Pornografie sau religie? Misterul „figurinelor Venus”

Venus din Dolni Vestonice (Cehia), unul dintre cele mai vechi obiecte ceramice din lume, datează dintr-o perioadă cuprinsă între 29.000 – 25.000 î.e.n.

• Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
• Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a…

• Cele mai multe dintre figurinele Venus datează din Paleoliticul Superior – etapa târzie, ultima, a Paleoliticului -, în urmă cu 50.000 – 10.000 de ani. Un exemplar, numit Venus din Hohle Fels, descoperit în 2008, are cel puţin 35.000 ani vechime; altele sunt mult mai noi, precum Venus din Monruz, cu vârsta de cca. 11.000 de ani.
• În general, sunt de dimensiuni mici, între 4 cm şi 25 cm înălţime.
• Aceste figurine sunt fie cioplite din piatră cu duritate mică (calcar, calcit sau steatit), din os sau fildeş, fie modelate din lut şi arse, acestea din urmă numărându-se printre cele mai vechi obiecte de ceramică cunoscute.

Replică a figurinei cunoscute sub numele de Venus din Lespugue, o mică statuetă din fildeş, descoperită în Franţa, având vârsta de 24.000 – 26.000 de an

De-a lungul vremii, au fost elaborate fel de fel de ipoteze în încercarea de a da sens acestor descoperiri, de a le descifra simbolistica şi de a le încadra astfel în „peisajul cultural” al epocii respective. Paleoliticul nu ne-a lăsat izvoare scrise; cultura materială este singura noastră resursă, singurul izvor de informaţii. Studiind obiectele găsite, putem dobândi informaţii despre îndemânarea şi măiestria artizanilor paleolitici, despre materialele şi uneltele pe care le foloseau, despre locuinţele, îndeletnicirile şi hrana oamenilor acelor vremuri, dar prea puţine cunoştinţe despre sistemul lor de credinţe, viziunea lor asupra lumii, despre imaginarul paleolitic.

Şi atunci, pe baza puţinelor informaţii de acest gen, la care se adaugă părerile noastre subiective, construim ipoteze. Unele dintre aceste ipoteze, elaborate de-a lungul timpului de specialişti, sunt mai curând hazardate, speculative, însă, cu toate acestea, se bucură de un surprinzător succes de public. Să le trecem în revistă, deoarece un răspuns precis la întrebarea „la ce serveau aceste figurine?” probabil nu vom găsi nicicând.

1. Figurinele simbolizează fertilitatea, prosperitatea, bogăţia. Într-o vreme în care procurarea hranei presupunea o trudă – dacă nu chiar o luptă – de fiecare zi, a avea mâncare din belşug era, probabil, cea mai importantă dorinţă a oamenilor. Caloriile se dobândeau cu greu şi starea cea mai obişnuită era insuficienţa lor, nicidecum supraabundenţa. Oamenii aveau puţine şanse de a se îngrăşa, dar cei care aveau oarece rezerve de grăsime aveau, în schimb, şanse mai mari de a supravieţui perioadelor de foamete. Chiar şi fără foamete, femeile, în special, aveau nevoie de asemenea rezerve, deoarece alăptarea presupune un consum mare de energie. (Astăzi ştim că, la mamele care alăptează, grăsimea de pe şolduri, coapse şi fese este utilizată de organism pentru „fabricarea” laptelui.) Prin urmare, nimic mai de dorit pentru o femeie decât să fie grasă, iar figurinele cu siluete opulente, care reprezentau dezvoltarea tipică a corpului feminin adult în condiţii de abundenţă de hrană, erau un reflex al gândirii magice care îi făcea pe oameni să creadă că pot impulsiona îndeplinirea unei dorinţe prin intermediul unor obiecte care reprezenta ceea ce îşi doreau. Prin figurinele de femei cu forme pline, oamenii Paleoliticului „chemau” prosperitatea, abundenţa de hrană, sănătatea, la fel cum anticii, medievalii, dar şi noi, cei de azi, evocăm şi chemăm primăvara, reînvierea vegetaţiei, prin ramurile verzi cu care împodobim casa la sărbătorile de iarnă.

