Schimbul Columbian – fenomenul care a făcut lumea aşa cum o cunoaştem azi

Schimbul Columbian, sau Marele Schimb, denumeşte transferul de specii de vieţuitoare, de populaţii umane, de tehnologii, de idei care a urmat descoperirii Americii de către Cristofor Columb, în 1492.

Început în urmă cu peste o jumătate de mileniu, Marele Schimb continuă şi astăzi şi rămâne unul dintre cele mai importante procese transformatoare din istoria lumii, influenţând profund agricultura, ecologia, cultura, demografia… 

E într-adevăr greu de spus cum ar fi arătat planeta noastră dacă acest schimb n-ar fi existat, într-atât de însemnată a fost contribuţia sa la prefacerea lumii – de la la remodelarea ecosistemelor la transformarea realităţilor sociale pentru grupuri mari de oameni, de la vehicularea unor boli la schimbarea unor mentalităţi. 

Astăzi, se ştie că nu Cristofor Columb şi oamenii din echipajul său au fost primii europeni care au ajuns în America; aventura transatlantică fusese întreprinsă cu succes cu altă jumătate de mileniu mai devreme, probabil în anul 1000, de către vikingi, care au întemeiat cel puţin o aşezare pe coastele insulei Newfoundland, în nordul Atlanticului. Dar colonizarea vikingă a fost de scurtă durată, iar aventura lor – neconsemnată în documente oficiale, ci doar în poemele tradiţionale (saga) – a rămas aproape necunoscută până de curând şi n-a avut urmări importante. Aveau să mai treacă aproape 5 secole până când europenii să ajungă din nou în America. De data aceasta, însă, impactul a fost extrem de puternic şi şi a avut consecinţe serioase.

De-a lungul celor 5 secole care au urmat, între continentele Lumii Vechi şi Lumea Nouă au avut loc transferuri în ambele sensuri. Plante şi animale, mase mari de oameni, tehnologii de tot felul, chiar şi boli infecţioase, precum şi idei, concepţii, mentalităţi, au traversat Atlanticul într-un sens şi în celălalt, iar acest fenomen se petrece şi în ziua de azi, chiar dacă sub forme mai puţin evidente decât în trecut.

Marele Schimb vegetal

Poate cele mai vizibile urmări ale acestui transfer sunt influenţele americane în bucătăria lumii. Cultura culinară a unei mari părţi a lumii ar fi complet diferită de ceea ce cunoaştem azi, dacă n-ar fi existat Marele Schimb. Închipuiţi-vă bucătăria italiană fără sosul de roşii, bucătăria ungurească fără boia de ardei, bucătăriile nordice fără cartofi sau bucătăria noastră, românească, fără mămăligă şi iahnie de fasole! Şi totuşi, aşa ar fi fost, dacă nu era fatidica întâlnire de acum 500 de ani, care a declanşat Marele Schimb. 

Roşiile, ardeii, cartofii, fasolea, porumbul, ca şi dovleacul, floarea-soarelui, cacao şi alte câteva zeci de plante alimentare au trecut oceanul de la vest spre est, împământenindu-se care unde a găsit condiţii bune, în Europa, Africa şi Asia şi devenind, în multe cazuri, culturi tradiţionale şi alimente de bază ale bucătăriei ţărilor din Lumea Veche. Porumbul, baza mămăligii noastre neaoşe, este una dintre aceste plante mult mai noi decât par. El a început să fie cultivat în Ţările Române în secolul al XVII-lea, înlocuind meiul – „materia primă” a mămăligii de până atunci – şi devenind atât de „al nostru”, încât mulţi se miră aflând că nu-l cunoaştem decât de vreo 300 de ani.

Diverse alte plante exotice, ajunse mai recent prin magazinele şi farfuriile europenilor, încă necultivate aici, dar importate, au şi ele de-a face cu Schimbul Columbian. Avocado, agave, amarantul, quinoa – o pseudocereală foarte la modă în prezent -, caju, arahidele, cartofii dulci, fructul pasiunii – toate sunt originare din Americi; ştim despre ele şi le folosim doar datorită Marelui Schimb, care continuă şi azi.

