Regina Teuta: războinica din fruntea piraţilor iliri

 

 

Cine au fost ilirii şi cum au marcat ei istoria ?

 

 

De dinainte de secolul 10 înainte de Hristos, nord-vestul Peninsulei Balcanice era locuit de o populaţie desprinsă din marea familie a tracilor. Este vorba de iliri, o congregaţie  de triburi indo-europene care au apărut în această regiune într-o perioadă istorică care coincide cu sfârşitul Epocii Bronzului şi începutuile Epocii Fierului. Unii arheologi asociază prezenţa ilirilor în zonă încă din perioada culturii Hallstatt, caracterizată prin producerea în masă de săbii şi topoare din fier şi bronz, precum şi cu domesticirea calului în Europa.

 

În timpurile Antichităţii, ilirii ocupau un teritoriu cuprins între fluviul Dunăre, râurile Sava şi Morava, coasta Mării Adriatice şi Munţii Sar. Unele triburi răzleţe de iliri au traversat în vehcime marea pentru a debarca în Peninsula Italică.

 

Ilirii au avut puternice legături comerciale, dar s-au şi războit deseori cu vecinii lor. Macedonenii antici probabil că aveau unele trăsături comune cu vecinii lor iliri, dar clasa conducătoare macedoneană a ales să adopte multe caracteristici culturale ale grecilor. Ilirii s-au amestecat puternic şi cu tracii propriuzişi, un alt popor arhaic din Balcani.

 

 

În părţile lor de sud, precum şi pe Coasta Adriatică, ilirii au fost la rândul lor influenţaţi de greci care au fondat acolo oraşelelor colonii. Oraşul albanez Durres din prezent, este ridicat pe locul unde grecii au fondat antica colonie Epidamos. Între oraşele albaneze Durres şi Vlore, grecii au fondat o altă colonie, Apollonia. Ilirii erau mari crescători de vite şi cai precum şi meşteşugari iscusiţi care produceau unelte şi arme. Teritoriul lor era de altfel, deosebit de bogat în zăcăminte de cupru şi fier.

 

Rivalităţile dintre clanuri, alături de războaiele de anvergură mai mare făceau parte din realitatea cotidiană a acestor oameni. Încă din vremuri imemoriale, ilirii se remarcaseră şi ca nişte piraţi eficienţi şi de temut care atacau toate vasele comerciale care traversau Adriatica. Numeroasele lor triburi erau conduse de căpetenii alese de sfatul bătrânilor. Câteodată, căpeteniile cele mai capabile şi mai războince reuşeau să cucerească alte triburi ilire şi să dea naştere astfel la regate cu existenţe efemere.

 

Războinic ilir    Sursa foto: Shutterstock

 

Descoperirile arheologice din nordul râului Sava de pe teritoriul de astăzi al Sloveniei arată că existenţa cotidiană a ilirilor era marcată de sărbători, sacrificii şi jertfe, bătălii şi întreceri cu caracter sportiv. Regele ilir Bardhyllus a fondat un regat care devenise una dintre puterile locele din Balcani. Cu toate acestea în preajma anului 358 înainte de Hristos, regele macedonean Filip al doilea i-a zdrobit pe iliri şi a cucerit tot teritoriul deţinut de aceste triburi până dincolo de Lacul Ohrid.

 

Fiul acestuia, celebrul Alexandru cel Mare s-a folosit de calităţile războinice şi loialitatea ilirilor, căci soldaţii şi căpeteniile ilire (între care se distinge regele Clitus) au făcut parte din trupele cu care geniul militar al Antichităţii a cucerit Imperiul Persan. După moarte alui Alexandru Macedon, regatele ilire au devenit iarăşi independente. În anul 312 înainte de Hristos, regele ilir Glaucius i-a izgonit pe greci din Epidamos, iar spre sfârşitul acelui secol, un alt regat ilir controla tot nordul Albaniei de azi, Muntenegrul şi Herţegovina din prezent.

 

 

Teroarea Adriaticii

 

 

Pe fondul pirateriei ca mod de viaţă, uneia dintre ocupaţiile de bază ale ilirilor, se remarcă Agron, rege peste tribul ardiaei-lor care îşi îndeamnă oamenii să se perfecţioneze în „banditismul mărilor”. Din nefericire pentru el, steaua acestui rege nu a strălucit prea mult. După ce Agron a murit în urma unei pleurezii, afecţiune fatală în acele timpuri, i-a succedat la conducere însăşi regina sa, Teuta, care avea datoria de a păstra regenţa până în momentul în care fiul său vitreg, Pinnes, urma să urce pe tron.

 

În acele vremuri, actele de piraterie ale ilirilor în Adriatica erau la apogeu. Ilirii atacau şi jefuiau orice navă întâlnită. Nici măcar vasele comerciale ale Romei nu scăpau de abordaj. Până la un punct, Roma, care  nici nu avea pe atunci o flotă militară puternică, a ales să ignore jafurile până în momentul în care ilirii au început să ocupe nordul Epirului. În aceste condiţii politico-economice ambiţioasa Teuta a preluat conducerea ilirilor ardeaei.

 

Încântată peste măsură de succesul piraţilor săi, regina a mers până într-atât încât le-a trimis acestora ordine scrise în care îi zorea să jefuiască orice merită şi are valoare, bani, sclavi, alimente, arme ba chiar şi animale exotice…

Adică mai toată gama de mărfuri şi produse transportate pe atunci în Mediterana.

