Generalul Rommel şi legenda adevărată a Vulpii Deşertului

Inginerul care a devenit general şi ofiţerul care s-a călit în România

Cel care avea să fie cunoscut la apogeul carierei sale sub porecla admirativă de „Vulpea Deşertului”, dată de inamicii săi britanici, s-a născut pe data de 15 noiembrie 1891 în localitatea Heidenheim an der Bretz, din landul Württemberg. Tatăl său a fost un profesor de şcoală, iar mama sa era fiica unui fost guvernator al landului Württemberg.

Iniţial, tânărul Rommel vroia să devină inginer, fiind atras de tehnică şi tehnologii, dar norii Primului Război Mondial au făcut ca viitorul general să fie înrolat în armată pe data de 6 iulie 1910. După doar trei luni, Rommel a fost promovat la rangul de caporal, iar după alte trei a devenit sergent. În martie 1911 intra pe porţile şcolii de ofiţeri din Danzig (oraşul Gdansk de astăzi). În perioada cât a fost elev al şcolii de ofiţeri şi-a cunoscut soţia, pe Lucie Maria Mollin, cei doi căsătorindu-se în anul 1916.

Din anul 1912 până la izbucnirea Primului Război Mondial, Erwin Rommel a avut primit sarcina de a se ocupa de un birou de recrutări din Weingarten.
Declanşarea războiului a dus la revelarea caracterului şi personalităţii sale distincte, Rommel remarcându-se ca un ofiţer foarte curajos care obişnuia să îşi atace inamicul chiar dacă sorţii nu erau alături de el. Spre exemplu, pe data de 2 august 1914, a fost rănit la un picior pe când ataca tranşeele franceze înarmat doar cu o baionetă, deoarece rămăsese fără muniţii.

Un an mai târziu, după ce s-a întors de pe frontul din Argonne, a fost decorat în premieră cu Crucea de Fier, Clasa I pentru bravură. În anul 1916, a fost trimis pe frontul de est, în Carpaţii Meridionali, unde a înfruntat trupele Armatei Române. Întors după misiunea militară din regatul României, Rommel a fost decorat cu Ordinul pentru Merite Speciale, o distincţie acordată doar generalilor de armată, în condiţiile în care el era pe atunci un simplu ofiţer inferior.

Pe frontul din ţara noastră, Rommel şi-a demonstrat calităţile în cursul luptelor de pe Valea Jiului. A fost numit la comanda a şase companii de mitraliori care au învins mai multe unităţi româneşti, mult mai slab înarmate şi echipate. Cu Rommel în prima linie, germanii au spart frontul şi au ocupat Regatul României. Unitatea condusă de el a luat parte la cucerirea Bucureştiului şi a Craiovei. Dar Rommel avea să cunoască pentru prima dată gustul amar al înfrângerii tot pe pământul nostru. Unitatea sa avea să fie înfrântă în Armagheddonul germanilor de la Oituz, Mărăşti, Mărăşeşti. Îm urma încheierii Păcii dezastruoase de la Buftea-Bucureşti, Rommel a fost retras de pe frontul românesc şi trimis să lupte în Italia.

La finele războiului, avea deja gradul de căpitan şi comanda un regiment de infanterie din Stuttgart. A ajuns instructor la Şcoala de Infanterie din Dresda, unde a scris mai multe manuale importante de tactică şi comandă, inclusiv valoroasa lucrare Infanterie greift an (Infanteria atacă).

În anul 1933, a fost promovat la gradul de maior şi trimis la cazarmele din Goslar, unde a comandat un batalion de vânători de munte. Cariera sa militară continua să strălucească pe cerul Wermacht-ului, astfel încât, în anul 1935, a devenit locotenent-colonel şi a început să predea la Academia Militară din Potsdam.

Calităţile sale militare, renumele câştigat pe câmpurile de luptă, ţinuta şi prestanţa sa au atras atenţia oportunistului Adolf Hitler, care căuta să-şi legitimizeze noua poziţie prin crearea unui anturaj de oameni capabili şi respectaţi de poporul german. Hitler dorea de fapt să-l transforme pe Rommel într-o verigă vitală între Ministerul de Război şi proaspăta organizaţie Hitlerjugend. În această nouă poziţie, Rommel a fost însărcinat să formeze un grup de intructori militari care să se ocupe de pregătirea tinerilor din organizaţie.

Achtung – Panzer! – Divizia Fantomelor Blindate

Promovat colonel în anul 1937, un an mai târziu devenea deja comandant al Academiei Militare din Wiener Neustadt. Între timp fusese numit şef al Führer-Begleit-Bataillon, un corp de elită destinat protecţiei personale a lui Hitler. În funcţia de comandat al acestei unităţi, Rommel avea acces nelimitat în biroul Führerului, devenind în scurt timp unul dintre ofiţerii săi favoriţi. Poziţia i-a permis să se împrietenească cu Joseph Goebbels, care i-a devenit admirator şi s-a folosit ulterior de imaginea şi succesele militare ale lui Rommel în cadrul uriaşei sale maşini de propagandă.

