Ceapa şi usturoiul: mituri, superstiţii şi adevăr

Excavările din ultimii ani realizate la situri arheologice ce datează din epoca bronzului au descoperit că, încă din acea vreme, aliaceele erau consumate împreună cu smochinele şi finiculul.

Pe de altă parte, este destul de probabil ca oamenii preistorici să fi consumat şi ei aliacee şi chiar să le fi păstrat pentru iarnă, având în vedere că ele se conservă bine şi nu au nevoie de sare sau îngrijire specială pentru a nu se strica de-a lungul lunilor grele de iarnă. 

Unii istorici cred că aliaceele au fost cultivate iniţial în Asia Centrală, în timp ce alţii cred că ele au fost, mai întâi, răspândite în Iran şi Pakistan. Oricum, specialiştii susţin că este foarte probabil ca ele să fi fost consumate de multe culturi cu mult înainte de a fi cultivate. 

Dovezi solide referitoare la această familie apar abia câteva mii de ani mai târziu, în Egiptul Antic. Se pare că cepele nu reprezentau numai hrană pentru egipteni, ci că ele erau venerate pentru forma lor sferică şi pentru inelele concentrice care simbolizau viaţa eternă. Aşa se explică de ce pe pereţii caselor şi ai mormintelor erau reprezentate cepe. Adesea, picturile din acea perioadă prezintă banchete de la care nu lipseau aliaceele. Alte opere de artă prezintă preoţi care ţin în mâni cepe sau altare acoperite de aceste legume. Mai mult, dintre toate legumele ilustrate în acea perioadă, cepele sunt singurele create din aur. 

Aşa se explică, probabil, de ce specialiştii au descoperit că aliaceele aveau un rol important în ritualul de mumifiere. Mai exact, arheologii au descoperit urme de ceapă în regiunea pelvisului şi a toracelui defuncţilor. Mai mult au existat şi cazuri în care au fost găsite bucăţi de ceapă ataşate de tălpi şi resul picioarelor mumiilor. În alte cercetări, au fost descoprite mumii care aveau ceapă presată pe urechi. Un exemplu celebru este cel al lui Ramses al IV-lea care a fost înmormântat având urme cepe în orbitele oculare. 

De ce erau atât de utilizate cepele în acest ritual? Una dintre teorii sugerează că oamenii din Egiptul Antic cunoşteau proprietăţile antiseptice ale legumei şi că ea le-ar fi de ajutor morţilor în viaţa de apoi. O altă teorie sugerează că egiptenii credeau că mirosul specific şi puternic avea capacitatea de a-i învia pe defuncţi (Ceea ce este destul de ciudat, dacă ne gândim la cazul lui Ramses care ar fi înviat lăcrimând). 

În China, în schimb, ceapa era utilizată încă de acum 5.000 de ani, usturoiul fiind acceptat în jurul anului 2.700 î.e.n., când a început să fie utilizat pentru a da gust mâncării. Mai târziu, el a fost folosit şi pentru conservarea alimentelor, pentru ca apoi, în jurul anului 200 î.e.n. el să fie înscris în topul celor 300 de plante cultivate pe acest teritoriu. 

Aliaceele panaceu

Egiptenii foloseau usturoiul şi ceapa pentru a crea diverse remedii. Se pare că oamenii care au lucrat la construirea piramidelor au fost hrăniţi cu multă ceapă şi usturoi. În una dintre scrierile lui, istoricul grec Herodot a sugerat că 90 de tone de aur au fost cheltuite pentru a asigura necesarul de ceapă pentru lucrători, pe timpul construcţiilor. De asemenea, sclavii egipteni care au lucrat la ridicarea piramidelor primeau o porţie zilnică de usturoi deoarece se credea că acest aliment îi va feri de boli şi le va da putere. 

În acelaşi timp, usturoiul era folosit ca metodă de schimb. Mai exact, pe vremea lui Tutankhamon, aproximativ 7 kg de usturoi erau suficiente pentru cumpărarea unui sclav sănătos de sex masculin. 

