10 întrebări simple legate de animale care au răspunsuri mai puţin aşteptate

Nu sunt puţini aceia care atunci când descoperă puterea click-ului care deschide poarte cunoaşterii cred că nimic nu îi mai poate uimi

De aceea, în încercarea de a vă trezi interesul pentru informaţii noi, de vă aduce zâmbetul pe buze sau chiar de a vă surprinde am ales să vă prezentăm 10 adevăruri mai puţin cunoscute. Mai exact, mai jos am listat adevăruri legate de animale, 10 întrebări ale căror răspunsuri le considerăm foarte simple, dar pe care s-ar putea să le greşim.  

1. Care este cel mai mare lucru pe care îl poate mânca o balenă albastră dintr-o singură înghiţitură?

a) O maşină mică de familie

b) Un grepfrut

c) Un marinar

Răspuns corect: un grepfrut

Interesant, nu-i aşa? Diametrul gâtului unei balene albastre este aproximativ egal cu cel al buricului ei, adică cam 22 de centimetri. 

Timp de 8 luni, balenele albastre nu mănâncă nimic. În schimb. vara, ele se hrănesc aproape în continuu, obţinând astfel 3 tone de mâncare pe zi. Aşa cum probabil ştiţi deja, hrana unui astfel de animal este alcătuită din crustacee mici numite Krill. Aceste creaturi sunt organizate în bancuri uriaşe care pot cântări până la 100.000 de tone. 

Cuvântul „krill” este norvegian, dar provine din olandeză unde însemnă puiet de peşte. Însă, acum, cuvântul este folosit şi cu sensul de „pigmei”, cât şi cu înţelesul de „mici cartofi”. 

Batoanele de krill au fost comercializate cu succes în Chile, însă mâncarea preparată din krill s-a dovedit a fi un dezastru în Rusia, Polonia şi Africa de Sud din cauza nivelului foarte ridicat de fluor din carapacele creaturilor care erau prea mici pentru a putea fi înlăturate. 

Cu excepţia gâtului, totul este mare când vine vorba de balena albastră. Cu o lungime de 32 de metri ea este cel mai mare animal care a trăit vreodată, având o greutate egală cu cea a 2.700 de oameni obişnuiţi. Numai limba ei cântăreşte cât un elefant, pe când inima îi este mare cât o maşină de familie. 

2. Care este pasărea care face cele mai mici ouă în raport cu dimensiunea corpului ei?

Răspuns: struţul

Deşi este cel mai mare ou din natură, el cântăreşte mai puţin de 1,5% din greutatea mamei. Prin comparaţie, un ou de pănţăruş ( pasăre din familia Troglodytidae numită şi ochiul boului) reprezintă 13% din greutatea mamei. 

În schimb, cel mai mare ou, prin comparaţie cu dimensiunea mamei, este cel de pasăre kiwi pătată (Apteryx owenii). Mai exact, oul ei reprezintă 26% din greutatea păsării mature. Raportat la oameni, putem spune că atunci când pasărea kiwi pătată depune un ou face un efort similar cu cel pe care le-ar face o femeie care ar naşte un copil de 6 ani. 

Un ou de struţ cântăreşte cât 24 de ouă de găină, motiv pentru care fierberea lui durează cam 45 de minute. Regina Victoria a mâncat un astfel de preparat la micul dejun şi a declarat că a fost una dintre cele mai bune mese din viaţa ei. 

Cel mai mare ou depus de animale vreodată, a fost cel al păsării-elefant din Madagascar, care a dispărut în anii 1700. Un astfel de ou era de 10 ori mai mare ca un ou de struţ, având un volum de 9 litri. 

3. Unde trăiesc cei mai mulţi tigri?

În Statele Unite ale Americii.

Acum un secol, în India, existau aproximativ 40.000 de tigri. Acum, aici mai trăiesc între 3.000 şi 4.700 de tigri. Unii oameni de ştiinţă estimează că, în sălbăticie, mai există doar între 5.100 şi 7.500 de tigri, în întreaga lume. 

