Home » D:News » Top 10 specii noi ale anului 2012 (FOTO/VIDEO)

Top 10 specii noi ale anului 2012 (FOTO/VIDEO)

Publicat: 24.05.2012
Institutul Internaţional Pentru Explorarea Speciilor, asistat de un comitet de oameni de ştiinţă din întreaga lume, a elaborat un clasament al celor mai spectaculoase specii noi descrise în 2011. Printre speciile incluse în clasamentul de anul acesta se numără „maimuţa care strănută” şi tarantula albastră.

„Acest top 10 este elaborat pentru a atrage atenţia asupra crizei biodiversităţii şi asupra exploratorilor care continuă o tradiţie veche de 250 de ani, aceea de descoperi şi descrie milioane de feluri de plante, animale şi microbi cu care împărţim această planetă”, a explicat Quentin Wheeler, entomologul care conduce Institutul Internaţional Pentru Explorarea Speciilor din cadrul Arizona State University.

Membrii comitetului internaţional care au selectat cele 10 specii au avut de ales din peste 200 de nominalizări. „Am ales speciile care ne-au captat atenţia prin faptul că erau neobişnuite sau deoarece prezentau trăsături bizare”, a explicat Mary Liz Jameson, profesor asociat la Wichita State University şi coordonatorul comitetului. „Unele specii aveau un nume interesant, altele subliniază cât de puţine ştim despre planeta pe care trăim”, a adăugat Jameson.

Iată cele 10 specii selectate de oamenii de ştiinţă:

„Maimuţa care strănută” (Rhynopitecus strykeri)

Din 2000 până astăzi, numărul speciilor noi de mamifere descoperite în fiecare an este, în medie, de 36. Această maimuţă cu nas cârn este prima primată de acest tip descoperită în Myanmar, fiind denumită în cinstea lui Jon Stryker, preşedintele fundaţiei Arcus. Denumirea de „maimuţa care strănută” i-a fost dată în urma faptului că aceasta strănută atunci când plouă. Oamenii de ştiinţă cred că specie este în pericol de extincţie.

Meduza de Bonaire (Tamoya ohboya)

Această meduză frumoasă şi totodată veninoasă arată ca un zmeu, având 4 cozi lungi şi colorate. Numele speciei, Tamoya ohboya, a fost ales de un profesor care a pornit de la presupunerea că lumea care este înţepată de această meduză strigă „Oh boy!”. Specia a fost zărită în apropiere de Insula Bonaire, din Caraibe.

Viermele diavolului (Halicephalobus mephisto)

Măsurând 0,5 milimetri, aceste mici nematode sunt organismele terestre multicelulare care trăiesc la cea mai mare adâncime pe Terra. Au fost descoperite la o adâncime de 1,3 kilometri, într-o mină de aur din Africa de Sud. A primit numele de Halicephalobus mephisto ca o aluzie la diavolul din legenda lui Faust, pentru că se găseşte o asemenea adâncime în pământ. Datarea cu carbon a indicat că această specie nu a intrat în contact cu atmosfera pământului în ultimii 4.000 – 6.000 de ani.

Orhideea care înfloreşte noaptea (Bulbophyllum nocturnum)

Această orhidee rară, originară din Papua Noua Guinee, se deosebeşte prin faptul că florile sale se deschid la ora 10 seara şi se închid  dimineaţa devreme. A fost descrisă de cercetătorii de la Grădina Botanică Regală din Kew şi de cei de la Universitatea Leiden. Aceştia i-au dat numele de Bulbophyllum nocturnum, pentru că se crede că este singura specie de orhidee care înfloreşte noaptea din cele 25.000 de specii cunoscute.

Viespea parazită (Kollasmosoma sentum)

Această specie de viespe parazită zboară la un centimetru deasupra solului din Madrid, Spania în căutarea furnicilor. Atunci când ţinta este identificată, viespea o atacă cu viteza unui bombardier, depunându-şi ouăle în mai puţin de 1/20 dintr-o secundă!

Ciuperca SpongeBob SquarePants (Spongiforma squarepantsii)

Această ciupercă a fost denumită în cinstea unui popular personaj de desene animate, SpongeBob SquarePants, pentru că se aseamănă mai mult cu un burete decât cu o ciupercă obişnuită. Una dintre caracteristicile acesteia este faptul că corpul său poate fi strâns în mână ca un burete, aceste revenind la forma iniţială odată eliberat. Ciuperca, ce emană un miros fructat, a fost descoperită în pădurile de pe Insula Borneo din Malaezia.

Macul nepalez de toamnă (Meconopsis autumnalis)

Această specie de mac descoperită în Nepal este întâlnită la altitudini foarte mari, între 3300 şi 4200 de metri deasupra nivelului mării. Macul cu flori galbene a fost descoperită abia atunci când botaniştii au colectat plante la distanţe mari de aşezările umane din Nepal, în ploile musonice tipice lunilor de toamnă.

Milipedul gigant – „cârnatul cu picioare” (Crurifarcimen vagans)

Acest miliped gigantic de dimensiunile unui cârnat a primit şi supranumele de „cârnatul cu picioare”, de unde îşi are originea şi numele său din latină, Crurifarcimen vagans. Specia a stabilit un nou record, fiind cel mai mare miliped descoperit până acum, cu o lungime de 16 centimetri. Descoperirea a fost făcută în munţii din Tanzania.

Cactusul mobil (Diania cactiformis)

Această specie se aseamănă mai degrabă cu un „cactus plimbăreţ” decât cu un animal, dar este de fapt fosila unei specii dispărute. Fosila a fost descoperită în depozite cambriene vechi de 520 de milioane de ani aflate în sud-vestul Chinei. Picioarele segmentate par să indice un strămoş comun cu atropodele, inclusiv insectele şi păianjenii.

Tarantula lui Sazima (Pterinopelma sazimai)

O specie deosebit de frumoasă, această tarantulă albastră păroasă este originară din Brazilia, una dintre ţările cu un grad ridicat de biodiversitate. Din cauza distrugerii habitatului în care trăieşte, această superbă tarantulă este în pericol de extincţie.

Iată zonele din care provin aceste 10 noi specii:

„Cu cât descoperim mai multe specii, cu atât ne dăm seama cât de uimitoare este biosfera”, a declarat profesorul Wheeler. „Pentru că oamenii provoacă numeroase extincţii, le datorăm urmaşilor noştri să documentăm flora şi fauna de pe Terra. Fiecare specie reprezintă un capitol unic în istoria vieţii. Dacă nu le descoperim acum, riscăm să pierdem o cantitate imensă de informaţii de neînlocuit despre originile şi rudele noastre”, a adăugat Wheeler.

Sursa: Science Daily, ASU

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Jean Michel Jarre, Nașul muzicii electronice. „Pentru mine, muzica electronică este la fel ca gătitul: este o activitate organică senzuală în care poți amesteca ingrediente”
Jean Michel Jarre, Nașul muzicii electronice. „Pentru mine, muzica electronică este la fel ca gătitul: este o activitate ...
Ce întâmplă cu sănătatea oamenilor de peste 50 de ani care folosesc Internetul?
Ce întâmplă cu sănătatea oamenilor de peste 50 de ani care folosesc Internetul?
Femeile dorm mai puțin și se trezesc mai des decât bărbații
Femeile dorm mai puțin și se trezesc mai des decât bărbații
Test de cultură generală. Câte laturi are Marea Piramidă din Giza?
Test de cultură generală. Câte laturi are Marea Piramidă din Giza?
„Stocarea cuantică” este mai aproape de realitate după ce oamenii de știință au rezolvat o problemă veche de 10 ani
„Stocarea cuantică” este mai aproape de realitate după ce oamenii de știință au rezolvat o problemă veche de 10 ani
Record de turiști în Japonia! Cât au cheltuit cei 3,31 milioane de vizitatori?
Record de turiști în Japonia! Cât au cheltuit cei 3,31 milioane de vizitatori?
Controversa din jurul asasinării lui Kennedy. Cine l-a vrut mort şi ce rol are teoria lui Pacepa?
Controversa din jurul asasinării lui Kennedy. Cine l-a vrut mort şi ce rol are teoria lui Pacepa?
Dan Diaconescu vorbește, în premieră, despre morțile suspecte care au împărțit România în două | EXCLUSIV Altceva cu Adrian Artene
Dan Diaconescu vorbește, în premieră, despre morțile suspecte care au împărțit România în două | EXCLUSIV Altceva ...
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar
Unde au dispărut grădinițele de stat din România?
Unde au dispărut grădinițele de stat din România?
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?