Cine a fost Helen Duncan: „vrăjitoarea” lui Winston Churchill

 

 

Tărâmul înceţoşat şi misterios al Scoţiei, unde la începutul secolului trecut abundau încă miturile păgâne ale celţilor şi scoţilor, iar credinţa în fenomenologia paranormal-ocultă era încă des întâlnită în rândul oamenilor, a fost locul de baştină al controversatei Helen Duncan. Aceasta s-a născut pe data de 25 noiembrie 1897 în Callander, un orăşel din comitatul Stirling.

 

Conform mărturiilor celor apropiaţi, micuţa Helen ar fi prezentat certe calităţi de medium încă din copilărie. În timp ce era la şcoală, fata a atras atenţia celor din jur în nu doar prin intermediul unor serii de profeţii neşteptat de exacte, dar şi prin comportamentul său, deseori isteric şi necontrolat.

 

 

Viaţa sa a luat-o pe făgaşul care avea să o consacre chiar în timpul Primului Război Mondial, când s-a măritat cu Henry Duncan, de formaţie librar şi anticar, care a fost cel mai înfocat susţinător al capacităţilor supranaturale ale tinerei sale soţii. În acele vremuri, toată Anglia trecea printr-o perioadă austeră care a afectat în special păturile sărace ale societăţii. Celebră deja pentru calităţile remarcabile de medium, „scoţiana care vorbea cu morţii”, cum i se spunea la început, Helen s-a decis să profite de darul său pentru a câştiga un ban în plus.

 

În această direcţie, ea s-a decis să organizeze, contra cost, evident, şedinţe publice de spiritism în prezenţa oamenilor pasionaţi de acest subiect controversat. Cum la început era renumită doar ca şi clarvăzătoare, Helen a intuit corect fascinaţia oamenilor pentru comunicarea cu spiritele celor plecaţi dintre noi, astfel încât în anul 1926 îşi adăugase deja calitatea de medium.

 

Se pare că şedinţele sale de spiritism nu erau îndeajuns de bănoase pentru asigurarea strictului necesar unei vieţi decente, astfel încât noua senzaţie a vrăjitoriei şi magiei pe tărâm britanic se vede nevoită să lucreze pe timpul zilei într-o fabrică de înălbitori pentru a-şi întreţine cei şase copii pe care-i avea în acel moment (a avut în total nouă copii)…

 

 

Între „vrăjeală” şi vrăjitorie…

 

 

În ciuda situaţiei nu tocmai roze, Helen Duncan a perseverat angrenându-şi toată energia şi creativitatea pentru a performa şedinţe de spiritism cât mai autentice. Curând, eforturile sale s-au încununat de succes, şi tot mai mulţi oameni au început să o caute, o parte mânaţi de pură curiozitate, în timp ce ceilalţi erau convinşi de cei care fuseseră deja martori direcţi ai demonstraţiilor aparent inexplicabile din timpul şedinţelor femeii venită din negurile Scoţiei.

 

Şedinţele sale de spiritism deveneau din ce în ce mai bizare, deci atractive. Acestea culminau prin manifestări stranii care cosntau din materializarea a mari cantităţi de ecoplasmă care ieşeau din gura femeii.

 

Ectoplasma din domaniul paranormalului este un termen specific care descrie materializarea unei substanţe „exteriorizate” de medium atunci când acesta intră în transa preliminară invocării spiritelor. Acest material bizar apare şi se revarsă de obicei din gura persoanei cu rol de medium şi este folosită de entităţile spirituale care îşi înfăşoară în ea trupurile lor imateriale pentru a interacţiona cu lumea fizică, palpabilă.

 

 

Conform magicienilor şi vrăjitoarelor, aşa numita ectoplasmă (a cărei existenţă este negată serios de oamenii de ştiinţă) nu poate apare în condiţii de zi sau de lumină puternică, căci se dezintegrează foarte uşor. Gustav Geley, un fizician pasionat de cercetarea fenomenologiei paranormalului ectoplasma ar avea o compoziţie foarte variată, uneori vaporoasă, cel mai adesea ca a unei pânze păstoase sau a unei membrane cu franjuri.

