Aborigenii: cine sunt primii australieni din istorie?

De unde vin aborigenii ?

 

 

Spre deosebire de celelalte grupuri şi populaţii umane din restul lumii, a căror descendenţă genetică în acele locuri este relativ cunoscută, se pare că aborigenii au pătruns în Australia acum 40.000-60.000 de ani. Există de fapt unii cercetători care afirmă că aceste grupuri de oameni ar fi ajuns pe subcontinentul austral acum 120.000-150.000 ani, dar nu există dovezi arheologice care să susţină această ipoteză.

 

De fapt, acum 40.000 de ani lumea era considerabil diferită de cea din prezent, fie şi pe considerente climaterice şi geografice. O glaciaţiune tocmai se sfârşise, dar existau încă uriaşe calote glaciare care se extindeau mult zonelor circumpolare. De fapt aceste calote glaciare făceau ca nivelul Oceanului Planetar să fie cu 120-180 metri mai scăzut decât cel din zilele noastre. În consecinţă Australia avea o suprafaţă mult mai mare decât cea din prezent, iar Insulele Noua Guinee şi Tazmania făceau parte din subconinentul austral.

 

 

De fapt, Australia de atunci era despărţită de Asia de o strâmtoare a cărei lăţime nu depăşea 128 kilometri. Probabil cel mai puternic motiv care a determinat migraţia unor populaţii umane din Insulele Indoneziene de atunci spre noul tărâm al Australiei a constat pur şi simplu în marile incendii spontane de vegetaţie de pe subcontinent, al căror fum a fost zărit de aceste comunităţi umane.

 

Faptul în sine, se pare că a declanşat primele valuri de migraţie în Australia. Odată ajunşi aici, primii oameni s-au răspândit n principla de-la lungul coastelor oceanice până în sudul Australiei, o parte din ei ajungând şi în Tasmania de astăzi. În cele din urmă, cei care aveau să se numească aborigeni au colonizat fiecare parte a noii lor patrii. Cu toate acestea, chiar dacă aborigenii de astăzi provin dintr-o singură populaţie iniţială, habitatele diverse în care au trăit au influenţat puternic limba şi obiceiurile fiecărui subgrup distinct.

 

Pe baza acestui fapt, cercetătorii au identificat până în prezent peste 500 de subgrupuri separate de băştinaşi aborigeni, fiecare cu propria limbă, clan şi teritoriu dar cu aceiaşi credinţă religioasă în ceea ce ei înşişi numesc  Timpul Visării.

 

 

 Timpul sau Calea Visării ?

 

 

Cele peste 500 clanuri şi triburi de aborigeni pot fi clasificate în două mari subgrupe distincte, anume acelea care trăiesc în interiorul Australiei, şi cele care trăiesc în zona costieră. Separaţia dintre cele două subgrupe, dată de divizarea geografică a acestora, a dus la diferenţe şi între percepţiile oamenilor asupra naturii înconjurătoare şi a credinţelor primare. Dar unele credinţe, precum cea în reîncarnare sau în „Timpul Visării” erau acceptate de toţi aborigenii.

 

Timpul Visării se constituie într-un cumul de credinţe şi ritualuri aferente caracteristic doar aborigenilor. Cercetătorii au evidenţiat patru mari aspecte ale acestei religii arhaice:

-Anume viaţa propriuzisă, influenţa şi cultule strămoşilor, evoluţia sufletului în decursul vieţii şi după moarte şi identificarea surselor de energie şi putere pentru om.

 

 

Timpul Visării includea în acelaşi timp toate aceste faţete, fiind un ansamblu de ptactici şi tehnici spirituale arhaice care vizau de fapt transcenderea timpului şi spaţiului. În această notă a percepţiei lor asupra timpului şi spaţiului, aborigenii descriau timpul în sintagma „totul acum, o singură dată” în loc de a percepe timpul ca pe ceva care se succede, care este curgător şi liniar, cum o face omul modern. Această percepţie se datora faptului că băştinaţii australieni experimentau şi trăiau Timpul Visării ca pe o stare în care trecutul, prezentul şi viitorul coexistau armonios în loc să se succeadă.

 

Cu toate că Timpul Visării pare a avea o puternică componentă mistică şi misterioasă pentru mintea unui occidental, experimentarea şi practica sa se bazau pur şi simplu pe observarea şi înţelegerea Naturii precum şi a caracteristicilor definitorii ale relaţiilor inter-umane. Bunăoară, pentru aborigeni, prezentul este nimic altceva decât rezultatul acţiunii strămoşilor şi înaintaşilor, deci un prezent ideal este generat de iubirea, grija şi faptele eroice ale tuturor înaintaţilor, de la părinţi şi bunici, la cei mai îndepărtaţi strămoşi.

