Neapole

Sunt mii de lucruri minunate care se leaga de Neapole, de istoria lui, de privelistile lui, de faima lui gastronomica, de arhitectura, oamenii si muzica lui. Cu care sa incepem? Cu istoria, cum se face de obicei? Sunt convinsa ca ati prefera sa incepeti cu pizza si sa continuati cu inghetata, dar haideti sa facem intai o mica plimbare prin timpul si spatiul orasului si apoi o sa fie cu atat mai placut sa ne ocupam de deliciile culinare.

E un oras vechi de tot, unul dintre acele foarte vechi orase ale Europei, in care istoria s-a depus parca straturi-straturi, asa ca, scormonind, gasesti urme antice, medievale si renascentiste pe care se sprijina cultura moderna si contemporana. Intemeietori au fost colonistii greci, care au fondat intai o asezare zisa Parthenope (in secolul VIII i.Hr.), apoi, foarte aproape de aceasta, o alta, numita Neapolis („Orasul Nou”). Printre razboaie si invazii, coloniile grecesti din Golful Napoli s-au dezvoltat, gratie mai ales comertului, la un moment dat fuzionand intr-un singur oras mare, o cetate care a pastrat numele de Neapolis. De-a lungul veacurilor, asezarea a rezistat etruscilor si cartaginezilor, a cazut, pentru scurt timp, prada samnitilor, pentru ca in cele din urma, sa devina parte a Imperiului Roman. Romanii pretuiau mult acest oras, care pastra amprenta avansatei civilizatii elenistice. Imparati romani ca Tiberius si Claudius il foloseau ca resedinta de vacanta, sedusi de frumusetea privelistilor si a arhitecturii sale – asa cum sunt sedusi, si astazi, vizitatorii contemporani. Dupa caderea Imperiului Roman de Apus (secolul V) orasul a fost cucerit de ostrogoti, devenind parte a regatului acestora. A urmat o tulbure perioada de aproape un secol, in care Bizantul si ostrogotii si-au disputat suveranitatea asupra cetatii, cu victorii cand de o parte, cand de cealalata. Din secolul al VI-lea pana in secolul al VIII-lea, Neapole s-a aflat sub stapanirea bizantinilor, dar treptat, in ciuda mostenirii sale grecesti, orasul s-a apropiat tot mai mult de cultura apuseana si, in cele din urma, a recunoscut suzeranitatea papei in anul 763.

Batalia pentru Neapole
Multe neamuri si dinastii ale Europei au incercat sa ia in stapanire acest oras, in cursul Evului Mediu. Cei care l-au stapanit vremelnic si-a lasat intiparite urmele trecerii, in institutiile pe care le-au infiintat, in arhitectura orasului, in traditii… Normanzii, care l-au cucerit in 1137, l-au integrat in puternicul Regat al Siciliei (cu capitala la Palermo), ce cuprindea nu doar Sicilia, ci si aproape intreaga jumatate sudica a Peninsulei Italice.

Imparatul Frederic al II-lea, din dinastia germanica Hohenstaufen, a intemeiat la Neapole, in 1224, universitatea care ii poarta numele, cea mai veche universitate „de stat” din lume. Carol I, din dinastia de Anjou, a mutat capitala Regatului Siciliei de la Palermo la Neapole si a poruncit ridicarea maretului edificiu Castel Nuovo (numit si Maschio Angioino) care, inceput in 1279, renovat si extins de mai multe ori de-a lungul secolelor, e azi una dintre cele mai grandioase podoabe arhitectonice ale orasului. De altfel, multe dintre monumentele de arhitectura gotica din Neapole dateaza din aceasta perioada – secolul al XIII-lea -, inclusiv catedrala orasului.Valurile istoriei au purtat cetatea Neapole, rand pe rand, de sub stapanirea dinastiei de Anjou sub cea a casei de Aragon, a Frantei, a Spaniei… A existat chiar si o foarte scurta perioada de independenta, in timpul asa numitei Republici Napolitane; acesta a luat nastere in urma unei revolte impotriva viceregelui spaniol care carmuia orasul, dar a durat doar cateva luni – in anii 1647-1648 – dupa care Neapole a reintrat sub dominatia Spaniei, unde a ramas pana in 1714.

Dar toate aceste peripetii istorice n-au oprit orasul sa prospere. Cetatea s-a dezvoltat uimitor, favorizata de pozitia sa geografica exceptionala, gratie careia a capatat statutul de mare putere comerciala, dar si de vestit centru de cultura. Orasul atragea negustori, bancheri, dar si artisti de mare prestigiu, toti contribuind la cresterea faimei cetatii. In secolul al XVII-lea, Neapole devenise cel de-al doilea oras ca marime din Europa, fiind intrecut doar de Paris. Si avantul a continuat: la sfarsitul secolului al XVIII-lea si inceputul celui de-al XIX, in ciuda tuturor incercarilor razboinice de dominare, care au implicat flota engleza, armata napoleoniana si dinastia de Bourbon, orasul crestea si se moderniza vazand cu ochii. Neapole a fost primul oras din Peninsula Italica in care a existat o cale ferata, construita in 1839. Orasul a devenit parte a Regatului Italiei in 1861, in cadrul miscarii de unificare a Italiei.

