Haka: în spiritul viu al maorilor

Atunci când trupul vorbeşte

 

La prima vedere, dinamicul şi agresiv-vizualul ritual dansant de luptă haka, este o ceremonie de grup practicată din cele mai vechi timpuri de războincii maori din arhipelagul Noii Zeelande şi făcută celebru în lumea întreagă de către echipa naţională de rugby a acestei ţări.

 

La o privire mai atentă, reiese faptul că ceea ce pare doar un vivace şi original dans tribal, este de fapt o moştenire culturală vie, o legătură profundă cu lumea şi tipicul strămoşilor, şi chiar o sursă de putere interioară şi echilibru sufletesc.

 

 

Un mare maestru al acestui dans, pe numele său Henare Teowai a fost întrebat pe patul său de moarte despre arta şi esenţa finală a dansului haka. Ridicându-se cu ultimele puteri, bătrânul a răspuns:

 

„Kia korero te katoa o te tinana”- Trebuie să vorbeşti din tot trupul tău!

 

Văzut doar cu ochii, haka este un dans cu gesturi războinice şi coregrafie unică, în care braţele, palmele, picioarele, vocea, ochii şi chiar limba participă pentru a crea o formă trăită de întrecere, provocare, bun venit, exaltare, sfidare şi contemplaţie.

 

Este disciplinat, dar emoţional, este agresiv, dar prietenesc. Mai mult decât orice alt aspect trăit al culturii maori, acest dans complex exprimă vigoarea, pasiunea şi identitatea celor care l-au creat şi îl practică şi în prezent.

 

Haka tradiţional    (Foto: Shutterstock.com)

 

Haka nu este deloc un dans mut, fără de cuvinte, în care transmisia să se facă doar prin gesturi, din contră, există texte specifice care sunt recitate sacadat, într-o manieră specifică de către toţi participanţii. Cuvintele şi versurile au rolul de a mobiliza participanţii şi de a le reaminti cum să se comporte în timpul ce performează dansul haka.

 

Cuvintele trebuie să fie literalmente „răcnite” într-o manieră stacatto pentru a trezi forţa şi determinarea participanţilor. După cum spun bătrânii maori, „Haka ne dă putere, iar noi trimitem înapoi puterea către haka, pentru ca armonia să fie completă”.

 

Mimica facială este de asemenea foarte importantă în timpul unei haka, şi nicio expresie de acest tip nu este întâmplătoare. Ceea ce privitorului necunoscător îi lasă impresia unor strâmbături groteşi şi nebuneşti, ochi holbaţi excesiv, palme care lovesc coapsele, coatele şi trupul, este defapt un cod de comunicare extrem de elaborat şi deloc întâmplător.

 

Pe baza relatărilor antropologilor care l-au studiat, haka are şi rolul unei adevărate simfonii a trupului omenesc, în care membrele şi diferitele părţi ale acestuia sunt instrumente muzicale.

 

Ka Mate, Ka Mate, Ka Ora, Ka Ora!

 

Un aspect esenţial pentru haka este aşa numit-a pukana, sau dilatarea maximă a ochilor care sunt holbaţi până la limitele lor fiziologice, wethero (scosul limbii la maximum, gest efectuat doar de către bărbaţi), şi potete, un joc al ochilor şi privirii, făcut doar de femei.

 

Antropologii au descris mai multe tipuri de haka. Ka Mate, cea mai celebră dintre ele, provine din stilul ngeri şi se execută în mod tradiţional fără arme. Se spune că în jurul anului 1820, o căpetenie tribală pe nume Te Rauparaha a compus haka Ka Mate pe când conducea comunitatea locală Ngati Torangatira, o ramură a tribului Tainui. În acele vremuri, conflictele violente între triburi erau fenomene frecvente în arhipelag.

 

 

Tribul său se afla în conflict permanent cu tribul vecin Waikato. Cu ocazia unor raiduri, tatăl lui Te Raurapaha a fost capturat, ucis şi mâncat de către duşmani. Te Raurapaha a crescut şi şi-a răzbunat părintele devenind la maturitate devenind una dintre cele mai temute şi respectate căpetenii de trib din întreaga istorie a maorilor.