Pe de altă parte, în Texas există cam 4.000 de tigri în captivitate. Reprezentanţii de la American Zoo and Aquarium Association estimează că până la 12.000 de tigri sunt ţinuţi pe post de animale de companie în Statele Unite. Mike Tyson, de exemplu, a avut 4 tigri pe care i-a ţinut pe post de animale de companie. 

Numărul mare de tigri din SUA este justificat de legislaţia care nu reglementează această problemă. Numai 19 state au interzis dreptul de a deţine un tigru, în timp ce 15 state cer ca proprietarul să aibă licenţă. Restul de 16 state nu prevăd reglementări cu privire la deţinerea acestor animale sălbatice. 

În plus, tigrii nu sunt nici foarte scumpi. Un pui de tigru se poate cumpăra cu 1.000 de dolari, în timp ce pentru 3.500 de dolari puteţi cumpăra o pereche de tigri bengalezi. Ccei care doresc un exemplar deosebit, precum un tigru alb cu ochii albaştri, trebuie să scoată din buzunar aproximativ 15.000 de dolari. 

În mod ironic, acest lucru se datorează programelor de reproducere care au fost realizate cu succes de grădinile zoologice şi circurile americane. Naşterea unui număr mare de pui în anii `80 şi `90 a făcut ca preţurile tigrilor să scadă. 

În secolul XX, populaţia de tigri din sălbăticie a suferit o scădere  dramatică. În anii 1950, au dispărut tigrii din jurul Mării Caspice, pe când cei din insulele Bali şi Java au dispărut între 1937, respectiv 1972. Acum, tigrul chinezesc sudic este şi el pe cale de dispariţie, în sălbăticie mai existând doar 30 de exemplare. În ciuda eforturilor de conservare, se estimează că toate speciile de tigri vor dispărea din sălbăticie până la finele acestui secol. 

4. Care este cea mai des întâlnită pasăre din lume?

De departe, cea mai des întâlnită pasăre din lume este găina. Mai exact, la nivel mondial există aproximativ 52 de miliarde de găini, aproape 7 pentru fiecare om. Acum 75% dintre aceste păsări sunt consumate, însă timp de aproape 3.000 de ani ele au fost crescute în primul rând pentru ouă. 

Creşterea în masă a găinilor şi a ouălor a început în 1800, iar consumul de carne de pui a fost un produs secundar al producţiei de ouă. Astfel, doar găinile care erau prea bătrâne pentru a mai face ouă erau tăiate şi vândute. În 1936, carnea de pui era considerată încă un lux, pentru majoritatea oamenilor. Abia în anii `70, carnea de pui a devenit o obişnuinţă pentru cele mai multe dintre familii. Astăzi, numai în Marea Britanie, jumătate din carnea consumată anual este cea de pui. 

Ca rezultat al încrucişării selective şi al tratamentului cu hormoni, acum, un pui creşte în mai puţin de 40 de zile, ajungând la maturitate de două ori mai repede decât în mod normal. 

Mai mult, 98% dintre puii crescuţi oriunde în lume, chiar şi cei organici, provin din specii dezvoltate de trei companii americane. Şi cu toate acestea, înainte de anii 1500 nu a existat nicio găină pe continentul american, aceste păsări fiind aduse aici de spanioli. 

5. Ce muzică preferă şerpii? 

De fapt, şerpilor nu le pasă ce stil de muzică li se cântă, pentru ei o percep pe toată la fel.

În plus, cobrele pe care le vedeţi balansându-se atunci când cineva le cântă la flaut, nu se mişcă pentru că simt muzica, ci pentru că văd instrumentul muzical. 

Şerpii nu „aud” cu adevărat muzica, dar asta nu însemnă nici că ei ar fi surzi. Chiar dacă nu are urechi externe sau timpane, şarpele poate simţi vibraţiile transmise din sol până la maxilar şi la muşchi. De asemenea, se pare că el este capabil să detecteze sunetele din aer cu ajutorul unei urechi interne. 

