Pentru aproape 16 milioane de cetăţeni germani, orice aluzie Stasi, temuta lor poliţie politică trezea aceleaşi temeri pe care la trăiau şi românii înainte de 22 decembrie 1989, când venea vorba de acţiunile represive ale Securităţii. Moştenitoare şi chiar inovatoare a metodeleor de interceptare şi interogare ale sumbrului Gestapo, Stasi a rămas pînă în prezent cea mai temută şi urâtă instituţie a guvernării comuniste a fostei Republici Populare Germane, precum şi un univers opac despre care se cunosc puţine lucruri clare. Cum este de altfel firesc atunci când este vorba despre unul dintre cele mai renumite servicii secrete din lume.
„Nepoţii” KGB-ului în Germania
Cum numele de KGB sau CIA nu sunt altceva decât nişte abrevieri ale denumirilor complete ale celebrelor servicii de informaţii, şi în cazul lui Stasi situaţia este asemănătoare, căci Stasi este nimic altceva decât numele prescurtat al Ministerium fur Staatsicherheit, adică mai pe româneşte – Ministerul pentru Securitatea Statului sau poliţia secretă a fostei Republici Populare Germane. Ministerium fur Staatsicherheit a fost de altfel cel mai important serviciu de informaţii, control şi represiune din Republica Populară Germană în perioada Războiului Rece.
Stasi, cum a fost şi este denumită cel mai adesea, crease o reţea de informatori foarte eficientă şi solidă în rândul populaţiei est-germane. Agenţia reuşise să-şi implanteze proprii agenţi şi poliţişti militari în toate sectoarele sociale ale ţării, controlând practic toată societatea, de la cei mai puternici membri de partid şi guvern, la personalul din şcoli şi chiar grădiniţe.
Asemenea „fratelui său mai mare” – KGB-ul, operaţiunile şi activităţile serviciului omolog est-german erau concentrate asupra asigurării securităţii politice din interiorul ţării, alături de spionaj la toate nivelurile posibile. Fondată oficial pe data de 8 februarie 1950, Stasi a fost condusă în premieră de către Wilhelm Zaisser, acesta fiind urmat de Ernst Wollweber şi Erich Mielke. Serviciul secret est-german s-a remarcat mai mult decât orice alt serviciu omolog al statelor socialiste cu rol de salteliţi ai URSS-ului de atunci, drept cel mai folositor şi de nădejde serviciu secret străin care lucra pentru interesele KGB-ului.
Cu toate că la nivel oficial Stasi servea interesele propriei ţări, încă din anul 1957 până în 1990, KGB-ul avea agenţi de comandă amplasaţi la posturi în toate cele opt mari direcţii de cercetare şi acţiune ale serviciului est-german. Colaborarea dintre cele două servicii de informaţii era atât de strânsă şi apreciată de ambele părţi, încât pe tot timpul când a existat RDG-ul (şi unele surse spun că şi după reunificarea Germaniei) şefii din KGB invitau înalţi directori din Stasi la bazele secrete din Leningrad şi Moscova pentru perfecţionări şi schimburi de experienţă.
Erich Mielke în persoană ajusese să-i numească pe ofiţerii din subordinea sa drept „cekişti ai Uniunii Sovietice”. De fapt, încă din anul 1978 Erich Mielke le oferea puteri nelimitate ofiţerilor KGB din Republica Populară Germană, aceştia având aici aceleaşi drepturi şi puteri pe care le aveau la ei acasă, în URSS.
Acasă la ea, şi Stasi era atotputernică. În timpul domniei sale oficiale, de circa 39 de ani, cel puţin o treime din populaţia Germaniei de Est a avut serios de suferit din cauza urmăririlor, arestărilor, detenţiei şi torturilor la care a fost supusă. Autorităţile comuniste germane, impuse cu forţa de către sovietici la sfârşitul celui de-al doilea Război Mondial aveau puterea asigurată de către cadrele sovietice din ţară care pentru un control cât mai bun al populaţiei au creat şi antrenat un serviciu de informaţii şi oprimări cu o structură şi scop foarte asemănătoare KGB-ului.
