Cercetătorii de la Institute of Health Ageing din cadrul University College London dezvoltă un tratament despre care cred că va întârzia îmbătrânirea. Acum, ei caută să adapteze factorii genetici şi stilul de viaţă pentru a combate efectele îmbătrânirii şi a prelungi viaţa oamenilor cu câteva zeci de ani.
De asemenea, specialiştii cred că tratamentul poate combate bolile asociate cu înaintarea în vârstă, precum cele cardiovasculare, cancerul sau neurodegenerarea.
Până acum, oamenii de ştiinţă au reuşit să demonstreze că viaţa unui şobolan poate fi prelungită cu 30% doar prin reducerea aportului de alimente.
„Dacă reduci aportul de calorii al unui şobolan cu 40%, animalul va trăi cu 30 % mai mult. Asta înseamnă că în cazul oamenilor putem prelungi viaţa cu aproape 20 de ani. Acest fenomen a fost demonstrat pe tot felul de organisme, chiar şi pe câini din rasa Labrador”, a declarat coordonatorul studiului, dr. Piper.
De asemenea, experţii studiază în acest sens musculiţele de oţet (care împart cu omul 60% din gene), dar şi şoarecii. Până acum, au reuşit să prelungească durata de viaţă atât în cazul musculiţelor, cât şi al şoarecilor, prin utilizarea unor medicamente şi a dietei modificate. Acum, specialiştii speră că această combinaţie va ajuta şi la extinderea vieţii umane.
„Dacă vom descoperi genele implicate în procesul de îmbătrânire, atunci vom putea amâna îmbătrânirea”, a explicat Piper. Specialistul a mai explicat că echipa sa a extins durata de viaţă a organismelor prin mutaţii genetice unice. De asemenea, cercetătorii au redus efectele unei mutaţii genetice care poate produce boala Alzheimer.
Cu toate acestea, Piper atenţionează că domeniul cercetărilor pentru prelungirea vieţii datează doar de 10 ani, ceea ce face ca descoperirile să rămână, deocamdată, la nivel teoretic.
Sursa: Daily Mail