Cu ceva vreme în urmă, se credea că şerpii nu aud deoarece ei nu reacţionează la sunetele puternice, însă, o cercetare de la Princeton a indicat că ei au un auz acut. Descoperirea cheie a fost cea care a indicat cum funcţionează urechea internă a şerpilor. În studiu, oamenii de ştiinţă au conectat şerpii la voltmetre şi au măsurat efectul pe care îl avea sunetul din aer asupra creierilor animalelor. Se pare că auzul lor este reglat la gama de frecvenţe de zgomote şi vibraţii realizate de mişcările animalelor mari. Aşadar, muzica nu are sens pentru şerpi.

Astfel, cobrele care par că se mişcă pe muzică se simt, de fapt ameninţate şi urmăresc mişcarea flautului. 

Majoritatea cobrelor folosite pentru această practică nu mai au colţi. Cei care susţin că fac cobrele să danseze, le iau şi le îndepărtează colţii pentru ca animalele să fie inofensive. Astfel, chiar dacă ele ar reuşi să evadeze, ar muri de foame, nefiind capabile să îşi procure hrana. 

În acelaşi timp, nu trebuie să uităm că atitudinea naturală a cobrei este de defensivă. 

6. Care animal visează cel mai mult?

Poate că vă gândiţi că este vorba despre animalele care dorm cel mai mult precum leneşul, pisicile sau oamenii, care au un creier complex. Însă vă înşelaţi. 

Animalul care visează cel mai mult este ornitorincul. 

În 1952, Eugene Aserinsky, de la Universitatea din Chicago a înregistrat mişcările ochilor realizate de fiul lui, în vârstă de doar 8 ani. El a observat că noaptea mişcarea avea un pattern distinct şi i-a mărturisit asta doctorului Nathaniel Kleitman. Împreună, cei doi au utilizat un electroencefalograf (EEG) pentru a măsura activitatea cerebrală a 20 de oameni în timp ce aceştia dormeau. Spre surprinderea oamenilor de ştiinţă, în urma experimentului s-a observat că atunci când subiecţii mişcau ochii foarte rapid în somn, activitatea lor cerebrală era atât de viguroasă încât s-ar fi crezut că indivizii sunt treji. 

Aşa a fost descoperită faza somnului numită mişcare rapidă a somnului (MOR sau REM) în care se produc cele mai numeroase şi mai intense vise.  

La scurt timp după această descoperire, zoologii au descoperit că, la fel ca oamenii, şi multe alte animale trec prin acelaşi proces. Pisicile, liliecii şi oposumii au perioade lungi de somn REM, în schimb, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre girafe şi elefanţi, care au perioade foarte scurte. Poate şi mai suprinzător este faptul că delfinii nu au perioadă de somn REM. 

Aşa se face că animalul care are, de departe, cea mai lungă perioadă de somn REM este ornitorincul, una dintre cele mai longevive specii de animale.

Un ornitorinc visează 8 ore pe zi, de patru ori mai mult ca un om adult. 

Faza REM este diferită de somnul normal. În această perioadă, creierul este foare activ, însă corpul este paralizat. Aşa se explică de ce animalele care au cel mai mare risc de a fi atacate de prădători visează cel mai puţin. Rumegătoarele, precum elefanţii sau oile visează puţin, pe când ornitorincul, care nu are muţi inimaci, îşi poate permită să viseze cât doreşte. 

Delfinii, care se odihnesc plutind şi care trebuie să fie atenţi să respire, nu dorm într-un mod tradiţional, aşa cum înţelegem noi somnul. Astfel, când o jumătate din creierul unui delfin doarme, cealaltă este trează pentrru a veghea. 

În schimb, ornitorincii dorm atât de profund încâţi poţi săpa în vizuina lor fără ca ei să se trezească. 

Deşi, ei stau mult timp în faza de somn REM, în această perioadă creirii ornitorincilor nu sunt la fel de activi ca atunci când sunt treji.  

7. Care este animalul care consumă cel mai mult alcool?

Cel mai mare consumator de alcool este o veveriţă arboricolă (Ptilocercus lowii), din Malaysia. Având dimensiunile unui şobolan, animalul în cauză bea în fiecare seară nouă unităţi de alcool, adică echivalentul a 9 porţii e whiskey, sau a 5 halbe de bere, ori a 5 pahare de vin de 175 de mililitri fiecare. 

