Puţin mai la est de aici urca cel de-al doilea drum de negustori din timpurile antice, drum întărit de romani pe verticală, spre nord, spre Transilvania, dar şi spre nord-vest, prin celebra „brazdă a lui Novac”, despre care localnicii credeau că a fost trasă de uriaşi – val de pământ care merge până hăt, departe, spre Carpaţi! La baza drumului, pe malul Dunării, au construit romanii cel de-al doilea pod de pe Dunăre, după cel al lui Apolodor din Damasc, dar de două ori mai lung decât acesta.
Podul lui Constantin cel Mare e şi mult mai puţin cunoscut de români, deşi a fost cel mai lung pod din antichitate, precum şi unul dintre cele mai lungi din istorie – 2437 de metri lungime, dintre care 1137 metri peste albia Dunării, înălţime de 10 metri, tablier de lemn lat de 5.70 metri! Circa 40 de ani a durat acest pod clădit prin 328 î.e.n., iar pe el treceau carele care transportau avuţiile nordului spre sud şi armatele sudului spre nord.
Lângă pod se află cetatea Sucidava, în care nu doar că s-a găsit una dintre cele mai vechi biserici din România, ci avem şi locuinţe cu încălzire în pardoseală, terme, dar şi o fântână subterană secretă, cu un tunel care se poate vizita şi acum, ghidaţi de un urmaş talentat la povestit al celebrului Popă Şapcă. Şi dacă vorbim de Popa Şapcă, să ne amintim că, la doar câţiva kilometri în urmă, tocmai am trecut de monumentul de la Islaz, zidit pentru a marca Marea adunare populară de aici, la care preotul-haiduc şi-a adus legendara contribuţie!
O zi extrem de plină, dar drumul nostru de-a lungul Dunării nu s-a terminat, pentru că, dacă părăsim Istrul, cursul dinspre vărsare al fluviului, urcăm cu Opelul nostru plin deja de praf pe lângă anticul Donaris spre Cazanele Dunării, alt loc situat la frontiera dintre magic şi real. Dar despre asta, în articolul următor!