Nu numai plantele alimentare au trecut Atlanticul din America în Lumea Veche, ci şi alte produse de origine vegetală. Cauciucul, de pildă – cauciucul natural -, este produs din seva lăptoasă a unor copaci sudamericani, sevă care se solidifică în contact cu aerul. (Mult timp a fost singurul tip de cauciuc cunoscut şi utilizat. Datorită cererii mari de cauciuc, chimiştii au reuşit, în secolul al XIX-lea, să pună la punct procedee de fabricare a cauciucului sintetic, un material de importanţă excepţională în economia de azi.) Iar tutunul, răspândit azi pe toate continentele locuite de om, este şi el originar din America.

Transferul a fost însă bidirecţional; nici vorbă ca Americile să fi dat Lumii Vechi de toate şi să nu fi primit nimic în schimb. Au primit, şi mai primesc încă, atât lucruri bune, cât şi rele.

Ca să rămânem la plantele alimentare: varza, orezul, grâul şi secara, ceapa şi usturoiul, piersicile, nucile şi pepenii, portocalele, strugurii, cafeau şi multe, multe alte plante bune de mâncat au reprezentat aspectul „invers” al schimbului început acum 5 veacuri, ele trecând oceanul, din Europa, Asia şi Africa, spre Americi, unele dintre ele stând la temelia unor recolte principale în ţări nord-, sud- şi central-americane. Portocalele şi piersicile cu care se mândreşte azi California nu ar fi putut exista acolo fără Marele Schimb; tot aşa, cafeaua – pentru care unele ţări din America de Sud şi Centrală sunt renumite, provine din Africa şi Asia şi a fost aclimatizată aici, unde existau condiţii bune de cultură, devenind una dintre cele mai importante mărfuri de export ale ţărilor cu pricina.

Capre contra cobai

Animalele sunt şi ele o parte extrem de importantă mai Schimbului Columbian. Înainte de venirea europenilor, populaţiile Americii nu cunoşteau calul, după cum nu cunoşteau nici vacile, oile şi caprele, gâştele şi găinile ori mistreţii. Toate aceste specii  – şi altele – au fost aduse în Americi de europeni, în anii care au urmat descoperirii Lumii Noi de către Columb. În schimb, lamele alpaca – erbivore crescute pentru lâna lor – sunt originare din America de Sud şi dacă au ajuns să fie crescute azi şi în Europa, prin unele ferme – mai ales în Marea Britanie – acesta este un aspect al Marelui Schimb.

Şi cobaii, simpaticele rozătoare utlizate ca animale de laborator, iar mai recent ca animale de companie (sunt cele care se vând sub numele de porcuşori de Guinea) sunt, de asemenea, originare din America de Sud şi au trecut oceanul – la câteva secole distanţă – ca urmare a evenimentului din 1492. Tot aşa, şi curcanul, azi o pasăre domestică foarte răspândită în Europa, provine din curcanii sălbatici ai Americii de Nord.

Ca orice lucru, schimbul de specii a avut laturile sale bune şi pe cele rele. Europenii au motive să se bucure că au acces la gustoasa carne de curcan, dar mult mai puţine motive să se bucure de faptul că invazia nurcii americane (vizon), de pildă, a contribuit la decimarea nurcii europene (ajunsă azi o specie ameninţată). Schimbul de plante şi animale continuă şi în ziua de azi şi se înfăţişează de multe ori tocmai sub acest aspect – al apariţiei unor specii alogene (străine), invazive, care în multe cazuri pun probleme agriculturii şi deranjează echilibrul ecosistemelor naturale.