2. Uneori, ca în cazul celor 7 figurine Venus descoperite la Gagarino (Rusia), în ceea ce fusese o colibă preistorică, aceste obiecte au fost interpretate drept amulete apotropaice, cum le numesc specialiştii, adică obiecte menite să apere de rău, de forţele negative.

3. Figurinele reprezintă zeiţe – fie divinităţi locale asociate cu maternitatea şi rodnicia, fie o Mare Zeiţă – ilustrând un sistem de credinţe având în centru imaginea Zeiţei-Mame. Pentru unii cercetători, această explicaţie se leagă de existenţa, în Paleoliticul Superior, a unei societăţi matriarhale. În contrast cu societăţile dominate de bărbaţi ale Epocii Bronzului şi Fierului, Antichităţii, Evului Mediu şi perioadei moderne, societăţile preistorice, cel puţin înainte de trecerea la agricultură, ar fi fost caracterizate, cred specialişti precum Marija Gimbutas (1921-1994, o renumită cercetătoare americană de origine lituaniană) de un rol important, dominant, al femeilor; erau societăţi ginocentrice, paşnice, în care femeile erau onorate şi, în consecinţă, şi zeităţile feminine. Marija Gimbutas a emis ipoteza că aceste culturi matriarhale, care alcătuiau ceea ce ea numea Vechea Europă, ar fi fost înlocuite, în Epoca Bronzului, de culturi patriarhale, dominate de bărbaţi, de figura masculină a războinicului.

4. La polul opus, găsim explicaţia conform căreia aceste imagini n-ar fi fi altceva decât pornografie paleolitică. Adică de ce bărbaţii de acum 20.000 de ani n-ar fi avut şi ei fantezii şi fetişuri, la fel ca şi cei de azi? În conformitate cu această concepţie, figurinele de femei cu sâni şi fese opulente sau cu organele genitale marcate ar fi doar echivalentul paleolitic al revistelor şi al site-urilor porno de azi. E una dintre explicaţiile „de mare succes” la public, căreia faptul de a fi fost preluată şi de publicaţii considerate serioase i-a adăugat credibilitate. Abia recent, această ipoteză a fost pusă sub semnul întrebării; printre altele, subiectul este tratat, într-o carte care va apărea anul viitor (Pornography is in the eye of the beholder: Sex, sexuality and sexism in the study of Upper Paleolithic figurines) de către April Nowell, arheolog specializat în studiul preistoriei în cadrul Universităţii Victoria din Canada, şi Melanie Chang, care lucrează în cadrul departamentului de antropologie al Universităţii Oregon, SUA.

Venus din Willendorf (Austria), una dintre cele mai celebre figurine de acest gen; are 11 cm înălţime şi datează din 24.000 – 22.000 î.e.n.

Problema acestei ipoteze este că ea desprinde figurinele din contextul lor. Pe lângă aceste figurine antropomorfe reprezentând femei, uneori chiar în aceleaşi situri, au fost găsite figurine reprezentând bărbaţi sau animale. În acest context, a considera statuetele feminine drept obiecte special realizate pentru un rol sexual pare lipsit de sens. Ce ne arată asta? Că oamenii de azi atribuie, arbitrar, oamenilor din Paleolitic aceleaşi preocupări pe care le au ei. Dar de unde ştim care era contextul cultural al vieţii oamenilor de atunci? A extrapola elemente ale modului nostru de viaţă la societatea de acum câteva zeci de milenii este cât se poate de neştiinţific.

April Nowell aminteşte că figurinele feminine cu vârsta de aproximativ 25.000 de ani reprezintă femei aflate în diferite etape ale vieţii şi având diverse tipuri de siluete, tot felul de forme şi mărimi. În opinia ei, asta sugerează că pot exista interpretări multiple, complexe, şi că n-ar trebui ca oamenii de ştiinţă şi mass media să privilegieze aspectul sexual în detrimentul altor intepretări, doar pentru că „sexul vinde mai bine”.

Venus din Monruz (Elveţia) este un pandantiv de mici dimensiuni (18 mm înălţime), reprezentând o siluetă feminină stilizată; este realizat din gagat (un lemn fosilizat, de culoare neagră) şi are o vechime de cca. 11.000 de ani.