 

Faima Helenei Duncan a exoplodat începând cu anul 1928, moment în care fotograful Harvey Metcalfe a efectuat mai multe fotografii în timpul şedinţelor de spiritism conduse de Helen Duncan. Fotografiile au surprins pe peliculă materializarea aşaziselor spirite, inclusiv apariţia spiritului „Peggy” despre care d-na Duncan susţinea că este ghidul său în tenebrosul labirint al lumilor astrale. De fapt acesta a fost începutul necazurilor pentru femeia medium. Trei ani mai târziu, Asociaţia Spiritiştilor din Londra, un for în care se cerceta serios fenomenologia paranormală a descoperit cu stupoare că ectoplasma materializată de Helen, era de fapt compusă din pânză de tifon, hârtie şi albuş de ouă…

 

Unul dintre trucurile femei consta din înghiţirea acestui amestec, urmat de regurgitarea materialului în timpul şedinţei, material prezentat drept ectoplasmă, substanţa eterică asociată oricărei şedinţe de spiritism clasice!

 

Pentru a demonstra faptul că totul nu este decât o escrocherie, membrii Asociaţiei au rugat-o pe Helen să înghită o mică cantitate de albastru de metilen înainte de şedinţele sale pentru a se dovedi odată pentru totdeauna dacă materializează ectoplasmă, sau amestecul său obişnuit urma să aibă inconfundabila culoare albastră a metilului.

 

 

Încolţită, vrăjitoarea scoţiană a refuzat. Ba mai mult, a continuat netulburată să-şi vadă de treabă.

Astfel, în timpul unei şedinţe de spiritism din Edinburgh, pe când spiritul unei fetiţe ar fi apărut în cameră, cineva a aprins lumina în cameră, iar spiritul s-a dovedit a fi o păpuşă confecţionată din ciorapi şi cârpe…

Membrii cercului de spiritism au chemat urgent poliţia iar Helen Duncan a fost amendată pe loc cu suma de 10 lire sterline.

 

 

Preocupările lui Churchill şi abolirea Legii Vrăjitoarelor

 

 

Incidentul nu a speriat-o pe Helen, care cu ajutorul soţului ei şi-a reluat activitatea. Chiar dacă membrii Asociaţiei Spiritiştilor din Londra au declarat-o escroacă, interesul de care se bucura spiritismul în societatea britanică de atunci, precum şi cele câteva profeţii nimerite de Helen Duncau, au readus-o rapid în interesul oamenilor.

 

În timpul celui de-al doilea Război Mondial, Helen trăia în Porthsmout, unde era şi Cartierul General al Flotei Militare Britanice, faimoasa Royal Navy. Atunci a avut loc întâmplarea care a adus-o pe Helen în atenţia lui Winston Churchill, cel mai faimos şi apreciat premier britanic din istorie. În anul 1941, în timpul unei şedinţe obişnuite de spiritism, în camera întunecată a apărut, pare-se, spiritul unui marinar care a afirmat că tocmai murise alături de camarazii săi în timpul sufundării unui vas de război intitulat Barham.

 

 

Conform martorilor vizuali, pe boneta fantomei marinarului se puteau citi însemnele navei sale- HMS „Barham”. Întâmplător sau nu, exact în aceiaşi zi, vasul HMS „Barham” fusese scufundat în urma torpilării sale de către submarinul german U-331 în apele Mediteranei. Conform politicii dusă de Consiliul de Război Britanic, pierderea navei a fost oficial dată publicităţii de-abia câteva luni mai târziu de la incident, pentru a nu influenţa moralul populaţiei pe timp de război şi a duce în eroare serviciile secrete germane.

 

Despre soarta lui HMS „Barham” ştiau doar câţiva agenţi secreţi britanici şi Churchill personal. Evident, autorităţile britanice s-au sesizat după ce au aflat de rezultatul şedinţei de spiritism şi au arestat-o pe loc pe Helen alături de alte trei persoane din publicul său.

