Între trecut şi viitor: legende care au marcat imaginea rromilor

În lumea întreagă, rromii sunt numiţi în funcţie de unele trăsături ce le-au fost tribuite de popoarele cu care au intrat în contact. De exemplu, belgienii şi olandezii, i-au considerat „lipsiţi de sentimentul religios”, motiv pentru care le-au dat numele de „heiden”. În alte zone, în schimb, numele le-a fost dat în funcţie de culoarea pielii. Aşa se face că uneori, rromii sunt numiţi „kalo/kalii”, aducă negru/negrii. În Serbia, mai exact, îi întâlnim cu numele de „karavalahi” (valahi negri sau români negri).

Lăsând la o parte numirile date în funcţie de unele trăsături fizice sau de altă natură, nu putem trece cu vederea faptul că în unele spaţii, rromi poartă nume false precum „Gipsy”. La fel ca spaniolii şi portughezii, englezii au socotit că această populaţie etnică era venită din Egipt. De aici, numele de „gitano”, derivat din „egipciano” şi „Gipsy” din „Egyptian”.

• Carl Zeiss, fostul ucenic care a făcut istorie
• Natalie Cole, primul artist debutant premiat cu Grammy. Fiica legendarului Nat King Cole

În lipsa dovezilor, presupusa origine a ţinut loc de adevăr pentru mult timp. Aşa se explică cum în unele locuri, pe lângă numele lor adevărat găsim şi distincţia de „Faraoni”. În romanul „Groapa”, al lui Eugen Barbu, de exemplu, unul dintre personajele de etnie rromă nu este strigat pe numele real, spunându-i-se „Faraonul”. Şi la unguri s-a împământenit această numire de popor al Faraonului, ei spunându-le, „Pharaon nepek”.

De asemenea, la noi, dar şi în alte părţi ale Europei (Germania şi Danemarca), rromii au fost şi încă mai sunt numiţi „tătari”. Motivul pare să fie o teorie pe care o susţinea şi istoricul Ion Nistor şi conform căreia rromi ar fi aparţinut unei populaţii de origine indiană dar care, ulterior, a fost înrobită de tătari. Astfel ei ar fi pătruns în Europa drept sclavi de origine turcă.

Potrivit lui Ion Chelcea, termenul care s-a impus mai mult la noi în ţară a fost acela de „ţigani”, numire care a ajuns să fie utilizată şi în Germania, Italia şi Ungaria, cu precădere în zonele locuite de comunităţi de români. Prin urmare, boemii îi numesc astăzi „cinkan”, germanii „zigeuner”, italienii „zingaro”, lituanienii „ciganas”, ruşii „ţâghan” sau „ţehan”, sârbii „ciganin”, turcii „chinghianes” şi  ungurii „czingany, ciganyioc”.

Între legende şi identitate

În celebra lucrare a poetului persan Firdusi, „Cartea regilor”, finalizată în 1011, întâlnim, printre altele, o poveste ce aminteşte foarte bine de rromi, relatare care ar putea explica unele dintre ideile preconcepute întâlnite în rândul multor populaţii.

Povestea spune că din dorinţa de a-şi face poporul fericit, regele Barhrâm Gur îşi întreabă supuşii ce şi-ar dori, iar aceştia explică faptul că săracii sunt nemulţumiţi. Ei se plâng că, spre deosebire de cei bogaţi, nu au posibilitatea de a bea vin în sunetul muzicii. Aşa se face că Barhrâm Gur trimite vorbă către regele Indiei, socrul său, să îl roage să îi dea 10.000 cântăreţi. De îndată ce sosesc, cântăreţii primesc câte un bou, un măgar şi grâu pe care să îl cultive cu scopul de deveni agricultori. În schimb, aceştia trebuiau să cânte gratuit pentru cei săraci. Legenda spune că de îndată ce s-au văzut cu aceste daruri, cântăreţii s-au comportat precum greierele lui Topârceanu: au mâncat boii şi grâul, iar la finele anului s-au întors la rege pentru a-i cere ajutor. Văzând toate acestea, conducătorul nu s-a lăsat înduplecat şi i-a alungat, lăsându-le măgarii pentru a putea călători. În carte se mai spune că de atunci, aceşti cântăreţ cutreieră lumea căutând un mod de viaţă: „însoţitori de culcuş ai câinilor şi lupilor şi mereu pe drumuri pentru a fura zi şi noapte”.

Istoricul Jean-Pierre Liegelois susţine că aceasta, alături de alte poveşti, ar putea constitui una dintre mărturiile care atestă originea rromilor.

