Drumul Mătăsii şi călătoriile care au unit două lumi

Gândit de chinezi, perfecţionat de trecerea timpului

Primele caravane care au brăzdat necuprinsul Asiei centrale au fost cele ale negustorilor indieni, bactrieni, sogdieni, persani şi arabi. Cu toate acestea, cei care au pus bazele Drumului Mătăsii, aşa cum a fost cunoscut în istorie, au fost vechii chinezi.

• Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
• Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a…

Cea mai importantă rută comercială şi culturală a omenirii a fost rodul unor minţi luminate din China Antică. Bazele sale au fost puse în străvechea capitală Changan (oraşul Xi’an de astăzi) centrul politic, cultural şi economic al Chinei din acele vremuri.

Changan a ajuns astfel să facă legătura dintre vastul imperiu chinez şi restul Asiei, Europa şi chiar Africa. Drumul Mătăsii avea lungimea de peste 6.500 kilometri, iar comerţul desfăşurat prin intermediul său a fost un factor important al dezvoltării civilizaţiilor chineze, indiene, persane, arabe, otomane şi europene.

Totul a început în timpuri îndepărtate, când a călători însemna ceva cu adevărat aparte, iar distanţele aveau altă percepţie pentru călători, neguţători sau pelerini. Legendarul traseu şi-a luat numele de la mult-râvnita mătase, produsă şi exportată de imperiile care s-au succedat în China Antică.

Cu toate acestea, începuturile Drumului Mătăsii au avut legături strânse cu campaniile militare. Astfel, în preajma anului 138 î.e.n., împăratul Wu din dinastia Han a hotărât încheierea unor alianţe strategice cu regatele din vest împotriva unor inamici comuni, anume temutele triburi Xiongnu ale hunilor din nord.

Pentru încheierea cu succes a unor alianţe vitale dezvoltării imperiului, împăratul Wu l-a însărcinat cu această misiune pe destoinicul şi experimentatul general Zhang Qian. Acesta a primit din partea împăratului o unitate alcătuită dintr-un număr de o sută de soldaţi de elită, alături de daruri valoroase pentru a întări noile alianţe.

Expediţia s-a dovedit a fi un eşec, generalul Zhang Qian a fost capturat de huni, reuşind să se întoarcă în imperiu abia peste zece ani. Cu toate că a ratat şansa mult-doritei alianţe, Zhang Qian s-a întors la curtea imperială cu informaţii importante cu privire la existenţa unor regate şi state aflate la mare distanţă de China.

Generalul evadat a povestit întregii curţi imperiale despre caii magnifici pe care i-a văzut în Valea Fergana (aflată astăzi pe teritoriile Uzbekistanului, Kirghistanului şi Tadjikistanului) – cai dintr-o rasă necunoscută, mai puternici şi mai iuţi decât orice cal din imperiul chinez, cai care ar fi transformat cavaleria chineză într-o forţă invincibilă pe câmpurile de bătălie. Eforturile diplomatice şi militare ale chinezilor au dus în cele din urmă la crearea unor legături cu nomazii din Asia Centrală, iar preţuiţii cai de Fergana au ajuns în sfârşit în China.

Mătase, porţelanuri, arme, hârtie, praf de puşcă şi multe altele…

În anul 53 î.e.n., soldaţii romani din rămăşiţele legiunilor comandate de Marcus Licinius Crassus în timpul dezastruoasei campanii din ţinuturile parţilor raportau, la întoarcerea lor în Roma, despre nişte stindarde făurite dintr-un material nemaivăzut, foarte frumos, strălucitor la vedere şi neasemuit de moale şi catifelat la atingere.
Era prima relatare în Europa referitoare la existenţa mătăsii!

În doar câteva decenii, aristocraţia romană a devenit aproape obsedată de noul material, mult mai preţuit decât togile vopsite în purpură. Fascinaţia romanilor pentru preţioasa şi rara mătase a crescut până într-atât, încât împăratul Tiberius a ordonat tuturor bărbaţilor romani să poarte veşminte din mătase.