 

Mai târziu, a cucerit o întreagă zonă costieră, de la Wanganui la Wellington, inclusiv Insula Kapiti. Se spune că cel mai celebru haka îşi are originea într-un incident hilar, căruia i-a căzut victimă căpetenia Te.

 

 

În timpul unei incursiuni a unui trib inamic, căpetenia Te a fost cât pe ce să fie capturată. Din fericire, războinicul s-a ascuns într-o groapă a cărei intrare era mascată de vegetaţia deasă a pădurii. Când duşmanii au trecut la mică distanţă de ascunzătoarea sa, Te era convins că i-a venit sfârşitul şi începuse deja să-şi cânte cântecul morţii: Ka Mate, Ka Mate (Voi muri, voi muri), dar brusc, inamicii au trecut în goană pe lângă ascunzătoarea sa. Fericit că a scăpat, Te a murmurat: Ka ora, Ka ora (Voi trăi, voi trăi).

 

După ce s-a întors în siguranţă în satul său, Te Raurapaha a cântat şi a dansat de bucurie un haka nou, inventat pe loc, direct în faţa supuşilor săi. Haka sa a intrat astfel în istorie, această variantă de dans fiind selectată şi performată şi de reprezentanta naţională de rugby a Noii Zeelande în faţa rivalilor, atunci când All Blacks au un meci internaţional.

 

Haka şi rugby!

 

Există mai multe variante de haka, folclorişii şi antropologii considerând că cele mai importante sunt aşa numitele wakatu, waewae, tutu ngarahu şi peruperu. Ultima dintre ele este prin excelenţă un haka de război fiind dansată numai înainte de o bătălie.

 

Scopul său principal este de a-l invoca pe zeul războiului şi a descuraja şi înfricoşa duşmanii. Conţine puternice grimase faciale, scosul limbii, holbatul ochilor, ţipete şi sunete gurale, plus mânuirea armelor tradiţionale. O deosebită importanţă era acordată sincronizării perfecte a mişcărilor tuturor participanţilor.

 

 

Dacă haka peruperu nu era făcută la unison, războinicii considerau acest fapt drept un semn de rău augur. Deosebit de interesantă este şi originea mitică a dansului haka. Conform mitologiei maorilor, zeul soarelui, Tama-nui-te-ra, avea două neveste, pe fecioara verii, Hine-raumati şi pe fecioara iernii, Hine-takurua. Haka îşi are originea în sosirea fecioarei verii, fiind dansat în onoiarea acestui personaj mitic.

 

 

Istoria dansului haka a fost decisiv influenţată de apariţia rugby-ului pe tărâmurile maorilor. Prima mărturie despre războinicul dans apare în presa vremii de atunci, odată cu turneul reprezentativei Noii Zeelande în Marea Britanie, turneu efectuat între anii 1888-1889. Un articol de primă pagină din ziarul Illustrated London News descrie în stilul sec, tipic britanic, primul haka din istorie efectuat de reprezentanta Noii Zeelande:

 

„Rugbiştii au făcut un fel de dans de război înainte de începerea meciului”.

 

Şi astfel, dansul haka a devenit emblema rugby-ului neo-zeenlandez, alături de floarea albă de ferigă şi echipamentul de joc complet negru al membrilor echipei naţionale. Din nefericire, în prezent ritualul haka a început să fie afectat de fenomenele controversate ale multiculturalismului şi globalismului.

 

La nivelul maselor, haka nu mai este perceput prin valenţele sale originale, ci este deseori performat în cadrul aşa numitelor „flash mob”, evenimente sociale caracteristice subculturii urbane actuale. Nu a fost scutit nici de influenţele politicului, odată ce un grup folcloric maori din Rotorua a efectuat recent un haka influenţat de celebru mix dance „Gangnam Style” pentru a celebra 50 de ani de relaţii diplomatice dintre Coreea de Sud şi Noua Zeelandă.

 

 

În ciuda vremurilor, haka reuşeşte totuşi să râmână o expresie vie şi puternică a spiritului marţial şi al celebrării vieţii în stil maori.

 

Cine a fost martor real al unui dans haka, nu va uita niciodată senzaţiile transmise de energia şi spiritul nevăzut care animă gesturile războinicilor de la capătul lumii.