5 rețete pe care le poți pregăti într-un cuptor microunde în mai puțin de 35 de minute
Cu siguranță când citiți rețete preparate la un cuptor microunde vă îndoiți dacă este bine sau nu să le pregătiți folosind această tehnică de gătit pentru că s-au spus multe despre utilizarea acestui aparat. Pentru a clarifica îndoielile, explicăm mai detaliat cum funcționează cuptorul cu microunde și care sunt principalele mituri care există în jurul lui.
Este dăunătoare folosirea cuptorului cu microunde pentru sănătate?
Organizația Mondială a Sănătății a raportat că utilizarea unui cuptor microunde pentru a încălzi sau a pregăti alimente nu prezintă un risc pentru sănătate. Cu toate acestea, este important să fie respectate instrucțiunile care vin pe ambalajul oricărui produs, să folosiți întotdeauna recipiente adecvate și să păstrați aparatul respectiv foarte curat.
Rețete preparate la cuptor microunde
Dovlecei umpluți cu ton
Există cine sănătoase și rapide, iar această rețetă de dovlecei umpluți la cuptorul cu microunde este una dintre acele cine pe care veți dori să le repetați și chiar să le pregătiți pentru cei mici din casă. Este o rețetă ușoară și va dura mai puțin de 15 minute. Aveți nevoie de 2 dovlecei, 3 conserve mici de ton în ulei, sos de roșii, mozarella, oregano și busuioc. Trebuie doar să tăiați dovleceii pe jumate, să îi curățați și să îi puneți într-un cuptor microunde pentru 12 minute la putere maximă. Scoateți miezul din mijlocul dovleceilor, amestecați tonul cu restul ingredientelor, umpleți dovleceii, mai puneți niște mozarella deasupra și băgații din nou la cuptorul cu microunde până se topește brânza.
Somon cubulețe cu ciuperci și praz
Somonul este un pește cu multe beneficii. Această rețetă sănătoasă cu cubulețe de somon poate fi făcută rapid în cuptorul cu microunde. Rezultatul? O cină ușoară și plină de vitamine. Aveți nevoie de două bucăți de somon proaspăt, pătrunjel, ulei de măsline, sare și piper, ciuperci și praz. Curățați somonul și tăiați-l cubulețe și puneți-l pe o tavă potrivită pentru cuptorul cu microunde. Condimentați cu sare și piper și pătrunjel și acoperiți cu o folie de plastic. Se lasă 5 minute în cuptor la putere maximă sau până este gătit. Ciupercile și prazul se gătesc într-o tigaie, împreună cu puțin usturoi, puțin ulei de măsline și sare și piper. Se gătesc aproximativ 5 minute.
Orez alb
Orezul alb este o bază care rezolvă orice fel de mâncare. Pe scurt, orezul alb oferă multe posibilități, atât la rețete calde, cât și la rece. În plus, este una dintre rețetele care se poate face și la cuptorul cu microunde și este la fel de gustoasă. Ai nevoie de 600 ml apă, 1 lingură de ulei de măsline, 250 de gr de orez alb rotund, sare și alte condimente, după gust. Fierbeți cei 600 ml de apă într-o cratiță sau un ibric. Adăugați într-un bol orezul, uleiul, sarea și apa. Acoperiți vasul cu hârtie transparentă și înțepați de mai multe ori. Gătiți la putere maximă timp de șase până la 8 minute.
Omletă cu cartofi sau tortilla spaniolă
Omletă de cartofi la microunde? Răspunsul este da. În plus, această rețetă de omletă traditional spaniolă este delicioasă, are aceeași aromă și fără nici un fel de grăsime. Ai nevoie de 600 gr cartofi, o ceapă mică, 4 ouă mari, puțin ulei de măsline și sare după gust. Curățați cartofii și tăiați-i în felii foarte subțiri. Curățați ceapa în fâșii julienne și adăugați-o într-un castron potrivit pentru microunde împreună cu cartofii. Se amestecă și se acoperă cu hârtie transparentă. Lăsați aproximativ 15 minute la cuptorul cu microunde. Scoateți cu grijă din cuptorul cu microunde, deoarece vasul va fi fierbinte. Adăugați oul bătut în amestecul de cartofi și ceapă și condimentați după gust. Puneți amestecul într-o tigaie pentru a se întări sau într-o tavă și mai lăsați-l la microunde câteva minute.
Ou poșat
Poți face un ou poșat simplu și rapid în cuptorul cu microunde. Vei avea nevoie de un ou și un pahar cu apă plin pe jumătate. Încălziți apa pentru câteva minute. Spargeți oul cu grijă în pahar fără a rupe gălbenușul. Puneți o farfuriuță deasupra și puneți paharul din nou la microunde pentru 1 minut la putere maximă.