Copţii – creştinii uitaţi ai Egiptului

 

 

Creştinii Sfântului Evanghelist Marcu

 

 

Termenul de „copt” derivă din grecesul Aigyptos, care la rândul său provine din cuvântul egiptean Hiptakah, unul dintre numele Memphis-ului – prima capitală a Egiptului Antic. 

 

Astfel, cuvântul copt a fost adresa încă din Antichitate la adresa primilor creştini din provincia romană a Egiptului. Astăzi, termenul de copt nu se mai limitează doar la creştinii din Egipt, ci este folosit şi cu trimitere directă la arta, arhitectura şi cultura acestui cult creştin străvechi.

 

Istoricul Bisericii Copte din Egipt se confundă de altfel cu istoria creştinismului pe aceste meleaguri. În mod tradiţional, apariţia creştinismului aici este asociată călătoriei Familiei Sfinte în Egipt, eveniment declanşat de prigoana ordonată de regele iudeu Irod. Familia compusă din Maica Domnului, Iosif şi pruncul Iisus au poposit aici, existând numeroase surse istorice care confirmă acest eveniment.

 

 

Totuşi, din punct de vedere istoric, Sfântul Evanghelist Marcu este considerat fondatorul Bisericii Copte. Sfântul Marcu a predicat învăţăturile lui Hristos în Egipt şi a suferit moartea martirică de mucenic creştin în oraşul Alexandria în perioada când Nero domnea la Roma. Sfântul Marcu, a fos tunul dintre cie patru apostoli evanghelişti, precum şi cel care a scris cea mai veche Evanghelie. În anul 828 moaştele sale au fost furate din Egipt şi duse în Catedrala din Veneţia. În anul 1970, a început construirea la Cairo a celei mai mari catedrale din Africa, Catedrala Sfântului Evanghelist Marcu. Înainte de definitivarea construcţiei, într-un gest reconciliator, Papa Ioan Paul al IV-lea a trimis înapoi Egiptului moaştele sfântului.

 

Primii creştini din Egipt au avut mult de suferit de pe urma administraţiei romane până în perioada edictului dat de împăratul Costantin. Biserica Coptă, care are o vechime de peste 1.900 ani, a fost subiectul multor profeţii din Vechiul Testament, precum cea a profetului Isaia în capitolul 19, versetul 19.

 

Istoria acestui cult creştin este marcată de cel de-al Patrulea Sinod Egumenic de la Calcedon, în urma căruia majoritatea creştinilor vor adopta dogma conform căreia Hristos a avut două naturi, una omenească şi cealaltă divină. Decizia luată de Sinodul din Calcedon nu a fost însă adoptată de discipolii extremişti ai Sfântului Chiril din Alexandria. Creştinii respectivii, denumiţi ulterior monofiziţi susţineau explicaţiile Sfântului Chiril, conform căruia, Hristos a avut doar o natură umană.

 

 

Sinodul respectiv a dus la separarea permanentă dintre bisericile orientale ortodoxe şi bisericile ortodoxe bizantine. Astăzi, creştinii monofiziţi sunt prin definiţie copţii (deşi Biserica Coptă, care nu este aceeaşi cu Biserica din Alexandria, susţine doctrina miafizită, acceptată de bisericile orientale ortodoxe), Biserica Etiopiană, Bisericile Siriace Iacobite şi cele din India, precum şi Biserica Armeană.

 

Biserica Coptă s-a distanţat astfel de monofizismul pur, aşa cum fusese acesta definit la Sinodul din Calcedon. Fisura dintre bisericile creştine s-a adâncit mai apoi în urma atacurilor venite din partea unor biserici creştine la adresa copţilor. În momentul când arabii au invadat Egiptul în secolul 7, aceştia aproape că nu au întâmpinat rezistenţă din parrea comunităţilor copte.

 

 

Contribuţiile copţilor la creştinism

 

 

Sunt multe şi importante. Încă de la începuturile sale, Biserica Coptă a jucat un rol important în definitivarea teologiei creştine, în special în conservarea şi protejarea textelor autentice creştine de influenţele ereziilor gnostice. Biserica Coptă a scris sute de texte biblice şi studii teologice. Bibila a fost bunăoară tradusă în limba coptă încă din secolul al doilea.

 

Şcoala de Cateheză din Alexandria, faimoasa Didascalia a fost prima şcoală de acest fel din lume. Primul mare învăţat care a predat aici a fost Pantanaesus, dat cel mai important teolog şi autor asociat acestei şcoli a fost filozoful Origen.

 

Dar probabil cel mai important fenomen religios care a influenţat decisiv creştinismul copt, a fost apariţia monahismului în Egipt. Să nu uităm de Sfinţii Părinţi ai tuturor bisericilor creştine apostolice, care s-au nevoit şi desăvârşit pe aceste meleaguri. Mare parte din Pateric, este alcătuit din scrierile acestor sfinţi călugări.

 

 

Sfântul Antonie cel Mare, cel care a fondat monahismul şi primul călugăr din lume, a fost un copt din Egiptul de Sus. La fel şi Sfântul Pahomie, cel care a pus la punct regulile monahismului, a fost de asemenea un copt. Alţi Sfinţi Părinţi din Egipt au fost Sfântul Macarie cel Mare, Sfântul Moise Negrul şi Sfântul Mina cel Minunat.

