Animale venerate în Egiptul antic. Ritualuri bizare

Când spunem Egipt vă gândim imediat la piramide şi la mumii. Dar oare ne gândim şi la mumii de animale? Multe specii aveau parte de acelaşi tratament ca şi oamenii după moarte, animalele îmbălsămate şi îngropate în cimitire speciale.

Dovezile venerării unor animale şi păsări datează din jurul anului 4.000 î.e.n. Picturile de pe pereţii mormintelor, basoreliefurile din temple şi statuile descriu scene în care preoţii si faraonii se închină în faţa unor zeităţi care au forma unor animale sau corp de om şi cap de animal.

În nicio altă cultură nu există aşa multe dovezi ale unui cult dedicat animalelor. Două din patru sau cinci hieroglife sunt de fapt animale sau au o legătură cu acestea.

Animale cu chip de om sau oameni cu chip de animal

Cel mai cunoscut simbol, care atestă legătura dintre animale şi divinităţile egiptene, este celebrul Sfinx de la Ghiza, care pare să păzească de mii de ani cele trei piramide.

Statuia uriaşă reprezintă o creatură legendară, un leu cu cap de om, prezentă şi în mitologia greco-romană, dar şi în cea asiro-babilioniană.

Sfinxul de la Ghiza a fost construit probabil de faraonul Kefren, cel care a ridicat şi a doua piramidă de pe acest platou situat lângă Cairo.

Având chipul faraonului, Sfinxul era asociat cu zeiţa-leu Sekhmet, dar şi cu zeii Ra şi Amon. Acesta din urmă era reprezentat uneori ca un leu cu cap de berbec, după cum se poate vedea pe aleea cu sfincşi care duce spre templul lui Amon de la Teba. Sfinxul era practic un paznic, un gardian al templelor sau mormintelor, iar faraonii cereau ca aceste statui să fie realizate cu chipul lor.

De la leu cu cap de om trecem la omul cu cap de şoim, adică la zeul Horus. Este una din cele mai vechi şi mai importante zeităţi egiptene, fiind considerat protectorul familiei regale, în special al faraonului.

Interesant este că legătura dintre faraon şi această zeitate a devenit atât de puternică încât, în jurul anului 2.400 î.e.n., regele în viaţa era venerat ca Horus în formă umană, iar faraonul mort era asociat cu zeul Osiris, stăpânul lumii de dincolo. De aceea, zeul Horus, reprezentat ca şoim sau ca bărbat cu cap de şoim, este înfăţişat ca purtând pe cap coroana dublă a Egiptului, asemeni unui faraon.

Totuşi, ar fi incorect să spunem că vechii egipteni se închinau la animale. În realitate, ei asociau un animal unei anumite divinităţi, considerând că respectivul zeu avea atribute, calităţi care se regăseau în acel animal.

De aceea, de multe ori, un zeu putea lua forma unor diferite specii. De exemplu, Thoth era prezentat ca un babuin, dar şi ca un ibis.

La fel, un animal putea fi simbolul mai multor divinităţi, în funcţie de carecteristica scoasă în evidenţă. O leoaică putea fi feroce ca zeiţa războiului Sekhmet, dar şi protectoare şi mamă devotată ca zeiţele Mut sau Bastet.

Un caz deosebit este cel al taurului Apis. Era considerat forma în care se întrupa esenţa eternă a zeului Ptah. De aceea, egiptenii credeau că nu poate exista decât un singur taur Apis în viaţă, acesta fiind adorat asemeni zeului şi ţinut în templul lui din Memphis. După moarte, era mumificat, îngropat în cadrul unei ceremonii pline de fast, apoi un alt taur era ales Apis în locul lui.

Şi alte animale şi păsări erau considerate încarnări ale zeilor: pisica era simbolul zeiţei Bastet, corcodilul era zeul fertilităţii, Sobek, iar vaca era Hathor, zeiţa iubirii şi maternităţii. Sunt doar câteva exemple din numărul impresionant de animale asociate cu divinităţile în Egiptul antic.

Animalele venerate astfel erau ţinute în temple, îngrijite cu devotament, iar după moarte îmbălsămate şi îngropate în morminte speciale.

În necropola de la Saqqara, arheologii au găsit rămăşiţele a milioane de ibişi, consideraţi întruparea zeului Thoth. De asemenea, în diferite situri arheologice au fost găsite mumii de crocodili, maimuţe şi pisici, în necropole speciale, dedicate cultului unui zeu cu care erau asociate.

