Cum ne-a schimbat tehnologia creierul: 7 moduri în care se manifestă transformarea

Deloc surprinzător, părerile sunt împărţite; după cum arată autoarea unui articol recent pe această temă, unii dintre specialişti apreciază pozitiv efectele tehnologiei media moderne asupra creierului: ea ne ajută să ne organizăm mai eficient viaţa, scutindu-ne de a învăţa şi ţine minte o mulţime de lucruri devenite neesenţiale şi lăsându-ne astfel mintea liberă pentru a gândi mai profund la probleme fundamentale. 

Alţi specialişti se tem că, dimpotrivă, extinderea tehnologiei în viaţa noastră ne reduce capacitatea de atenţie, ne face nerăbdători şi ne distruge creativitatea când e vorba despre acţiuni din alte sfere decât cea digitală. 

Suntem încă departe de a înţelege pe deplin în ce fel ne afectează tehnologiile moderne din sfera comunicării. Iată – extrase din acelaşi articol, apărut recent în Mashable, care citează studii recente din domeniul fiziologiei, neurologiei, psihologiei etc. –  câteva exemple care arată că, până una-alta, impactul lor asupra fiinţei umane este real şi profund. Cât de bine sau cât de rău ne va face acesta, doar timpul o va arăta. 

Visăm în culori

Atât de mare este imopactul televiziunii asupra vieţii oamenilor, încât le afectează pânp şi felul în care visează. Nu e vorba numai de faptul că putem avea coşmaruri după ce ne-am uitat la un film de groază; nu, efectul este unui adânc şi durabil. Un studiu realizat în 2008 la Universitatea Dundee, Marea Britanie, arăta că, dintre participanţii la studiu, adulţii de peste 55 de ani care crescuseră într- o casă unde exista televizor alb-negru aveau tendinţa de a visa mai mult în alb-negru. Participanţii mai tineri, care crescuseră în epoca televizoarelor color, visau aproape întotdeauna în culori. Un studiu al American Psychological Assocation, din 2011, a confirmat aceste rezultate. Studii anterioare, realizate în prima jumătate a secolului XX, sugerau că, înainte de apariţia televiziunii (alb-negru, pe vremea aceea), oamenii visau mai mult în culori şi că expunerea la  imaginile transmise de televizoarele alb-negru a fost corelată cu o multiplicare a viselor alb-negru. Ulterior, odată cu apariţia cinematografiei şi a televiziunii în culori, ne-am întors la visele colorate.

Sindromul „vibraţiei fantomă”

Vi s-a întâmplat să aveţi impresia că vă sună telefonul mobil (sau, mai curând, că vibrează) şi, verificând, să constataţi că nu era nici vorbă de aşa ceva? Li se întâmplă multora: 89% dintre cei 290 de studenţi chestionaţi în cadrul unui studiu din 2012, publicat în Computers and Human Behavior, au declarat că au resimţit această impresie, iar un sondaj efectuat în rândul personalului dintr-un spital a produs rezultate similare. 

Fără să fie ceva grav, faptul rămâne totuşi extrem de interesant din perspectiva neuroplasticităţii, a modului în care s-a adaptat creierul la lumea modernă, dominată de dispozitive electronice portabile? Un psiholog a emis ipoteza că, la ora actuală, creierul uman şi-a modificat „setările” în ceea ce priveşte sensibilitatea la anumiţi stimuli, astfel încât poate lua diferite senzaţii fizice drept o vibraţie a telefonului – un exemplu remarcabil de neuroplasticitate, chiar dacă fenomenul e cam sâcâitor.

Somn şi veghe

Impactul dispozitivelor electronice cu ecrane luminoase asupra somnului este un aspect mult investigat în ultimii ani. Lumina cu conţinut mare de radiaţii albastre emisă de aceste ecrane are un efect pertubator intens asupra oraganismului uman: influenţează orarul de somn, prin urmare ritmul circadian, iar modificarea ritmului circadian are imapct asupra fiziologiei organismului, de la funcţionarea sistemului imunitar şi secreţia hormonilor de stres până la metabolism şi riscul de cancer. 