Între timp, misterul cu privire la originea şi transportul mătăsii dădea naştere celor mai fanteziste supoziţii. Spre exemplu, Plinius cel Bătrân afirma că „mătasea este obţinută din frunzele opărite ale unui arbore misterios”, iar alţi contemporani ai săi credeau că mătasea creşte pe crengile copacilor precum lâna pe oi…

Între timp, conştienţi de preţul ridicat al mătăsii, precum şi de raritatea sa în afara Chinei, comercianţii chinezi făceau toate eforturile posibile pentru a păstra secretul producţiei şi manufacturii mătăsii. Sericicultura era limitată la o zonă izolată din provincia Sichuan, departe de orice contact cu călătorii sau negustorii străini, iar gărzi înarmate supravegheau orice mişcare a acestora pe întreaga perioadă de şedere în imperiul chinez.

Drumul Mătăsii continua să se consolideze şi să se adapteze evenimentelor istorice şi schimbărilor sociale. Cele două mari artere ale sale înconjurau la nord şi la sud bazinul fluviului Tarim, iar ambele trasee se intersectau înainte de Trecătoarea Yumen, în apropiere de Dunhuang.

În ciuda aşteptărilor, puţine caravane parcurgeau întregul drum, din Antiohia, Damasc, până în destinaţia finală din Changan. În mod obişnuit, neguţătorii distribuiau sau cumpărau bunurile în oraşele importante sau pe pieţele caravanseraiurilor care marcau Drumul Mătăsii, animaţi de obţinerea unui preţ cât mai bun.

Când o caravană de negustori ajungea la marginea teritoriului de baştină, aceştia obişnuiau să vândă mărfurile la punctele de graniţă, de obicei grupurilor etnice şi popoarelor vecine. Aceştia vindeau de obicei bunurile recent achiziţionate la preţuri mai ridicate. Bunăoară, comercianţii chinezi nu se aventurau până în ţinuturile arabe, persane sau ruseşti, ci vindeau bunurile omologilor lor din Asia Centrală, care le vindeau mai departe cu profit, bunurile şi mărfurile ajungând în cele din urmă pe pieţele din Europa.

Comerţul funcţiona de obicei în felul următor: chinezii îşi vindeau bunurile triburilor din Asia Centrală, acestea le vindeau ulterior persanilor, care le vindeau la rândul lor arabilor care aveau legături comerciale cu greci, armeni şi evrei, de la care bunurile chinezeşti erau cumpărate de romani, iar mai apoi de primele state medievale europene.

Cel mai mare aflux de mărfuri şi bunuri a fost înregistrat în perioada dinastiei Tang (618-907 e.n.). Chinezii importau pietre preţioase, aur, fildeş, sticlă, parfumuri, fructe, legume şi textile şi exportau blănuri, porţelanuri, condimente, jad, mătăsuri, bronz, fier, de asemenea fructe şi legume din restul Asiei, alături de obiecte de artă.

De un mare succes s-au bucurat invenţiile din diferite domenii de activitate şi aplicabilitate, acestea propagându-se cu succes dintr-o parte în alta a lumii prin intermediul acestei artere vitale pentru dezvoltarea culturilor şi civilizaţiilor.

Arteră culturală şi religioasă

Drumul Mătăsii a servit drept cale de răspândire a unor religii importante. Prin intermediul său, călugării creştini au ajuns în inima Asiei, iar Islamul şi budismul au pătruns în multe zone, altfel ermetice, ale acestui imens continent.

Zoroastrismul, iudaismul şi maniheismul au fost puternic influenţate de vecinătatea Drumului Mătăsii. Budismul, o religie străină Chinei, s-a răspândit aici din India şi a pătruns în Asia Centrală prin intermediul călugărilor care s-au aventurat şi au format temple şi comunităţi în noile ţinuturi descoperite cu ajutorul caravanelor de neguţători.

Răspândirea atâtor curente spirituale şi religii în Eurasia a dus în mod inevitabil şi la naşterea sincretismului cultural şi religios. Unul dintre cele mai bune exemple în acest sens este acela al relaţiilor dintre chinezi şi nomazii huni şi mongoli din nord.

