În secolul al XI-lea, dacă voiai să devii medic, atunci Salerno era locul ideal unde puteai urma studiile necesare. În acea vreme se pare că aici se găsea primul centru medical medieval care nu depindea de Biserică. Mai mult, potrivit cărţii lui Sue Vilhauer Rosser, Women, Science, and Myth, tot în Salerno şi tot în această perioadă a luat naştere prima universitate europeană în care se studia medicina. Şcoala Medicală Salernitană s-a bucurat de un succes răsunător şi a atins apogeul în secolele X – XIII.
Salerno găzduia spitale şi medici renumiţi, pentru care oamenii erau dispuşi să străbată distanţe uriaşe în speranţa de a se trata. Reputaţia şi renumele medicilor a fost clădită în timp şi cu trudă, aici existând o tradiţie academică solidă, care se traducea prin numeroase tratate medicale scrise de specialişti.
Ceea ce făcea ca această şcoală să fie şi mai diferită de altele, era faptul că aici femeile erau acceptate atât ca studente, cât şi ca profesoare.
Dintre aceste femei a făcut parte şi faimoasa şi misterioasa Trotula de Ruggiero, o profesoară a cărui scop era acela de a diminua suferinţele femeilor. Aceasta a scris cărţi medicale tocmai pentru a-i instrui pe medicii de sex masculin cu privire la afecţiunile femeilor şi la modul de tratare. Pentru că mare parte din personalul medical educat era alcătuit din bărbaţi, şi din moment ce tabuurile legale şi religioase le impuneau acestora să păstreze distanţa faţă de femei, puţini erau cei care aveau informaţii corecte cu privire la problemele ginecologice.
Aici a intervenit Trotula, cu scopul de a procura cât mai multe date ce priveau maladiile femeilor. Astfel, ea a scris două cărţi importante. Una dintre lucrările ei, De Passionibus Mulierum Curandarum (Trotula major), acoperea problemele ginecologice şi de obstetrică, dar trata şi ideea conform căreia, nu numai femeile, dar şi bărbaţii pot fi infertili.
Această carte este împărţită în 27 de secţiuni sau capitole ce descriu o varietate de probleme medicale întâlnite la femei şi soluţii venite atât din medicina latină, cât şi din cea arabă.
Unul dintre subiectele abordate în carte este cel al disfuncţiilor uterine despre care, autoarea susţine că sunt cauzate de un exces de material seminal feminin. Alte probleme trate erau fistula colo-vaginală şi regimul potrivit pentru un copil nou-născut.
Cealaltă carte scrisă de Trotula, De Ornatu Mulierum (Trotula Minor), conţinea mai multe sfaturi pentru femei, de la îngrijirea cosmetică şi remedii pentru ochi umflaţi, până la tehnici de tratare a bolilor de piele.
În lucrările despre care se crede că ar fi fost scrise de femeia misterioasă se regăsesc 96 de plante, 20 de preparate din animale, 17 minerale şi 6 preparate amestecate care erau utilizate atât în copuri cometice, cât şi medicale. Multe dintre aceste ingrediente menţionate în texte astăzi nu mai sunt utilizate deoarece sunt considerate periculoase pentru sănătate (de exemplu mercurul şi unele ciuperci).
De exemplu, pentru obţinerea părului blond, Trotula propunea crearea unui colorant dintr-un amestec de coaja de soc, mătură verde (Cytisus scoparius), şofran şi gălbenuş de ou. În schimb, pentru a lungi şi a vopsi părul într-o nuanţă închisă ea recomanda o cremă rezultată din fierberea unei cozi şi a unui cap de şopârlă verde.
De asemenea, majoritatea soluţiilor pentru machiaj erau unsuroase deoarece erau create pe bază de grăsimi animale. În acest fel, produsul cosmetică rămânea mai mult timp în contact cu pielea. Una peste alta, multe dintre ingredientele menţionate de Trotula pentru crearea cosmeticelor mai sunt şi astăzi utilizate în această industrie.
