Cele trei trăsături ale oamenilor de succes

Cei doi au studiat opt grupuri culturale de succes din SUA — chinezii, libanezii, evreii, indienii, iranienii, nigerienii, cubanezii în exil şi mormonii — pentru a încerca să identifice elementele lor comune. În urma acestui efort, Chua şi Rubenfeld au ajuns la concluzia că există trei trăsături cheie care au stat la baza succesului grupurilor studiate, rezultatele analizei fiind publicate în cartea „The Triple Package: How Three Unlikely Traits Explain the Rise and Fall of Cultural Groups in America”.

Cele trei forţe cheie ce formează „triplul pachet”

Care sunt cele trei elemente cheie? Complexul de superioritate, nesiguranţa şi ţinerea sub control a impulsurilor. Cei doi autori afirmă că, atunci când aceste trei forţe se reunesc în cultura unui grup, ele îl ajută să aibă parte de succes.

1. Complexul de superioritate. Acest element al „triplului pachet” se referă la un crez internalizat conform căruia grupul din care face parte persoana e caracterizat de un element excepţional. Acest crez îşi poate avea originile în religie, aşa cum este cazul mormonilor şi al evreilor, sau într-o poveste despre istoria şi civilizaţia strămoşilor grupului, cum este cazul chinezilor şi al persanilor, afirmă Chua. Cei doi autori subliniază că acest complex este opusul gândirii liberale populare astăzi, „care ne învaţă să ne abţinem de la a judeca un individ şi susţine că toţi oamenii sunt egali”. Deşi credinţa în superioritatea grupului a dat naştere rasismului, colonialismului, imperialismului şi nazismului, Chua şi Rubenfeld afirmă că acest crez este comun tuturor grupurilor de succes din SUA.

2. Nesiguranţa. Autorii desemnează prin acest termen o incertitudine însoţită de anxietate referitoare la poziţia persoanei în societate sau o senzaţie că realizările personale sunt, într-un mod fundamental, insuficient de bune. Această nesiguranţă poate lua mai multe forme: senzaţia de a fi privit de sus, senzaţia de pericol, un sentiment de inadecvare sau frica de a-şi pierde agoniseala. Autorii afirmă că toată lumea este nesigură într-un mod sau altul, însă subliniază că anumite grupuri sunt mai predispuse la nesiguranţă decât altele. Spre exemplu, a fi imigrant denotă prin definiţie un statut nesigur, o anxietate socială şi economică profundă ce rezultă din faptul că nu există garanţia obţinerii unui venit sigur şi nici certitudinea că urmaşii vor avea parte de o viaţă decentă.

Ar putea părea ciudat că nesiguranţa joacă un rol crucial în stimularea succesului, spun autorii, însă această trăsătură este prezentă în fiecare dintre grupurile de succes din SUA. Mai mult, aceste grupuri nu doar că suferă de nesiguranţă, ci o şi promovează într-un mod conştient sau inconştient.

„Ar putea părea ciudat ca cineva să aibă şi o senzaţie de superioritate şi una de nesiguranţă. De fapt, această combinaţie improbabilă de trăsături este ceea ce generează ambiţia: nevoia de a demonstra capacităţile personale este ceea ce-i face pe oameni să sacrifice sistematic plăcerea din prezent pentru obţinerea unui succes în viitor”, spune Rubenfeld.

3. Ţinerea sub control a impulsului.  Acest termen desemnează abilitatea de a rezista tentaţiei, mai ales celei de a ceda în faţa dificultăţilor întâmpinate. „Nicio societate nu poate exista fără ţinerea sub control a impulsului; Freud specula că civilizaţia ar fi început atunci când au fost suprimate instinctele primale sexuale şi agresive. Anumite grupuri din SUA în mod cert pun un accent mai pronunţat pe ţinerea sub control a impulsului decât altele”, notează Chua. „Deşi există o tendinţă răspândită de idealizare a copilăriei, de a vedea această etapă drept o perioadă de fericire fără margini, grupurile de succes din SUA au o perspectivă diferită asupra acestei perioade, folosind-o pentru a imprima rigoarea disciplinei de la început”, subliniază cei doi autori.

