Home » Cultură » Capoeira: luptă, libertate şi spectacol în stil brazilian

Capoeira: luptă, libertate şi spectacol în stil brazilian

5 poze
Vezi galeria foto »

Nicu Parlog

Publicat: 07.07.2014

Share:

Cine vede în premieră doi luptători de capoeira care îşi demonstrează abilităţile, este de-a dreptul uluit! Nu doar că devine instantaneu cucerit de flexibilitatea incredibilă a practicanţilor, supleţea mişcărilor care parcă curg unele într-altele, precizia şi controlul lor, dar este pe drept cuvânt confuzat de întreg spectacolul vizual. Ce anume fac cei doi virtuoşi ai mişcărilor? Se luptă? Dansează? Se provoacă unul pe celălalt? Sunt prieteni sau inamici? Demonstrează ceva? Caută armonii şi sensuri ascunse ochiului necunoscător? Ei bine, cei doi fac tot ce am enumerat mai sus, plus încă ceva: Caută şi descoperă în fiecare gest şi mişcare spiritul revigorant al vitejilor sclavi care au ştiut să fie liberi prin luptă şi dansuri. În plus, tot acei sclavi războinici au reuşit să învingă sute de ani de dureri şi umilinţe pentru a aduce un cadou superb umanităţii: Arta Capoeira!

Născută în dureri şi suferinţe

Artă marţială, amestec de credinţe religioase locale afro-braziliene, dans dificil, stil de viaţă, sărbătoare a trupului şi sufletului, capoeira le conţine pe toate!

Această adevărată moştenire culturală a spaţiului şi istoriei braziliene are o origine mult mai dureroasă şi mai profundă decât ar lăsa să se vadă la prima vedere.

Artă de luptă şi dans spectaculos, Capoeira a apărut iniţial ca un mijloc de autoapărare al sclavilor african răpiţi şi aduşi în Brazilia unde erau forţaţi să execute cele mai grele şi mai umilitoare munci. Aceşti sclavi sunt strămoşii direcţi ai populaţiei braziliene de culoare din prezent.

Marea majoritate a băştinaşilor africani ajunşi în Brazilia ca sclavi folosiţi drept forţă de muncă ieftină şi uşor de înlocuit proveneneau de pe coasta de sud-vest a Africii, din zona de astăzi a Angolei. De fapt, în amintirea lor, unul dintre cele trei mari stiluri din prezent de capoeira se numeşte Angola sau Capoeira Angoleiro.

Sursa foto: Shutterstock

În ciuda asemănărilor sale cu unele stiluri de arte marţiale asiatice care pun la rândul lor accentul pe loviturile spectaculoase cu piciorul, cum ar fi Taekwondo-ul coreean sau stilurile de kung fu din nordul Chinei, capoeira nu are nicio legătură cu formele de luptă asiatice, fiind un produs cultural şi marţial de orginte pur africană şi braziliană. Conform unor istorici şi cercetători brazilieni, o parte din originile capoeirei se regăsesc în aşa numitul dans N’golo sau Dansul Zebrei, în care dansatorii s-au inspirat de la modul în care zebrele se apără uneori de atacul leilor folosindu-se de puternicele lovituri de copite ale picioarelor din spate.

Peste dansurile de luptă ale africanilor ajunşi în urmă cu câteva secole ca sclavi pe plantaţiile latifundiarilor brazilieni, aveau să se suprapună metodele de luptă ale amerindienilor brazilieni, precum luptele băştinaşilor din zona fluviului Marana, care dezvoltaseră o metodă de luptă neînarmată în care se foloseau de toate segmentele corpului uman precum şi de elemente de dezechilibrare a adversarului. Tot acest melanj original de mişcări de luptă şi de gesturi spectaculoase de dans. Însăşi asupra numelui noii lupte-dans-acrobaţie planează mai multe versiunii, istoricii nereuşind nici astăzi să afle cacă termenuld e capoeira provine de la „Kapwera” un cuvânt al triburilor bantu din Angola unde are sensul verbului „a lupta”, sau din cuvintele indienilor Tupi din Brazilia.

În acel climat de ură şi durere s-a născut capoiera aşa cum o cunoaştem astăzi. Sclavii ţinuţi în condiţii inumane erau forţaţi să muncească până la epuizare. Moartea lor nu conta, căci preţul unui sclav era unul relativ mic, iar negustorii portughezi de sclavi efectuau frecent rute din Africa spre Brazilia. Tocmai acele vremuri cumplite aveau să favorizeze doar supravieţuirea celor mai puternici şi rezistenţi sclavi. Cu toate că aceştia erau mult mai numeroşi decât opresorii lor, africanii nu se răsculau des din lipsa armelor, neînţelegerilor interne (mulţi dintre ei făceau iniţial parte din triburi străine şi uneori rivale), precum şi din necunoaşterea teritoriului.

Sursa foto: Shutterstock

În faţa abuzurilor constante, sclavii au fost nevoiţi să dea o replică pe măsură. Cum majoritatea timpului erau ţinuţi legaţi şi nu-şi puteau folosi braţele, aceştia au fost nevoiţi să improvizeze o formă eficientă de luptă în care să lovească doar cu picioarele şi să se apere prin fente şi eschive deosebit de complexe. Însă dacă sclavii erau prinşi că se antrenează pentru lupte, vinovaţii erau aspru pedepsiţi. Din această cauză a apărut aspectul de dans acrobatic al artei capoeira. Sclavii s-au văzut nevoiţi să-şi ascundă tehnicile de luptă în forme de dans astfel încât dacă erau prinşi să poată declara că nu făceau altceva decât dansau să-şi menţină moralul ridicat.

