Kooh-i-Noor şi poveştile nebănuite ale diamantelor

 

 

Încă din cele mai vechi timpuri, din momentul în care oamenii şi-au dat seama de valoarea şi frumuseţea diamantelor, aceştia au ucis, jefuit, înşelat şi furat în numele lor. Averi întregi au fost ridicate sau năruite de vânătorii de diamante şi aşijderea de speculanţi. Cunoscute drept cele mai dure substanţe de pe Terra, diamantele naturale se extrag şi astăzi prin metoda mineritului.

 

Circa 50% din zăcămintele de diamante ale lumii au fost descoperite în centrul şi sudul Africii, restul fiind în India, Ghana, Canada, Australia, Insula Borneo şi Siberia. Aproximativ 26 tone de diamante naturale sunt extrase anual, valoarea lor fiind estimată la 9 miliarde $, în timp ce în acelaşi interval de timp sunt produse cam 100 tone de diamante artificiale folosite de obicei în activităţi industriale precum forarea la mari adâncimi, în componenţa conductorilor speciali, electronică şi sub forma lamelor şi suprafeţelor tăietoare de materiale dure.

 

 

Cele mai mari centre de prelucrare şi comercializare a diamantelor sunt în Israel şi New York. Termenul de „diamant” provine din grecescul „adamas” adică invincibil, ca un însemn de preţuite dat de oameni durităţii acestor roci.

 

Primele date scrise cu privire la ele ne parvin din Roma Antică, iar până la finele secolului 18, minele din Golconda, India erau singurul loc din lume de unde erau extrase aceste geme. Diamantele au fost descoperite ulterior în Brazilia, iar în anul 1866 şi în Africa de Sud, moment din care această ţară a devenit cel mai mare producător mondial de diamante naturale.

 

 

Au devenit aşadar sinonime cu romantismul, luxul absolut, logodna sau nunta. Faimoasa Liz Taylor era de-adreptul fascinantă de diamante, iar unul dintre soţii săi, Richard Burton nu şi-a cruţat banii pentru a-i oferi un diamant de 70 de carate, denumit ulterior de actriţă, diamantul Taylor-Burton. Acesta a fost cumpărat iniţial de Pierre Cartier în 1969, iar Burton l-a cumpărat fără să stea pe gânduri pentru ce de-a zecea sa soţie. Peste alţi zece ani, Liz Taylor a vândut diamantul pentru suma de 3 milioane $. 

 

De-a lungul secolelor au existat zeci de diamante, cu mult mai celebre şi mai scumpe decât acela. Nume precum Marele Mogul (posibil cel mai mare diamant din lume), Cullinan (cel mai mare diamant prelucrat), Jubilee, Tiffany, Sultanul Marocului, Black Orloff, Marea Crizantemă, Idol’s Eye, Hope şi bineînţeles Kooh-i-Noor.

 

 

Povestea „Muntelui de Lumină”

 

 

Numele de Kooh-i-Noor se traduce din limba persană drept Muntele de Lumină, şi se crede că i-a fost dat de Nader Shah, care a intrat în posesia acestui diamant în anul 1739.

Kooh-i-Noor este un diamant de 106 carate, care a deţinut titlul de cel mai mare diamant din lume şi a aparţinut pe rând multor conducători ai Indiei.

 

Legendele care îl înconjoară ne spun că ar avea o vechime de peste 5.000 ani şi este pomenit în scrierile sanscrite vechi sub numele de Giuvaierul Sayamantaka. Se pare totuşi că primul posesor al său a fost Rajahul din Malwa, dar primele documente care menţionează existenţa sa provin din anul 1526, când împăratul Mogul Babur a intrat în posesia sa.

 

 

Liderul Mogul menţiona de altfel în cronicile sale că diamantul fusese deţinut în secolul 13 de către Rajahul din Gwalior. Pornind de la Babur, Kooh-i-Noor a aparţinut pe rând un unui mare număr de conducători persani şi indieni care s-au luptat cu ferocitate pentru el de-a lungul istoriei. Ajuns apoi în posesia lui Shah Jahan, diamantul a fost montat pe celebru Tron al Păunilor, jilţ pe care stăteau în mod tradiţional toţi împăraţii moguli ai Industanului.

 

Se spune că Shah Jahan, conducătorul care comandase construirea tronului şi pe cea a complexului monumental Taj Mahal a fost închis de fiul său pentru tot restul vieţii, şi mai putea vedea Taj Mahal-ul unde îşi îngropase cea mai iubită soţie, doar prin reflecţia diamantului montat pe tron. Fiul său, Aurangzeb a împrumutat mai târziu diamantul pentru a fi expus în Moscheea Badshahi din Lahore, de unde a fost furat de către Nadir Shah care l-a dus în Persia în anul 1739.

 

 

Diamantul a ajuns înapoi în Punjab în anul 1813, după ce Shuja Shah Durrani, fostul conducător al Afganistanului l-a dus în India pentru a primi la schimb tronul afgan. Putem spune, fără a greşi prea mult, că  Kooh-i-Noor a fost singurul diamant din lume dat la schimb pentru o ţară întreagă!

 

Invazia britanică soldată cu cucerirea Indiei milenare şi transformarea ei în cea mai mare colonie a Londrei s-a soldat şi cu confiscarea preţiosului diamant. După cucerirea completă a Punjabului, eveniment istoric încheiat în anul 1849, britanicii l-au furat pur şi simplu din tron, şi în anul 1851 l-au trimis Reginei Victoria. Gema avea pe atunci 186 de carate fără să fi fost şlefuit. Din acel moment, Kooh-i-Noor, împreună cu alte peste 2.000 de diamante mai mici a fost montat pe coroana regală.