Cum funcţionează cele trei elemente? Complexul de superioritate şi nesiguranţa se combină pentru a genera ambiţie, însă aceasta nu este suficientă pentru a avea succes, notează cei doi autori. Aproape toţi ne confruntăm cu obstacole şi dezamăgiri în unele momente ale vieţii noastre. Ambiţia este utilă, însă nu este suficientă pentru succes. Amy Chua relatează o anecdotă celebră în lumea şahului, în care unul dintre cei mai mari jucători de şah spunea despre un alt mare maestru că „nu va deveni niciodată campion mondial, pentru că nu are răbdarea necesară să suporte o poziţie mai proastă preţ de ore în şir”.

Cei doi autori notează că „triplul pachet” nu produce doar ambiţie, ci oferă şi rezistenţă şi capacitatea de a îndura dificultăţi, abilităţi necesare pentru a depăşi momente dificile şi a merge mai departe. Multe dintre grupurile studiate de cei doi autori prezintă o interacţiune între complexul de superioritate şi ţinerea sub control a impulsului, în care cel dintâi element este stimulat de cel de-al doilea. „O astfel de persoană îşi pune în aplicare autocontrolul pentru a obţine un obiectiv dificil, iar cu cât rabdă mai mult şi face mai multe sacrificii, cu atât mai mult se simte superior”, scriu cei doi autori. 

Aşadar, dacă superioritatea alături de nesiguranţă generează ambiţie, superioritatea alături de controlul impulsivităţii produce capacitatea de a rezista încercărilor. Când toate cele trei elemente sunt prezente în cultura unui grup, membrii acestuia devin mai predispuşi şi mai capabili să întreprindă acţiunile necesare astăzi pentru a avea succes în viitor.

Cine are succes în SUA?

„Poate fi tabu să recunoaştem asta, dar anumite grupuri din Statele Unite se bucură de mult mai mult succes decât media”, notează cei doi autori.

Amy Chua şi Jed Rubenfeld au identificat mai multe grupuri care se bucură de foarte mult succes în SUA. Mormonii, care compun doar 1,7% din populaţia SUA, erau priviţi cu scepticism acum 50 de ani, însă astăzi se numără printre elitele din lumea politicii şi a afacerilor. Cel mai cunoscut reprezentant al Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă (denumirea oficială a mormonilor) este Mitt Romney, fostul candidat al Partidului Republican la preşedinţia SUA. Liderul majorităţii din Senatul SUA, Harry Reid, este la rândul său mormon, aşa cum sunt şi conducătorii multor companii importante, precum Marriott International sau JetBlue. De asemenea, mormonii sunt supra-reprezentaţi în CIA şi în corpul diplomatic american, aparent deoarece cunosc mult limbi străine datorită activităţilor misionare şi faptului că religia lor le interzice consumul de alcool şi de cafea.

Un alt exemplu este oferit de evrei, grup cu o pondere de aproximativ 2% din populaţia SUA, dar care a dat o treime din Curtea Supremă a SUA, două treimi din laureaţii premiilor Tony şi o treime din totalul laureaţilor americani ai premiilor Nobel. Conform datelor citate de Chua şi Rubenfeld, în topul Forbes 400 elaborat în 2009 se regăseau 139 de evrei, iar din cei 40 de miliardari care au anunţat că-şi vor dona averea organizaţiilor caritabile, 20 sunt evrei.

Indienii-americani câştigă de două ori mai mult decât media (aproximativ 90.000$ anual pe gospodărie, faţă de media de aproximativ 50.000$), iar printre alte grupuri cu venituri ridicate se numără cubanezii, iranienii, libanezii şi americanii de etnie chineză.