5. O explicaţie mult mai soft este cea care consideră figurinele drept simple jucării, echivalentul paleolitic al păpuşilor de azi.

Ipoteza a fost elaborată de cercetătorii Universităţii Stanford, SUA, pe baza figurinelor descoperite la Çatalhöyük, în Turcia, unde se găseşte unul dintre cele mai importante situri paleontologice din lume. Situl de la Çatalhöyük nu este paleolitic, ci mai recent, datând din perioada Neoliticului şi a Chalcoliticului; aşezarea, locuită de oameni care se ocupau cu cultivarea pământului şi creşterea animalelor, a existat aproximativ între anii 7500 î.e.n. şi 5700 î.e.n. şi este cea mai mare şi mai bine păstrată aşezare neolitică din lume.

Aici au fost descoperite cca. 2.000 de statuete reprezentând vaci, capre, oi şi fiinţe umane; printre acestea din urmă se găsesc şi personaje feminine cu forme generoase. Ce erau aceste obiecte?

„Zeiţa aşezată” de la Çatalhöyük, cca. 6000 – 5500 î.e.n.

Multă vreme s-a vorbit despre statuetele antropomorfe de la Çatalhöyük tot ca despre reprezentări ale unor zeiţe ale fecundităţii, zeiţe-mame ale Pământului etc. Mai ales în anii 1960 s-au vehiculat asemenea ipoteze. Să fi fost oare un reflex al schimbărilor prin care trecea atunci societatea occidentală – mişcările feministe care zguduiau culturile vestice şi care îşi găseau un corespondent în teoriile privind supremaţia femeilor în societăţile străvechi matriarhale? E greu de spus, deşi asocierea e incitantă şi tentant de explorat.

Cert este că un mare grad de subiectivism transpare în felul în care au fost interpretate figurinele descoperite la Çatalhöyük. În primul rând, nu sunt atât de multe figurine feminine. Lynn Meskell, arheolog la Stanford, a subliniat că, la o analiză mai atentă, se constată că mai puţin de 5% dintre aceste figurine reprezintă neîndoielnic femei. Multe întruchipează bărbaţi; adică, mai simplu spus, există acolo multe statuete ce reprezintă oameni, pe lângă şi mai multe reprezentând animale. Apoi, precizează arheologii, aceste obiecte nu au fost găsite în locuri speciale – nişe în perete, platforme sau morminte – ci pur şi simplu în grămezi de deşeuri, de-a valma cu alte obiecte banale, ceea ce sugerează că nu aveau vreun rol religios sau magic, ci erau lucruri obişnuite, de folosinţă zilnică.

Figurine antropomorfe şi zoomorfe descoperite la Çatalhöyük

Lynn Meskell crede că reprezentau fiinţe cu care vechii locuitori ai aşezării avea de-a face permanent, în viaţa de zi cu zi, că aceste obiecte erau lucrate în număr mare, ca o activitate obişnuită, erau purtate de colo-colo şi adesea aruncate şi că e foarte posibil să fi reprezentat jucării pentru copii – poate nişte jucării „educative”, cam cum ar fi azi o fermă cu animăluţe de plastic şi cu mini-fermierii aferenţi sau o carte cu poze colorate, cu ajutorul căreia mititeii de 3-4 ani învaţă despre „animale domestice” sau despre „meserii”.

Aşadar, de la zeiţa-mamă la imaginea porno şi de la amuleta magică la jucăria pentru copii… Nu, nu vom şti niciodată, nu are cine să ne spună ce anume erau aceste creaţii ale omului preistoric. Evident, erau imagini desprinse din propria sa viaţă, fizică ori spirituală (deşi distincţia adesea mai mult generează confuzie decât lămureşte), din viziunea lui despre lume, reprezentarea în piatră sau lut a unor crâmpeie de realitate, aşa cum înţelegea el realitatea. Faptul că îşi ascund adevărata semnficaţie, că se pretează unor interpretări multiple, atât de diferite, face ca figurinele Venus să rămână mereu misterioase şi fascinante.