Pernele paradisului: sânii şi tot ceea ce se învârte în jurul lor

Astăzi sânii sunt un subiect foarte popular. Companiile producătoare de lapte praf lucrează pentru a crea un mamelon artificial cât mai bun pentru sugari, sutienele sunt create pentru a ţine sânii lipiţi unul de altul şi ridicaţi, cei din industria pornografiei folosesc cuburi de gheaţă pentru a-i „trezi la viaţă”, clinicile promit că pot contura sânii perfecţi, alţi medici analizează celulele canceroase din ţesutul mamar şi televiziunile discută despre limita unui decolteu în prime-time.

În timp ce biologii şi antropologii încearcă să afle de ce avem sâni şi care este istoria lor din punct de vedere evolutiv, majoritatea oamenilor îi posedă, îi doresc, visează la ei sau la modificarea lor şi puţini sunt cei care îi ignoră.

• Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
• Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a…

Nu există foarte multe domenii din lumea ştiinţei care să fie mai argumentate decât studiul privind modul în care s-au dezvoltat sânii speciei Homo sapiens. De-a lungul timpului au existat nenumărate teorii, ipoteze şi cercetări care să trateze acest subiect. Însă, pentru început, noi trebuie să reţinem două aspecte importante. Mai întâi, o multitudine de mamifere îşi hrănesc puii cu laptele provenit din glandele mamare. Nu noi am inventat această metodă, iar glandele noastre mamare nu sunt unice. În al doilea rând, sânii adevăraţi au diverse forme şi mărimi.

Sânii, indicatori ai unei valori selective ridicate?

Au existat cercetători care au speculat că sânii pot indica dacă o femeie este pregătită să facă copii. Mai mult, s-a presupus că mărimea sânilor ar putea arăta cât de mult lapte poate produce o mamă pentru a-şi hrănii copilul în primele luni de viaţă.

În cartea sa, Mother Nature: Maternal Instincts and How They Shape the Human Species, antropologul Sarah Blaffer Hrdy explică faptul că sânii mari nu indică neapărat că femeia poate produce o cantitate mare de lapte pentru a-şi hrăni copilul. În realitate, laptele mamei depinde de volumul de ţesut glandular sănătos şi nu de ţesutul adipos.

Mai mult, corpul nu arde grăsimile de la nivelul sânilor decât dacă mama se află în pragul foametei şi metabolismul ei este obligat să consume aceste depozite. Însă, înainte de a apela la ţesuturile adipoase de la nivelul sânilor, metabolismul va arde grăsimea de pe şolduri şi coapse.

Deşi, unii oameni de ştiinţă susţin că sânii pot indica dacă o femeie este capabilă să aibă copii, Hrdy contrazice această presupunere argumentând că, adesea, sânii încep să se dezvolte înainte de menarhă (momentul declanşării primei menstruaţii). Astfel, sânii încep să se dezvolte cu mult înainte ca o tânără să fie capabilă să aibă urmaşi.

Argumentul lui Hrdy este susţinut de un nou studiu care a indicat că sânii fetelor încep să se dezvolte din ce în ce mai devreme, în prezent, ei conturându-se în jurul vârstei de 9 ani.

O altă teorie legată de evoluţia şi utilizarea sânilor la specia noastră este creată la începutul anilor ’70 de Elaine Morgan în „The Descent of Woman”. Aceasta prezintă sânii ca o dovadă a fazei acvatice în evoluţie. Analizând primatele, ea a observat că puii acestora obişnuiesc să se ţină de blana mamelor. Ca urmare a acestei constatări, ea argumenta că după ce strămoşii noştri şi-au pierdut mare parte din părul de pe corp, sânii au funcţionat ca obiecte de care să se apuce copiii atunci când erau ţinuţi în braţe. În acelaşi timp, Morgan a mai speculat şi că sânii ar fi putut servi ca un fel de dispozitive de plutire pentru maimuţele înotătoare.