Puteţi citi aici un articol amplu dedicat anume acestui fenomen contemporan – impactul luminii albastre asupra corpului uman – ce tinde să devină o adevărată problemă de sănătate publică.

Memoria şi atenţia nu mai sunt cum erau odată…

Pe vremuri, capacitatea de a învăţa pe de rost era foarte apreciată. Dacă pretenţia ca studenţii să înveţe pe de rost şi să „recite” pagini întregi din manuale era discutabilă, în schimb nu se poate nega uriaşa importanţă pe care a avut-o cultura orală în viaţa omenirii, iar această cultură orală se baza pe memorizarea, pe „învăţarea pe dinafară” a nenumărate poveşti, legende, poeme, cântece, descântece, reţete de leacuri etc., care s-au transmis astfel prin veacuri, de la o generaţie la alta.

Însă în lumea computerelor şi a motoarelor de căutare, cu ajutorul cărora regăsim într-o clipă cantităţi enorme de informaţie, de ce ne-am mai obosi să o ţinem minte?

Dar această confortabilă uşurinţă de a găsi informaţia dorită are un preţ: memoria oamenilor nu mai este cum era. În anul 2007, un sondaj realizat de un specialist în neuroştiinţe, pe 3000 de persoane, a dus la concluzia că era mai puţin probabil ca oamenii mai tineri să ţin minte informaţii personale obişnuite, precum ziua de naştere a unei rude sau chiar propriul lor număr de telefon.

Tot aşa, folosirea calculatoarelor de buzunar reduce, în timp, capacitatea oamenilor de a face calcule simple, iar unii au ajuns incapabili să se descurce prin propriul lor oraş fără ajutorul GPS-ului.

Capacitatea de a ne concentra atenţia pe termen mai lung are de asemenea de suferit de pe urma internetului şi a reţelelor de socializare. Celor obişnuiţi cu mijloacele digitale de comunicare le e mai greu să citească o carte ore întregi – o capacitate pe care oamenii ştiutori de carte o aveau în măsură foarte mare, acum 3-4 decenii – şi adesea, când citesc publicaţii online, citesc pe sărite articolele, în loc de a citi atent, cuvânt cu cuvânt. Acest fenomen îi îngrijorează în mod deosebit pe specialiştii în educaţie, deoarece este frecvent în rândul copiilor şi al adolescenţilor, iar creierele acestora, înzestrate cu o mare plasticitate, se adaptează acestui mod superficial, dar foarte răspândit, de a citi, nemaiputând astfel să-şi dezvolte corespunzător capacitatea de concentrare. 

Jocurile video au (şi unele) efecte pozitive

Dacă a privi timp de ore întregi ecranul unui computer ne oboseşte ochii, există şi activităţi ce implică utilizarea computerului şi amplifică totuşi anumite capacităţi vizuale. Un studiu din 2013 arăta că jocurile video ce presupun ochirea şi „împuşcarea” adversarilor virtuali – gen Halo sau Call of Duty – îmbunătăţesc capacităţile vizuale legate de percepţia spaţială, precum şi capacităţile de luare rapidă a deciziilor. Alte studii arată că, adesea, împătimiţii jocurilor pe calculator au, de asemenea, o coordonare ochi-mână mai bună, ca şi o capacitate mai mare de a percepe contrastul dintre diferite obiecte din mediu, într-un ambient cu lumină scăzută. 

Jocurile complexe, de strategie, precum Starcraft  pot îmbunătăţi aşa-numita flexibilitate cognitivă a creierului – capacitatea de a  trece cu uşurinţă de la o sarcină la alta, un efect evident mai ales în cazul unor subiecţi mai vârstnici. 

Mai impulsivi ca oricând?