Alimente interzise sau respinse

În Mesopotamia, consumul de ceapă era asociat cu indivizii din clasa inferioară. Cei săraci primeau lunar o raţie de pâine şi ceapă, iar aceasta a devenit dieta de bază. Este foarte posibil ca ceapa să fi fost refuzată de clasele superioare, adică de cei care îşi permiteau să consume alte legume, din cauza mirosului. Este foarte important să nu trecem cu vederea faptul că atunci ceapa era consumată crudă, motiv pentru care respiraţia celui care o mânca trebuie să fi fost destul de respingătoare. 

Pe de altă parte, în Egipt, cepele par să fi avut un rol dublu. În ciuda celor menţionate anterior, se pare că unii preoţi nu aveau voie să consume acest aliment. Motivul nu este clar nici astăzi. Astfel nu se ştie dacă li se interzicea să consume ceapă pentru că ea era venerată sau pentru că respiraţia urât mirositoare pe care ar fi avut-o după ce mâncau i-ar fi jignit pe cei din clasa superioară. 

Chiar şi astăzi, în India, unora dintre brahmani li se interzice să consume ceapă sau usturoi, asta în ciuda faptului că le este permis să le utilizeze în practici medicale. Mai mult, ca urmare a uneia dintre scrierile profetului Mahomed, se pune că oamenii care miros a capă şi a usturoi nu au voie să intre în moschee. 

Usturoiul  şi evreii

Evreii considerau că usturoiul scade senzaţia de foame, îmbunătăţeşte circulaţia sângelui, ucide paraziţii, vindecă gelozia, ajută corpul să aibă o temperatură crescută, încurajează iubirea şi dă o culoare frumoasă chipului. 

„Talmud”, un text ce conţine învăţături vechi evreieşti, încuraja consumul de usturoi în zilele de vineri înainte de iniţierea actului sexual în ziua de sabat. 

Ceapa şi usturoiul, consumate cu poftă

În anii 500 î.e.n. grecii consumat deja cu poftă ceapa alături de pere, linte şi varză. În acea perioadă, toată lumea îşi permitea să consume ceapă. Medicul Hipocrate (300 î.e.n.) prescria ceapa ca diuretic, medicament pentru combaterea pneumoniei şi a bolilor digestive, dar şi pentru o vindecare mai rapidă a rănilor. Atleţii erau şi ei hrăniţi cu cantităţi mari de ceapă pentru a avea o bună circulaţie a sângelui. 

În secolul I e.n., un alt medic, Discoride, nota o multitudine de remedii în care folosea aliaceele. De exemplu, el aprecia că usturoiul trata problemele de inimă. În acelaşi timp, munca lui a influenţat gândirea romană, în sensul că, după ce au citit scrierile lui Discoride aceştia au început să maseze gladiatorii cu ceapă pentru a face ca muşchii lor să devină mai fermi. 

Cu toate acestea, grecii din clasa superioară nu apreciau usturoiul chiar într-o asemenea măsură. Orice persoană care mirosea a usturoi era văzută ca un individ vulgar şi nu avea voie să pătrundă în niciun templu. 

În schimb, una dintre cele mai bine păstrate legende greceşti spune că în antichitate criminalii ar fi fost hrăniţi cu foarte mult usturoi în speranţa că ei vor fi curăţaţi. În contrast cu această practică sau cu părerea grecilor din clasa superioară, Aristotel a listat usturoiul printre alimentele afrodisiace. 

Revenind la capacitatea aliaceelor de a da putere, nu numai egiptenii sau romanii considerau că ceapa îi face pe oameni mai rezistenţi. Alexandru cel Mare, de exemplu, îşi hrănea armatele cu ceapă, adică oamenii săi mâncau un aliment cu gust puternic care le dădea şi lor forţă. 

Să nu ştie lumea!