Alţi oameni de ştiinţă au susţinut că sensibilitatea mameloanelor nu este un efect al alăptării ci că sânii au evoluat special pentru a semnaliza plăcerea sexuală. Printre aceşti oameni de ştiinţă s-a numărat şi Desmond Morris, care a tratat subiectul în „maimuţa goală”.

În cele din urmă, în „The Matind Mind: How SexualChoice Shaped the evolution of Human Nature”, Geoffrey F. Miller subliniază că experţii care au studiat alăptarea susţin că „nu există nicio corelare între mărimea sânilor de dinainte de sarcină şi capacitatea de a produce lapte după naştere. Aşadar, trebuie să facem distincţia între glandele mamare, care au apărut pentru producerea laptelui şi sânii umani măriţi, care trebuie să fi evoluat cu alt scop”.

Pe de altă parte, Miller susţine că sânii s-ar putea totuşi să fie implicaţi şi în indicarea fertilităţii, dar într-un alt mod decât cel tratat anterior. Mai exact, el susţine că s-ar putea ca sânii „să fi evoluat nu pentru a diferenţia fetele de femei, ci pentru a face diferenţa între femeile tinere şi cele în vârstă”.

(Foto: Shutterstock.com)

Sânii, laptele şi stelele

Ca hrană asigurată de natură pentru atât de multe creaturi domestice şi sălbatice de-o potrivă, laptele a căpătat de mult timp un caracter simbolic foarte puternic. De-a lungul istoriei mai multe ritualuri închinate divinităţilor au presupus sacrificarea laptelui, atât al celui uman, cât şi al celui animal.

Laptele uman este produs pentru a asigura supravieţuirea urmaşilor în moduri mult mai variate decât ne-am imagina la prima vedere. Pe lângă faptul că el este hrănitor, laptele apără copilul de o serie de duşmani microscopici.

Astfel, nu este de mirare că laptele uman a fost venerat de-a lungul istoriei. De-a lungul timpului, în diferite locuri de pe Pământ, sculptorii şi artiştii, în general, au reprezentat zeiţe care erau atât de fertile încât o singură pereche de sâni nu puteau exprima abundenţa. Aşa se face că multe dintre ele erau reprezentate având mult mai mulţi sâni, comparativ cu muritoarele de rând. De exemplu, la muzeul Izmir poate fi admirată o statuie din secolul I, din Efes, care o întruchipează pe Artemis ca având întreg abdomenul acoperit de sâni.

De fapt, laptele a fost atât de venerat, încât şi astăzi, cerul înstelat ar trebui să ne ducă cu gândul la importanţa culturală a alăptatului.

Aşa cum probabil vă aşteptaţi, mă refer la numele galaxiei noastre, care îşi are originile într-un mit. Acest mit o implică pe Hera, soţia lui Zeus, regina din muntele Olimp şi pe Hercule, unul dintre numeroşii copii „nelegitimi” ai marelui conducator.

Cum mama lui Hercule era muritoare, Zeus îşi aduce fiul în Olimp pentru a-l face nemuritor. Neştiind că este vorba despre copilul soţului său, Hera hrăneşte pruncul, crezând că este abandonat. Însă, Hercule, fiind deja înzestrat cu o parte din puterea zeilor suge laptele cu atât de multă foame că îi provoacă Herei dureri. Nesuportând durerea, ea îl îndepărtează de la piept, moment în care picături de lapte se împrăştie pe cer şi formează stele. Aceasta este originea a ceea ce în latină numim Via Lactia, Calea Lactee.

Bebeluşul şi atracţia lui pentru sânii mamei

Neurologul american Lise Eliot este de părere că „bebeluşii sunt, aproape într-un mod miraculos, capabli să recunoască foarte bine mirosul pe care îl au sânii mamei”. Pur şi simplu, cercetările au indicat că bebeluşii nu răspund cu acelaşi entuziasm atunci când simt mirosul sânilor unei alte mame. Mai mult, copiii nou-născuţi preferă un sân necurăţat, care să miroasă a mama lui, în locul unuia curat.