Americanii de origine asiatică se evidenţiază şi la reuşite şcolare. Scorul mediu obţinut de elevii de origine asiatică la testul standardizat de admitere (SAT) este cu 143 de puncte (din 2400) mai mare decât media, fiind cu 63 de puncte mai mare decât cel obţinut de albi. De asemenea, deşi americanii de origine asiatică reprezintă doar 5% din populaţia de vârsta studiilor universitare, aceştia compun 19% din totalul studenţilor de la Harvard, Princeton şi Stanford. Dacă admiterea la aceste facultăţi s-ar baza doar pe rezultatele din teste, acest procent ar fi chiar mai mare, iar unele voci acuză aceste facultăţi că discriminează negativ americanii de origine asiatică. La universitatea CalTech, unde admiterea se face strict pe baza rezultatelor şcolare, aproximativ 40% dintre studenţi sunt de origine asiatică.

Cum se manifestă complexul de superioritate?

William Graham Sumner, sociologul care a conceput termenul de „etnocentrism” în 1906, credea că dorinţa de a considera propriul grup superior altora este o tendinţă universală. Cu toate acestea, unele grupuri pun mai mult accent pe această latură a identităţii lor. „Acesta este cazul în rândul tuturor grupurilor de succes din SUA”, scrie Chua.

Evreii reprezintă cea mai cunoscută manifestare a acestui impuls, fiind cunoscuţi drept „poporul ales de Dumnezeu”. Preţ de trei mii de ani, mitul fondator al poporului evreu a fost o sursă de inspiraţie pentru alţii, cei doi autori notând faptul că primii colonişti americani proclamaseră regiunea „New England” drept „Noul Israel”, iar Oliver Cromwell se autointitula „Israelit”. 

În 2009, 70% dintre evreii din Israel credeau că poporul evreu este cel ales de Dumnezeu. „Procentul nu are cum să fie la fel de mare în rândul evreilor americani, dat fiind că mai puţin de jumătate dintre aceştia cred în Dumnezeu, însă ideea excepţionalităţii evreieşti face parte chiar şi din educaţia celor fără credinţă religioasă. Unii sunt învăţaţi să localizeze sursa acestei excepţionalităţi în dedicarea evreiască către justiţie, lege şi moralitate, iar alţii în reuşitele intelectuale ale evreilor”, scrie Chua.

În cazul mormonilor, superioritatea se bazează de asemenea pe ideea de alegere. De altfel, scrie Chua, „mormonii nu sunt subtili în ceea ce priveşte imitarea evreilor”. Liderii mormoni se referă la comunitatea lor ca fiind „Israel”, valea Salt Lake din Utah este supranumită „Zion”, iar profeţiile mormone cer construirea unui „Nou Ierusalim”. Brigham Young este echivalentul lui Moise, acesta conducându-i pe mormoni în exil departe de inamicii care îi persecutau şi care îl omorâseră pe profetul lor, Joseph Smith.

Mormonii cred că pot recepţiona direct revelaţii divine, iar fiecare mormon cu vârsta mai mare de 12 ani poate primi „preoţia”, starea care îi permite să „acceseze puterea lui Dumnezeu: să vindece, să scoată demoni din oameni, să binecuvânteze”. Deşi unii creştini susţin că mormonismul nu este o religie creştină, mormonii cred în Iisus. Totuşi, dincolo de faptul că suplimentează Biblia cu propria scriptură, mormonismul se deosebeşte în câteva puncte cheie de creştinism. Un asemenea aspect este respingerea dualităţii creştine dintre uman şi divin, mormonismul susţinând că Dumnezeu este o persoană reală similară omului, şi că oamenii împărtăşesc natura divină a lui Dumnezeu. De aceea, mormonii cred că dacă duc o viaţă bună, ei pot „moşteni propria lor dumnezeire” în viaţa de apoi. De asemenea, ei cred că familiilor le este sortit să fie împreună şi după moarte, în „împărăţia cerească” în care vor ajunge cei ce au acceptat ceea ce mormonii numesc „totalitatea scripturii”. Aceasta nu este singura sursă a complexului de superioritate a mormonilor; cei doi autori subliniază că aceştia se consideră, în cuvintele istoricului Claudia Bushman, drept „o insulă de moralitate într-o mare de declin moral”.