 

După ce a ajuns în mâinile britanicilor, unde se află şi astăzi, Kooh-i-Noor a fost purtat cu mândrie de către reginele Victoria, Alexandra, Maria şi Elizabeta. Conform tradiţiei deja instituite, acest diamant poate fi purtat doar de către femeile din cadrul Familiei Regale Britanice. Astăzi, preţiosul diamant este depozitat în celebrul Turn al Londrei, alături de restul bijuteriilor Coroanei Britanice.

 

Legat de acest detaliu, trebuie menţionat faptul că există şi un misterios belstem legat de Kooh-i-Noor, blestem care-i urmăreşte doar pe bărbaţii care îl poartă, dar nu şi pe femeile care se împodobesc cu el. Britanicii care l-au furat au aflat de acest blestem urmărind soarta avută de toţi posesorii bărbaţi ai diamantului, şi acesta este motivul pentru care de la Regina Victoria încoace, doar femeile îl pot purta. 

 

 

Kooh-i-Noor are un rival pe măsură sub forma lui Darya-ye Noor, un alt diamant de 182 carate deţinut în prezent de statul iranian.

În ultimii ani, se aud tot mai multe voci ale oficialilor pakistanezi şi indieni care cer ca Kooh-i-Noor să fie restituit de britanici unuia dintre cele două state.

 

Când Kooh-i-Noor a ajuns în posesia britanicilor avea 186 carate şi cântărea 37 de grame, Prinţul Albert a căutat cel mai bun prelucrător de diamante de la acea dată, iar paşii l-au dus în Olanda unde a intrat în contact cu un misterios domn Cantor căruia i-a dat misiunea dificilă şi laborioasă de a prelucra diamantul. Dl. Cantor a muncit 86 de zile încheiate pentru a definitiva ceea ce mulţi experţi consideră a fi cel mai frumos diamant din lume. Kooh-i-Noor. Acesta a fost tăiat într-o formă relativ ovală şi şlefuit sub forma la care se află şi astăzi. Conform martorilor vizuali, se pare că Prinţul Albert nu a fost deloc satisfăcut de munca bijutierului, căci „Muntele de Lumină” nu mai strălucea la del de mult ca înainte…

 

 

Embrionul Pământului

 

 

Caracteristicle şi particularităţile sale excepţionale precum duritatea, transparenţa şi luminozitatea au făcut din diamant un simbol al perfecţiunii, cu toate că în mai multe culturi şi regligii, strălucirea sa nu era considerată întotdeauna benefică. Conform credinţelor străvechi din India, diamantul se naşte în adâncurile Pământului, ca un embrion al cărui cristal este o stare de maturaţie intermediară, căci pentru hinduşi diamantul este matur iar cristalul imatur.

 

Astfel diamantul întruchipează apogeul maturităţii, desăvârşirea absolută, pe care ezoterismul indian o utilizează la nivel de simbol grăitor asociind diamantul imortalităţii şi identificându-l aşadar cu Piatra Filosofală a alchimiştilor.

 

Duritatea diamantului , puterea sa de a lăsa urme pe orice material nu au scăpat simbolisticii budismului tantric tibetan pentru care termenul de Vajra-Dorje (deopotrivă trăznet şi diamant) este simbolul forţei spirituale invincibile. El semnifică  transparenţa, fulgerul iluminării, vidul şi infinitul. Mai reprezintă şi natura pură, identică naturii lui Buddha. Diamantul este şi imuabil, de aceea tronul lui Buddha, aşezat sub copacul Bodhi, este alcătuit din diamant. Probabil aceleaşi caracteristici l-au făcut şi pe Platon să declare că Osia Lumii este din diamant.

 

Mai departe, tot în iconografia tibetană, sceptrul de diamant (dorje) se opune şi se completează clopotului (tilpu), precum lumea potenţială, nemanifestată se armonizează cu lumea materială.

 

 

În tradiţiile şi credinţele occidentale, diamantul este simbolul suveranităţii universale, al incoruptibilităţii şi realităţii fără hotare.

Pliniu cel Bătrân credea că diamantul este talisman universal care vindecă toate bolile, alungă duhurile şi coşmarurile. Credinţa aceasta s-a transmis mai departe în Europa, astfel încât tradiţile medievale susţineau că diamantul alungă animalele sălbatice, fantomele, vrăjitoarele şi toate spaimele nopţii. La vechii ruşi se credea că purtarea unui diamant previne desfrâul şi favorizează castitatea.

 

În Franţa se credea că diamantul potoleşte mânia şi menţine legăturile dintre cei căsătoriţi, drept care era numit şi Piatră a Împăcării. Tot în Europa, diamantul reunea ca nicio altă piatră: credinţa, inocenţa şi înţelepciunea. Poveştile şi mitologiile ţesute pe marginea diamantului mai spuneau că aceste geme dau naştere altor diamante, chipurile materializare a înţelepciunii divine care se zămisleşte singură.

 

 

În deviza familiei de Medici, diamantul figurează ca un simbol direct al iubirii lui Dumnezeu. Diamantul de pe sigiliul acestei influente familii a fost interpretat ca simbol al înţelepciunii familiei şi al victoriei asupra ei înseşi şi asupra rivalilor.

Arta renascentistă nu a ocolit nici ea diamantul, pentru care reprezenta echilibrul sufletesc, curajul în faţa obstacolelor, buna credinţă, puterea de a elibera spiritul de temeri şi tenebre, precum şi integritatea caracterului.

 

Mai târziu, odată cu goana sângeroasă după îmbogăţire şi fast, oamenii au uitat toate aceste virtuţi ale diamantelor. Pentru ei nu mai conta decât valoarea acestora. În bani…