Cu timpul, pe baza analizei lingvistice s-a demonstrat că limba rromilor se asemănă foarte mult cu cea vorbită pe continentul indian. Totuşi, legenda apărută în „Cartea regilor” îi prezintă pe rromi ca pe o populaţie nu numai risipitoare şi lipsită de raţiune, ci şi ca pe nişte oameni blestemaţi care, incapabili fiind să îşi poarte de grijă, ajung să străbată lumea fără un scop.

Practic, scrierea insinuează că cei 10.000 de cântăreţi leneşi stau la baza acestui grup etnic care, de sute de ani nu s-a învăţat minte, nu s-au civilizat sau cizelat, refuzând să se supună normelor şi implicit, normalităţii.

Alte legende susţin că rromi ar fi descendenţii lui Adam şi ai unei prime soţii a acestuia, care a precedat-o pe Eva. Prin urmare, ei nu ar fi fost marcaţi, ca restul oamenilor, de păcatul originar, motiv pentru care ei sunt scutiţi de pedepsele lui Dumnezeu, inclusiv de cea a muncii.

Unele legende încearcă să explice nomadismul lor, caracteristică intens discutată şi rar înţeleasă de de civilizaţia occidentală. Din acest punct de vedere se spune că ei ar fi victime ale unei forţe divine. Mai exact că rromi ar fi blestemaţi din cauza unor greşeli pe care le-au săvârşit strămoşii lor în vremuri îndepărtate. Una dintre legendele de acest fel este legată de crucificarea lui Iisus. Atunci când soldaţii romani se pregăteau pentru crucificarea lui Iisus, i-au poruncit unui fierar evreu să făurească piroanele necesare. 

Ştiind că instrumentele vor fi utilizate pentru uciderea unui om nevinovat şi evreu de-al său, fierarul a refuzat sarcina şi a fost ucis. În aceeaşi fierărie exista un un al doilea fierar căruia soldaţii i-au cerut acelaşi lucru, doar că atunci când noul fierar a vrut să se apuce de treabă, s-a auzit vocea muribundului care l-a sfătuit să nu facă piroanele pentru că acuzatul este nevinovat. Deoarece nici acest fierar nu a vrut să realizeze piroanele, soldaţii l-au ucis şi pe el şi într-un final, au apelat la un fierar ţigan care doar ce îşi instalase cortul în apropierea Ierusalimului. Când omul mai avea de realizat doar un piron, vocile celor doi fierari morţi s-au auzit. Ei îl rugau pe meşter să nu dea uneltele soldaţilor. Când au auzit soldaţii au luat-o la fugă, doar cu cele 3 piroane cât reuşise fierarul să făurească. Rămas singur, bărbatul a aşteptat să se răcească pironul, a aruncat şi apă rece peste el, dar degeaba. Indiferent cât timp trecea, pironul continua să ardă şi să arate ca un fier însângerat. Văzând acestea, fierarul se sperie îşi strânse cortul şi plecă lăsând pironul în urmă. Cu toate acestea, oricât de departe se ducea, pironul reapărea în urma sa. 

Iisus a fost crucificat cu numai trei cuie, cel de-al patrulea urmărindu-i pe vecie pe urmaşii fierarului care le-a confecţionat. Această legendă a fost culeasă de Jean-Piere Liegeois din Macedonia, dar se pare că în lume există multe variante ale ei. În una dintre ele se spune că personajul rrom nu a fost fierar ci hoţ care ar fi furat unul dintre cuie. Din acest motiv, el este pedepsit să rătăcească prin lume fără a-şi găsi locul.

Ceea ce observăm aici pare să fie nevoia europenilor de a le atribui acestor „necunoscuţi”, nu numai un trecut, o istorie, dar şi o origine cu conotaţie negativă.  

Jurnalistul Dan Alexe notează într-un articol de pe blogul personal despre un filolog francez din sec. XIX-lea, Jean Alexandre Vaillant, colaborator al lui Kogalniceanu, care a scris o carte (Les Rômes: Histoire Vraie Des Vrais Bohémiens) în încercarea de a demonstra că rromi au fondat Roma şi Imperiul Roman.

Alte ipoteze s-au format în privinţa locului de origine a rromilor. Majoritatea legendelor de acest fel îi clasează pe rromi la limita dintre realitate şi imaginaţie, ca fiind un popor aparţinând unor zone mitice. De exemplu, există legende care susţin că această populaţie este originară din Babilon, strămoşii lor plecând în lumea largă atunci când oraşul a fost distrus. După alte păreri ei ar fi urmaşii celor care au trăit în vremuri străvechi pe legendara insulă Atlantida. Atunci când continentul s-ar fi scufundat, înainte ca el să fie înghiţit de furiile apelor, unii locuitori au reuşit să scape cu viaţă şi au decis să îşi ducă viaţa migrând de colo colo.