Dieta animalului se bazează pe nectarul florilor de palmier care fermentează ca urmare a unei drojdii naturale din mugurii plantei. Această băutură are o concentraţie de alcool de 3,8, iar veveriţa arboricolă petrece cam 2 ore pe noapte sorbind din ea. 

Analizând blana unui exemplar de Ptilocercus lowii, oamenii de ştiinţă au fost alarmaţi de nivelul de alcool din sângele animalului. Cu toate că aceste creaturi nu se îmbată niciodată, această cantitatea de alcool pe care o consumă ele seară de seară ar fi periculoasă pentru majoritatea mamiferelor. 

Veveriţa arboricolă Ptilocercus lowii a evoluat astfel încât să poată procesa alcoolul fără a se intoxica. Mai mult, de pe urma acestei diete ea mai beneficiază de un avantaj şi anume acela că alcoolul îi sporeşte apetitul. Astfel, creatura are un aport caloric mai mare, ceea ce îi asigură un nivel mai mare de energie şi mai multe şanse de supravieţuire. 

8. Care animal a salvat cele mai multe vieţi umane?

Nu, nu câinele sau porumbelul voiajor, ci crabul potcoavă (Limulus polyphemus). 

Dacă aţi făcut vreodată vreo injecţie este foarte posibil să îi datoraţi viaţa acestei creaturi. De ce? Pentru că un extras din sângele său (prescurtat LAL) este folosit în industria farmaceutică pentru a testa medicamente, vaccinuri sau dispozitive medicale artificiale. Această substanţă le oferă specialiştilor siguranţa că tratamentele sunt lipsite de microbi periculoşi. 

Crabii potcoavă trăiesc în ape poluate. Un litru din aceste ape poate conţine mii de miliarde de bacterii toxice. Crabii potcoavă nu au sistem imunitar pentru a putea dezvolta anticorpi pentru a lupta împotriva infecţiei. În schimb, sângele lor conţine un ingredient miraculos care dezactivează bacteriile invazive şi virusurile. 

Spre deosebire de sângele uman, cel a acestor animale este lipsit de hemoglobină (care foloseşte fierul pentru a transporta oxigenul). În schimb, sângele acestor crabi are hemocianină, care foloseşte cuprul. Ca urmare a acestui lucru, sângele lor este albastru şi se vinde pentru aproximativ 15.000 de dolari litrul. 

În fiecare săptămână sunt culeşi cu mâna aproximativ o mie de crabi potcoavă şi sunt aduşi în laborator vii unde li se extrage aproximativ 30% din sânge. Ulterior, ei sunt reintroduşi în mare unde îşi revin repede. 

Fiecare crab-potcoavă „donează” sânge doar o dată pe an. 

De fapt, crabii-potcoavă nu sunt tocmai crabi, pentru că ei nu sunt crustacee. În realitate, ei sunt mai aproape de căpuşe, scorpioni sau păianjeni, fiind singurii supravieţuitori din ordinul Xiphosura. Această specie cutrieră Atlanticul de 445 milioane de ani. Adică, crabul-potcoavă a existat pe Terra cu 200 de milioane înaintea dinozaurilor. 

Pe lângă sângele lor miraculos, aceste animale mai au şi alte „superputeri”. De exemplu, ele pot suporta temperaturi extreme şi pot rezista un an fără hrană. De asemenea, exemplarele de crabi-potcoavă au câte 10 ochi. 

9. Cine este mai păros: omul sau cimpanzeul?

Ce-i drept, oamenii pot părea mai puţin păroşi, comparativ cu cimpanzeii, dar în realitate se pare că şi noi avem tot cam atâtea fire de păr ca ei, adică aproximativ 5 milioane. Dintre acestea, doar 100.000 se găsesc la nivelul scalpului. 