 

Pentru aborigeni, la fel ca pentru multe alte curluri şi populaţii străvechi, faptele eroice ale strămoşilor erau mereu reamintite cu mare respect şi consideraţie. Erau de fapt prezente în decursul vieţii de zi cu zi, şi chiar calităţile personale sau caracterul fiecărui membru al tribului îţi trăgeau energia şi puterea din cele ale strămoşilor. 

 

 

Aborigenii mai credeau că fiecare om are în sine un „ceva” care este etern. Acea entitate-esenţă eternă exista înainte de naşterea individului, şi lua naştere odată cu fiecare om. Omul urma să trăiască o viaţă în interiorul acelui timp din care a venit şi urma să se întoarcă. În spiritualitatea aborigenă, viaţa şi moartea se împleteau armonios, până când spiritul omului se întorcea în viaţa eternă din care apăruse.

 

 

 Comorile nebănuite ale unor „primitivi”

 

 

Omul modern este deseori tentat să adauge cu un aer superior-peiorativ eticheta de „primitiv” oricărui om provenit dintr-o cultură străveche care a supravieţuit până astăzi fără să evolueze în sens economico-tehnologic. Nimic mai greşit!

 

Poate că aceşti oameni, în rândul cărora se remarcă şi aborigenii nu au inventat corăbii, săbii, avioane, tancuri, bombe atomice sau telefoane de ultimă generaţie, dar, de asemenea, poate că starea sufletului şi a spiritului lor este mai evoluată decât a noastră.

 

De la primii antropologi încoace, toate studiile în acest domeniu au demonstrat faptul că pentru a înţelege modul în care aceşti oameni se văd pe sine şi lumea înconjurătoare, trebuie să renbunţăm la modul în care noi vedem lumea , şi mai ales la raţionalizarea excesivă, o deformare a gândirii de omul modern se face tot mai vinovat.

 

 

Toate studiile în acest domeniu au arătat că oamenii din culturile străvechi trăiesc în mod natural ceea ce se cheamă „o stare mentală nediferenţiată” în urma cărora au o percepţie mai corectă şi mai realistă asupra lumii înconjurătoare, comparativ cu oamenii care provin din civilizaţii supertehnologizate. Aceşti oameni trăiesc în mod firesc, ceea ce psihologii moderni se chinuiesc să implementeze în vieţile pacienţilor lor. Spre exemplu un aborigen nu are cum să se simtă izolat, fobic, respins, depresiv, căci mintea şi sufletul său nu suferă „rupturi” nici de indivizi, nici de societate şi nici de lumea înconjurătoare.

 

Aborigenii nu îşi împart sau diferenţiază existenţa în viaţa religioasă, viaţa socială, viaţa aritstică, timp liber sau viaţă intimă. Exemplul acesta poate fi observat şi în cadrul altor culturi arhaice sau tradiţionale din întreaga lume, unde actul religios, munca şi statul la masă sunt activităţi puternic interconectate. Acesta este probabil şi motivul pentru care în societăţile tradiţionale ale aborigenilor nu existau fapte reprobabile precum furatul, violenţa, comportamentul sexual aberant sau alte fapte cu caracter antisocial. Făptaşul era alingat din trib, iar pentru el asta se constituia într-o pedeapsă mai grea decât moartea.

 

Căci izolarea era de nesuportat pentru cineva vaenti dintr-o cultură în care legăturile sociale erau esenţiale. Spre exemplu, primii aborigeni care au intrat în contact cu coloniştii britanici, nu înţelegeau de ce după majorat sau terminarea studiilor, copii acestora plecau de acasă să-şi trăiască vieţile departe de familie. Din acest motiv, aborigenii i-au crezut pe albi un fel de monştri care se fac vinovaţi de un păcat de neconceput. Anume acela în care părinţii îşi lasă copii să-şi părăsească familia, iar copii ajung de mici să-şi dorească să trăiască mai apoi departe de familie şi rude…

 

Stânca Uhuru din Deşertul Australian este cel mai sacru loc pentru multe comunităţi de aborigeni    

 

Starea mentală în care percepem aşa numitu-l „Aici şi Acum”, iar trecutul este foarte aproape de prezent, este probabil cea mai naturală, fundamentală şi sănătoasă stare a minţii. Este nimic altceva decât starea pe care pruncul o simte înainte de naştere şi de dezvoltarea unor concepte prin învăţare şi memorare. Ritualurile aborigene urmăreau tocmai obţinerea unei astfel de stări mentale în urma căreia omul se umplea de pace, linişte şi bucurie. Timpul Visării viza tocmai redobândirea acestei stări existenţiale iniţiale.