 

Sfântul Vasile cel Mare, organizator al mişcării monastice din Asia Mică, a călătorit în Egipt în anul 357, iar scrierile sale fac baza monahismului Bisericii Ortodoxe de astăzi. Chiar înainte de apariţia creştinismului în zonă, mulţi egipteni se refugiau în deşert pentru reculegere şi împăcare, mai ales în urma tratamentului abuziv al ocupanţilor romani. Ulterior primii creştini egipteni au căutat de asemenea imensitatea deşertului pentru desăvârşirea vieţii duhovniceşti. 

 

Mai târziu, sub autoritatea Imperiului Roman de Răsărit, patriarhii şi papii din Alecandria au jucat la rândul lor un rol important în teologia creştină. Erau prin urmare invitaţi să predice în toate colţurile imperiului.

 

 

Copţii şi Islamul

 

 

În decursul celor patru secole care au urmat invaziei arabe, Biserica Coptă a înflorit, iar Egiptul de atunci era predominant creştin. Acest fenomen neaşteptat se datorează poziţiei privilegiate de care s-au bucura copţii în faţa Profetului Muhammad, care avea o soţie egipteancă (singura de altfel care i-a dăruit un copil).

 

Întemeietorul Islamului a ordonat clemenţă şi milă faţă de creştinii copţi. 

„Când veţi cuceri Egiptul, să fiţi miloşi cu copţii, căci se află sub protecţia mea şi a voastră”, a ordonat Muhammad trupelor sale. Copţii au fost prin urmare cruţaţi, find liberi să-şi urmeze religia, evident în schimbul unei taxe „pe credinţă” denumită „Geyza”, în schimbul căreia primeau statutul de „Ahl Zemma”, adică protejat, ocrotit.

 

Copţii care nu aveau bani să-şi plătească „Geyza” aveau de ales între a se converti la Islam sau a pierde „protecţia” fapt care de cele mai multe ori echivala cu jefuirea, vinderea ca sclavi, violul sau chiar moartea…

 

Cu toate acestea, copţii au supravieţuit, şi chiar prosperat în unele dintre perioadele istorice care au urmat, după cum o confirmă textele literare monastice cu privire la dezvoltarea artelor şi meşteşugurilor proprii. Adoptarea limbii arabe şi impunerea ei în circulaţie în Egipt, a fost un fenomen lent, astfel încât şi la mijlocul secolului 15, cronicarul arab al-Makrizi scria că limba coptă era încă des folosită.

 

 

Chiar şi în zilele noastre liturghiile din bisericile copte se desfăşoară în limba proprie, derivată direct din limba demotică egipteană vorbită în perioada ocupaţiei romane. Însă cam din aceeaşi perioadă Egiptul s-a transformat dintr-un stat predominant creştin într-unul musulman. Comunitatea coptă a început să fie împinsă spre o poziţie socială inferioară, mai ales la nivel administrativ.

 

Paradoxal, copţii au avut mai mult de suferit atunci când la conducerea Egiptului se aflau dinastii cercheze (cum a fost cea mamelucă), sau otomane, decât în perioadele când ţara era condusă de dinastii arabe. Situaţia copţilor a început să se îmbunătăţească în secolul 10, sub regimul de stabilitate şi toleranţă promulgat de  dinastia sultanului Muhammad Ali. După anul 1855, taxa Geyza a fost abolită iar copţii au primit dreptul de a se înrola în armata egipteană. Revoluţia din anul 1919 a adus un nou imbold pentru copţi care s-au implicat în omogenizarea societăţii egiptene moderne.

 

 

Copţii astăzi

 

 

Calendarul copt are treisprezece luni, iar Anul Nou copt începe în luna septembrie. Biserica coptă din prezent este condusă de Papa din Alexandria Theodoros  al II-lea care l-a succedat pe Papa Shenuda al III-lea. Timp de sute de ani, reşedinţa liderilor spirituali ai copţilor a fost la Alexandria, dar în prezent este în capitala Cairo.

 

Toţi viitori preoţi copţi trebuie să se căsătorească şi să urmeze studii aprobate de cateheză înainte de a primi o parohie. Slujbele săptămânale se desfăşoară tot duminica, la fel ca în cazul celorlalte biserici apostolice, iar Crăciunul este sărbătorit pe data de 7 ianuarie.

 

Copţii postesc mai des decât membrii celorlalte culte creştine, prin urmare un credincios copt posteşte circa 210 zile pe an. Venerarea sfinţilor este interzisă în cultul copt, cu excepţia venerării Fecioarei Maria. Astăzi, numărul copţilor din Egipt este necunoscut, cifrele oficiale variind între 5 şi 15 milioane, cel mai probabil 9 milioane de indivizi, la o populaţie totală de peste 70 milioane.

 

 

În afara Egiptului, cele mai mari conunităţi copte se întâlnesc în Sudan, Statele Unite, Canada, Australia, Franţa, Italia, Germania, Olanda, Brazilia, India şi numeroase alte ţări din Asia şi Africa. Din nefericire, climatul de anarhie şi violenţe sociale grave provocat de evenimentele politice din ultimii doi ani din Egipt, a lovit puternic comunitatea coptă, şi aşa greu încercată de recrudescenţa islamului extremist şi de tensiunile sociale.

 

Tot mai frecvent, bisericile copte sunt arse şi devastate, iar credincioşii creştini din Egipt sunt atacaţi, jefuiţi şi chiar ucişi.

În prezent situaţia este încă tensionată, iar experţii în domeniu declară că nu se întrevăd speranţe pe termen scurt pentru o normalizare a situaţiei.

 

Copţii de astăzi se văd deci nevoiţi să treacă prin încercări cumva similare cu cele la care au fost supuşi strămoşii lor. Atunci, demult, pe când creştinismul se dezvolta timid dar viguros la umbra marilor piramide…