Şi Roma era locul în care ceapa era alimentul de bază pentru cei săraci, în timp ce oamenii bogaţi refuzau să mănânce alimentul atât de urât mirositor, susine Margaret Briggs în cartea sa Garlic and Onions. Descoperirile arheologice de la Pompei, oraşul distrus de activitatea vulcanică în 79 e.n., au indicat că vânzătorii de ceapă nu erau incluşi în breasla vânzătorilor de legume sau de flori deoarece ei proveneau dintr-o clasă socială inferioară. 

Tocmai de aceea, oamenii de ştiinţă au fost foarte surprinşi să dezgroape un coş cu ceapă fiartă într-un bordel din oraş. Poate că ceapa nu mai era atât de prost văzută când cei din clasa superioară se amestecau cu cei din clasa inferioară, sau poate că ceapa ajuta la neindentificarea altor mirosuri neplăcute. 

De la monedă la tratament medical

În Evul Mediu, ceapa devine un aliment atât de important încât ea este oferită în dar sau utilizată pentru plata dărilor.

Ulterior, ceapa este folosită ca rediu contra durerilor de cap, muşcăturilor de şarpe sau pierderea părului. Mai mult, ea începe să fie cunoscută şi ca tratament împotriva insomniei, specialiştii recomandând punerea unei felii de ceapă sub o pernă înainte de culcare. 

Superstiţii 

Usturoiul a avut mereu un loc important în folclor. Deşi multe culturi au cunoscut beneficiile aduse de usturoi şi ceapă în cazul sănătăţii, nu toţi au înţeles şi motivul pentru care se produceau aceste „minuni”. Şi cum, în vremurile îndepărtate bolile erau considerate ca fiind trimise de spirite rele, alimentele sau substanţele care ajutau la combaterea sau prevenirea bolilor nu puteau fi decât lucruri trimise de fiinţe supranaturale bune. Aşa se explică de ce usturoiul, care a devenit un fel de panaceu universal, a fost văzut ca arma ideală în lupta contra spiritelor rele.

Timp de multe secole, s-a considerat că usturoiul are potenţialul de a îndepărta demonii, spiritele rele şi vampirii. Este posibil ca întregul trend să fi pornit de la Homer, care în secolul XIII î.e.n. a scris Iliada şi Odiseea . În opera sa el povesteşte că în timpul călătoriei sale, Ulise este decis să îşi salveze oamenii, care fuseseră transformaţi în porci de Circe.  Zeul Hermes îl avertizează pe Ulise că nici chiar sabia sa nu poate rupe vraja care i-a afectat oamenii. În plus, îl sfătuieşte să aibă grijă atunci când Circe îi va da să bea din licoarea ei să o amestece cu o plantă numită „moly”, care are rădăcina neagră şi floare albă şi care este destul de greu de scos din pământ de muritori. Această plantă, despre care se vorbeşte în text pare a fi Allium Moly, o plantă sălbatică europeană al cărei nume popular este usturoiul auriu. 

În aceeaşi ordine de idei, Teofrast scrie în „Historia Planatarum”, în 230 î.e.n. că oamenii care săpau în căutarea plantei otrăvitoare numite spânz, se hrăneau cu usturoi pentru a se proteja. 

Despre această utilizare a usturoiul ca antidot a vorbit şi grecul Melampus, cu mult timp înainte de Teofrast, mai exact în 1400 î.e.n. Tot el a sugerat că planta poate apăra omul împotriva vrăjitoriei şi chiar a vampirilor. 

Revenind la Teofrast, el relatează şi cum usturoiul era aşezat de grecii antici pe grămezi de pietre la răscruce de drumuri ca ofrandă pentru Hecate, zeiţa răscrucilor şi a tranziţiilor ce apar în viaţă. Acest obicei a fost asociat cu cel grecesc folosit de călătorii superstiţioşi care cred că vor fi protejaţi de spiritele rele dacă aşează usturoi la răscruce de drumuri pentru a dezorienta demonii. 

Pe de altă parte, tot din Grecia pare să fi venit şi obiceiul moaşelor de a atârna funii cu usturoi sau de a strivi usturoi în camerele unde urma să nască o femeie. Odată cu trecerea secolelor, obiceiul a devenit din ce în ce mai răspândit la nivelul continentului. În multe culturi se mai vorbeşte şi astăzi despre creaturile are tânjesc după sânge şi care umblă noaptea în căutarea nou-născuţilor şi a proaspetelor mame pentru a le suge sângele. 