Începutul celui de-al doilea Război Mondial l-a găsit pe Rommel în poziţia de şef al escortei militare care l-a însoţit pe Hitler pe frontul din Polonia. Nerăbdător să ajungă pe front, Rommel i-a cerut lui Hitler comanda celei mai bune divizii de tancuri a Wermacht-ului, în ciuda faptului că Şeful Personalului Militar îi respinsese anterior cererea pe motiv că ambiţiosul ofiţer german nu avea experienţă în comanda unei unităţi de blindate. Führerul i-a îndeplinit dorinţa, iar Rommel a comandat Divizia 7 de Tancuri care avea să fie apoi cunoscută sub numele de Divizia Fantomă, cea mai faimoasă unitate de profil din istoria blindatelor pe câmpul de bătălie.

Ajuns general maior, Rommel a învăţat extrem de repede tainele unităţilor blindate. De fapt, geniul său militar l-a făcut să obţină victorii pe bandă, în ciuda lipsei sale de experienţă. Fostul specialist în infanterie a devenit rapid un expert în blindate!

Parte din Corpul de Armată 15, comandat de generalul Hermann Horth, Divizia Fantomelor a fost trimisă în campania de invadare şi cucerire a Franţei şi Ţărilor de Jos.

Imediat, Divizia 7 Blindate şi-a demonstrat porecla de Divizie a Fantomelor pe baza vitezei, mobilităţii şi elementului surpriză de care a dat dovadă. Dacă până atunci, tancurile erau nişte vehicule greoaie care înaintau lent, tacticile revoluţionare şi bravura lui Rommel au făcut ca legendara sa divizie să scrie istorie în privinţa utilităţii tancurilor pe front.

Rommel improviza şi brava pe front, ignorând riscul unor atacuri din flancuri şi bazându-se aproape exclusiv pe forţa de şoc a înaintării sale şi pe superioritatea tehnică a tancurilor germane. În ciuda victoriilor sale numeroase, personalitatea sa a început să trezească unele suspiciuni, deoarece prefera să conducă operaţiunile militare direct de pe linia frontului şi să ia decizii proprii în funcţie de situaţie, ceea ce ducea la frecvente neînţelegeri cu cei din cartierele generale. Cu toate acestea, Rommel era de neoprit.

Pe data de 21 mai 1940, Divizia Fantomă zdrobea contraatacul britanicilor de la Arras şi înainta cu viteză, ajungând la Lille la doar 6 zile de la încheierea bătăliei. Rommel a primit şi comanda Diviziei 5 Tancuri şi a cucerit rapid oraşul Lille, primind Crucea de Fier în Ordin de Cavaler, personal din mâna Führerului.

Înalta decoraţie a stârnit rumoare şi invidie în rândul celorlalţi generali germani, care au considerat că Rommel fusese supra-apreciat strict pe baza criteriilor subiective ale lui Hitler. După ocuparea oraşului Lille, Rommel a avansat până la Atlantic, unde a ajuns pe 10 iunie, înainte să se îndrepte spre sudul Franţei.

După capitularea acestei ţări, generalul Hoth a lăudat rezultatele lui Rommel, dar şi-a exprimat îndoielile cu privire la judecata sa şi capacitatea de a avea pe viitor comanda unui corp mai mare de armată. Cu toate acestea, ca o recompensă pentru meritele sale din Franţa, Rommel a primit comanda celebrului corp de armată care avea să se numească Deutsches Afrikakorps (sau Afrika Korps, cum îl numeau englezii).
 

Episodul Afrika Korps

Sosit în Libia în februarie 1941, Rommel a primit ordinele de a menţine linia frontului şi a contraataca dacă situţia devenea favorabilă. Aflat din punct de vedere tehnic şi operaţional sub deciziile comandamentului militar italian – Comando Supremo -, Rommel nu a pregetat prea mult şi a luat comanda şi iniţiativa.

A început cu un atac de mică amploare asupra britanicilor, la El Agheila. Atacul a fost urmat de avansul unei divizii germane şi două italiene. După respingerea britanicilor, Rommel a continuat ofensiva pentru a recuceri întreaga Cirenaică, ajungând astfel la Gazala pe data de 8 aprilie. A ignorat toate ordinele din Berlin şi Roma, care-i cereau sa se oprească, şi a cucerit astfel portul Tobruk, obligându-i pe britanici să se retragă în Egipt.

În Berlin, Franz Halder, un general iritat de succesul celui botezat cu respect „Vulpea Deşertului de către britanicii uimiţi de inteligenţa tacticilor sale, vitupera că „Rommel a înnebunit şi trebuie adus urgent în Europa; în plus, nu mai trebuie să primească muniţii sau provizii”. În aceste condiţii, atacurile Aliaţilor contra Tobrukului au rămas fără replică, iar oamenii lui Rommel sufereau din lipsă de muniţii.

