Comuniştii din ţara samurailor: armata roşie japoneză

 

Pe scurt dar la obiect, Armata Roşie Japoneză este o organizaţie teroristă japoneză care s-a remarcat şi ca un grup infracţional extremist vinovat de comiterea a numeroase fărădelegi precum atacuri armate asupra posturilor de poliţie, jafuri bancare şi implicare în traficul cu arme şi cel cu droguri.

 

Scopurile declarate ale acestei formaţiuni deosebit de periculoase erau acelea de a „revoluţiona” Japonia pe baza ideologiei marxist-leniniste spre ţelul final: acela de a uni întrega lume sub un regim internaţional comunist.

 

În primă fază, organizaţia dorea înlăturarea guvernului capitalist japonez şi înlăturarea monarhiei nipone, alături de execuatarea împăratului şi a tuturor membrilor familiei imperiale (fapt de o impietate gravă pentru aproape orice cetăţean nipon), după modelul patentat de bolşevici cu familia Ţarului Nicolae al Rusiei.

 

Comparativ cu alte mişcări extremiste teroriste, Armata Roşie Japoneză (Nihon Sekigun), care se mai autodenumea Brigăzile Internaţionale Antiimperialiste sau Brigăzile Războiului Sfânt, nu avut componenata masivă a acelora, dar acţiunile sale deosebit de crude şi fanatice au atras rapid atenţia asupra sa.

 

 

În ciuda denumirii sale de-a dreptul marţiale, Armata Roşie Japoneză a fost fondată de o femeie. Născută într-o familie de intelctuali japonezi, Shigenobu Fusako fondat noua organizaţie teroristă în luna iulie a anului 1971. Primii adepţi erau membri ai defunctei  Ligi Comuniste Japoneze, o altă organizaţie de extremă stângă, care în anul 1969 declarase război statului nipon. Liga Comunistă Japoneză fusese recent desfiinţată de serviciile secrete de la Tokio care au arestat cei mai importanţi 200 membri ai grupării, printre care era şi ideologul acesteia, Takaya Shiomi, închis în anul 1970.

 

Absolventă a prestigioasei Universităţi Meiji, licenţiată în istorie şi economie politică, Fusako Shigenobu era foarte atrasă de promisiunile ideologiei comuniste, foarte la modă între anii 1960-1970 în rândurile studenţimii occidentale şi chiar nipone. Fire energică şi voluntară, se impune rapid ca lider a sudenţilor japonezi cu vederi comuniste.

 

 

Prin urmare ascensiunea sa în rândul membrilor fostei organizaţi a lui Shiomi, a fost una fulminantă. Cu toate acestea, autorităţile de la Tokyo erau deja în gardă în urma apariţiei şi proliferării extremismului stângist, via Takaya Shiomi, astfel încât acţiunile Armatei Roşii Japoneze au fost stopate violent de poliţie. 

 

În urma insuccesului avut pe tărâm natal, Fusako se gândeşte serios să fugă din ţară şi să acţioneze global. La urma urmei, nu spuneau şi idolii săi, Marx şi Lenin că „minunea” comunismului trebuie să devină internaţională?

 

Carieră cu lauri islamişti şi nord-coreeni

 

Înainte de fuga din Japonia şi perioada de maximă glorie trăită în cârdăşie cu grupările musulmane fundamentaliste şi regimul de la Fenian, conducerea Armatei Roşii Japoneze s-a văzut prinsă într-un incident sângeros care a spus multe despre soarta şi scopurile acestei organizaţii.

 

Cunoscut sub numele de incidentul Asama-Sanso, acesta are la bază decizia conducerii de a ucide doisprezece dintre membrii săi, în urma unor schimburi de focuri cu poliţia niponă, în timpul unui raid efectuat de autorităţi asupra unei tabere de antrenament a comuniştilor de pe Muntele Haruna. Acela a fost momentul hotărâtor pentru Fusako Shigenobu, care a reuşit să fugă din Japonia alături de aproximativ 40 membri dedicaţi ai organizaţiei sale.

 

 

Doamna Terorismului Internaţional, cum fusese denumită de presă, a decis să se stabilească în Liban, ţară sfâşiată de numeroase conflicte în acea periodă, şi loc unde putea să-şi piardă uşor urma în caz de pericol. Acolo, Armata Roşie Japoneză şi-a creat legături puternice cu Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei, condusă pe atunci de celebrul Yasser Arafat.

