Niciodată înfrânt: povestea generalului boem Jan Ziska

Sabia şi scutul husiţilor

„Cel pe care nicio mână de muritor nu-l poate răni, a fost atins de degetul lui Dumnezeu”, astfel scriau cronicile laudative ale duşmanilor la adresa unuia dintre cei mai pricepuţi şi admiraţi lideri militari ai Evului Mediu european. S-a născut în anul 1378 într-o familie nobiliară din Trocnov, Boemia. Încă din copilărie, a fost trimis ca vasal la curtea regală unde în cele din urmă a ocupat postul de şambelan al reginei Sofia de Bavaria. S-a impus de la început ca un spirit marţial atras de calea armelor, precum şi un lider patriot care nu şi-a precupeţit niciun efort în lupta pentru libertate religioasă a neamului său.

S-a remarcat însă pe frontispiciul istoriei cu ocazia aşa numitelor Războaie Husite, o serie de confruntări armate pe fond religios, în decursul cărora armele de foc s-au folosit pentru prima oară pe scară largă. Pe lângă talentul său de războinic, Ziska s-a impus şi prin calităţile sale de conducător şi strateg, astfel încât a coalizat în jurul său încă din tinereţe, o grupă de lefegii.

S-a afirmat pentru prima oară pe scena istoriei în bătălia epocală de la Grunwald, parte din conflictul armat întins pe mulţi ani dintre Alianţa Polono-Lituaniană şi Ordinul Cavalerilor Teutoni. Ziska a luptat de partea polono-lituaniană, iar bătălia s-a soldat cu o înfrângere de proporţii a teutonilor conduşi de marele lor maestru, Ulrich von Jungingen.

Totuşi, numele şi persoana sa aveau să fie definitiv legate de episodul Războaielor Husite. Ziska în persoană a aderat cu trup şi suflet la cauza religioasă şi socială a acestei mişcări fondată de cel care avea să-i dea numele său – preotul, filizoful, reformatorul şi magistrul Universităţii Karlova din Praga, legendarul Jan Hus.

Războaiele husite aveau să devină nu doar scânteia care accelerat Reforma Protestantă, dar au fost deopotrivă elementul hotărâtor pentru afirmarea naţională a cehilor. Deranjată de ideile lui Jan Hus, Biserica Romano-Catolică a decis că învăţăturile acestuia sunt eretice. La scurt timp de la acest moment, Hus a fost excomunicat, arestat, condamnat de Conciliul de la Konstanz, după care a fost ars pe rug în public.

Arderea pe rug a lui Jan Hus din anul 1415, pentru convingerile sale religioase şi ideile personale, nu a dus la ştergerea sa din memoria colectivă a cehilor, ba din contră, înfuriaţi de sfârşitul crud şi nedrept al mentorului lor, cehii s-au înarmat şi au declanşat ample revolte.

Cel care a aruncat pe ferestrele primăriei toţi consilierii

Scânteia care a aprins conflictele armate s-a declanşat la mijlocul anului 1419, când edilii oraşului Praga s-au opus manifestaţiilor şi doleanţelor husiţilor. Atunci, Jan Ziska s-a înfuriat, şi în fruntea trupelor sale a ocupat primăria cetăţii pragheze, după care a dat ordin personal ca toţi consilierii să fie aruncaţi de la ferestrele noului turn al primăriei. Mulţi au murit, iar supravieţuitorii s-au ales cu fracturi grave.

Întâmplarea de pomină a rămas în istorie sub titlul de „Defenestrarea de la Praga” şi i-a adus lui Ziska nu nou val de simpatie populară din partea praghezilor sătui de măsurile restrictive luate de consilieri. Se spune că regele Boemiei, Wenceslaus al IV-lea a fost atât de şocat de acest episod încât a făcut infarct şi a murit în urma aflării vestei. Toată întâmplarea a stârnit furia regelui Sigismund al Ungariei şi rege titular al Boemiei. Wenceslaus era nimeni altul decât fratele său mai mare…

Sigismul era în plus un catolic fervent, care a obţinut uşor ajutor financiar şi militar de la Papa Martin al V-lea, care într-un document îl îndriduia pe Sigismund să ocupe tronul Boemiei care aparţinuse fratelui său, şi mai ales să lanseze prima cruciadă anti-husită pentru „zdrobirea lui John Wyclife, toţi husiţii şi orice fel de eretici veţi mai întâlni prin Boemia”. Sigismund, întovărăşit de mulţi principi de sorginte germană şi tot soiul de mercenari din Europa atraşi de tentaţia jefuirii Pragăi, urmau cu toţii să aibă parte de o experienţă extrem de dureroasă: confruntarea cu geniul militar şi curajul lui Ziska.

Portretul lui Jan Ziska

Geniul din căruţă

Husitul marţial i-a înfrânt în primă instanţă pe partizanii lui Sigismund în cadrul bătăliei de la Sudomer, înainte de sosirea regelui Ungariei în Boemia. Fapt care nu a încetinit deloc avansul „cruciadei împotriva altor creştini” condusă de Sigismund şi (în trend istoric) binecuvântată de Papă.