 

Situaţia a durat până în momentul în care companiile negustoreşti din jurul Mediteranei au trimis emisari Senatului din Roma pentru a cere protecţie. Puşi în faţa neguţătorilor care îşi pierduseră corăbiile şi mărfurile în mâinile piraţilor iliri, romanii au încercat o apropiere diplomatică de Teuta, cerându-i acesteia să oprească jafurile. În acest scop, senatorii au trimis la curtea reginei piraţilor doi soli importanţi, pe Gaius şi Lucinus Corunacanious.

 

Statueta reginei Teuta din Muzeul de istorie din Skhodra    

 

Din nefericire atât pentru ea, cât şi pentru interesele Romei, regina Teuta nu vroia să renunţe la veniturile provenite din raidurile oamenilor săi. În timpul când amabasadorii romani au ajuns în Iliria, regina Teuta era ocupată cu înăbuşirea unei revolte interne şi se alfa în fruntea oamenilor săi care asediau cetatea Issa. Concentrată mai mult asupra revoltei subite care o luase prin surprindere, Teuta a ascultat distrasă cererile ambasadorilor, replicîndu-le acestora că „ va avea grijă ca Roma să nu mai sufere din cauza atacurilor de pe mare, dar este contrar obiceiurilor regilor liric a aceştia să predea bunurile şi comorile câştigate pe mare”.

 

Unul dintre amabasadori i-a replicat tăios că nu acceptă astfel de obiceiuri ilire. Răspunsul Teutei la cererea insolentă a romanului a fost un ordin prin care a cerut călăilor executarea fără zăbavă  a acestuia. Când vestea a ajuns la Roma, Senatul a hotărât trimiterea unei flote de război, încărcată cu cîteva legiuni. Aşa a debutat în istorie Primul Război Ilir. Conştientă de invazia romană, Teuta a securizat toate locurile prielnice unei debarcări de pe ţărmurile sale şi a pornit asediul oraşelor aflate sub dominaţie romană.

 

Teuta a avut apoi câteva victorii consecutive în luptele cu romanii şi ar fi fost posibil să câştige chiar războiul, dacă nu ar fi intrat în ecuaţie Demetrius, un înalt nobil ilir cu ambiţii de a deveni rege în locul ei. Demetrius i-a spus în taină consulului roman de a-i preda acestuia Insula Corcyra odată cu garnizoana iliră. Actul de trădare s-a dovedit a fi punctul de cotitură în Primul Război Ilir. Din acest avanpost, legiunile romane au început să înainteze metodic cucerind Iliria.

 

În faţa înfrângerii decisive, regina Teuta alături de câţiva supuşi fideli, s-a refugiat pe o insulă situată în mijlocul rîului Rhizon. Consulul roman i-a înmânat puterea lui Demetrius, practic instaurat ca nou rege, după care s-a întors la Roma. În primăvara anului 228 înainte de Hristos, Teuta a trimis o solie la Roma în care cerea semnarea unui tratat care să încheie ostilităţile.

 

 

În acea solie, regina se angaja că va plătit tributul cerut, va pacifica Iliria şi în final, va renunţa la piraterie păstrănd doar două corăbii neînarmate la sud de Lissus. Pe lângă acestea, Teuta l-a instaurat pe Pinnes ca adevărat conducător al ilirilor. Precum viaţa Teutei de dinainte să devină regină a fost un mister al istoriei, la fel de misterioasă a fost existenţa sa şi după ce s-a predat romanilor.

 

Practic nu există niciun document sau relatare cu privire la ea. Evenimentele s-au precipitat din nou după ce Demetrius a rupt tratatul de pace cu romanii şi s-a reinstala rege, gonindu-l de ep tron pe tânărul Pinnes, acşiunea sa declanşând astfel Cel de-al Doilea Război Ilir. Din imaginea reginei care i-a făcut pe romani să trimită contra ei 20.000 de legionari, 200 călăreţi şi toată flota de peste 200 de vase de război, s-a mai păstrat doar o singură statuetă aflată în prezent în Muzeu de Istorie din Shkodra, Albania.

 

 

Ce s-a mai întâmplat cu ilirii ?

 

 

Cucerită în cele din urmă în totalitate de romani după predarea regelui Genthius, Iliria a devenit provincia Iliricum în interiorul graniţelor Imperiului. Sub romani, Iliricum se întindea de la râul Drin spre Istria şi râul Sava. Centru său administrativ şi politic era aşezarea Salonae, în prezent oraşul Split din Croaţia. Odată ce Imperiul Roman s-a extins mai apoi spre nord prin cucerirea Daciei, Iliricum a fost împărţit între provinciile Pannonia şi Dalmatia. Sub ocupaţia romană, Iliria a atins un grad ridicat de prosperitate.

 

 

Era traversată de un drum roman şi porturile sale deveniseră centre importante de comerţ şi tranzit între Roma şi estul Europei. Romanii le-au acordat clanurilor ilire un grad ridicat de semiautonomie, şi cum ilirii erau războinici foarte duri şi temuţi, împăraţii romani i-au recrutat imediat pentru a servi ca legionari şi chiar gărzi pretoriene. Când în secolul 3 după Hristos, Imperiul Roman a început să se clatine sub atacurile popoarelor migratoare, Iliricum devenea cel mai important rezervor de soldaţi pentru legiuni.

 

De fapt, unii dintre cei mai importanţi împăraţi romani au fost de origine iliră precum Caludius II Gothicus, Aurelian, Diocleţian şi chiar Constantin cel Mare. Ilirii au fost creştinaţi chiar de către Apostolul Pavel din Tars, care a propăvăduit în Iliricum şi a poposit în Durres. Astăzi, majoritatea istoricilor au căzut de acord asupra faptului că albanezii sunt urmaşii direcţi ai teribililor războinici conduşi de frumoasa şi ambiţioasa Teuta.