Tot atunci a apărut şi muzica specifică, cântată la instrumente de profil braziliene între care se distinge Berimbau, un fel de arc de oţel ataşat unei tigve care acţionează ca o cutie de rezonanţă. Sunetul unui Berimbau este deopotrivă inconfundabil şi inimitabil.

Salvată de Mestre Bimba

Capoeira devenea astfel speranţă şi sfidare, demonstraţie de forţă şi pregătire pentru supravieţuire. Mulţi sclavi care au crezut în valoarea şi eficienţa acestei arte, şi-au salvat viaţa cu ajutorul ei, după ce fugiseră de pe plantaţii, lipsiţi de arme într-un ţinut ostil şi necunoscut şi hăituiţi de temuţii Capitaes do Mato, nemiloşii jandarmi coloniali care cutrereieau călări şi înarmaţi junglele. Mulţi sclavi scăpau şi se refugiau în aşezări înjghebate la repezeală denumit quilombos în dialectele locale.

Multe astfel de aşezări creşteau continuu printr-un aflux de sclavi evadaţi, indieni şi chiar europeni care se sustrăgeau legii. Aşa au ajuns aceste quilombos adevărate state multietnice în care capoeira a avoluat devenind din ce în ce mai eficientă şi câştigând noi sensuri. Cel mai mare dintre ele, Quilombo de Palmares, era compus din mai multe sate rebele şi a rămas liber mai mult de o sută de ani rezistând la numai puţin de 24 de tentative de cucerire şi 18 invazii coloniale.

Sursa foto: Shutterstock

La sfârşitul secolului 19, sclavia a fost abolită în Brazilia, iar practicarea capoeira a fost în sfârşit permisă. Însă climatul social era deosebit de volatil, iar capoeira a fost folosită şi ca mijloc opresiv. Liderii interlopi şi şefii de plantaţii au angajat luptători de capeira drept gărzi de corp sau indivizi care să atace şi să jefuiască în numele lor. Grupurile de foşti sclavi cunoscători de capoeira, denumite Maltas atacau frecvent chiar şi oraşele mari precum Rio de Janeiro. În faţa acestei situaţii, autorităţile au fost nevoite să interzică din nou practicarea capoeria.

Arta a rezistat în locuri izolate, departe de ochiul poliţiei, însă a început să decadă. Cum tot mai puţini tineri vroiau să înveţe capoeria, batrânii maeştri, denumiţi „Mestre” în dialectul local, mureau fără să-şi ducă mai departe cunoştinţele. Este meritul unor maeştri precum Mestre Bimba care au codificat şi dezvoltat antrenamente sistematice pentru capoeira, că această artă a supravieţuit până în prezent când datorită spectaculozităţii sale, capoeira cucereşte tot mapamondul.

Acrobatică dar totuşi mortală

Chiar dacă majoritatea şcolilor de capoeira de azi au ales să predea varianta spectaculos-acrobatică a artei, în secolul 19, capoeira îmbrăca forme mult mai violente. Deoarece era interzisă, era practicată în secret, fapt care-i dădea o aură cumva mistică. Luptele şi concursurile între diferitele şcoli de capoeira erau frcvente, la fel şi confruntările cu poliţia. Luptătorii de atunci ţineau între degetele picioarelor brice şi cuţite ascuţite, transformându-şi membrele inferioare în arme mortale. Unii erau atât de periculoşi şi atletici încât puteau reteza beregata unui jandarm călare dintr-un singur salt urmat de o lovitură de picior…

Sursa foto: Shutterstock

Capoeira s-a schimbat de atunci, şi azi este percepută mai mult ca un dans decât ca o metodă de luptă. Luptele s-au transformat în întreceri prieteneşti în Roda, spaţiul destinat demosntraţiilor, iar scopul întrecerilor este acela al unor complicate dialoguri prin mişcări sau cel mult acela de a se atinge adversarul.

Însă există şi astăzi şcoli în Brazilia în care practicaţii exersează aspectul luptei efective, cu dezechilibrări şi lovituri periculoase. Atacurile au loc doar când adversarul este descoperit sau dezechilibrat. Atunci atacul este unul decisiv şi ia forma unei lovituri de picior în cap. Luptătorul de capoeira caută în primul rînd să-şi dezechilibreze adversarul, sau să-l păcălească prin fente deosebit de dificile, urmate de lovituri de picior, braţ, genunchi, cot şi chiar cap. Arta apărării se bazează pe principiul non-rezistenţei şi al fluidităţii continue care-l face pe practicant o ţintă greu de lovit.

Sursa foto: Shutterstock

Artă şi dans, metodă de luptă sau bagaj viu istorico-cultural, capoeira are multe de oferit oricui, şi conform maeştrilor acestei forme de mişcare, „Capoeira nu necesită atât de mult un corp atletic şi agil, cât un suflet bun şi o inimă veselă”.

Tags: arta martiala berimbau brazilia capieira dans intrecere Lupta mestre bimba roda sclavie

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase