5 cele mai mari mituri urbane: ce nu ştim despre prezent şi viitor?

Numărul oamenilor care fac astfel de presupuneri este foarte mare, iar ei nu sunt pesimişti numai în ceea ce priveşte creşterea populaţiei, ci şi în alte domenii precum educaţia, accesul la îngrijire medicală sau discriminarea. 

Tocmai de aceea este timpul să cunoaştem realitatea. Şi cum altfel să aducem în atenţia dumneavoastră datele reale privind ia actuală de la nivel global, dacă nu cu ajutorul maestrului în domeniul statisticilor, omul care explică cu multă simplitate, naturaleţe şi pasiune chiar şi cele mai complicate grafice, suedezul Hans Rosling. 

Pentru că mulţi oameni nu cunosc profetesele imense realizate de majoritatea ţărilor în ultimele decenii sau poate pentru că s-au încăpăţânat să privească totul prin „ochelarii stereotipali”, recent, postul de televiziune BBC 2 a realizat emisiunea „Don’t Panic – The Truth About Population” în care Hans Rosling tratează cinci fenomene prin care ne putem actualiza conştiinţele despre prezent şi viitor. 

1. Creşterea rapidă a populaţiei va lua sfârşit

Treptat, dar în mod constant, forţele demografice care au determinat creşterea populaţiei în secolul XX s-au modificat. Acum 50 de ani, media ratei fertilităţii (numărul mediu de copii născuţi per femeie) era cinci. De atunci, cel mai important număr din demografie a scăzut la 2,5 (fenomen fără precedent în istoria umană), iar fertilitatea continuă să descrească. 

În 1963, explică Rosling, lumea putea fi împărţită în două, în funcţie de mărimea familiei. Mai exact, aveam familii mici şi familii mari, familii restrânse cu mortalitate scăzută şi familii largi cu o rată a mortalităţii ridicată. Aşa cum v-aţi dat seama, familiile din ţările dezvoltate aveau 2-3 copii , în timp ce în ţările aflate în dezvoltare numărul copiilor dintr-o familie era mult mai mare (6 – 8 copii ). Însă, ceea ce subliniază Rosling este că în ultimi ani situaţia s-a schimbat extraordinar de mult. O serie de factori, precum programele de planificare familială, educaţia şi sistemul sanitar îmbunătăţit, accesul la metode contraceptive şi avorturile fac ca, mai întâi, rata mortalităţii să intre în declin, pentru ca ulterior, familiile să devină din ce în ce mai restrânse.

În ultimul deceniu, numărul global de copii cu vârste cuprinse între 0 şi 14 ani s-a stabilizat la aproximativ 2 miliarde, iar experţii specializaţi în probleme demografice de la Naţiunile Unite estimează că această tendinţă se va păstra la acest nivel de-a lungul secolului. Cu alte cuvinte, numărul de naşteri nu va mai creşte în următoarele decenii. Hans Rosling susţine că am intrat în ceea ce el numeşte era „Peak Child”, adică nivelul maxim de copiii născuţi la un moment dat.

Astfel, probabil că populaţia va continua să crească pe măsură ce generaţia Peak Child creşte şi îmbătrâneşte. În acest ritm cam trei sau patru miliarde de adulţi noi se vor adăuga la populaţia mondială. Însă, apoi, în a doua jumătate a acestui secol creşterea rapidă a populaţiei va lua sfârşit. 

Iată cum explică Rosling situaţia dând exemplul Etiopiei:

Şi atunci, care va fi totalul populaţiei la finalul secolului? Statisticianul estimează că populaţia se va stabiliza şi că Terra va suporta un total de 11 miliarde de oameni. Cum a ajuns el la această concluzie? Plecând de la estimarea că numărul de naşteri pe an se va stabiliza şi el la 2 miliarde. Pentru că Hans Rosling explică extraordinar de bine fenomenul folosind cuburi, am decis că ideal ar fi să urmăriţi secvenţa din emisiunea Don’t Panic, pentru o mai bună înţelegere: 

http://swf.tubechop.com/tubechop.swf?vurl=on7d6Hfvf6M&start=1401.2&end=1577.64&cid=1641603

Unde locuiesc acum cele 7 miliarde de oameni şi cum vor fi distribuite cele 11 miliarde în următoarele decenii? În prezent, în Europa trăiesc cam 1 miliard de oameni, tot atât şi în Statele Unite şi în Africa, în timp ce patru miliarde de oameni sunt rezidenţi în Asia. Estimările lui Rosling şi ale altor experţi arată că în 2050 vom întâlni o schimbare în Asia, unde numărul de locuitori va ajunge la 5 miliarde şi în Africa, unde populaţia se va dubla, ajungând la 2 miliarde de locuitori. Până la finalul secolului, când se preconizează că populaţia va deveni constantă,  numărul de locuitori ai Africii se vor dubla iar, „codul pin al populaţiei va fi 1145”, adică vom avea 1 miliard de locuitori în Europa, 1 miliard în America, 4 miliarde în Africa şi 5 în Asia. 

2. Nu mai există „lumile dezvoltate” şi cele „în curs de dezvoltare”

Acum 50 de ani aveam o lume divizată. 

Existau două tipuri de state: cele „dezvoltate” şi cele „în curs de dezvoltare”, iar ele erau foarte diferite şi nu exista o categorie de mijloc care să fie plasată între ele. Primul tip de state era bogat, în timp ce a doua categorie deseman un stat sărac. Unul era caracterizat de familii mici, celălalt, de familii mari. În primul tip de state se întâlnea o speranţă de viaţă mare, în celălalt, una scăzută. Unul era puternic din punct de vedere politic, celălalt era slab. Aşadar, nu prea a existat o cale de mijloc între cele două categorii de state. 