Cum se manifestă nesiguranţa?

Nesiguranţa este cea de-a doua componentă a „triplului pachet”. Această trăsătură caracterizează aproape toţi oamenii, însă anumite grupuri culturale tind să fie mai nesigure decât altele, iar toate grupurile de succes din SUA împărtăşesc un grad de nesiguranţă mai ridicat decât media, notează cei doi autori.

„O istorie a persecuţiei poate produce o varietate de reacţii psihologice, de la disperare până la predare. O altă reacţie, însă, este dorinţa compulsivă de a te ridica, de a obţine bani şi putere şi de a păstra aceste resurse, având un asemenea succes încât să nu poţi fi agresat sau să ai resursele necesare ca să scapi”, scrie Chua. Acest lucru este vizibil atât în cultura evreiască, cât şi în cea a mormonilor, care au fost persecutaţi de-a lungul istoriei.

De asemenea, grupurile de imigranţi care au avut parte de succes în SUA, precum cubanezii, au pierdut totul înainte să ajungă pe ţărmurile Americii. Aceşti oameni  transmit mai departe copiilor lor senzaţia de nesiguranţă. „Din acest motiv, un crez prezent în multe case de imigranţi este următorul: «îţi pot lua casa, îţi pot lua afacerea, îţi pot lua chiar şi ţara, dar niciodată nu-ţi pot lua educaţia, aşa că învaţă mai mult!». Cei doi autori relatează că acei cubanezi care s-au refugiat în Miami după ce Fidel Castro a preluat puterea au descoperit că mulţi proprietari de locuinţe puseseră la intrarea în locuinţe următorul mesaj: „Fără câini, fără cubanezi”. Chua afirmă că ostilitatea cu care se confruntă imigranţii şi minorităţile religioase poate fi un stimul extraordinar.

Un studiu efectuat de sociologul Rubén G. Rumbaut asupra a 5.000 de copii de imigranţi a dezvăluit că mulţi sunt motivaţi să aibă succes pentru că se simt datori să recompenseze sacrificiile făcute de părinţii lor. De asemenea, alte cercetări efectuate asupra familiilor de imigranţi chinezi arată că aceştia pun presiuni uriaşe pe copii să obţină rezultate bune la învăţătură, amintindu-le că onoarea familiei depinde de succesul lor. „În familiile coreene, chineze şi japoneze, copiilor li se spune des că eşecul – cum ar fi o notă de 9 – reprezintă o ruşine pentru întreaga familie. În schimb, părinţii caucazieni din SUA se concentrează mai degrabă asupra stimulării stimei de sine a copiilor şi a abilităţilor lor sociale”, notează Chua. Acest lucru se reflectă într-un studiu efectuat asupra elevilor de liceu din SUA: adolescenţii de origine asiatică prezentau cea mai scăzută stimă de sine dintre toate grupurile etnice, în ciuda faptului că aveau cele mai mari note.

Importanţa ţinerii sub control a impulsului

Modul în care oamenii reacţionează în faţa eşecului este elementul cheie ce îi diferenţiază pe cei care au succes de restul oamenilor. Succesul nu necesită doar motivaţie, ci şi perseverenţă şi voinţă în momentele dificile.

Mai multe cercetări realizate de psihologi precum Roy Baumeister, Carol Dweck şi Angela Duckworth au arătat că această capacitate de a rezista tentaţiei, mai ales celei de a ceda atunci când o sarcină este dificilă sau depăşeşte posibilităţile imediate ale unei persoane, este crucială în obţinerea reuşitelor. Această capacitate de a rezista tentaţiei este esenţa „ţinerii sub control a impulsului”. 