Prima şi cea mai importantă sarcină a Stasi era aceea de a menţine şi întări regimul comunist al Republicii Populare Germane prin orice fel de operaţiuni, metode şi măsuri. Evident, primii agenţi ai Stasi au trebuit să aibă un „trecut şi origini curate”, cu toate că versatilii agenţi sovietici nu s-au dat în lături în a promova şi angaja în Stasi foşti membri ai Gestapo-ului nazist.
Cum un agent bun se formează foarte greu, în ani îndelungaţi de muncă, cadrele KGB-ului au recunoscut şi apreciat întotdeuna valoarea profesională a foştilor agenţi secreţi dispuşi să colaboreze după căderea celui de-al Treilea Reich. Încă de la începuturile sale, Stasi a fost o agenţie care acţiona deasupra legii. La fel ca în orice stat comunist, serviciile secrete ale acestuia nu ţineau seama de legile ţării atunci când factorul legislativ era împotriva acţiunilor serviciilor.
Agenţii şi colaboratorii Stasi nu dădeau raportul decât Comitetului Central al Partidului Comunist German şi bineînţeles superiorilor din KGB.
Un serviciu secret poate să dispară în totalitate?
La fel ca în cazul serviciilor Securităţii din România post decembristă, Stasi a creat şi consolidat o reţea foarte bine pusă la punct de informatori civili care împânzeau toate straturile societăţii. Informatorii respectivi erau cetăţeni care cooperau complet cu agenţii Stasi, primind în schimb de cele mai multe ori, diverse sume de bani, produse alimentare şi nu numai, precum şi intervenţii influente la locul de muncă.
Zeloşi, informatorii civili se foloseau de poziţia de la locul de muncă, influenţa în societate şi chiar relaţiile familiale pentru a spiona şi raporta ulterior activităţile şi viaţa de zi de zi a celorlalţi oameni, dar mai ales acelor care trezeau suspiciunile agenţilor Stasi. Informaţiile valoroase, sau cele care se confirmau pe loc, erau urmate aproape instantaneu de supravegherea suspecţilor direct de către agenţii specializaţi, urmată de cele mai multe ori cu arestarea şi interogarea nefericitelor victime.
Stasi era organizată în „stil german”, cu mare atenţie pentru orice detaliu. Agenţia avea prorpiul sistem de închisori şi sedii destinate interogării, dintre care cel mai cunoscut era faimosul Baden II. Reputaţia agenţiei a fost întărită şi de folosirea excesivă a brutalităţii, torturii şi şantajului drept metode obişnuite de extragere a informaţiilor dorite şi a cooperării coercitive.
Cum reţeaua de informatori acţiona ca o plasă de fier care nu lăsa să-i scape nimic prin ochiuri în cazul cetăţenilor obişnuiţi, reţeaua de agenţi a acestui serviciu secret avea timp să se perfecţioneze din plin în domeniile adiacente unei structuri de informaţii de nivel naţional. Agenţii de informaţii se infiltrau deseori şi în fabrici, uzine, structuri de învăţământ şi mai ales în organizaţii sociale sau politice. Ofiţerii coordonau şi lucrau la întocmirea unor baze de date gigantice care vizau îndosarierea fiecărui cetăţean, fie el suspect sau nu.
Dosarele erau periodic încărcate cu noi şi noi fotografii, rapoarte de supraveghere şi chiar probe de natură fiziologică precum mostre de păr, unghii sau haine. Agenţii Stasi mergeau până într-atât încât strângeau şi..mostre de miros (fragemnte de păr, obiete personale, bucăţi din îmbrăcăminte intimă, etc.) pe care le siglau în pungi vidate în rpealabil, pentru a folosi aceste mostre destinate câinilor de urmărire în cazul în care suspecţii vizaţi (de cele mai multe ori dizidenţi politici) ar fi încercat să fugă sau să se ascundă.
Agenţia era de fpat divizată în mai multe sectoare operative fiecare dintre acestea fiind axată pe obiectul ei de activitate. Stasi avea chiar propria sa armată, o forţă militarizată intitulată Regimentul de Gardă Felix Dzerzhinsky în onoarea celul mai temut şef din timpurile de început ale NKVD-ului sovietic, şef peste toată poliţia secretă a bolşevicilor. Regimentul era compus din peste 8.000 de cadre militare antrenate şi ca agenţi de informaţii şi pregătite la un nivel deosebit de ridicat. Gărzile Stasi apărau personalul de vârf din aparatul guvernamental şi elita membrilor de partid, clădirile guvernamentale, monumentele sovietice şi bazele militare.