În ultimul deceniu, însă, s-au produs atât de multe schimbări, încât un număr mare dintre statele care înainte erau catalogate ca fiind „în curs de dezvoltare” le-au prins din urmă pe cele  „dezvoltate”.

De la statele cu cel mai înalt nivel sanitar şi economic precum Norvegia şi Singapore, până la cele mai sărace naţiuni ca Somalia şi Congo, există un continuum de-a lungul spectrului sicio-economic. Iar acum, majoritatea oamenilor din lume trăiesc în această nouă categorie de mijloc care până acum câteva zeci de ani nici nu exista. 

Brazilia, Mexic, China, Turcia, Thailanda şi multe alte ţări se aproprie mai mult de topul ţărilor dezvoltate, depărtându-se din ce în ce mai mult de noţiunea de sărăcie. 

3. Oamenii sunt mai sănătoşi

Acum 50 de ani, media speranţei de viaţă la nivel global era de 60 de ani. Astăzi este de 70 de ani.  Mai mult, media de 60 de ani din anii `60 masca un „hău” imens între speranţa de viaţă mare din ţările „dezvoltate” şi speranţa de viaţă scăzută din „ţările în curs de dezvoltare”. 

Astăzi, în schimb, media de 70 de ani este valabilă în majoritatea statelor. Mare parte dintre ţările numite „în curs de dezvoltare” au ajuns sau sunt pe cale să ajungă din urmă statele „dezvoltate” la capitolul sănătate. Vietnamul, de exemplu, are aceeaşi rată a sănătăţii pe care o aveau Statele Unite în anii 1980, chiar dacă venitul pe locuitor al vietnamezilor este echivalent cu cel din America anilor 1880. 

În spatele acestei creşteri a speranţei de viaţă se află o scădere impresionantă a mortalităţii infantile, Şi cu toate acestea, din cei 135 de milioane de copii care se nasc în fiecare an, 7 milioane vor muri înainte ca aceştia să atingă vârsta de 5 ani. Desigur, astăzi când unul din 20 de copii mor înainte de a împlini 5 ani, situaţia este cu mult mai bună ca în anii `60, când unul din cinci copii murea înaintea vârstei de cinci ani. 

Un mit des întâlnit spune că salvarea vieţii copiilor din statele sărace face ca populaţia să crească mai rapid. În mod paradoxal, însă, adevărul este exact invers. De ce? Pentru că cererea pentru planificarea familială apare doar atunci când mortalitatea infantilă scade suficient de mult. Înainte ca acest lucru să aibă loc, femeile continuă să facă mulţi copii. Cele mai mari rate ale creşterii populaţiei se înregistrează astăzi în cele mai sărace ţări, în teritorii devastate de război, acolo unde mortalitatea infantilă este crescută. Când rata mortalităţii infantile din aceste zone va scădea, cererea pentru planificare familială va creşte.  

4. Fetele primesc o educaţie mai bună 

Cea mai bună schimbare pentru fete şi tinerele femei din lumea întreagă este probabil accesul la mai multă educaţie. În lumea întreagă, un bărbat cu vârsta cuprinsă între 25 şi 34 de ani a urmat, în medie, 8 ani de şcoală., iar femeile de aceeaşi vârstă sunt foarte aproape de acest nivel de educaţie, frecventând, în medie, 7 ani de şcoală. 

De fapt, în unele ţări sărace precum Bangladesh, numărul fetelor şi al băieţilor care urmează ciclul gimnazial este egal. Dintre cei 60 de milioane de copii din lumea întreagă care încă nu au acces la educaţie, majoritatea sunt împiedicaţi de sărăcie, ei fiind nevoiţi să îşi ajute familiile şi să muncească alături de părinţi. În prezent, doar 10% dintre fetele care nu merg la şcoală sunt împiedicate să acceseze educaţia din cauza tabuurilor culturale. 

5. Sărăcia extremă este aproape eliminată

Ce este „sărăcia extremă”? Economiştii o definesc ca pe venitul mai mic de 1,25 de dolari pe zi . În realitate, sărăcia extremă se referă la situaţia în care o familie nu poate fi sigură că va avea ce să pună pe masă de la o zi la alta şi că, de cele mai multe ori, copiii trebuie să muncească cot la cot cu părinţii pentru a-şi asigura porţia zilnică de mâncare. În acelaşi timp, în situaţii de sărăcie extremă copiii mor des din cauza unor boli considerate a fi uşor de tratat precum pneumonia, diareea şi malaria. De asemenea, sărăcia extremă mai însemnă şi lipsa de acces la mijloace de contracepţie şi familii cu mai mult de 6 copii. E ca şi cum sărăcia extremă se regenerează de una singură. 

Din fericire, Banca Mondială estimează că numărul oamenilor care trăiesc în sărăcie extremă a scăzut din 1980 de la 2 miliarde la un miliard. Deşi, mulţi oameni din lumea întreagă continuă să aibă un venit foarte scăzut, 6 din 7 miliarde au ieşit din sărăcia extremă, iar această schimbare este una critică. Acum, aceste familii au mai puţini copii, iar majoritatea acestor copii supravieţuiesc, primesc suficientă hrană şi merg la şcoală. 

De fapt, pentru prima dată în istorie, dovezile sugerează că acum este posibil ca şi ultimul miliard să poată ieşi din sărăcie în următoarele decenii. Mai mult, Naţiunile Unite plănuieşte ca în următorii 20 de ani să înlăture sărăcia extremă implementând programe prin care să ajute la educarea şi susţinerea indivizilor aflaţi în situaţii dificile. 

În clipul video de mai jos puteţi urmări întreaga emisiune „Don’t Panic – The Truth About Population”