Nevoit să înfrunte o armată mult mai puterică şi mai bine echipată, Ziska a luat strălucita idee de a nu se baricada în spatele zidurilor Pragăi, ci de a-i înfrunta pe duşmani într-un mod nemaiîntâlnit până atunci pe niciun câmp de bătălie.
Pragmatic şi inventiv, Ziska a improvizat din banalele căruţe ale ţăranilor şi negustorilor o armă care se va dovedi ulterior imbatabilă!

Carele şi căruţele fortificate şi aranjate după ideile sale aveau să-i aducă nu doar victoria pe câmpul de bătălie, ci şi o binemeritată glorie eternă în rândul marilor figuri care au marcat istoria cehilor.

Cum trupele sale erau formate în mare parte din ţărani, care nu posedau echipamentul clasic al soldaţilor medievali europeni, compus din cal, armură, zale, scut, lance şi spadă, Ziska a intuit că banalul îmblăciu (o unealtă agricolă formată din două bâte inegale legate între ele cu un lanţ, asemănătoare cumva cu nunchak-ul popularizat de Bruce Lee) putea fi transformat într-o redutabilă armă. Prin urmare, a modificat îmblăciile ţăranilor, care au ajuns astfel nişte adevărate bice de luptă capabile să sfărâme craniul unui soldat în pofida protecţiei aparente a coifurilor. Îmblăciile de război ale lui Ziska erau mai mari, astfel încât să poată fi folosite cu ambele mâini, iar capetele care loveau erau bătute în ţinte pentru amplificarea efectului distrugător.

Eficienţa îmblăciului de război surprinsă într-o gravură de epocă

Dar arma sa secretă se va dovedi carul de luptă fortificat. Când trupele husite aveau de înfruntat inamici superiori ca număr, la ordinul lui Ziska se retrăgeau în spatele acestor adevărate fortăreţe mobile aşezate strategic în formă de cerc. Căruţele erau legate între ele cu lanţuri, iar caii erau ţinuţi în siguranţă înăuntrul cercului. Fiecare căruţă era protejată de scuturi mari, iar echipajul era compus de regulă din 4-8 arbaletieri, 2 puşcaşi şi 6-8 mânuitori ai teribilului îmblăciu de război. Tactica aleasă de Ziska consta aproape întotdeauna de două momente, primul defensiv, în care trupele sale se adăposteau în căruţe, şi al doilea de atac şi urmărire activă a trupelor care se retrăgeau în dezordine.

Râmâneau pe câmpul lui Marte doar cavalerii cărora le fuseseră ucişi caii, prin urmare nu puteau fugi singuri din cauza greutăţii armurilor. Aveau cu toţii să descopere că husiţii nu luau prizonieri…
Tot Ziska este personajul care a schimbat definitiv câmpul de bătălie, fiind primul comandant militar din istorie care a folosit muschetele şi archebuzele în număr mare.

Tot el este primul lider militar care a echipat carele de luptă cu tunuri de mici dimensiuni, fiind într-un fel primul precursor al tancurilor de mai târziu. El a introdus de fapt primele forme de pistoale şi de puşti. Însăşi cuvântul „pistol” preluat astăzi în aproape toate limbile, provine din cehul „pistala”.

Curaj orbesc

În faţa unui asemenea strateg vizionar, armatele lui Sigismund au suferit înfrângeri pe bandă. Astăzi, pe locul unde cruciaţii anti-husiţi au suferit cea mai dureroasă înfrângere, cehii au ridicat o uriaşă statuie ecvestră a lui Ziska. Războinicul husit stă drept pe cal, iar statuia cu cei peste 9 metri înălţime este cea mai înaltă statuie ecvestră din lume. Rând pe rând, niciun adversar nu-i stătea în cale. Cu toate că îşi pierduse un ochi încă din timpul bătăliei de la Grunwald, geniul lui Ziska era mai vizionar la propriu şi la figurat decât al tuturor comandanţilor contemporani cu el.

Regele Ungariei s-a văzut aşadar nevoit să abandoneze atât Boemia, cât şi Moravia. O parte din husiţi au cerut regelui polon de atunci să anexeze cele două provincii, fapt care i-a înfuriat pe majoritatea răsculaţilor. Husiţii au încercat să se organizeze şi să se conducă singuri, astfel încât pe data de 1 iunie 1421 au decis formarea unui guvern provizoriu reprezentat de un număr de 20 de lideri printre care şi Ziska. La scurt timp, acesta s-a văzut nevoit să pornească din nou la luptă, pentru a elimina o rebeliune iscată chiar în rândurile husiţilor. Este vorba de secta Adamiţilor, o facţiune locală care dorea să ia puterea cu orice preţ.

Imediat după acest moment, Jan Ziska a trebuit să facă faţă unei noi campanii conduse de Sigismund al Ungariei. După ce etnicii germani au ocupat castelul Kutna Hora şi au închis porţile acestuia în faţa armatelor lui Ziska, acesta a efectuat ceea ce mulţi istorici numesc „prima manevră de artilerie mobilă din istorie”. În urmă cu un an, în timp ce asedia Castelul Rabi, şi-a pierdut în luptă şi singurul ochi rămas. Fapt care nu l-a împiedicat să-şi câştige în continuare toate bătăliile!