Regimentul de Gardă Felix Dzerzhinsky se ocupa şi de pregătirea şi organizarea operaţiunilor de tip comando, alături de instruirea unităţilor de informaţii şi cercetări trimise în operaţiuni clandestine pe teritoriul oricărui stat inamic.
Divizia pentru Recunoaştere, era numele general al sectorului destinat spionajului şi contra-spionajului celorlalte servicii de informaţii, în mod deosebit cele ale statelor care făceau pe atunci parte din NATO.
Divizia îşi coordona acţiunile alături de omologii săi din KGB prin Administraţia Generală de Coordonare, forul superior de conducere al Stasi. Cum Republica Populară Germană era un stat comunist în care cenzura făcea parte din politica de zi a acestuia, Departamentul pentru Siguranţa Comunicaţiilor din cadrul Stasi, nu doar că asculta, filma, înregistra şi analiza tot ce vorbeau la telefon sau prin fax cetăţenii ţării, dar asigura permanent şi canalele d ecomunicare directă dintre autorităţile est-germane şi cele sovietice.
Acest departament culegea informaţii şi din mass-media publică şi se ocupa de măsurile de contra-spionaj în cadrul asigurării securităţii comunicării împotriva serviciilor de informaţii occidentale. Supravegherea diplomaţilor străini, a rezidenţilor străini şi a turiştilor din alte ţări era asigurată de către Divizia de Luptă contra Persoanelor Suspicioase. La fel ca în cazul cetăţenilor est-germani suspsicioşi pentru Stasi, toţi străinii din ţară erau ţinuţi sub observaţie 24 ore din 24, putând fi oricând arestaţi şi anchetaţi.
Stasi ajunsese un serviciu secret aflat în elita agenţiilor similare de pretutindeni din lume. Atunci când a căzut guvernul comunist, în anul 1989, Stasi avea în structurile sale peste 91.000 de agenţi, precum şi o reţea de aproximativ 2 milioane de informatori şi colaboratori neoficiali (innofizielle Mitarbeiter). Între anii 1957-1989, Stasi a întocmit peste 8 milioane de dosare de urmărire personală pentru tot atâţia cetăţeni ai propriei ţări.
Serviciul secret şi-a câşitgat notorietatea şi prin numeroasele operaţiuni de spionaj extern, principalele ţinte ale sale fiind autorităţile fostei Republici Federale Germane şi conducerile care s-au succedat în fruntea NATO. Sub conducerea directorului Markus Wolf, agenţii Stasi au penetrat toate niveluriole guvernărilor vest-germane, precum şi serviciile de informaţii şi armata acelei ţări.
Oamenii şcoliţi de KGB au reuşit să se infiltreze până şi în cercurile intime ale cancelarului Willy Brandt. Stasi a întreţinut relaţii strânse şi cu celebre grupări teroriste ale vremii cum erau Facţiunea Armatei Roşii din RFG, gruparea Abu Nidal, şi mai ales cu faimosul Ilici Ramirez Sanchez, cunoascut mai ales sub numele de Carlos Şacalul. Agenţii săi au instruit şi pregătit chiar şi agenţi ai serviciilor secrete libiene care au organizat atentate cu bombă în RFG, în unul dintre acestea căzând victime doi înalţi oficiali americani.
Sfârşitul oficial al Stasi ar fi avut loc pe data de 3 octombrie 1990, imediat după reunificarea Germaniei. Din acel moment, a început reorganizarea noului serviciu secret al Germaniei unite. Într-o încercare de a restabili încrederea în autorităţile statului, noii oficiali de la Berlin au interzis angajarea în structuriloe guvernamentale ale noului stat a oricărei persoane care a lucrat pentru defuncta deja Stasi.
Arhivele agenţiei au fost deschise în totalitate marelui public, permiţând oricărui cetăţean să-şi verifice dosarul şi să găsească numele agenţilor şi informatorilor care i-a „turnat”. Cu toate acestea, este evident pentru orice om, că un serviciu de informaţii de nivle naţional nu poate dispărea total într-o clipită. Mai ales unul de calibrul şi importanţa lui Stasi…