În anii ‘60 oamenii de ştiinţă au descoperit că o mai mare putere de controlare a impulsurilor în copilărie duce la rezultate mai bune în numeroase domenii la maturitate.

Psihologul Walter Mischel de la Universitatea Stanford a descoperit acest lucru în celebrul „test al bezelei”. Dorind să afle cum rezistă copiii tentaţiilor, Mischel a pus diferite prăjituri în faţa unor copii cu vârste cuprinse între 3 şi 5 ani. Copiilor li s-a spus că pot fie să mănânce respectiva prăjitură, fie să obţină încă una dacă aşteaptă 15 minute înainte să o mănânce pe cea din faţa lor. 

Majoritatea copiilor au consumat, însă, prăjitura, fiind mic numărul celor ce au rezistat un sfert de oră. Adevărata surpriză avea să apară câţiva ani mai târziu. Deşi acest aspect nu făcea parte din cercetarea iniţială, Mischel a vrut să vadă cum se descurcă la liceu cei 650 de copii care luaseră parte la studiul cu prăjiturile. Spre surprinderea sa, psihologul a descoperit că acei copii care rezistaseră tentaţiei aveau note mai bune la şcoală şi mai puţine probleme disciplinare decât cei care nu şi-au controlat impulsurile.

Între timp, descoperirea lui Mischel a fost confirmată de numeroase alte studii. Cercetătorii au descoperit că notele din facultate pot fi prezise cu o mai mare acurateţe de controlul impulsurilor decât de coeficientul IQ.

În cel mai cuprinzător studiu realizat până acum, cercetătorii din Noua Zeelandă au urmărit peste 1.000 de persoane de la naştere până la vârsta de 32 de ani. Luând în calcul factori precum statutul socioeconomic sau inteligenţa, oamenii de ştiinţă au descoperit că indivizii care prezentau o capacitate redusă de controlare a impulsurilor atunci când erau copii prezentau un risc mult mai mare de a avea probleme cu alcoolul, drogurile şi obezitatea la vârstă adultă. De asemenea, ei erau mai predispuşi să aibă slujbe cu salarii mici, să sufere de boli cu transmitere sexuală şi să ajungă la închisoare. În schimb, cei care dovediseră capacitatea de rezista în faţa tentaţiei în copilărie erau mai sănătoşi şi mai bogaţi la vârstă adultă, având totodată şanse mai mari de a avea o căsnicie stabilă.

Un alt lucru important descoperit de cercetători este faptul că voinţa şi perseverenţa sunt calităţi ce pot fi cultivate. Cultura joacă un rol important în acest proces. Cultivarea controlului asupra impulsurilor în rândul copiilor este un element esenţial al succesului. Totuşi, Chua subliniază că această calitate nu este suficientă: „Populaţia Amish din Pennsylvania stabileşte controlul asupra impulsurilor, renunţând la curent electric şi la confortul oferit de modernitate. Totuşi, ei nu se bucură de succes economic sau academic, pentru că aceste obiective nu fac parte din cultura lor. Aşadar, abilitatea de a controla impulsurile este sinonimă cu ascetismul. Doar în combinaţie cu celelalte două trăsături ea se transformă într-un motor al succesului economic”.

Izolate, aceste trei calităţi ar fi insuficiente pentru obţinerea succesului. De unul singur, un complex al superiorităţii face omul să se complacă în situaţia lui. Simpla nesiguranţă este paralizantă, iar controlarea impulsurilor, neînsoţită de alte calităţi, duce la ascetism. „Doar atunci când sunt combinate toate cele trei calităţi apar ambiţia şi dorinţa de progres”, scrie Chua.

