Soluţia pentru aprovizionarea cu energie electrică a unui mare număr de oameni ar putea consta în exploatarea unei surse puţin cunoscute de energie, întâlnită în locul unde fluviile se varsă în mări şi oceane. Soluţia respectivă nu necesită consum preliminar de combustibili, este regenerabilă şi nu emite dioxid de carbon.
Autorii studiului susţin ca procesul în cauză, denumit osmoză prin presiune întârziată (PRO), exploatează gradientul salin, adică diferenţa de salinitate dintre apele dulci şi apele sărate din regiunile costiere unde fluviile se varsă în mări şi oceane.
„În cadrul PRO, apa dulce trece în mod natural, prin osmoză, printr-o membrană specială pentru a dilua apa sărată aflată de cealaltă parte a membranei. Presiunea fluxului de apă acţionează o turbină a unui generator care produce electricitate”, declară Menachem Elimelech, profesor inginerie chimică şi ingineria mediului în cadrul Universităţii Yale.
Primul prototip de centrală tip PRO din lume a fost inaugurat în anul 2009 în Norvegia.
Centralele din clasa PRO ar putea, folosind doar o zecime din apa fluviilor din lume care curg în oceane, să producă energie electrică pentru aproximativ 520 milioane persoane, fără emisii de dioxid de carbon. Aceeaşi cantitate de curent electric produs de termocentralele pe bază de cărbuniduce la eliberarea în atmosferă a peste un miliard de tone de gaze cu efect de seră, în fiecare an.
Sursa: ACS Chemistry for Life