Instrumentul conceput de compania Veritas Scientific este dotat cu un display şi cu senzori care se ataşează pe scalpul persoanei care poartă casca. Display-ul instrumentului va afişa o serie de imagini neutre, fără legătură cu investigaţia efectuată de soldaţi, alături de imagini importante, precum detaliile unei bombe, pe care doar suspecţii ar trebui să le recunoască. În timp ce imaginile sunt afişate pe display, senzorii monitorizează activitatea cerebrală a suspectului ce poartă casca.
Senzorii vor încerca să identifice un semnal electric vag, dar bine definit, pe care creierul îl emite atunci când cineva recunoaşte o imagine sau un nume. Semnalul, cunoscut sub numele de P300, este cunoscut şi bine înţeles în lumea neuroştiinţelor. În viitor, atunci când soldaţii vor ajunge într-un sat din Afghanistan, ei vor putea folosi casca pentru a identifica rapid locuitorii care cunoşteau detalii despre un atentat sau despre o ambuscadă, explică Eric Elbot, CEO-ul companiei Veritas Scientific.
Elbot plănuieşte să vândă acest sistem mai întâi armatei SUA, dar crede că în cele din urmă acesta va fi achiziţionat şi de departamentele de poliţie, urmând de asemenea să fie folosit în cadrul proceselor penale. „Ultimul aspect al intimităţii este mintea unei persoane. Acest sistem va penetra şi această barieră”, a declarat Elbot pentru revista IEEE Spectrum.
Sursa: LiveScience