De vazut:
Sunt atat de multe lucruri si atat de frumoase, incat mi se pare cu adevarat greu sa sa aleg dintre ele. Desi exista cateva constructii splendide – fiecare in parte – ceea ce e inca si mai impresionant e ansamblul lor, colectia unica de biserici, fantani, castele, palate, piete, statui… Cele mai remarcabile dateaza din perioadele medivala, renascentista si baroca. Centrul istoric al orasului e o mostra atat de pretioasa de arhitectura veche, bine pastrata, incat a fost inclusa in Patrimoniul Mondial UNESCO. Vreti cateva exemple, totusi?

• Castel Nuovo, grandios edificiu medieval, care a slujit drept resedinta mai multor carmuitori ai Regatului Siciliei.
• Castel dell’Ovo, ridicat de normanzi in secolul al XII-lea, pe ruinele unei foste vile romane si ale unei manastiri construite in secolul V. Asezat pe o insulita aproape de tarm, legata de peninsula printr-un drum ingust, e un loc drag mirilor, care vin aici sa-si faca „pozele de nunta”.
• Muzeul National de Arheologie din Neapole; are una dintre cele mai mari colectii de obiecte antice romane, din intrega lume, si multe antichitati dezgropate din ruinele oraselor Pompeii si Herculaneum, distruse de eruptia Vezuviului in anul 79.
• Museo di Capodimento, cu o galerie de arta plina de panze ale unor mari maestri ai picturii: Caravaggio, Rafael, Titian, El Greco. Ribera, Luca Giordano…; cu incaperile decorate cu piese de mobilier din secolul al XVIII-lea (cladirea e un fost palat al Bourbonilor) si o colectie de portelan si majolica adunata din mai multe resedinte regale.
• Certosa di San Martino, un fost ansamblu manastiresc, azi un muzeu adapostind o colectie de obiecte din perioada dominatiei spaniole si a dinastiei de Bourbon
• Muzeul cailor ferate – Museo Nazionale Ferroviario di Pietrarsa (orasul e mandru, pe drept cuvant, de istoria sa feroviara)
• Cat mai multe dintre cele peste patru sute de biserici vechi si dintre zecile de palate cu care se mandreste Neapole.
• Subteranele orasului: in regiunea numita Campi Flegrei, o zona brazdata de caverne si galerii se intinde sub oras si in jurul sau, pana la Muntele Vezuviu. Datorita activitatii geotermale, aici s-a format o roca numita tuf, care a fost exploatata din timpuri stravechi, ca material de constructie. In urma secolelor de minerit, au ramas sisteme de galerii si caverne boltite, care pot fi vizitate, in subteran existand chiar un muzeu.

Iar in jurul orasului?

• Vezuviul, desigur, unul dintre putinii vulcani activi ai Europei; ultima data a erupt in 1944, dar este considerat in continuare periculos, ceea ce nu-l face insa mai putin atragator pentru vizitatori. Autoritatile au infiintat, in jurul vulcanului, un parc national, ca parte a planului de masuri instituite pentru a rari populatia din zona, astfel incat, in caz de eruptie iminenta, sa fie cat mai putini oameni de evacuat.
• Insula Capri, o insula mica, frecventata de oameni cu averi mari. Dar merita cu siguranta vizitata de oricine ajunge prin zona; exista curse cu vaporasul sau cu feribotul, care dureaza cca. 40 de minute. Cazarea in Capri e scumpa, asa ca multi aleg sa viziteze insula doar intr-o excursie de o zi. Unul dintre cele mai minunate locuri ale ei este Grota Albastra (Grotta Azzura), o scobitura in inima falezei de piatra, in care clipoceste o apa de un albastru de necrezut – un safir miscator.
• Ischia, o insula un pic mai mare, la cca. 30 de km de Napoli, insula vulcanica, locuita din timpuri stravechi (Epoca Bronzului) a devenit azi o destinatie turistica datorita mai ales atractiilor sale balneare.
• Anticele orase Pompei si Herculaneum, distruse de o eruptie catastrofala a Vezuviului. Timp de decenii, sapaturile arheologice au scos la lumina vestigii care mai pastreaza urmele fostei lor splendori. Case, amfiteatre, strazi, picturi murale… asa cum aratau inaintea celor doua zile fatale din anul 79 ale erei noastre.

Acum, daca va duceti vara, asteptati-va la aglomeratie. Orasul are multe stradute inguste – foarte pitoresti, in felul lor – dar pe care veti fi nevoiti sa mergeti incet si cu rabdare. Multi pietoni, multe scutere si motociclete. E si foarte cald, asa ca, daca nu sunteti genul care apreciaza imbulzeala ca parte a distractiei de vacanta intr-o destinatie turistica de top, mai bine va duceti primavara sau toamna.