 

De fapt, încă din anul 1972, organizaţia lui Fusako era dependentă financiar şi militar de gherilele palestiniene. Mai mult, Shigenobu a creat legături puternice cu Coreea de Nord, pe baza idealurilor comune. Aşa a ajuns Armata Roşie Japoneză să fie rcunoscută de un singur stat din întreaga lume.

 

Din Liban, Fusako Shigenobu a servit cauza palestiniană şi a organizat în egală măsură atacuri cu bombe asupra unor ambasade occidentale din întreaga lume, a pus la cale deturnări de avioane şi răpiri de persoane (care se soldau de obicei cu şantaj şi răscumpărări consistente), şi atacuri asupra unor clădiri şi obiective japoneze. Nu s-a sfiit nici să pozeze în intelectual şi scriitoare de cărţi care vizau „alianţele mondiale ale oamenilor liberi împotriva imperialismului”.

 

Luptător antiterorist nipon la antrenament pe timp de iarnă    

 

Dar cum palestinienii nu o găzduiau şi-i antrenau oamenii pentru scris de cărţi, Shigenobu a acţionat şi împotriva statului israelian. Prin urmare, trei membri ai mişcării sale au fost implicaţi în atacul terorist de la Aeroportul Lod (acum Aeroportul Ben Gurion), din Tel Aviv, când acei terorişti niponi au tras la întâmplare cu armele automate în pasagerii din incinta aeroportului. Tragedia s-a soldat aşadar cu 24 de morşi şi 76 răniţi. Nu era decât începutul unui lung şir de acte teroriste răspândite pe întregul mapamond.

 

Între acestea se remarcă aşa numitul episod Kuala Lumpur din august 1975, în care guvernul nipon de pe atunci s-a văzut nevoit să elibereze o mare parte din membrii Armatei Roşii Japoneze închişi pentru fapte de terorism. Tot atunci, organizaţia şi-a întărit legăturile şi colaborarea cu Mişcarea Hezbollah.

 

Când cancerul are ultimul cuvânt

 

În perioada deceniului 80 al secolului trecut, activitatea Armatei Roşii Japoneze s-a intensificat. Membrii săi  au început să atace cu mortiere, grenade şi bombe artizanale sediile multor ambasade occidentale, încercând astfel să arare că sunt o forţă periculoasă, de care trebuia să se ţină cont.

 

Nu au avut niciun fel de scrupule sau respect pentru vieţile omeneşti. În Italia, Indonezia, Japonia, Malaezia nu s-au sfiit să ucidă civili nevinovaţi, cum nu au avut nicio remuşcare în atacarea unor temple din Japonia natală, unde funcţionau şcoli şi cămine pentru copiii sărmani…

 

 Declinul mişcării a început în anii 90, când tot mai mulţi membri au început să fie vânaţi de Interpol şi de mai multe servicii secrete. Mulţi dintre aceştia au fost identificaţi şi arestaţi în Japonia, Liban, Malezia, Brazilia, Peru, Bolivia, Africa de Sud, Franţa, Italia şi chiar România.

 

După ce s-a ascuns timp de peste 30 ani în Orientul Mijlociu, Fusako Shigenobu a fost arestată pe aeroportul din Osaka, în luna noiembrie a anului 2 000. Încătuşată şi încadrată de poliţişti, a găsit putere să ridice mâinile către reporteri şi să strige furioasă:

-Voi continua lupta. Singura luptă pe care avea să o continue, a fost însă lupta cu cancerul.

 

 

Pe data de 8 martie 2006, cea mai temută femeie terorist din lume a primti o sentinţă de 20 ani de închisoare. În încheierea discursului său din tribunal, Fusako a declarat că regretă pierdierile de vieţi omeneşti, dar nu va regreata niciodată idealurile comuniste în numele cărora a ucis. Doi ani mai târziu, a fost diagnosticată cu cancer de colon şi cancer al intestinului subţire.

 

La ora actuală este sub chemoterapie, având mari dureri.

 

În afară de nenumăraţi morţi, răniţi şi atentate teroriste, Fusako a mai lăsat în lumea aceasta o fiică născută în anul 1973 pe pământ libanez. Mei Shigenoku, pe numele ei real, fata a fost numită „copilul revoluţiei” de către celebra şi temuta sa mamă.

 

Născută într-o tabără de refugiaţi palestinieni, Mei Shigenobu este în prezent o înfocată susţinătoare a cauzei palestiniene, precum şi un critic acerb al statului Israel. Mei cochetează şi cu presa, şi este supravegheată discret de serviciile secrete nipone.

 

În final, rămâne efectul ideologiei militante comuniste, care poate răsări oricând în cele mai neaşteptate locuri şi ţări…