După respinderea a două atacuri britanice, Rommel a primit comanda Grupului de Blindate Afrika, care conţinea majoritatea tancurilor Axei din Continentul Negru. Cu toate acestea, în noiembrie 1941, Rommel a trebuit să se retragă în urma Operaţiunii Crusader, lansată de britanici.

Vulpea Deşertului a reuşit totuşi un contraatac în ianuarie 1942, forţându-i pe britanici să urgenteze pregătirile pentru apărarea Gazalei. A forţat printr-o mişcare caracteristică gen Blitzkrieg, iar pe data de 26 mai a aceluiaşi an, a dat o lovitură de proporţii britanicilor, recucerind teritoriile şi trimiţându-i din nou în Egipt. În urma acestei manevre de succes, Rommel a fost promovat la rangul de feldmareşal.

În ciuda succeselor sale, maşinăria de război germană începea să scârţîie serios, proiviziile au încetat să fie trimise în Africa, iar Rommel a fost chemat în Europa, chiar înainte de ofensiva pe care o plănuia la Alam Halfa.

Forţat să se retragă în Tunisia, ca urmare a ordinelor Führerului, Rommel a fost prins între Corpul 8 de Armată Britanic şi forţele anglo-americane care ajuseseră în Africa prin intermediul Operaţiunii Torch. Încolţită,Vulpea s-a dovedit un tigru periculos.
Cu toate că a provocat mari pagube Corpului II al Armatei Americane în bătălia de la Kasserine Pass, din februarie 1943, situaţia sănătăţii sale s-a înrăutăţit şi pe data de 9 martie a părăsit Africa.
 

Vulpea care s-a reabilitat

Întors în Germania, Rommel a primit urgent comanda trupelor din Grecia şi Italia, după care a fost mutat în Franţa la conducerea Grupului de Armate B. Cu misiunea de a securiza plajele Franţei împotriva aşteptatei debarcări a Aliaţilor, a lucrat inteligent la organizarea aşa-numitului Plan al Zidului Atlanticului.

Cu toate că intuiţia sa genială i-a spus că Aliaţii urmau să debarce în Normandia, a trebuit să cadă de acord cu restul generalilor germani, care credeau că Aliaţii vor intra în Franţa prin Calais. După Ziua Z, Rommel fost trimis în Normandia, unde a coordonat apărarea germană din jurul oraşului Caen. Brav şi temerar, a rămas pe linia frontului până ce a fost grav rănit pe data de 17 iulie, când locaţia Statului său Major a fost puternic mitraliată şi bombardată de avioanele Aliaţilor.

În anul 1944, un grup de generali lucizi şi realişti din Wermacht a decis că nebunia declanşată de Adolf Hitler trebuia oprită cu orice preţ. Prin urmare, au întocmit un complot care viza asasinarea Führerului, fapt care ar fi grăbit oprirea războiului şi ar fi oferit Germaniei o retragere cât mai onorabilă în faţa celorlalte naţiuni agresate.

Generalii au reuşit să-l convingă pe Rommel să li se alăture. Acesta a acceptat să-i întâlnească în luna februarie 1944, dar Rommel susţinea o arestare şi judecare a lui Hitler în locul unui asasinat. Cum Gestapo-ul a reuşit să descopere complotul, tentativa de asasinat a fost ratată, iar Hitler a fost înştiinţat de participarea la complot a generalului său favorit.

Datorită popularităţii lui Rommel, Hitler a vrut să evite scandalul divulgării implicării Vulpii Deşertului în atentat. Prin urmare, lui Rommel i s-a oferit opţiunea de a alege între a se sinucide cu onoare, familia sa primind protecţie, sau a apărea în faţa Curţii Marţiale, familia urmănd să fie persecutată.

Acest genial militar de carieră a ales sinuciderea fără să stea pe gânduri. Pe data de 14 octombrie 1944, martorii au declarat că generalii Burgdorf şi Maisel i-au înmânat ceremonios pilula cu cianură de potasiu, pe care Rommel a înghiţit-o fără ezitare. Moartea sa a fost raportată poporului şi soldaţilor germani drept un nefericit şi fatal atac de cord, iar Vulpea Deşertului a avut parte de funeralii naţionale pe măsura serviciilor militare aduse statului german.

După încheierea războiului, Rommel a fost complet reabilitat. Combatanţii din Afrika Korps nu au fost niciodată învinuiţi de crime de război, Rommel a ajuns singurul general german din al Treilea Reich căruia i s-a dedicat un muzeu, iar în anul 1970 un vas distrugător de clasă Lutjen a fost numit Rommel în memoria celui care a fost, probabil, cel mai destoinic general german din al Doilea Război Mondial.