 

Viaţa în timp era doar o simplă fază trecătoare, un mic popas în Eternitate, popas care are început şi sfârşit. Viaţa în Timpul Visării nu avea nici început şi nici sfârşit. Experimentarea acestei adevărate religii trăite, fie prin ritual, fie prin vis era un fenomen natural în viaţa individului. Cel care conştientiza pe deplin Timpul Visării nu simţea niciun fel de separare între el însuşi şi linia sa de strămoşi. Viitorul era mai puţin nesigur, deoarece individul simţea că viaţa sa era asemeni unui fluid inseparabil de noţiunile de trecut şi prezent. Astfel limitările Timpului şi Spaţiului deveneau din ce în ce mai neclare.

 

Oamenii de ştiinţă au observat pe această care un misterios fenomen pe care nu au putut să şi-l explice. Anume dacă ruda unui aborigen aflată la mare distanţă de acesta se îmbolnăveşte sau păţeşte ceva, aborigenul respectiv simte şi ştie instantaneu acest lucru.

 

 

Pentru aborigenii de odinioară moartea nu semnifica deloc sfârşitul sau despărţirea. Moartea era văzută ca o etapă prin care omul care a apărut din Timpul Visării în existenţa terestră prin intermediul naşterii, se reîntorcea acolo. Rudele decedate continuau să facă parte din comunitate. Câteodată obişnuiau să apară în visele celor prezenţi pentru a-i avertiza de necazuri iminente sau a le spune cum să-şi trateze bolile.

 

Aborigenii cred de asemenea, că fiecare om îşi părăseşte sufletul în timpul somnului pentru a reintra temporar în Timpul Visării. Aborigenii sunt şi astăzi legaţi de lumea înconjurătoare într-un mod unic. Pentru ei, natura înconjurătoare, deşertul, stâncile, pădurea, oceanul sunt nimic altceva decât o exteriorizare a lumii interioare a fiecărui individ.

 

Fiecare trib are propriul său teritoriu şi oamenii cred că în Timpul Visării, fiecare linie de strămoşi a modelat teritoriul pe care urma să trăiască urmaşii săi.  

 

 

Viitor anticipat?

 

 

Precum multe alte culturi arhaice, băştinaşii Australiei sunt puternic dependenţi de credinţele, pământurile şi spiritualitatea lor. De aici îşi extrag vitalitatea, bucuria de a trăi şi identitatea. Acest aspect îi face însă deosebit de vulnerabili faţă de influenţele exterioare care le perturbă obiceiurile şi modul de viaţă.

 

Astăzi, aborigenii se confruntă şi cu alte probleme majore. Sub presiunea exercitată de colonişti de-alungul timpurilor, mulţia borigeni şi-au părăsit modul de viaşă tradiţional şi s-au mutat în suburbiile marilor oraşe australiene. Dacă în secolele 18 şi 19,, aborigenii erau deseori ucişi pe loc de coloniştii britanici din Australia, în seculul 20 politica uciderii pe loc a fost schimbată cu politica smulgerii copiilor aborigeni din sânul familiei şi educarea lor forţată în şcoli şi internate unde se urmărea eradicarea oricărei urme de cultură şi limbă nativă.

 

 

Rata şomajului în rândul lor depăşeşte cifra de 40 %, deoarece aborigenii sunt încă puternic discriminaţi pe criteriu rasial, motiv pentru care mulţi patroni refuză să-I angajeze. Chiar şi poliţia şi autorităţile ajung să-i discrimineze uneori. În multe locuri barurile şi cluburile au sectoare diferite unde sunt serviţi aborigenii.

 

Recent s-au înregistrat totuşi unele progrese cu privire la situaţia lor politică, progrese concretizate prin alegerea primei femei aborigene membră în Parlament. Se pare însă că situaţia lor din prezent este similară cu cea a populaţei de culoare dintre anii 1960-1970 din Statele Unite, şi va mai trece o lungă perioadă de timp până când aborigenii vor avea drepturi şi facilităţi identice cu ale populaţiei albe din Australia.

 

Chiar şi în prezent autorităţile australiene refuză să dea înapoi terenurile în care au trăit aborigenii înainte de sosirea britanicilor. Lupta pentru drepturile lor continuă, iar recent, o uniune de aborigeni intitulată Martu a reuşit să intre în posesia pământurilor deţinute de strămoşii lor în vestul Australiei. Se pare că astăzi Timpul Visării se transformă încet dar sigur în Timpul Luptei.