Boli, tehnologii şi alte aspecte ale Marelui Schimb

Apoi, sunt bolile – şi ele un element extrem de important al Schimbului Columbian. S-a spus adesea că marinarii lui Columb sunt cei care ar fi adus în Europa sifilisul, boală pe care o contractaseră de la populaţiile amerindiene, care însă aveau, se pare, o imunitate mai bună la această maladie. Lucrurile nu sunt nici pe departe stabilite limpede, deoarece se tot descoperă dovezi pro şi contra ale faptului. În schimb, e cât se poate de clar că europenii au dus cu ei în Americi boli devastatoare, care au avut un efect cumplit asupra unor populaţii amerindiene. Variola (vărsatul negru), boală azi eradicată, dar care acum o jumătate de mileniu bântuia cu furie prin Europa, îi desfigura pe mulţi, dar nu ucidea un număr atât de mare de oameni. În schimb, în America, unde populaţiile locale nu aveau niciun fel de imunitate împotriva acestei boli necunoscute lor, variola a avut un efect îngrozitor, omorând sute de mii de oameni în epidemii de o intensitate înspăimântătoare. Specialiştii care au studiat fenomenul Schimbului Columbian sub aspectul patologiilor implicate consideră că agenţii patogeni a zeci de boli au fost transferaţi în acest fel din Lumea Veche spre cea Nouă, printre aceste maladii numărându-se varicela, pojarul, difteria, tusea convulsivă, ciuma bubonică, holera, malaria, scarlatina, tifosul, febra tifoidă ş.a.

Prin contrast, numărul bolilor transferate invers, din Americi în Lumea Veche, este uimitor de mic: sunt recunoscute ca atare boala Chagas (sau tripanosomiaza americană, o boală produsă de infestarea cu un protozoar transmis prin înţepătura unor specii americane de ploşniţe) şi celebrul sifilis, în privinţa căruia, totuşi, am mai spus-o, lucrurile nu sunt definitiv lămurite.

Acest dezechilibru este destul de surprinzător. O posibilă explicaţie ar fi faptul că, în Lumea Nouă, oamenii trăiau de mai puţin timp în aşezări dens populate – oraşe -, în comparaţie cu cei din Lumea Veche. De asemenea, populaţiile amerindiene creşteau un număr mic de specii de animale domestice şi, astfel, aveau mai puţine boli în comun cu aceste animalele, în vreme ce oamenii Lumii Vechi creşteau numeroase specii de animale, de multă vreme domesticite; or, acestea sunt o sursă bogată de microorganisme patogene, care în unele cazuri pot infecta şi oamenii (virusul gripei porcine este un exemplu bun în acest sens).

Marele Schimb nu s-a mărginit însă la specii de vieţuitoare, fie ele animale, plante, bacterii sau virusuri. Tehnologiile au făcut şi ele obiectul transferului între cele două lumi, una remarcabilă fiind cea legată de vehiculele cu roţi. Se spune adesea că popoarele precolumbiene nu cunoşteau roata; totuşi, descoperirea recentă a unor jucării cu rotiţe, datând din epoca precolumbiană, arată că se apropiaseră mult de acest concept. Ceea ce nu cunoşteau ei, de fapt, era transportul cu vehicule cu roţi, pe care oamenii Lumii Vechi îl inventaseră  şi îl foloseau de milenii. Cauza ar fi fost, după părerea antropologilor, inexistenţa în America precolumbiană a unor animale domestice de povară capabile să tragă asemenea vehicule. În Lumea Veche, caii şi boii erau „motoarele” vii ale carelor şi trăsurilor; populaţiile amerindiene, în schimb, nu aveau asemenea animale. Singurul animal de povară din Americi era lama sud-americană, dar aceasta era de dimensiuni destul de mici, incapabilă să tragă încărcături grele, iar aria ei de răspândire a rămas multă vreme limitată la zonele muntoase din Anzi. Prin urmare, marile civilizaţii precolumbiene nu cunoşteau transportul cu căruţe şi alte vehicule cu roţi, o invenţie care impulsionase atât de mult dezvoltarea economică şi, consecutiv, şi culturală, a Lumii Vechi. 