Duncan a rămas în custodia magistraţilor din Portsmouth, fiind acuzată oficial sub secţiunea 4 a Actului de Vigilenţă, o lege din anul 1824, sub acuzaţia de practicare a ghicitului viitorului, spiritismului şi astrologiei.

 

Procesul s-a desfăşurat în secret deoarece forţele aliate se pregăteau de debarcarea în Normandia, şi se temeau ca Helen Duncan, escroacă sau nu, să nu afle cumva prin mijloace paranormale data şi locul debarcării din Ziua Z. Cum prin aplicarea legii din anul 1824, Helen ar fi scăpat doar cu o amendă modică, procurorul a cerut aplicarea punctului 4 din celebrul Witchcraft Act din anul 1735, un cod de legi mult mai aspru în privinţa vrăjitoriei.

 

 

Se pare că procurorul care i-a instrumentat cazul, a fost într-atât de tributar tradiţiei conservator-victoriene încât a cerut condamnarea femeii la moarte. Cum erau totuşi în Secolul 20, judecătorii au hotărât pedeapsa cu închisoarea. Unii dintre cercetători şi istorici susţin că această comutare în pedeapsa cu închisoarea pentru câteva luni ar fi avut loc în urma intervenţiei lui Winston Churchill, el însuşi un pasionat al ocultismului, membru în Ordinul Vechilor Druizi, o societate ocultă, interesat printre altele de capacităţile paranormale ale scoţienei. Aceiaşi istorici afirmă că în lunile în care a stat închisă, Helen Duncan i-ar fi comunicat lui Churchill informaţii importante cu privire la modul de desfăşurare al războiului, şi implicit sugestii valoroase în cazul deciziilor şi acţiunilor ulterioare ale celui supranumit „Buldogul” pentru tăria sa interioară şi dârzenia proverbială.  

 

Conform unor informaţii remise realtiv recent de către doi cercetători din cadrul Societăţii Britanice de Studii asupra Fenomenelor Paranormal, există documente conform cărora în timpul scurtei sale perioade de detenţie, inclusiv mareşalul Hugh Downing, comandant al celebrei Royal Air Force ar fiparticipat alături de Churchill la şedinţe de spiritsm în celula Helenei!

 

Întâmplător sau nu, imediat după terminarea războiului, una dintre primele măsuri luate de Churchill viza abolirea totală a „Legii Vrăjitoarelor” după care fusese judecată şi condamnată protejata sa, lege pe care marele om de stat o considera nedemnă, înapoiată şi nepotrivită societăţii britanice. Legea a fost schimbată cu aşa numit-ul Fraudulent Mediums Act, o serie de măsuri care condamnă şarlatania şi escrocheria celor care obţin venituri materiale din activităţi precum ghicitul. Witchcraft Act fusese iniţial formulat ca o culegere de legi pe baza cărora să fie eradicată credinţa în vrăjitoare şi vrăjitorie.

 

 

Timp de mulţi ani, opinia publică de pretutindeni credea că Helen Duncan era ultima femeie din Marea Britanie care fusese condamnată sub acuzaţia că era vrăjitoare. Adevărul era cu totul altul. La doar câteva zile după condamnarea sa, apăruse o nouă acuzată. Pe numele ei, Jane Rebecca Yorke, aceasta fusese de asemenea acuzată de vrăjitorie, dar din cauza vârstei sale înaintate, a scăpat de închisoare în schimbul plăţii unei amende modice. 

 

Helen Duncan a fost eliberată din închisoare pe data de 22 septembrie 1944, şi din acel moment până în 1956, anul morţii sale, s-a ocupat exclusiv de spiritsm şi „materializări” de ectoplasmă. Descendenţii săi care o consideră nu doar ultima vrăjitoare a Angliei, ci şi o eroină naţională, au lansat o campanie de reabilitare a numelui şi reputaţiei sale, campanie care continuă şi în prezent.