Cei doi autori subliniază că grupurile de succes nu inculcă aceste calităţi tuturor membrilor lor. „Nici nu este nevoie. O cultură care produce, să zicem, patru oameni de succes din 10 s-ar bucura de foarte mult succes în cazul în care media celorlalţi ar fi de un om de succes din 20”.

Chua şi Rubenfeld notează că acest succes vine cu un preţ. Fiecare dintre componentele „tripului pachet” are patologii proprii: oameni nesiguri sunt nevrotici, iar suprimarea impulsurilor poate reduce abilitatea de a experimenta frumuseţea şi bucuria spontană. De asemenea, credinţa în superioritatea propriului grup este extrem de periculoasă, fiind la baza unora dintre cele mai mari rele din istorie, de la sclavagism şi apartheid până la genocid.

Chiar şi în cazurile în care cele trei credinţe funcţionează într-un mod relativ benign, ca un stimul al succesului, ele pot fi problematice din cauza modului în care este definit acesta. „Culturile care au aceste trei credinţe tind să se concentreze asupra succesului material convenţional. Acest lucru rezultă ca urmare a nesiguranţei ce îi stimulează pe indivizii de succes, motiv pentru care aceştia pun accentul pe venit şi pe alte forme de validare externă”, notează autorii.

Chua şi Rubenfeld afirmă că „este o veste bună faptul că succesul acestor grupuri se datorează unui stimul provocat de trei calităţi simple, la îndemâna oricui”. Cum putem dezvolta acest pachet de calităţi? Prin ambiţie, spun cei doi autori. „Trebuie să transformăm abilitatea de a munci din greu, de a persevera şi de a depăşi dificultăţile într-o sursă personală de superioritate. Acest tip de complex de superioritate nu este specific unei religii sau unei etnii, ci reprezintă încrederea pe care o are fiecare în voinţa proprie”, scrie Chua.

Întrebat care sunt calităţile necesare pentru a absolvi medicina, romancierul şi medicul Khaled Hosseini a răspuns: „Disciplină. Răbdare. Perseverenţă. Disponibilitatea de a renunţa la somn. Capacitatea de a gestiona crize de credinţă şi de încredere în sine. Acceptarea epuizării ca pe un firesc al vieţii”. Întrebat care sunt calităţile necesare pentru a deveni scriitor, el a răspuns:  „Aceleaşi”.

Cei doi autori afirmă că „triplul pachet” nu garantează că veţi fi fericiţi. „Dacă, într-adevăr, oamenii de succes tind să se simtă simultan superiori şi insuficient de buni, atunci acest lucru sugerează un nivel mai scăzut al fericirii, căci a simţi că nu eşti suficient de bun este dureros. Totuşi, o viaţă ce nu include realizări muncite din greu şi depăşirea de obstacole nu poate fi o viaţă satisfăcătoare. A duce la bun sfârşit ceva extrem de deficil oferă o împlinire profundă”, scriu cei doi autori.

Victor Frankl, un psiholog austriac ce a supravieţuit Holocaustului, scria că „fericirea nu poate fi urmărită, ci trebuie să apară ca un efect secundar neintenţionat al dedicării personale unei cauze mai importante decât propria persoană”. Cei doi autori afirmă că „triplul pachet” nu promite o viaţă împlinită, însă o face posibilă, pentru că permite oamenilor să „preia controlul asupra timpului şi să trăiască nu doar în prezent, ci şi pentru viitor, dedicându-se schimbării lumii şi propriei persoane prin acţiuni mici şi mari”.

Care este concluzia la care au ajuns Chua şi Rubenfeld? „Triplul pachet este o formă de împuternicire ce poate fi folosită atât pentru un câştig egoist, cât şi pentru binele altora. Oamenii care au aceste calităţi nu au nicio garanţie, ba chiar riscă să sufere de diferite patologii, dar au capacitatea de a-şi schimba viaţa şi de a o influenţa pe cea a altor persoane”.