Home » Cultură » Apollonius din Tyana: un „Hristos” al lumii greco-romane?

Apollonius din Tyana: un „Hristos” al lumii greco-romane?

5 poze
Vezi galeria foto »

Nicu Parlog

Publicat: 07.10.2013

Share:

Apollonius din Tyana a fost probabil cel mai interesant şi misterios personaj al Greciei Antice. Personaj real, fără doar şi poate, Apollonius a fost un produs al şcolii neo-pitagoreice de secol întâi, iniţiat în tainele ezoterice ale vremii sale, filozof carismatic, vindecător, profesor, vegetarian, mistic şi făcător de miracole. A fost cel mai faimos gânditor al lumii greco-romane, şi contemporan cu Iisus Hristos, cu care a fost desori comparat. A călătorit din Grecia natală până în India, ca un însetat al experienţelor ultime. A atins o faimă uluitoare încă din timpul vieţii şi nu a lipsit mult ca pe imaginea sa să fie fondată o religie care să rivalizeze şi chiar să surclaseze creştinismul incipient al acelor timpuri. Faima şi realizările ale acestui adevărat predecesor christic continuă să facă valuri şi în prezent.

Misticul din Capadocia

Nu se cunoaşte nici la ora actuală data naşterii sale. Istoricii, presupun că Apollonius că s-ar fi născut prin jurul anilor 2, 4 sau 15 înainte de Hristos în oraşul Tyana din provincia grecească a Capadociei (actualmente oraşul Bor din sud-estul Turciei). Apollonius s-a născut într-o familie bogată şi respectată, având aşadar avantajul unei educaţii strălucite.

Copilul a studiat gramatica şi retorica cu faimosul Tarsus, a învăţat medicină la Templul lui Esculap din Aegae, şi filozofie la şcoala lui Pitagora. La vârsta de doar şaisprezece ani, a adoptat viziunea despre viaţă a şcolii lui Pitagora şi a început să ducă o existenţă ascetică.

Şi-a lăsat părul să-i crească în voie, s-a abţinut de la raporturi sexuale, consumul cărnii şi al vinului, nu se bărbierea, purta doar haine simple din ţesătură de in şi dormea pe pământul gol. Aşa a devenit Apolonius faimos pentru prima dată în viaţa sa: pe baza ascezei sale extreme şi a criticilor virulente la adresa preoţilor care sacrificau animale diverşilor zei din panteonul greco-roman.

După acest episod, Apollonius a decis să-şi doneze partea sa de moştenire fratelui mai mare, păstrându-şi doar o sumă infimă pentru nevoile sale de bază. Tot atunci şi-a început o perioadă de asceză în care nu a vorbit cu nimeni timp de cinci ani de zile. Se pare că această lungă perioadă de tăcere autoimpusă a dus la transformări majore la toate etajele fiinţei sale.

Figura lui Apollonius, sculptată de contemporanii săi

Nu se cunosc tehnicile de meditaţie şi introspecţie folosite, nici natura rugăciunilor sale, se ştie doar că la sfârşitul celor cinci ani de tăcere continuă, Apollonius era un alt om, Un om cum nu mai pomenise lumea europeană a acelor vremuri. Atunci, Apollonius s-a revelat ca un om peste măsură de înţelept, posesor al unor însuşiri de-adreptul incredibile, pe care le putem cataloga uşor ca ţinânt de domeniul parapsihologiei sau ale misticismului.

Singura lucrare care descrie viaţa lui Apollonius, anume biografia scrisă de autorul antic Philostratus, ni-l prezintă pe Apollonius ca o fiinţă supraomenească, care cunoştea limbi exotice, fără să le fi învăţat vreodată, putea citi minţile tuturor oamenilor, înţelegea limbajul păsărilor şi al tuturor animalelor, ba putea prezice chiar viitorul.

Fascinat de doctrinele ascunse, ezoterice ale marilor religii antice, şi adept al purificării numeroaselor culte practicate pe întinsul teritoriu al Imperiului Roman, Apollonius s-a lansat într-o călătorie pentru a-şi lansa, înţelege, reforma şi preda propria sa versiune mistică de inspiraţie pitagoreică.

Conform lui Philostratus, Apollonius a traversat Asia Mică, Persia, India, Ninive, Babilonul şi Egiptul, unde a vizitat chiar cataractele Nilului. În decursul acestor călătorii, Apollonius s-a desăvârşit şi perfecţionat pe sine, cu ajutorul numeroaselor contacte pe care le-a avut cu mistici orientali, magi, brahmani, aşa numiţii gymnosofiţi (în realitate yoghini indieni avansaţi, foarte respectaţi în întreg spaţiul elenistic).

Templu în Tibet

Tot în aceste călătorii, şi-a întâlnit scribul şi discipolul principal, pe Damis, ale cărui însemnări l-au ajutat pe Philostratus să-i întocmească biografia lui Apollonius.

