cameră de tratament a clinicii şi au sustras cilindrul de plumb al dispozitivului cu cesiu pentru a-l transporta ulterior la adăpostul unuia dintre ei.

 

Timp de peste trei zile la rând cei doi „aurolaci brazilieni” s-au străduit cu un ciocan să spargă învelişul de plumb al cilindrului pe care vroiau apoi să-l vândă. Nu au reuşit asta. Au reuşit în schimb ca pe data de 16 septembrie să spargă porţiunea de iridiu al cilindrului, după care s-au contaminat instantaneu cu o mare doză de radiaţii gama în timp ce se uitau fascinaţi la frumoasa lumină albastră care emana prin spărtură (lumina albastră era cauzată de absorbţia radiaţiilor gamma de către clorina dinn interior, iar fenomenul devine vizibil sub forma unei stranii irizaţii albastre). Pe lângă această reacţie, praful cloridului de cesiu s-a răspândit în mediul înconjurător, cu efectre teribile pentru orice organism viu şi nu numai.

 

 

Cum cei doi vagabonzi furaseră şi o mare cantitate de hârtii care au fost apoi predate unui centru de colectare, iradierea cu cesiu a avut loc şi la o fabrică de procesare a hârtiei din Sao Paulo, situată la peste 850 kilometri distanţă de Goiania. În ziua următoare, vagabonzii au transportat recipientul de plumb într-o curte plină cu fier vechi care aparţinea unui traficant de droguri care mai lucrau ocazional. Acesta le-a plătit celor doi echivalentul sumei de 25 $ pentru micul cilindru albastru din interiorul recipientului de plumb, din care individul vroia nici mai mult , nici mia puţin decât să-i facă soţiei sale un inel…

 

Prin urmare, obiectul puternic radioactiv a fost depozitat într-un dulap din camera soţiei acestuia. Câteva zile mai târziu, soţia traficantului a observat că rudele sale au început să sufere brusc de o criză de diaree acută. Era de abia începutul dezastrului. Pe data de 23 septembrie, recipientul de plumb a fost în cele din urmă spart de muncitorii de la centurl de fier vechi. Doi dintre aceştia, Israel Batista dos Santos şi Admilson Alves de Souza aveau să moară peste o lună la un spital din Rio de Janeiro.

 

Urme ale unei puternice contamirări radioactive au început să fie observate în mai multe localităţi din jurul Goianiei. Oamenii au început să moară sau să acuze simptome suspecte, anormale. Autorităţile au început să intre la bănuieli şi au demarat o anchetă cu privire al eventualitatea unui incident nuclear. În cele din urmă s-a estimat că un număr de cel puţin şase persoane a primit o doză totală de radiaţii cuprinsă între 400-1.000 remi. Spre exemplu, corpul lui Leite das Neves Fereira (una dintre victimele directe ale expunerii la radiaţii) emitea o cantitate de radiaţii suficientă să ucidă 10 oameni inclusiv în ziua în care aceasta a murit. 

 

 

Măsurile incompetenţei umane şi concluziile care se impun

 

 

O zonă de peste 2.000 de metri pătraţi din jurul fostei clinici a fost delimitată şi izolată de autorităţi care au mai descoperit în interiorul acestui perimetru o altă zonă de 240 metri pătraţi puternic contaminată cu clorit de cesiu. Zona izolată conţinea un număr de 25 de case. Decontaminarea solului şi clădirilor avea însă să se transforme într-o adevărată comedie a erorilor umane. Specialiştii veniţi la Goiania nu aveau îmbrăcăminte specială de protecţia aşa că s-au echipat cu pantofi sport, tricouri şi pantaloni dintr-un magazin de echipamente sportive din apropiere…Fapt care a dus evieent, şi la contaminarea lor.