Deşi nu a mai participat personal la lupte, din cauza că era total lipsit de vedere, eroul husiţilor le cerea însoţitorilor să-i spună ce se petrece pe câmpul de luptă şi cum sunt amplasate trupele inamice. În funcţie de situaţie, genialul războinic dădea întotdeauan ordinele potrivite, iar taboriţii şi praghezii săi câştigau mereu.

În timpul bătăliei finale de la Kutna Hira, Ziska a preferat să se retragă strategic spre Kolin, aşteptând liniştit întăriri. Imediat ce acestea au sosit, generalul orb a dat semnalul atacului decisiv asupra trupelor lui Sigismund. Într-o dimineaţă rece şi ceţoasă de ianuarie, husiţii au asaltat tabăra regală. Peste 12.000 soldaţi au fost ucişi, iar regele Sigismund a reuşit cu greu să-şi salveze viaţa printr-o fugă precipitată.

Statuia ecvestră a lui Ziska

Din pielea mea să faceţi tobe de luptă!

În ciuda victoriilor în serie ale lui Ziska, care le asigurau mult ravnita stabilitate politicî ţi identitate naţională, husiţii au căzut pradă conflictelor interne alimentate de interese de grup. Scânteia produsă de revolta adamiţilor nu fusese stinsă în totalitarte, astfel încât husiţii s-au debinat în mai multe facţiuni: una condusă de Ziska, una a locuitorilor din Praga, şi una de orientare moderată, denumită Utraquista (o sectă husită fondată de Jacob din Mies, care susţinea doctrina conform căreia euharistia trebuia oferită tuturor membrilor congregaţiei atât sub formă de pâine, cât şi de vin).

Ziska a înfrânt armatele ambelor tabere adverse cu ocazia bătăliei de la Horice din data de 20 aprilie 1425.

Proaspăt scăpaţi de ameninţarea unei noi cruciade îndreptată împotriva lor, husiţii l-au chemat pe prinţul lituanian Sigismund Koribut să domnească în Boemia. Printre primele măsuri instituite de acesta, a fost şi numirea lui Borek conte de Miletinek în postul de guvernator al oraşului Hradek Kralove. Contele Borek aparţinea facţiunii Utraquiste, iar edilii oraşului nu au vrut să-l recunoască drept guvernator. Ba mai mult, au făcut apel la Ziska şi trupele sale. Cum acesta era fidel principiul de unitate naţională, a vrut să-i unească pe husiţi sub o singură voinţă. Prin urmare l-a înfrânt şi pe Borek.

A mers chiar mai departe, şi a invada Ungaria într-o încercare de a-l elimina pe vechiul duşman al husiţilor, regele Sigismund. S-a izbit totuşi de superioritatea numerică uriaşă a ungurilor, dar din nou geniul său şi-a spus cuvântul – generalul orb a reuşit să-şi retragă strategic şi atât de eficient trupele din regatul maghiar, încât nu a suferit nicio înfrângere!

Aventura sa maghiară a fost precipitată şi cumva lipsită de succes şi datorită tulburărilor neostoite din Boemia. Acolo, războiul civil dintre cele două tabere husite a reizbucnit în anul 1424. Generalul orb a înfrânt fără drept de apel atât facţiunea pragheză cât şi cea Utraquistă. La începutul lunii septembrie a aceluiaşi an, Ziska mărşăluia victorios în Praga. Calul său era condus de doi slujitori credincioşi…

Pacea între taberele adverse ale husiţilor a fost semnată pe data de 14 semptembrie 1424, iar Jan Ziska pornea într-o nouă campanie, de data aceasta în Moravia, care la acea dată era deţinută de trupe fidele Regelui Sigismund.

in nefericire, nu i-a fost scris să moară de sabie pe câmpul de bătălie, aşa cum şi-ar fi dorit. Viteazul Ziska a fost secerat de ciumă pe data de 11 octombrie 1424, la Pribyslav.
Conştient că urma să moară, genialul strateg a avut o ultimă dorinţă, cumva şocantă, dar de înţeles pentru un războinic de calibrul său, care cu siguranţă a dorit să fie şi după moarte între soldaţii săi, pe care să-i încurajeze într-un mod cel puţin neobişnuit.

Potrivit ambasadorului papal (ulterior viitor Papă) Picollomini, ultima dorinţă a lui Ziska a cutremurat întreaga tabără husită. Generalul orb le-a cerut căpitanilor săi să jure că după ce va închide ochii, aceştia îi vor jupui pielea şi cu ea vor acoperi tobele care dădeau semnalul de începere al atacurilor, astfel încât Ziska să-şi conducă trupele şi după moarte.

O ieşire din scenă demnă de cel care asemenea lui Alexandru Macedon, Scipio Africanul, Khalid ibn al-Walid, Ginghis Han sau Alexandr Suvorov, nu a conoscut nicio înfrângere pe câmpul de luptă.