Aceste două cărţi au reprezentat un bogat bagaj de cunoştinţe pe care medicii de sex masculin nu le-ar fi putut obţine dacă Trotula nu ar fi studiat medicina şi dacă nu ar fi scris despre constatările ei în acest domeniu.
A existat sau nu Trotula, femeia medic?
Dar oare aceste cărţi chiar au fost scrise de o femeie medic sau sunt lucrări ale unui bărbat care a ales acest pseudonim pentru a nu avea probleme?
De îndată ce aceste două cărţi au fost făcute publice au apărut şi zvonurile că ele ar fi scrise de un bărbat. Femeile academicieni erau în număr foarte mic, comparativ cu bărbaţii, iar femeile care studiau medicina erau şi mai puţine.
Desigur, există posibilitatea ca zvonul să fi apărut deoarece existau destul de mulţi indivizi care considerau că niciodată o femeie nu ar putea fi capabilă să facă astfel de observaţii ştiinţifice.
Aşa se face că în anii 1500, istoricii şi doctorii au argumentat că nu a existat niciodată o femeie pe numele Trotula care să fi fost medic şi astfel personajul a devenit unul semi-mitic. Mai exact, în 1566, Caspar Wolff a republicat opera Trotulei drept un text scris de „Eros Juliae”. Explicaţia lui Wolff a fost aceea că în era medievală, literele T şi E erau interşanjabile şi că exist posibilitatea ca cel de-al doilea T din numele autorului să nu scris greşit, el în realitate fiind un S şi un J. Astfel Trot=Eros, Trotula=Erotula şi Trosulae=Erosjulae. Schimbarea numelui autorului a alimentat bănuielile de până atunci potrivit cărora cartea a fost scrisă de un bărbat.
De asemenea, unii specialişti susţin că, mai curând, Trotula era un titlu şi nu un nume de autor , deoarece termenul „trot” desemna o femeie în vârstă care le dădea tinerelor sfaturi şi informaţii cu privire la viaţa sexual.
Cu privire la acest subiect, Monica Green, autoarea cărţii Making Women’s Medicine Masculine…, susţine că, încă din secolul al XVI-lea, istoria s-a centrat asupra acestei autoare care a fost un „pion politic” în discuţia legată de capacităţile şi reuşitele femeilor în domeniul medicinei.
Ce-i drept, Green argumentează că în acea perioadă, de îngrijirea şi de sănătatea femeilor se ocupau doar ele. Numai femeile aveau control asupra problemelor lor ginecologice şi niciun medic nu ar fi riscat să analizeze o astfel de chestiune. Şi atunci, dacă o femeie scria o carte legată de aceste probleme de sănătate, nu ar fi fost firesc ca manuscrisul să circule mai întâi printre femei?
Ei bine, nu. Majoritatea femeilor nu aveau acces la educaţie şi astfel, numărul celor care ar fi putut desluşi sfaturile din aceste cărţi era extrem de redus. Pe de altă parte, deşi cărţile scrise de Trotula au circulat în toată Europa, nu există dovezi care să sugereze că acestea chiar ajungeau în posesia altor femei.
Totuşi, există mulţi specialişti care continuă să creadă că Trotula a fost o femeie care a revoluţionat medicina dedicată indivizilor de sex feminin, iar Monica Green, specializată în studii istorice, se află printre ei.
În plus, mai există o dovadă importantă care susţine existenţa acestui personaj misterios. Geoffrey Chaucer, considerat părintele literaturii engleze, a scris în Povestirile din Canterbury, mai exact în povestea Wife of Bath despre Trotula. În prolog el vorbeşte despre Trotula major şi explică faptul că personajul din poveste era familiarizat cu practicile prezentate de autoarea cărţii.
Dacă a existat sau nu Trotula ca personal medical de sex feminin, se pare că istoricii nu pot spune încă cu certitudine. Cu toate acestea, un lucru este sigur. Cele două cărţi despre care se crede că ar fi scrise de această femeie medic au marcat profund istoria medicinei. Odată ajunse în universităţi aceste manuscrise au contribuit la educarea şi informarea viitor medici şi la bunăstarea femeilor, iar acest lucru este demonstrat de numărul mare de copii ale celor două cărţi care au supravieţuit.