Acum, reversul monedei: acelaşi studiu care evidenţiase efectul pozitiv al jocului Halo asupra capacităţilor vizuale arăta că practicarea acestui joc poate stimula comportamentul impulsiv sau chiar agresiv al jucătorilor în viaţa reală; autorii studiului au ajuns la concluzia că specificul jocului, ce presupune ca jucătorii să reacţioneze cât mai rapid în situaţii violente, inhibă controlul impulsurilor, favorizând reacţiile imediate, reflexe, ceea ce le poate face pe respectivele persoane să reacţioneze impulsiv şi dur, cu ostilitate sau violenţă necontrolată, în viaţa de zi cu zi. 

Este unul dintre studiile care au dat un răspuns întrebării care îi frământă pe părinţi şi profesori: jocurile video violente stimulează agresivitatea? 

Se pare că,  într-o anumită măsură, e adevărat, chiar dacă nu putem da vina doar pe jocurile video. Şi alte studii au descoperit corelaţii între jocurile video violente (şi alte tipuri de conţinut digital violent), pe de o parte, şi agresivitate şi probleme de atenţie, pe de altă parte. 

Şi totuşi, devenim mai creativi

Mulţi dintre noi – mult mai mulţi decât înainte de era digitală – găsesc, prin intermediul internetului, căi de a se exprima creator, nu numai sub aspect artistic, ci şi altfel – social, de pildă. Tehnologia digitală, susţine autoarea articolului, facilitează angajarea oamenilor – artişti sau nu – în activităţi creatoare. 

Clay Shirky, autor al unei cărţi recent apărute (Cognitive Surplus: Creativity and Generosity in a Connected Age) consideră că internetul pune în valoare elementul numit de el „surplus cognitiv” – timpul şi energia pe care le putem dedica activităţilor şi obiectivelor care ne pasionează. Spre deosebire de privitul la televizor – îndeletnicire pasivă, în cursul căreia spectatorul „înghite” ceea ce se oferă – mediile de socializare îl implică activ pe utilizator, îndemnându-l să interacţioneze astfel într-un mod nou cu textele şi imaginile, stimulând împărtăşirea informaţiei şi a emoţiilor asociate cu aceasta şi încurajând astfel înclinaţia utilizatorilor de a crea, de „face” ceva ei înşişi şi de a împărtăşi cunoaşterea respectivă, fie că e vorba despre a pune poze pe Flickr, fie de a scrie o recenzie despre o carte, a redacta un articol pentru Wikipedia sau a da sfaturi prinvind un proiect de bricolaj; exemplele sunt numeroase şi extrem de diverse. Într-un interviu publicat în Wired, Clay Shirky a explicat că această implicare creatoare asociată cu surplusul cognitiv poate lua forme foarte diferite, de la fenomenul lolcat (alăturarea de fraze umoristice unor poze reprezentând pisici) până la angajare politică serioasă, precum raportarea unor cazuri de încălcare a drepturilor omului, ca în cazul site-ului  Ushahidi.com.

Iar acest surplus cognitiv reprezintă un mare atu, este un element valoros al societăţii actuale, consideră Shirky. Acumularea, în rândul populaţiei educate a lumii, a timpului liber ce poate fi dedicat acestui tip de implicare  – poate de ordinul unui trilion de ore pe an – este „o nouă resursă”, spune el.

La aceeaşi conversaţie reprodusă în Wired a luat parte Daniel Pink, autorul unei cărţi apărute aproape concomitent cu cea a lui Clay Shirky şi intitulată Drive: The Surprising Truth About What Motivates Us.

Şi el consideră că, într-o lume în care  oamenii au tot mai mult timp pentru a face ceea ce le place şi petrec o mare parte din acest timp în mediile de socializare online, acestui surplus cognitiv i se pot găsi diferite utilizări, mai valoroase decât i se puteau găsi timpului – considerabil – petrecut în faţa televizorului. 

„Era post-TV” în care trăim ne modifică, aşadar, semnificativ viaţa şi nu numai în sens rău; ne poate transforma şi în direcţii pozitive comportamentul, aspiraţiile, posibilităţile de exprimare, punând astfel în valoare potenţialul uman.