Aceste legende din urmă, subliniază, mai mult decât orice, că rromi sunt victimele alterităţii. Din dorinţa de a-l plasa pe celălalt, pe individul necunoscut într-un spaţiu, europenii au fost nevoiţi să apeleze la imaginar. Neputând să găsească un loc fizic cunoscut din care să ateste că se trage acest popor, ei au făcut apel la mitologie şi totodată, la mister.

Cu alte cuvinte, lipsa unei mărturii scrise, a arhivelor sau documentelor proprii din care să reiasă traiectoria vieţilor lor, rromi au căzut pradă imaginarului colectiv.

Cum celălalt nu încetează niciodată să fie interesant, iar jocul asemănării şi al deosebirii este adânc înrădăcinat în mintea omului şi în conştiinţa colectivă a societăţii, rromi au fost judecaţi în funcţie mentalitatea popoarelor cu care s-au întâlnit.

Fiecare cultură are propria sa viziune şi mai ales, propria raportare la imaginar în funcţie de realitatea în care trăieşte (de aici şi numele diferite pe care le-au primit rromi în funcţie de spaţiul în care pătrundeau). Sfera imaginarului ia nastere, mai ales acolo unde, cunoasterea este limitată. Odată cu evoluţia culturii, sfera imaginarului se modifică, se deplasează spre alte zone obscure, care nasc dubii în minţile oamenilor.

Aici a intervenit acest nou neam. Oamenii care au pătruns în Europa în secolul al XIV-lea, în, Evul Mediu târziu, când persoanele de culoare erau aspriu criticate şi persecutate. Nimeni nu ştia de unde vin şi ce vor, iar acest lucru îi învăluia pe noii veniţi într-o aură misterioasă care stârnea curiozitate. Desigur, este foarte puţin posibil ca cei care au scris atunci despre ei, nobili ce au ajutat la formarea opiniei publice, nici să nu fi intrat în contact direct cu aceşti oameni.  

Totuşi, într-un articol din Magazin Istoric din 1991, Ioana Ursu şi Valeriu Buduru specifică faptul că, la început, rromi au fost primiţi cu oarecare curiozitate şi bunăvoinţă, mai ales că unele grupuri se prezentau drept purtătoare ale unor scrisori papale sau ale unor monarhi. În scurtă vreme, însă, aspectul lor, modul de organizate şi mulţimea de copii care îi înconjurau mereu i-au făcut pe oameni să devină reticenţi şi să îi respingă cu asprime.

Unul din motivele pentru care populaţia autohtonă a început să se comporte astfel este frica de necunoscut care a format şi continuă să formeze produse ale imaginaţiei, tocmai din lipsa informaţiilor.

Deşi imaginarul se comportă individual şi combate logica, de cele mai multe ori, caută să îşi demonstreze propria fezabilitate. Astfel, imaginarul ajunge să ceară sacrificii, uneori chiar umane (aşa cum este cazul şi aici), sau să facă treceri frecvente între realitate şi fantasme, cu scopul de a nu crea neîncredere în ceea ce priveşte existenţa altora.

Andrei Oişteanu, de exemplu, explică în cartea sa „Identitate evreiască şi antisemitism în Europa Centrală şi de Sud-Est” cum, la fel ca evreii, ţiganii sunt consideraţi „străini cu grad mare de reprezentativitate”, fiind văzuţi şi concepuţi ca un bloc compact, trăsăturile unui individ fiind transpuse întregii comunităţi. În acest fel, dacă un individ de etnie rromă comite o ilegalitate, întreaga comunitate va fi văzută drept una frauduloasă. Fiecare om care aparţine grupului de rromi posedă toate valorile, dar mai ales toate invalorile şi viciile pe care le-a purtat vreodată un alt individ de aceeaşi etnie.

Mentalitatea colectivă a format un fel portret robot al rromului. Prin acest proces, lui i se atribuie atât de multe trăsături acumulate printr-un şir de idei preconcepute, legende, stereotipuri şi prejudecăţi, încăt dacă discutăm astăzi cu majoritatea rromilor vom observa că rromul aşa cum este el acum nu se asemănă deloc cu ceea ce credeam sau ne imaginăm noi.

Imaginea rromului, aşa cum o vedem astăzi, este foarte puternică tocmai pentru că ea s-a păstrat în memoria colectivă prin acumularea unor prejudecăţi transmise din generaţie în generaţie. Ideile acestea preconcepute legate de rromi sunt asimilate de individ din copilărie, motiv pentru care ele se dovedesc deosebit de greu de modificat chiar şi prin educaţie şi gândire raţională.

Luna aceasta,  în contextul comemărării dezrobirii romilor autorităţile vor desfăşura o conferinţă de presă care marchează lansarea conceptului primului Muzeu al Culturii Romilor din România. Prin această iniţiativă, oficialităţile vor încerca să ne ajute să scăpăm de stereotipuri şi prejudecăţi prin cunoaştrea identităţii rrome.