Alte societăţi au considerat că usturoiul avea proprietăţi de purificare precum argintul. Astfel, oamenii atârnau usturoiul la uşi pentru a ţine spiritele departe de cămin. Chiar şi la noi, astăzi, de Sfântul Andrei, pe 30 noimebrie, tocul uşilor şi al gemurilor se ung cu usturoi pentru a alunga strigoii.

Revenind la obicriurile din trecut, în unele cazuri, usturoiul era împărţit în timpul slujbelor pentru ca preoţii să se asigure să printre enoriaşi nu se găseau şi spirite rele. 

Chiar şi atunci când ciuma a pus stăpânire pe Europa, oamenii au considerat că ea este provocată de un spirit rău. Ca atare, mulţi au fost cei care au folosit usturoiul şi ceapa pentru a îndepărta răul de ei. Până şi în secolul al XVII-lea, oamenii obişnuiau să mai agaţe usturoi la geamuri sau la uşă, să şi-l pună sub pernă sau să îl poarte la gât pentru a se apăra de rele. 

Desigur, cea mai faimoasă utilizare a usturoiului în folclor este legată de vampiri. 

Ideea potrivit căreia usturoiul ne apără de vampiri a devenit şi mai populară după apariţia romanului lui Bram Stocker care a descris modul în care se utilizează această plantă în scopul îndepărtării demonilor. Astfel, în „Dracula” el nota următoarele:  „Am văzut că profesorul folosise mai departe în odaie, ca şi în cealaltă, usturoiul. Frecase pretutindeni canaturile ferestrelor, iar în jurul gâtului fetei, peste baticul de mătase legat de Van Helsing, atârna o cunună puternic mirositoare, împletită din aceleaşi flori…Când m-am întors la locul meu, Lucy se mişcase prin somn şi-şi dăduse la o parte ghirlanda de flori de usturoi de la gât. I-am pus-o la loc cât mai bine şi am continuat s-o veghez”. 

Puteri speciale ale usturoiului

Henry al IV-lea era atât de convins că usturoiul are puteri afrodisiace încât se pare că respiraţia lui „putea doborî un bou de la 20 de paşi”. Astăzi încă se mai crede că usturoiul îi face pe bărbaţi mai virili. Tocmai de aceea, în Orientul Mijlociu, mirele poartă cu el un căţel de usturoi în ziua nunţii pentru a se asigura că va fi viril. 

Pe de altă parte, se spune că Nero mânca zilnic praz pentru că era convins că astfel vocea sa va fi clară. 

Beneficii medicale

Ceapa conţine substanţe chimice care care ajută la combaterea radicalilor liberi din corp. Aceşti radicali liberi pot vătăma ADN-ul, membranele celulare şi peretele intern al vaselor de sânge tocmai de aceea ei au fost asociaţi cu îmbătrânirea, cancerul şi bolile cardiovasculare. 

În acelaşi timp, se pare că cepele facilitează digestia prin intermediul unui carbohidrat special numit fructooligozaharid. Acesta serveşte ca aliment pentru bacteriile bune prezente în tractul intestinal şi combate bacteriile rele. Totodată, fructooligozaharidul îmbunătăţeşte funcţiile digestive prin acţionarea la nivelul tranzitului intestinal. 

Un alt studiu publicat în jurnalul Royal Society of Chemistry demonstrează că un consum regulat de capă determină scăderea nivelului de colesterol rău, crescând nivelurile de HDL (colesterol bun). Mirosul înţepător al cepei şi al usturoiului este dat de sulfura de alil, un compus care conţine sulf cunoscut pentru calităţile lui ce protejează vasele de sânge împotriva problemelor cauzate de colesterol. 