În timp ce populaţiile şi triburile turco-mongole au adoptat tehnologiile agricole, modul de viaţă şi elemente de vestimentaţie chineze, vecinii lor din sud au adoptat, la rândul lor, tacticile militare ale nomazilor, teribilul şi eficientul arc mongol, unele elemente de vestimentaţie, precum şi muzicile şi dansurile acestora.

În toată istoria zbuciumată a relaţiilor complexe ale chinezilor cu nomazii din nord, poate cel mai interesant episod este cel al dezertării în masă a unor unităţi de soldaţi imperiali care s-au convertit la obiceiurile şi viaţa turco-mongolilor din stepe, nemaintorcându-se niciodată în China natală.

Un alt domeniu care a beneficiat din plin de influenţele complexe ale Drumului Mătăsii a fost , fără îndoială, cel artistic.

În toată regiunea Asiei Centrale, culturile elenistice, persane, indiene şi chineze s-au amestecat ca într-un creuzet unic la scala istoriei. Arta greco-budistă a fost poate cel mai strălucit exemplu în acest sens. Influenţele artistice s-au putut observa îndeosebi în perioada de răspândire a budismului, când Buddha Sakyamuni a fost reprezentat cu imagine umană, mulţi specialişti atribuind aici o puternică influenţă elenistică.

Amestecul de influenţe greceşti şi indiene a putut fi observat ulterior în arta religioasă budistă târzie din China, precum şi de-a lungul ţinuturilor străbătute de Drumul Mătăsii (cele mai bune exemple fiind picturile budiste de pe teritoriul Afganistanului de astăzi). Sub influenţa sa dinamică şi complexă, multe comunităţi tribale care se ocupau îndeosebi cu păstoritul s-au civilizat în contact cu oameni din alte rase, seminţii şi religii, devenind astfel sedentari.

Expansiunea mongolă dintre anii 1207-1360 din Eurasia a dus nu doar la schimbări politice şi culturale majore în istoria lumii şi civilizaţiei, ci şi la influenţarea rutelor de pe Drumul Mătăsii, marcând un nou punct comercial important la Karakoram. Episodul mongol a dus la sfârşitul monopolului comercial impus de califatele islamice.

Un mare număr de personaje ilustre şi călători celebri precum Marco Polo, Giovanni Carpini, William of Rubruck sau Ibn Battuta au străbătut Drumul Mătăsii şi au adus informaţii preţioase despre popoarele şi culturile întâlnite.

Apusul şi aroma vechilor caravane

Fragmentarea Imperiului Mongol a dus la pierderea unităţii economice a Drumului Mătăsii. Episodul răspândirii ciumei negre şi consolidarea civilizaţiilor sedentare au constituit, de asemenea, factori care au slăbit legendarele trasee.

Drumul a început să-şi piardă din importanţă şi sens după anul 1453, odată cu stabilizarea Imperiului Otoman. Descoperirea Americilor şi stabilirea marilor rute maritime comerciale de către portughezi, spanioli şi mai apoi de olandezi, francezi şi englezi s-au constitui în alternative decisive pentru artera comercială care unea pe vremuri Europa de Asia.

Astăzi, vechile rute ale Drumului Mătăsii sunt parcurse de sute de aventurieri moderni care,prin intermediul motocicletelor sau automobilelor, încearcă să trăiască experienţele şi atmosfera trecutului.

Încă de anul trecut, a fost dat în folosinţă o nouă rută care străbate Eurasia prin zonele unde, pe vremuri, caravanele păşeau agale în ritmul liniştit al animalelor de povară.

În luna iulie a anului 2011, oraşul Chongqing din China este oficial legat de oraşul Duiburg din Germania prin intermediul unei căi ferate. Distanţa care pe vremuri era traversată în luni de zile  este astăzi parcursă în mai puţin de 13 zile de mers cu trenul.

Drumul Mătăsii a fost readaptat vremurilor actuale, chiar şi în epoca globalizării şi a Internetului.