Mancarea, ziceti?
Nu vreti sa aflati intai ceva despre muzica? Bine, atunci in timp ce mancati, o sa vina si muzica. Gastronomia napolitana are o faima data de cateva „inventii” locale – reale sau doar atribuite – care s-au raspandit prin lume si au devenit preferatele a milioane de oameni, care poate nici nu stiu ca respectivele bunatati s-au nascut la Neapole. E orasul in care – dupa legenda – a fost inventata pizza. Nu va mai spun toata povestea despre pizza Margherita si regina Margherita de Savoia (o puteti afla oricand, daca ajungeti acolo sau daca va pregatiti – macar psihologic – sa va duceti). Oricum, pizza a ramas, categoric, cea mai vestita creatie a bucatariei napolitane.

Dar, chiar daca ideea unei vacante in care sa mananci doar pizza suna interesant, odata ajunsi acolo nu o sa rezistati celorlalate tentatii. Si paste, desigur: Spaghetti ale vongole (paste cu scoici), sau daca, vreti ceva vegetarian si super-satios, pasta e fagioli (paste cu fasole, una dintre multele mancaruri cu origini taranesti, dar care s-au ridicat pana la celebritate). Daca sunteti carnivori inveterati, treceti fara ezitare la ragù napoletano, o tocana zdravana, plina de carne si sos si care are atat de multe variante, cu diverse adaosuri, incat ati putea manca ragù in fiecare zi, luni in sir, fara sa va plictisiti. A, si inghetatele, desigur; Neapole e celebru si pentru aceste delicii dulci si reci, cu zeci de arome savuroase. Daca nu stiti cu care sa incepeti, luati spumoni, fiindca are mai multe straturi, cu diverse arome.

Mancatul pe strada e in Neapole o traditie veche, despre care unii istorici spun ca ar data din vremurile Antichitatii si, cum obiceiurile pe placul oamenilor se pastreaza timp indelungat, la Neapole exista si azi o gramada de pravalii in care se vand tot soiul de mancaruri populare, satioase (cel mai adesea prajite) facute in asa fel incat sa poata fi tinute in mana si mancate pe strada. Gogosi, felii de vinete ori flori de dovlecel prajite, felii de polenta (fiertura de malai inrudita cu mamaliga noastra) prajite si ele, maruntaie, portii mici de pizza… gata, ca mi s-a facut foame!

Simboluri si inventii napolitane
San Gennaro (care s-ar traduce, cum ar veni prin Sfantul Ianuarie; sa-i zicem Ghenarie, ca sa sune mai arhaic?) e patronul orasului. (De fapt, ar trebui sa-i zicem „patronul principal”, fiindca Neapole mai are vreo 50 de sfinti patroni.) Se cunosc putine lucruri despre viata sa, sfarsita, se crede, printr-o moarte de martir, in secolul al VI-lea, in vremea persecutarii crestinilor de catre imparatului roman Diocletian. Moastele sfantului sunt adapostite intr-o cripta bogat impodobita, numita Succorpo, unul dintre cele mai frumoase monumente de arhitectura renascentista ale orasului. Pulcinella, un personaj din Commedia dell’Arte (o veche forma de teatru traditional, bazat pe improvizatie), cu un nas lung, haine albe si masca neagra, smecher, rautacios si bataus. Mandolina, in forma ei moderna, se crede ca ar fi fost construita la Neapole, de catre o vestita familie de lutieri, Vinaccia.

Muzica: Neapole este un oras cu o traditie muzicala extraordinara. Nu numai ca aici muzicieni vestiti au dezvoltat noi genuri ale operei, dar si muzica traditionala – Canzone Napoletana – a devenit o perla pretioasa a patrimoniului muzical al lumii. Genul cuprinde mii de cantece, unele vechi de prin secolul al XIII-lea. Unele au intrat si in repertoriul cantaretilor de opera si au fost popularizate de interpreti vestiti, in frunte cu Enrico Caruso (1873 -1921), nascut la Neapole. O sole mio, Santa Lucia, Funiculi Funicula, Torna a Surriento… le-ati auzit vreodata? Poate ca da, dar n-ati stiut de unde vin. Acum stiti.

Neapole nu mai e unul dintre cele mai mari orase ale Europei, dar a ramas unul dintre cele mai ademenitoare. Stendhal (care era un om umblat) a spus candva ca, in ochhii lui, Neapole este orasul cel mai frumos din Univers. O vestita zicala populara ne indeamna sa nu parasim acesta lume fara sa-l fi vazut. Vedi Napoli e poi muori. Dar de ce sa murim dupa ce l-am vazut o data? Poate vrem sa-l mai vedem si a doua oara, a treia oara… de multe ori, ca sa-i descoperim toate incantarile.