Părul uman a evoluat să fie mai fin şi mai transparent ca cel al altor primate. Noi ne-am pierdut blana şi nimeni nu ştie cu exactitate motivul. Una dintre teorii sugerează că am făcut asta pentru a reduce păduchii. Alta susţine că atunci când strămoşii noştri au părăsit pădurile preferând savana, acum 1,7 milioane de ani, ne-am pierdut blana care ne supraîncălzea.

Pe măsură ce blana s-a diminuat, pielea a devenit mai închisă la culoare pentru a ne proteja de soare. 

Însă aceste teorii nu explică de ce eschimoşii au mai puţin păr pe corp sau de ce părul din zona scalpului este programat să crească pentru perioade atât de lungi de timp. 

Alte teorii asociază pierderea blănii cu creşterea creierului. Un creier mai mare crează mai multă căldură. Astfel, pe măsură ce creierul uman a început să se dezvolte, noi a trebuit să învăţăm să ne ţinem temperatura corpului sub control, aşa că am început să transpirăm. Cum transpiraţia este ineficientă dacă individul are blană, atunci noi am evoluat renunţând la stratul de blană. 

De asemenea, când am început să mergem drepţi în două picioare, singurul loc unde mai aveam nevoie de păr a a fost capul pentru a ne proteja creierii de soare. 

Desigur, acestea sunt doar câteva din multitudinea de teorii privind această problemă, însă ceea ce este important este faptul că noi nu avem chiar atât de puţin păr pe cât credem. 

10. Care au fost primele animale care au ajuns în spaţiu?

Răspuns: musculiţele de oţet

Micii astronauţi au fost trimişi în spaţiu în iulie 1946 alături de nişte seminţe de porumb. SCopul acestei misiuni a fost de a observa efectele expunerii la radiaţii în altitudini mari. 

Musculiţele de oţet sunt preferatele oamenilor de ştiinţă care realizează studii de laborator. Mai întâi, trei sferturi din genele umane asociate cu boli se întâlnesc şi în codul genetic al acestor animale. De asemenea, ele dorm în fiecare noapte, reacţioneze la fel ca noi la anestezicele generale şi se reproduc foarte repede. 

După musculiţele de oţet, oamenii de ştiinţe au trimis în spaţiu maimuţe.  Prima maimuţă care a ajuns în spaţiu a fost Albert II în 1949 şi a ajuns până la o altitudine de 134 de kilometri (spaţiul este definit ca începând de la o altitudine de 100 de kilometri de Pământ). Predecesorul său, Albert I s-a sufocat şi a decedat cu un an în urmă, înainte de a trece de bariera de 100 de kilometri. Din nefericire şi Albert II a murit deoarece paraşuta capsulei sale nu s-a deschis la aterizare. 

Abia în 1951 am reuşit să trimitem o maimuţă în spaţiu şi să o aducem înapoi în siguranţă. De fapt, a fost o maimuţă, Albert VI şi cei 11 şoareci care o întovărăşeau. Chiar şi aşa, succesul nu a fost de lungă durată căci Albert VI a murit la 2 ore după ce s-a întors pe Pământ. 

În general, maimuţele-astronaut nu au fost renumite pentru longevitate, dar totul s-a schimbat odată cu Miss Baker. Pe 28 mai 1959, Able si Miss Baker formau singurul echipaj al sondei Jupiter, lansată din Cape Canaveral, Florida, la o altitudine de 580 de kilometri. Amandouă maimuţele au fost recuperate cu bine, deşi Able a murit patru zile mai târziu. Cauza a fost o reacţie la anestezia administrata în timpul operaţiei de scoatere a electrodului implantat sub piele înainte de lansarea în spatiu. Miss Baker, în schimb, a avut o viaţă lungă, în care s-a bucurat de faimă. Ea a murit la 27 de ani din cauza unei complicaţii la rinichi, iar la înmormântare au participat mai bine de 300 de oameni. 

În schimb, primul animal pe orbită a fost Laika în 1975. Dar, din nefericire şi ea a murit de inimă în timpul zborului, din cauza stresului. 

De atunci şi până acum au mai fost trimise multe alte animale în spaţiu, printre care cimpanzei (toţi au supravieţuit), porci de guinea, broaşte, şobolani, pisici, păianjeni etc.