Ca urmare a Schimbului Columbian, această tehnologie – cu siguranţă una dintre cele mai importante născocite vreodată – a ajuns în cele două Americi, iar urmările au fost spectaculoase şi dramatice, la scara istoriei: cucerirea şi colonizarea, de către populaţiile de origine europeană, a marilor întinderi ale Americii de Nord s-a făcut, într-o primă fază, cu ajutorul cailor şi al căruţelor. 

La fel, praful de puşcă şi armele de foc – tehnologii necunoscute populaţiilor amerindiene la vremea când Columb a ajuns în America – au contribuit în felul lor la scrierea istoriei lumii: i-au ajutat pe europeni să cucerească teritoriile Americilor, cu preţul unor conflicte dure şi al masacrării populaţiilor locale de nativi americani, o poveste sângeroasă şi tristă care face parte din drumul spre alcătuirea de astăzi a lumii.

Tot un capitol trist şi dureros al poveştii multiseculare a Marelui Schimb este cel despre modul în care europenii şi descendenţii lor au înfiinţat în cele două Americi plantaţii de bumbac, de trestie de zahăr etc., care au devenit profitabile datorită muncii sclavilor, încurajându-se astfel comerţul cu fiinţe umane smulse din mediul lor şi duse în robie peste ocean. 

Comerţul cu sclavi de origine africană a avut, la rândul lui, consecinţe greu de anticipat, printre altele în plan religios. 

Una dintre consecinţele Schimbului Columbian, în plan cultural, a fost răspândirea catolicismului pe teritorii enorme, în ceea ce numim azi America Latină, dar catolicismul lationo-american nu este peste tot acelaşi. În Brazilia, de pildă, fenomenul religios este unul aparte, uluitor şi fascinant: acolo avem de-a face cu un sincretism – îmbinarea unor credinţe de variate origini într-un ansamblu surprinzător de bine închegat. Spiritele pădurii amazoniene, sfinţii catolici şi practicile magice africane coexistă într-un conglomerat complex, zăpăcitor la prima vedere, dar coerent, consolidat prin trecerea timpului.

Cum stau lucrurile azi? 

Pe urmele fenomenului declanşat în urmă cu 5 secole, schimbul între emisfera vestică şi estică a  Pământului continuă. Noi specii de plante şi animale ajung dintr-o parte în celalaltă a planetei, uneori cu consecinţe neplăcute, fie că e vorba despre specii care produc dezechilibre în ecosistemele sălbatice, fie despre (noi) dăunători agricoli ori forestieri.

Chiar şi ceea ce unii numesc „americanizarea” modului de viaţă este, într-un fel, o urmare tardivă a evenimentului din 1492, un aspect al transferurilor culturale prilejuite de acesta. Însă, în realitate, influenţele se fac simţite în ambele sensuri şi efectele pe termen lung sunt  extrem de complexe.

Cei plecaţi peste Atlantic la sfârşitul secolului al XV-lea şi  în cursul secolului următor erau mânaţi de interese economice, politice şi religioase; plecau cu gândul să găsească resurse preţioase, să extindă un imperiu şi să-i convertească pe cei numiţi de ei „păgâni”. Dar consecinţele acestor călătorii transatlantice au depăşit tot ce şi-ar fi putut imagina vreodată un om al acelor vremuri. Ireversibile şi vaste la scara planetei, efectele Marelui Schimb se perpetuează în timp, influenţând profund mersul civilizaţiei umane. Nimeni n-ar putea spune cum ar fi arătat lumea noastră de azi dacă, în urmă cu cinci veacuri, un navigator temerar n-ar fi pornit pe ocean în căutarea bogăţiilor Indiilor – fără a găsi ceea ce căuta, dar găsind, în schimb, ceva ce nu căutase -, întâlnind în drum un continent despre care nu ştia nimic şi descoperind astfel Lumea Nouă.