Într-una din peregrinările sale, Apollonious a poposit în oraşul Efes, dorind să se iniţeize în misteriile zeităţilor locale. Doar că a fost respins aproape violent de preoţi. Înainte de a părăsi Efesul, Apollonius a prezis că oraşul va fi lovit puternic de o plagă care-i va ucide pe mulţi, iar preoţii îl vor căuta implorându-i ajutorul. Ceea ce în cele din urmă s-a şi întâmplat!

Când s-a întors în oraş pentru a identifica rădăcinile problemei, Apollonius le-a spus locuitorilor că vina o poartaă un singur cerşetor care zăcea în propria mizerie. La insistenţele sale, oamenii au ucis cerşetorul cu pietre. La prima vedere, oamenii s-au codit să ucidă un om şi aşa bătut de soartă.

Dar Apollonius a continuat să-i îndemne. După ce oamenii au dat la o parte pietrele cu care l-au ucis pe cerşetor, au descoperit sub acesta cadavrul în descompunere al unui câine, sursa ultimativă a epidemiei. După acest incident, Apollonius a primit imediat iniţierea în misteriile efesiene.

Diavoliţa, împăraţii Romei şi strania dispariţie a lui Apollonius

O altă întâmplare bizară relatează despre implicarea lui Apollonius în nunta unui discipol mai tânăr de al său, pe nume Mennipus din Corint.

Mennipus era gata să se însoare cu o femeie răpitor de frumoasă şi cu o bogăţie impresionantă, care-i apăruse prima dată într-o viziune. Cum Apollonius, maestrul său era printre cei mai importanţi oaspeţi invitaţi la nuntă, acesta a observat ceva neobişnuit la tânăra mireasă. După ce a privit-o îndelungat, Apollonius s-a ridicat în picioare şi aspus cu voce tare, că mireasa nu era o femeie, ci o Lamia, adică un demon sexual feminin, prezent sub diverse denumiri în întreg spaţiul mediteranean, din Hispania până în Iudeea.

Folosindu-se de puterile sale supranaturale, dobândite în perioada ascezei precum şi în călătoriile din Orient, Apollonius a demonstrat că atât ambianţa luxoasă a petrecerii, cât şi bucatele şi vinurile alese, ba chiar şi o partea invitaţilor erau nimic altceva decât o falsă realitate halucinatorie creată de entitatea demonică. În faţa discipolilor şi a oamenilor stupefiaţi, Lamia şi-a declarat identitatea reală şi a fost nevoită să dispară.

În timpul domniei lui Nero (anii 54-68 după Hristos) Apollonius şi-a trimis opt dintre discipoli să predea şi să trăiască la Roma, în ciuda prigoanelor lui Nero la adresa filozofilor. Doar teama faţă de Apollonius şi puterile sale i-a salvat pe aceşti discipoli, care s-au văzut totuşi nevoiţi să părăsească Cetatea celor Şapte Coline. În acest timp, Apollonius trăia în Alexandria, unde devenise prieten bun cu Vespasian, cel care înăbuşise în sânge revoltele evreilor din Ierusalim şi avea să devină împărat al Romei.

Prin Vespasian, şi fiul său Titus, ambii împăraţi romani, Apollonius devenise căutat şi apreciat de un mare număr de oficiali romani. Conştient de influenţa sa asupra acestor persoane importante, Apollonius s-a străduit să-i convingă să se poarte cât mai uman cu supuşii lor.

Drumul spre auto desăvârşire

Din nefericire, cel care i-a urmat la tronul Romei lui Vespasian şi Titus s-a dovedit a fi paranoicul şi viciosul împărat Domiţian, care interzisese şi expulzase toţi filozofii din Roma, ba chiar instituise o reţea de spioni şi informatori pe întregul teritoriu al imperiului. Spionii l-au acuzat curând pe Apollonius că nesocoteşte directivele lui Domiţian. Acesta, fără teamă, a mers personal la Roma unde s-a predat împăratului.

Nebunul Domiţian l-a arunat imediat în temniţă. Doar că personalitatea şi calmul său i-au speriat într-atât pe inamicii săi în frunte cu Domiţian, încât Apollonius a fost eliberat urgent.

La scurt timp de la acest episod, Apollonius se afla într-o piaţă din Efes, vorbind oamenilor. La un moment dat, vocea sa s-a auzit tot mai slab, părând că-şi pierde coerenţa şi concentrarea. Curând a tăcut total. La un moment dat a strigat tare:

„Ucide tiranul, loveşte-l”. Mulţimea era uluită. Imediat, Apollonius şi-a revenit şi le-a spus oamenilor să nu se teamă, căci tiranicul Domiţian tocmai fusese măcelărit în Roma…

Faptele istorice i-au confirmat spusele, exact în aceeaşi zi, la aceeaşi oră, împăratul Domiţian fusese ucis la Roma. Apollonius a mai înfiinţat câteva şcoli, după care s-a stabilit la Efes unde ar fi murit la o vâstă foarte înaintată, în timpul în care la Roma domnea împăratul Nerva.