Mai interesantă poate fi o altă observaţie a specialiştilor. Mai exact, s-a constatat că până şi bebeluşii care deşi fuseseră născuţi de 2 săptămâni, dar care nu au mirosit niciodată laptele uman, aleg să se întoarcă instinctiv spre sânii unei femei care alăptează şi nu spre una care nu are lactaţie.

De ce se întâmplă acest lucru? Pentru că, la fel ca toate mamiferele, omul eliberează un miros specific în jurul glandelor mamare pentru a ghida nou-născutul spre hrană. Cumva, percepţia înăscută este subliniată de contactul cu pielea mamei. În schimb, ţinerea copilului în braţe şi alăptarea lui influenţează producerea laptelui.

Sânii sunt sexişti (şi bebeluşii canibali)

Ca să lămurim problema cu paranteza de mai sus, trebuie să menţionăm că un bebeluş are nevoie de 1.000 de megajouli de energie de-a lungul primul an din viaţă. Florence Williams, autoarea cărţii „Breasts: A Natural and Unnatural History” susţine că această energie de care au nevoie copiii în primul an de viaţă este „echivalentă cu 1000 de camionete ce se deplasează cu o viteză de 160 de kilometri pe oră”. Şi ştiţi de unde îşi iau copiii această energie? Nu de la soare, ci din corpurile mamelor, care îi alăptează.

Acum, revenind la partea cu sânii, spuneam că aceştia sunt, într-un fel, sexişti. De ce spun asta? Petru că studiile realizate pe maimuţele rhesus, al căror lapte este foarte asemănător cu cel uman, au indicat că sânii pot determina dacă femeia hrăneşte un băiat sau o fată, modificând producţia de lapte în funcţie de sexul bebeluşului. Astfel, laptele pentru fete este mai diluat, dar mai mult, în timp ce laptele bebeluşilor de sex masculin este mai gras, dar mai puţin. Teoria care explică acest fenomen sugerează că fetele trebuie să stea mai mult timp aproape de mamele lor pentru a adopta rolurile sociale, în timp ce băieţii trebuie să se hrănească într-un timp mai scurt cu scopul de a avea mai mult timp pentru joacă şi cercetare a mediului.

(Foto: Shutterstock.com)

De la Madonne del Latte la tompless

Într-o oarecare măsură, alăptarea presupune, expunerea unuia dintre sâni, motiv pentru care ne ajută să trecem mai uşor de la imaginea pruncului care se hrăneşte la cea a sânilor goi ai unei femei. În multe locuri din lume, alăptatul în public nu este acceptat, fie de lege, fie de anumite norme sociale nescrise. Această interdicţie întruchipează răspunsul de indignare pe care unii oameni îl au fie faţă de nuditatea maternală, de cea erotică sau de ambele.

În cartea sa din 1997, „A history of the Breast”, Marilyn Yalom spune povestea tablourilor şi sculpturilor medievale cunoscute sub denumirea de Madonne del Latte. Aceste creaţii ale mai multor artişti erau de-a dreptul şocante pentru iconografia creştină prezentată până la acel moment. Pentru mai bine de 1000 de ani, Maria Lacans, Fecioara Maria care alăptează apărea rare ori în arta creştină, iar reprezentarea ei era discretă, nelăsând să se observe cu adevărat sânul.

Cu toate acestea, noul curent ce apare în Italia secolului al XIV-lea duce la crearea unor opere de artă mai realiste care, deşi şocante pentru mulţi credincioşi, reuşeau să se apropie mai mult de mame. Această apropiere, spune Yalom, s-a dovedit a fi deosebit de importantă într-o vreme în care foametea era răspândită şi în care femeile aveau nevoie de o legătură spirituală care să le încurajeze să îţi hrănească pruncii pentru a le asigura supravieţuirea.

Deşi, sânii goi au fost aproape întotdeauna populari în artă, Michael Sims susţine, în „Adam’s Navel” că abia în  1964 a apărut pentru prima dată cuvântul topless pentru a descrie un costum de baie nou apărut în San Francisco. Însă, ideea a prins destul de repede şi peste 3 ani London Observatory făcea referire la chelnăriţe topless.