Petre Roman (n. 1946), prim-ministru al guvernului provizoriu (decembrie 1989 – iunie 1990) și al primului guvern postdecembrist (iunie 1990 – septembrie 1991); lider național și președinte (1992-1993) al Frontului Salvării Naționale și al Partidului Democrat (1993-2001); deputat și președinte al Comisiei de apărare din Camera Deputaților (1992-1996); senator și președinte al Senatului (1996-1999); ministru al Afacerilor Externe (1999-2000); președinte în exercițiu (mai-octombrie 2000) al Organizației Cooperării Economice la Marea Neagră.
Dintre volumele publicate sub semnătura sa, amintim: „Introducere în fizică poluării fluidelor” (Ed. Științifică și Enciclopedică, 1981), „Libertatea ca datorie” (Dacia, 1992; ediția a II-a, Paideia, 2000), „Despre pasiune în vreme de libertate” (Ed. Cartea Românească, 2017) și „Despre opoziție și putere” (Ed. Cartea Românească Educațional, 2019).