Deocamdată, istoricii nu sunt siguri care era relaţia vechilor egipteni cu animalele ţinute în gospodorie. Este posibil ca acestea să fi fost ţinute ca animale de companie, cum se întâmplă şi în prezent, sau pentru a fi venerate. Cert este că au fost găsite morminte unde pisici sau maimuţe au fost mumificate şi îngropate alături de stăpânii lor.

Mumificarea animalelor sacre

Dacă vă întrebaţi dacă nu cumva cifra scrisă anterior este greşită, ei bine, nu este! Vorbim într-adevăr de milioane de mumii de animale, care au fost descoperite în mormintele din Egipt. Desigur, ele au fost realizate în decursul a mii de ani, începând cu anul 3.000 î.e.n şi până în jurul anului 200 e.n.

Cel mai des erau mumificate pisicile, dar şi şoimii sau câini. Din păcate, din cauza acestei tradiţii, unele specii au dispărut din Egipt, de exemplu babuinii şi ibişii, asociaţi cu cultul zeului Thoth.

Cum nu mai puteau face rost de aceste animale, egiptenii s-au dovedit inventivi şi, ca să nu-şi supere zeii, au realizat false mumii de ibişi şi babuini. Trucul acesta a fost descoperit abia recent, când unele mumii au fost analizate la tomograf şi egiptologii au aflat că erau alte animale în interior, nu maimuţe şi babuini.

Practic, egiptenii mumificau cam toate speciile de animale, mai puţin porci şi hipopotami, care erau asociate cu zeul malefic Seth, explică Salima Ikram, profesor de egiptologie la Universitatea Americană din Cairo.

Deşi nu se ştiu foarte multe despre cum erau crescute şi îngrijite aceste animale în temple, egiptologii ştiu sigur că taurul care era declarat Apis, adică încarnarea zeului Ptah, avea parte de un tratament cu special. Primea cea mai bună mâncare şi preoţii îi făceau zilnic masaje.

La muzeul Institutului Smithsonian din Washington există mumia unui taur Apis, perfect conservat, care este dovada atenţiei deosebite pe care i-o acordau vechii egipteni.

Mumiile de animale erau oferite şi ca ofrande zeului respectiv. De exemplu, o femeie însărcinată putea aduce ca ofrandă zeiţei Bastet o pisică mumificată, în speranţa că astfel va avea o naştere uşoară şi un copil sănătos. Bastet era considerată protectoarea copiilor şi a mamelor.

Astfel s-a dezvoltat o adevărată industrie a mumificării animalelor. Era nevoie de preoţi, de îmbălsămători şi de muncitori care să ridice temple şi necropole uriaşe, unde erau îngropate animalele sacre şi unde oamenii veneau într-un adevărat pelerinaj.

Credinciosul plătea la templu pentru mumificarea unui animal, care era sacrificat în numele lui şi înhumat în necropla zeului cărui îi era dedicat.

Tot o afacere era şi creşterea acestor animale, care aveau să fie mumificate. De multe ori, ele nu mureau din cauze naturale, ci erau sacrificate pentru a fi oferite ca ofrandă, iar acest lucru a fost demonstrat recent, după ce mai multe mumii de pisică au fost analizate cu raze X şi s-a observat că aveau gâtul rupt. Cei mai căutaţi pentru sacrificiu erau pisoii, mai uşor de îmbălsămat.

În privinţa procedurii de îmbălsămare, dacă taurul Apis era conservat cu aceeaşi atenţie ca şi cea acordată unui faraon, de cele mai multe ori metoda era mai rudimentară, având în vedere că se practica pe scară largă.

Egiptologii nu ştiu detaliile acestei proceduri, care era un mare secret în Egiptul antic, dar, în urma analizării unor mumii, ei au aflat că animalele erau scufundate într-o răşină înainte de a fi înfăşurate în bucăţi de pânză. Prin urmare, era o metoda mult mai simplă şi mai ieftină decât cea folosită pentru oameni.

Trebuie menţionat însă că egiptenii considerau sacre nu doar unele animale şi păsări, ci şi insectele, mai ales scarabeul (o specie de cărăbuş). Insecta era privită ca întruparea zeului-soare Khepri.

Chiar dacă pentru noi pare greu de înţeles această asociere, vechii egipteni credeau că scarabeul împinge bulgărele de bălegar pe sol aşa cum, simbolic, Soarele se mişcă pe cer şi renaşte în fiecare zi, la răsărit. Zeul Kepri era deci zeul creaţiei şi al renaşterii.

Astfel, scarabeii au devenit simboluri ale protecţiei divine. Amulete de alabastru cu chipul lor erau puse în morminte, printre făşiile de pânză ale mumiilor, dar şi pe inele cu sigiliul oficial sau încastrate în bijuterii.

Surse: National Geographic, Discovery News, Pitt Rivers Museum, British Museum