Astfel, ceapa pare să fie benefică pentru prevenirea bolilor cardiovasculare deoarece ea reduce riscul de formare a cheagurilor de sânge. Potrivit unul studiu realizat de oamenii de ştiinţă de la Harvard şi publicat în Journal of Clinical Investigation, se pare că o substanţă din ceapă are potenţialul de a bloca o enzimă periculoasă care implicată în formarea cheagurilor de sânge în artere. 

Mai mult, flavonoizii din ceapă sunt cunoscuţi pentru faptul că asigură protecţie împotriva problemelor de inimă. Sulful şi vitamina B6 funcţionează şi ele pentru a preveni atacurile de cord şi atacurile cerebrale. 

De asemenea, ceapa poate compensa vătămarea oxidativă a fibrelor musculare şi a ţesuturilor din corp, cauzată de antrenamentele fizice excesive. Elementul cheie care contribuie aici este numit quercetina. Studiile realizate pe şoareci au demonstrat că acest flavonoid ajută la prevenirea stresului oxidativ de la nivelul creierului, după antrenamente lungi. Mai mult, cercetătorii cred că aceşti compuşi sulfuroşi din ceapă, împreună cu quercetina pot fi responsabili pentru o mai bună densitate osoasă. Într-un studiu realizat în 2009, oamenii de ştiinţă au constatat că femeile care consumă ceapă zilnic aveau o densitate osoasă mai bună comparativ cu cele care nu aveau acest obicei. Mai mult, femeile în vârstă care consumau multă ceapă aveau cu 20% mai puţine şanse de a suferi de fractură de şold. 

Un alt studiu realizat de oamenii de ştiinţă italieni în 2006 a sugerat că oamenii care au un consum ridicat de ceapă, usturoi şi alte aliacee au un risc mai scăzut de apariţie a mai multor tipuri de cancere, comparativ cu indivizii care se feresc de aceste legume. Specialiştii, care au publicat rezultatele studiului în American Journal of Clinical Nutrition, cred că această capacitatea a legumelor este asociată cu flavonoizii din aliacee care blochează agenţii ce favorizează apariţia cancerului.

În 2011, un alt studiu din Journal of Nutrition and Metabolism demonstra efectul antiinflamator al usturoiului şi al cepei.  De asemenea, în acelaşi studiu s-a constatat şi că aliaceele reduc stresul oxidativ. Pe de altă parte, trebuie reţinut că studiul în cauză a fost realizat pe şoareci. 

Anul trecut, un alt studiu, realizat de Washington State University sublinia că o substanţă chimică din usturoi este mult mai eficientă în combaterea toxiinfecţiilor alimentare decât două dintre cele mai utilizate antibiotice. În comparaţie cu două antibiotice mult uzitate – eritromicină şi ciprofloxacin – sulfura de dialil, care se găseşte în usturoi,  este nu doar mai puternică, ci şi acţionează într-un timp mult mai scurt. 

Un  alt studiu, realizat de oamenii de ştiinţă din cadrul Universităţii din Australia de Sud a sugerat că usturoiul ar putea reduce riscul de apariţie a tumorilor intestinale cu aproximativ o treime, iar anul acesta, o nouă cercetare, realizată de oamenii de ştiinţă din China, sugerează că indivizii care consumă usturoi crud de două ori pe săptămână îşi înjumătăţesc riscul de a suferi de cancer de plămâni. 

În plus, deşi nu există suficiente studii pe această temă, câteva cercetări şi un număr limitat de specialişti în domeniul medical susţin că există posibilitatea ca oamenii care consumă multe aliacee să fie mai feriţi de răceli. Se presupune că quercetina şi alţi flavoinoizi din aceste legume „lucrează” alături de vitamina C pentru a distruge bacteriile dăunătoare. 

Este destul de clar că usturoiul, ceapa şi restul aliaceelor ar trebui să facă parte dintr-o dietă sănătoasă şi echilibrată şi că un consum excesiv al acestor alimente nu ar trebui considerat o alternativă la tratamentele medicale, în ciuda multitudinii de presupuneri, „sfaturi bătrâneşti”, dar şi constatări ştiinţifice.