 

Unele dintre duspozitivele de monitorizare au fost contaminate ele însele deoarece au fost prost poziţionate, astfel încât în loc să indice nivelul de contaminare a mediului ambiant, ajunseseră să indice propriul lor nivel de radiaţii. Circa 350 metri cubi de sol contaminat a fost extras din Goianina pentru a fi aruncat apoi la o groapă de gunoi situată la doar 20 kilometri de oraş. În total, costurile operaţiunilor de decontaminare radioactivă s-au ridicat la suma de peste 2 milioane $. Guvernatorul provinciei Goias intenţiona să construiască un parc comemorativ al victimelor incidentului exact pe o porţiune de teren puternic contaminat radioactiv, şi multe altele asemenea.

 

 

Din fericire pentru oameni şi pentur mediul ambiant, sezonul ploios care urmau să vină, s-a dovedit a fi sărac în precipitaţii, altfel nivelul contaminării radioactive ar fi atins proporţii cu adevărat dezastruoase.

Cei trei medici care deţineau şi operau la clinica în cauză au fost în cele din urmă arestaţi şi acuzaţi de neglijenţă criminală. Aceştia s-au apărat pasând vina asupra organizaţiei care reglementează folosirea energiei nucleare în tratamentele medicale specifice (CNEN). O comisie specială de anchetă asupra incidentului a ajuns la concluzia că atât medicii cât şi responsabilii din CNEN purtau aceeaşi vină. Până la urmă nicio persoană din guvern nu a fost acuzată de nimic!

 

Ştirile cu privire la incident au început să semene panică în Brazilia, toţi oamenii având în memorie comparaţia cu dezastrul de la Cernobâl. Panica a cuprins oraşul Goiania, fiind alimentată şi de comunicatele contradictorii ale autorităţilor. Prin urmare foarte mulţi oameni începeau să fugă din localitate, iar haosul părea că prinde proporţii periculoase. În cele din urmă situaţia s-a calmat iar oamenii au început să revină timid în Goiania.

 

Autorităţile federale au extras şi transportat tot materialul contaminat pentru a fi depozitat într-o groapă adâncă de peste 300 metri situată în baza militară Serra do Cachimbo din statul Para, în nord-estul Braziliei. Conform unui comunicat al Sociedado Brasileira de Fisica, groapa respectivă întocmeşte toate cerinţele şi caracteristicile gropilor similare folosite de armata americană pentru testarea bombelor atomice.

 

 

Oamenii aveau să ia totuşi o atitudine fără precedent. Protestele curgeau lanţ, iar locuitorii din statul Goias nu mai vroiau niciun reziduu nuclear depozitat aici, oamenii se opuneau inclusiv îngropării cadavrelor radioactive ale persoanelor decedate. Timp de câteva săptămâni, alimentele şi produsele de îmbrăcăminte din statul Goias nu au fost primite sau cumpărate de brazilienii din alte state, totul pe fondul panicii cu privire la o eventuală contaminare. Locuitorilor din Goianina li se refuzau camere la hotelurile din toată ţara, odată ce oamenii vedeau cărţile lor de identitate.

 

Marea majoritate a victimelor incidentului radioactiv erau oameni sărmani, fără educaţie şi analfabeţi. Un grup de cercetători brazilieni au intenţionat să studieze evoluţia victimelor în timp, dar proiectul lor s-a oprit din lipsa de fonduri. Incidentul s-a soldat cu moartea imediată a patru persoane şi cu spitalizarea altor 130.000. Dintre aceştia, 250 de oameni au fost diagnosticaţi cu niveluri de radioactivitate cu mult peste cele admise.

 

Incidentul Goiania a fost cel mai grav caz în care a fost implicată o sursă de radiaţii folosită în tratamente medicale. După acest caz, Brazilia şi-a înăsprit şi întărit politicile şi controalele cu privire la tot ce ţine de energia nucleară.

Deşi a fost umbrit de dezastrul de la Cernobâl, cazul din Goiania a început să fie popularizat începând cu anii 90, ca încă un exemplu al periculozităţii reprezentate de radiaţiile nucleare care pot deveni atât de uşor un factor de risc în urma hazardului unor situaţii umane.