Cu toate acestea nimeni nu a ştiut cu exactitate data şi locul în care a murit, cu toate că discipolii săi i-au ridicat un altar la Tyana, altar care a fost un loc de veneraţie pentru mulţi ani. Atât de mare devenise faima sa, încât statuete care îl reprezentau s-au vândut în cantităţi uriaşe pe tot cuprinsul Imperiului Roman.

Misterul morţii sale a încurajat mult atât mistica vremii, cât şi ereziile. Precum Iisus Hristos, se pare că Apollonius nu ar fi murit de moarte lumească ci s-a ridicat la ceruri, de unde le-a apărut mai multor discipoli care se îndoiau de existenţa vieţii de după moarte.

Între Iisus şi Apollonius

Între apologeţii creştinismului şi adepţii lui Apollonius au avut loc numeroase dispute ideologice pe baza învăţăturilor asemănătoare ale celor doi. Cu toate acestea, la o scurtă comparaţie, asemănările dintre Iisus şi Apollonius frapează la multe puncte.

Spre exemplu, nu se cunoaşte cu exactitate data naşterii lui Apollonius, cum nu se cunoaşte nici cea a lui Iisus. Deşi Apollonius ar fi fost puţin mai vârstnic decât Hristos, cei doi au fost fără doar şi poate contemporani, dar nu există nicio sursă istorică care să confirme că cei dor s-ar fi cunoscut.

Despre ambii se spune că au venit din Ceruri, şi amândoi au făcut miracole asemănătoare, inclusiv vindecări, exorcizări şi chiar învieri din morţi.

Aşezare la poalele Munţilor Himalaya, într-o zonă unde se spune că a zăbovit Apollonius

Ambii propăvăduiau pacea şi iubirea şi despre ambii s-a spus că ar fi călătorit până în India (ba Apollonius ar fi intrat şi în Shambala sau Agartha, miraculosul tărâm subteran din credinţele hinduiste şi budiste). Cu toate acestea au existat şi deosebiri inevitabile.

Apollonius credea într-un Dumnezeu care era personificarea inteligenţei perfecte, prin urmare şi-a povăţuit discipolii că singurul mod de a comunica cu divinitatea era prin intermediul intelectului.

A mai decretat că rugăciunile şi sacrificiile erau acte fără rost, iar Dumnezeu nu ar vrea să comunice cu cei care le fac. Cum nu există nicio menţiune a lui Apollonius în Evanghelii, nici în scrierile apollinice nu este vreo referire la Hristos.

De la aceste puncte, discipolii celor doi profeţi sau luptat şi contrazis puternic. La un moment dat a existat chiar pericolul ca învăţăturile lui Apollonius să depăşească în popularitate creştinismul incipient în tot Imperiul Roman. La fel de adevărat este şi faptul că duşmanii creştinismului au încercat să se folosească de faima lui Apollonius pentru a-l prezenta pe acesta ca un rival demn de Hristos. În ciuda acestei situaţii, creştinismul a triumfat în cele din urmă.

Cât despre Apollonius, figura sa a fost redescoperită odată cu renaşterea ocultismului în Europa, fenomen deosebit de interesant şi complex, petrecut la mijlocul secolului 19. Ocultistul francez Eliphas Levi (1810-1875) a încercat chiar să cheme spiritul lui Apollonius, pe când vizita Londra în anul 1854. Incidentul a fost unul care l-a marcat pe viaţă pe Levi.

Sculptură antică ce îl reprezintă pe Apollonius din Tyana

În timpul şedinţei de invocare, a apărut silueta străvezie a unui bărbat fără barbă, înveşmântat într-un văl cenuşiu. Levi şi-a pierdut glasul în acel moment, iar silueta fantomatică i-a atins braţul. În lucrarea sa – Transcedental Magic – Eliphas Levi scria că braţul atins l-a durut timp de zile întregi.

Apollonius din Tyana continuă să fascineze şi în zilele noastre. Profeţii autointitulaţi ai pseudoreligiilor actuale de inspiraţie new-age îl consideră ba unul şi acelaşi cu Apostolul Petru, ba unul şi acelaşi cu Iisus Hristos, unii mergând până într-atât încât cred că imaginea de pe giulgiul din Torino ar fi de fapt a lui Apollonius.

Dacă măcar o parte din faptele sale au fost adevărate, Apollonius a fost fără îndoială un om curajos, care nu s-a temut să reformeze practicile religioase absurde din acele vremuri, şi nici nu a ezitat să-i înfrunte pe cei mai puternici oameni de atunci.

Tags: apollonius din tyana grecia antica Hristos india mistica ocultism orient Roma Antica shambala spiiritualitate

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase