Istoria dietelor: sacrificarea pentru corpul perfect

Mare parte dintre noi trăim sub tirania unor norme culturale care impun păstrarea corpului „cât mai perfect” cu ajutorul dietelor. Astăzi, grăsimea este „rea” iar norma este dieta. Cu toate acestea dacă aruncăm o privire în trecut, observăm că există o adevărată industrie care stă în spatele dietelor. Chiar şi aşa, continuăm să ţinem diete în speranţa de a pierde cât mai mult din greutate, într-o perioadă cât mai scurtă. 

În cartea sa „Calories and Corsets: a history of dieting”, Louise Foxcroft explică faptul că, iniţial, cei care ţin diete pierd între 5 şi 10% din masa corporală, dar în majoritatea cazurilor, kilogramele pierdute prin multă trudă revin după puţin timp. Există rapoarte care, după analizarea mai multor studii cu privire la diete, au concluzionat că, la doi ani după ce au ţinut diete, două treimi dintre indivizi cântăresc mai mult decât o făceau înainte de a ţine regimul. Alte studii au susţinut că regimurile stricte, care impun un consum foarte limitat de calorii, nu au rolul de a prelungi viaţa, aşa cum considera mulţi dintre oameni. De fapt, se pare că, spre deosebire de exerciţiile fizice care sunt benefice, dietele repetate pot afecta inima. 

Modul în care ne percepem corpul se schimbă de-a lungul timpului şi, de la epocă la epocă, fiecare cultură a avut propriile obsesii legate de o anumită formă a corpului, care veneau să dea un alt sens „frumosului” şi „urâtului”. 

Supraponderalitatea

Acesta este un subiect îndelung dezbătut de-a lungul istoriei. Femeile supraponderale, mai ales, au apărut din totdeauna în lucrări de arată. Una dintre aceste forme de artă este figurina ce o prezintă pe Venus din Hohle Fels, descoperită în 2010 în Germania şi despre care se crede că ar avea aproape 35.000 de ani.

Există figurine hominide, care să reprezinte obezitatea şi care să fie mult mai vechi decât aceasta. Specialiştii presupun că Venus din Berekhat Ram ar putea data din perioada 230.000 – 500.000 de ani î.e.n. Mai mult, şi despre Venus din Tan-Tan, Maroc, se crede cam acelaşi lucru. Dacă lucrurile stau într-adevăr aşa, atunci niciuna dintre lucrări nu îi aparţin indivizilor din grupuri Homo sapiens, ci din cele de Homo erectus. 

Cert este că, potrivit cercetărilor din ultimii ani, s-a constatat că obezitatea făcea parte din viaţa omului din paleolitic. Este posibil ca îngrăşarea să fi devenit un fenomen comun odată ce oamenii au început să devină din vânători-culegători, agricultori, acum 12.000 de ani. 

Despre regina Hatchepsut, care a devenit faraon în 1479 î.e.n. şi care este privită drept unul dintre cei mai buni conducători, specialiştii spun că s-ar putea să fi fost supraponderală, iar acest lucru este susţinut de dovezi istorice printre care şi nişte cercetări realizate pe baza rămăşiţelor ei. 

De asemenea, insultele pe care le aruncăm la adresa oamenilor supraponderali (criticile secrete sau mai puţin secrete) au şi ele rădăcini străvechi. Grecii antici, de exemplu, considerau că polisarcia, boala de a acumula prea multă grăsime, apărea la persoanele leneşe şi stupide, care nu se puteau controla şi care aveau o durată mai scurtă de viaţă, comparativ cu restul lumii. Din acest motiv, grecii îşi pedepseau trupurile cu vărsături regulate (de obicei provocate de o băutură alcătuită din isop, oţet şi sare), clisme şi abstinenţă. 

Hipocrate, de exemplu, recomanda, pentru persoanele obeze cu laxitate a musculaturii şi tenul roşu, o dietă pe bază de alimente uscate care să completeze constituţia lor jilavă, dar şi una bazată pe emolienţi care să ajute la curăţarea intestinelor. Micul dejun nu trebuia ratat niciodată, iar după această masă individul putea trage un pui de somn pentru ca apoi fie să facă plimbări lungi sau să practice un sport. 

Mai târziu, ideea este reluată sub altă formă. Mai exact, la începutul creştinismului, primii adepţi, care considerau că lăcomia este cel mai mare păcat se înfometau până la moarte, în unele cazuri. 

Una dintre cele mai inedite diete a fost cea pe bază de alcool. Wiliam Cuceritorul a fost cel care, în 1087 a pus temelia acestei diete bazate doar pe alcool, dar totul a ajuns să se sfârşească într-un mod tragic. În loc să piardă din greutate, Wiliam Cuceritorul umbla tot timpul beat şi într-una din zile a căzut de pe armăsarul său. În urma acestui eveniment nefericit, Wiliam s-a stins din viaţă lăsându-şi slujitorii să caute un coşciug suficient de mare pentru a-l încăpea. 

Modelarea trupului

Forma copului este dictată de modă iar asta se întâmplă de sute de ani. Corsetele de exemplu, erau purtate atât de către adulţi, cât şi de copii. Create iniţial din metal, corn şi os de balenă, corsetele au fost la modă chiar şi în vremurile în care lipsa alimentelor era o problemă serioasă. 

În secolul al XVII-lea, poetul britanic Sir John Harington a fost cel care a creat portretul frumuseţii feminine moderne care presupunea ca femeile să aibă pielea şi dinţii curaţi şi luminaţi şi sânii şi şoldurile mari. Aşa au apărut primele corsete care erau create special pentru cei din înalta societate care doreau să trăiască după ideile lui Harington. 

Între timp, cu un secol în urmă începuseră să apară unele dintre cele mai faimoase cărţi despre slăbit, printre care şi: „The Art of Living Long” a lui Luigi Cornaro. Conform lui, oamenii ar trebui să consume zilnic 350 de grame de alimente precum pâine, supe, gălbenuşuri de ouă sau carne şi 400 de grame de vin pe zi.

Revenind la secolul al XVII-lea nu putem trece cu vederea peste una dintre personalităţile marcante din acest domeniu şi anume George Cheyne, un adevărat guru al dietelor. Deşi el cântărea peste 200 de kilograme, asta nu l-a împiedicat să le vorbească prietenilor despre legătura dintre minte şi corp şi să le dea sfaturi privitoare la diete. De asemenea, el a publicat o serie de lucrări, unele dintre ele fiind traduse şi în alte limbi şi apărând în mai multe ediţii. Tratamentele recomandate de el pentru combaterea obezităţii erau bazate pe cumpătare şi vegetarianism.

Una dintre victimele dietelor a fost prinţesa Sisi care după 3 sarcini în doar 4 ani, suferea de anemie şi era extenuată. Desigur asta nu ar trebui să ne mire dacă luăm în considerare faptul că pentru a se asigura că arată bine, ea îşi administra purgative şi se supunea la nenumărate exreciţii fizice, având propria ei sală de gimnastică şi practicând drumeţii sau echitaţie. Vestită pentru corsetele ei, Sisi reuşea să se îmbrace în 3 ore. Mai mult, ea mânca foarte puţin la micul dejun, la cină prefera doar supele, iar alimentele sale preferate erau portocalele şi laptele. Se spune că prinţesa lua cu ea aparate de gimnastică atunci când pleca în călătorii şi că a practicat exerciţii fizice intense până în anul în care a murit.

Altă figură marcantă este cea a Lordului Byron care a fost unul dintre oamenii ce au ţinut cele mai multe diete în scopul de a avea o înfăţişare demnă de un poet romantic. Aşa cum fac şi vedetele din ziua de astăzi, Byron a depus eforturi uriaşe pentru a scăpa de obezitatea morbidă. În 1820, poetul făcea populară dieta bazată pe apă şi oţet. Byron era anorexic şi bulimic, iar consumul mare de apă şi oţet din cidru de mere i-a cauzat acestuia diaree şi vomă. (În prezent, oamenii de ştiinţă spun că apa şi oţetul nu ajută la pierderea kilogramelor în plus).

Cu toate acestea, indiferent cât de mult slăbea, el cădea mereu pradă obiceiurilor nesănătoase. Totuşi, aceste încercări prin care trecea nu l-au determinat să o înţeleagă pe fosta sa iubită, Lady Caroline Lamb, care îl urmărea şi care, după despărţirea de el a suferit o pierdere dramatică în greutate. Aşa se face că, adresându-se soacrei sale, el a declarat că este urmărit de un schelet. Această acuzaţie a urmărit o întreagă generaţie de femei până în anii 1920. 

O adevărată industrie

La începutul secolului al XIX-lea, când clasa muncitoare s-a mutat la oraşe, acolo unde există ispite bogate în calorii, obezitatea începe să devină o problemă. Acest fenomen facilitează crearea unei pieţe înfloritoare care oferă drept soluţie, nenumărate diete. 

Sylvester Graham, un mare nutriţionist al secolului al 19-lea este cel care a pus bazele uneia dintre cele mai cunoscute diete. Această dietă îi poartă numele nutriţionistului american şi are la bază legumele şi fructele. Dieta Graham presupunea un consum echilibrat de fructe, legume, zarzavaturi, cereale integrale şi alte alimente bogate în fibre alimentare. Sylvester Graham a fost şi preot, iar motivul pentru care a inventat această dietă era reducerea sexualităţii exacerbate, americanul crezând că masturbarea duce la orbire.

În aceeaşi perioadă intră în scenă dieta bazată pe carbohidraţi puţini. În anul 1864, William Banting publica “Letter of Corpulence”, în care descria cum o alimentaţie bazată pe un consum scăzut de carbohidraţi l-au ajutat să slăbească 23 de kilograme. 

„La ora 9:00 servesc între 150 şi 170 de grame de carne de vită, carne de oaie, rinichi, peşte fript, şunculiţă sau friptură rece, de orice fel, mai puţin porc sau viţel; o cana mare de ceai sau cafea (fără lapte sau miere), un biscuite mic, sau 30gr. de pâine prăjită 

La ora 14:00 servesc 150gr de orice fel de peşte, mai puţin somon, hering sau anghilă, orice tip de carne, mai puţin porc sau viţel, orice legumă, mai puţin cartofi, păstârnac, sfeclă roşie sau morcovi, 30gr de pâine prăjită şi două sau trei pahare de bordo, vin de Madeira sau cherry, dar nu şampanie sau bere.

La ora 18:00 servesc între 30 şi 60 de grame de fructe fierte, un biscuite sau doi şi o cană cu ceai fără lapte sau miere; mă hrănesc cu 60- 120 de grame de alimente solide şi 260 lichide.

La ora 21:00 servesc 90 sau 120gr de carne sau peşte din aceleaşi categorii ca cele de la ora 14:00, cu un pahar sau două de vin roşu şi apă; mă hrănesc cu 120gr de alimente solide şi 120 lichide”

La începutul secolului 20, jocheii, sportivi recunoscuţi pentru numeroasele încercări de a-şi menţine greutatea corporală redusă, luau medicamente despre care se spune că aveau în componenţa lor viermi laţi. Mai apoi, această dietă a revenit pe piaţă în cadrul talk-show-ului moderat de Tyra Banks. Într-una dintre emisiuni, o femeie a spus că înghite viermi laţi pentru a rămâne slabă. De sigur, este adevărat că viermii laţi te pot scăpa de aproximativ 6.000 de calorii pe zi, însă aceştia dăunează grav sănătăţii dumneavoastră. 

În 1961, apare pentru prima dată în, cartea medicului Herman Taller, dieta „caloriile nu contează”. Taller susţinea faptul că nu contează câte calorii mănânci, atâta timp cât nu consumi carbohidraţi, iar ziua ţi-o începi prin a bea un păhăruţ de ulei de şofran. Desigur, toate acestea erau doar minciuni, iar doctorul Taller a fost amendat pentru afirmaţii nefondate, infracţiune ce a dus la ruinarea reputaţiei acestuia. 

Cam tot atunci apare dieta Hay care îi poartă numele creatorului, la rândul său o persoană supraponderală. Această dietă pune accentul pe mestecarea cât mai bine a mâncării, evitarea alimentelor care pot produce aciditate în fluxul sangvin prin consumarea amidonului separat de fructe şi de proteine. Desigur, reţeta nu dă rezultate reale dar asta nu l-a împiedicat pe Henry Ford, care consuma doar fructe la micul dejun, alimente bogate în amidon la prânz şi proteine la cină, să se declare mulţumit de efectele sale. Optimizat un pic, aceste regim devine, în anii 1980, bine-cunoscuta dietă Beverly Hills. 

Această dietă a fost optimizată de Beverly Mazel în 1981, iar cartea sa a stat pe primul loc al listei de bestseller-uri a celor de la New York Times timp de 30 de săptămâni. Dieta Beverly Hills spunea că în primele zece zile trebuie să consumi doar fructe. După acest succes răsunător, Mazel şi-a deschis un cabinet în care celebrităţile veneau pentru a fi tratate de kilogramele în plus. Desigur, această dietă a fost aspru criticată la vremea ei, doctorii spunând că un consum excesiv de fructe poate duce la diaree, deshidratare, iar în cazuri extreme putea cauza moartea din cauza scăderii mari a presiunii sangvine.

În acelaşi fel, regimul Atkins, bogat în proteine, a devenit recent dieta Dukan, a doctorului francez cu acelaşi nume. Implorat de un pacient obez să îl ajute să slăbească, Dukan îi recomandă acestuia să mănânce doar carne macră şi să bea apă din belşug. După 5 zile, rezultatele au fost uimitoare, pacientul a slăbit 5 kilograme. Această dietă îi mulţumeşte pe oameni deoarece ei pot mânca cât au nevoie pentru a nu le fi foame. 

Dacă înainte obezitatea era o problemă a celor bogaţi, astăzi, când sedentarismul şi mâncarea de tip junk food sunt la putere, ea invadează oamenii din toate clasele sociale. Autoarea susţine că o treime din populaţia occidentală suferă de obezitate şi că acest lucru explică foarte bine de ce dietele alcătuiesc, în America, o industrie de 40 de miliarde de dolari pe an.