Revolutia Romana. Unde ne sunt teroristii?
Singura tara din blocul est-european unde la rasturnarea regimului din 1989 au existat victime (intre 1.000 si 2.000 conform statisticilor oficiale, 60.000 numai la Timisoara potrivit actului abracadabrant de acuzare a lui Ceausescu, dar si conform zvonurilor pornite din Iugoslavia si care au impanzit Occidentul in primele zile ale Revolutiei) a fost Romania. In Bulgaria, Ungaria, RDG sau Polonia nu a murit nimeni, iar in Cehoslovacia, la Praga, singura presupusa victima, un „student“, era, de fapt, un agent KGB care, in realitate, n-a patit nimic. La noi, insa, au murit numerosi civili, au pierit militari (faimosul incident de la Otopeni, unde o companie de recruti a fost confundata cu o grupare ostila de comando), s-a tras haotic pe strazi (inclusiv de catre civili inarmati ad-hoc, pe baza buletinului de identitate) si au fost atacate institutii publice (Ministerul Apararii, Televiziunea).
De ce? De ce, mai ales, in conditiile in care, dupa reprimarea in prima faza a manifestatiei de la Timisoara, in dimineata zilei de 22 decembrie, armata a pactizat cu populatia, iar Securitatea, la ordinele generalului Iulian Vlad, l-a abandonat pe Ceausescu? Intre timp, un avion era doborat in conditii dubioase in Oltenia, dictatorul si sotia lui erau executati la Targoviste, iar Frontul Salvarii Nationale se instala la putere? Dincolo de haosul general, intr-o atmosfera tensionata de zvonuri apocaliptice (coloana de blindate libiene parasutata pe DN1, atacuri aeriene de origine necunoscuta semnalate de radare, otravirea apei in tot Bucurestiul etc.), o singura forta parea sa actioneze, desi la limita invizibilitatii, coerent: oamenii cu doua-trei combinezoane militare diferite pe ei, cu ten normal sau masliniu, vorbitori sau nu de idiomuri stranii, lunetisti de elita sau abili instalatori de simulatoare in zonele-cheie ale Capitalei, maestri in arta camuflajului, personaje ubicue, creaturi parca descinse din filmele cu extraterestri, intr-un cuvant, TERORISTII. Putini i-au vazut, multi au crezut ca-i recunosc pe strada, unii chiar i-au arestat sau le-au depus cadavrele la morgi improvizate, pe holurile cladirilor publice.
Cu totii, insa, au disparut rapid, ca si cum n-ar fi existat niciodata: au fost eliberati fara procese-verbale, transferati in custodia unor autoritati-fantoma, facuti pierduti, trimisi in tarile (arabe?) de origine (de ce a sunat Moammar El-Gaddafi imediat dupa 22 decembrie, cerand imperios sa discute cu un reprezentant de rang inalt al guvernului de-abia constituit?) sau directionati spre cazarmele unitatilor de trupe speciale. Cat despre invazia de turisti sovietici in Timisoara si Bucuresti la mijlocul lunii decembrie 1989, nimeni nu poate sa dea o explicatie convingatoare fenomenului… Cert este ca nimeni nu poate, azi, arata un singur terorist care sa fi fost judecat, condamnat sau intemnitat. Tot ce se stie este ca ministrul ceausist al apararii, generalul Vasile Milea (care, pe 21 decembrie, luase neautorizat legatura cu ministrul ungar al apararii, a carui mama era rezidenta in Romania), a fost „sinucis“ pe 22 decembrie, ca noul ministru numit de FSN, generalul Nicolae Militaru, era agent sovietic dovedit, ca un personaj-cheie precum generalul Gusa a fost marginalizat, transferat la Buzau si lasat sa moara de un cancer cu evolutie galopanta, ca noul sef al serviciilor secrete a fost numit generalul Caraman (decorat de KGB, demis abia in 1992, in urma protestelor secretarului general NATO Manfred Woerner), ca pilotul lui Ceausescu s-a izbit cu elicopterul de linii de inalta tensiune in timpul unei misiuni… agricole, ca in padurile Bucovinei s-a prabusit alt elicopter, in care erau imbarcati o serie de generali din armata si militie, ca martorii multor evenimente stranii au amutit si ca, in general, democratia a invins Revolutia.
Foto: Photoland/Corbis, Reuters, Discovery