Zahărul – toxina care ne poate ucide

Zahărul, în cantităţile în care este consumat astăzi în ţările industrializate, este toxina ce stă la baza multor afecţiuni, de la probleme cardiace la cancer, ce ucid un număr foarte mare de oameni. Aceasta este concluzia la care a ajuns în urma a numeroase studii efectuate în ultimii ani dr. Robert Lustig, specialist în endocrinologie şi obezitate infantilă. Lustig este profesor la Şcoala de Medicină a Universităţii din California, una dintre cele mai prestigioase şcoli de medicină din SUA.

Obezitatea, hipertensiunea, diabetul de tip II şi problemele cardiace sunt doar câteva dintre afecţiunile provocate de consumul de zahăr, afirmă profesorul Lustig. De aceea, el a demarat o campanie de informare susţinută referitoare la pericolul pe care îl reprezintă zahărul pentru sănătatea fiecăruia dintre noi. Mesajul său a ajuns la cele mai importante instituţii media din lume, printre care New York Times, CBS News şi NewScientist, iar prelegerea sa pe această temă, intitulată „Sugar: The Bitter Truth”, a înregistrat peste două milioane de vizualizări pe YouTube.

• O boală de piele rară și mortală a fost vindecată pentru prima dată
• „Comoara galbenă” găsită de roverul Curiosity al NASA pe Marte

Ce este zahărul şi de ce este el o toxină?

Lustig spune că zahărul este o „toxină cronică”. „Există trei tipuri de toxine. Primul e dat de substanţele precum cianura, care sunt letale pentru oameni într-o concentraţie de o parte la un milion. Arsenicul şi plumbul reprezintă al doilea tip şi ucid atunci când reprezintă 30-50 de părţi la un milion. Cel de-al treilea tip, anume toxinele cronice, este reprezentat de acele substanţe care devin letale la concentraţii de câteva mii de părţi per milion. Printre acestea se numără vitamina A, vitamina D, fierul şi fructoza”, explică el.

Un alt lucru important pe care Lustig vrea să-l clarifice este faptul că prin „zahăr” se referă atât la sucroză (adică zahărul alb şi brun obţinut din trestie de zahăr şi din sfeclă) cât şi la siropul de fructoză obţinut din porumb. „Sirop de fructoză din porumb, zahăr, nu-i nicio diferenţă. Ambele sunt la fel de nocive, la fel de otrăvitoare”, spune Lustig.

Zahărul rafinat (sucroza) este format dintr-o moleculă de glucoză şi o moleculă de fructoză, amestecul fiind astfel 50%-50%. În cazul siropului de fructoză din porumb, fructoza reprezintă 55% din amestec, iar glucoza 45%. Fructoza este aproape de două ori mai dulce decât glucoza, fiind elementul care diferenţiază zahărul de celelalte mâncăruri bogate în carbohidraţi, precum pâinea sau cartofii. Cu cât o substanţă conţine mai multă fructoză, cu atât va fi mai dulce.

Lustig explică faptul că în corpul nostru cele două substanţe sunt metabolizate diferit, cu efecte diferite. Primul lucru pe care doreşte să-l clarifice în ceea ce priveşte zahărul este faptul că nu contează că zahărul constituie „calorii goale”. „Nu are nimic de-a face cu caloriile. Zahărul este o otravă în sine”, afirmă el.

„Din punctul meu de vedere, am ajuns să avem aceste probleme pentru că lumea consideră că toate caloriile sunt egale. Dacă toate caloriile au acelaşi efect, atunci soluţia este să mâncăm mai puţin şi să facem mai mult sport. Doar că asta nu merge. Iar motivul pentru care nu merge este acela că fructoza este mai toxică decât echivalentul său caloric. Dacă mănânci 100 de calorii din fructoză, efectul va fi mult mai nociv decât dacă ai consuma aceleaşi 100 de calorii din glucoză”, spune Lustig.

Aşadar, efectul a 100 de calorii de glucoză nu este acelaşi cu cel produs de 100 de calorii din zahăr. Glucoza este metabolizată de fiecare celulă din corpul nostru, în timp ce fructoza este metabolizată în mare parte de către ficat. Un alt aspect important este viteza cu care sunt consumate aceste calorii. Spre exemplu, dacă zahărul este consumat în formă lichidă, va ajunge în ficat o cantitate mai mare de fructoză într-un interval mic de timp, ceea ce va influenţa modul în care aceasta este metabolizată.

Experimentele efectuate pe animale au arătat că atunci când acestea consumă o cantitate mare de fructoză într-un timp foarte scurt (lucru uşor de realizat cu ajutorul lichidelor), ficatul va transforma fructoza în grăsime. Acest lucru facilitează apariţiei rezistenţei la insulină, recunoscută astăzi ca fiind principala cauză a obezităţii, a diabetului de tip 2 şi a afecţiunilor cardiace.

De-a lungul istoriei omenirii, fructoza a reprezentat o hrană sănătoasă şi sigură. „Până acum, consumam fructoză în cantităţi mici, din fructe, care conţin fibre ce încetinesc absorbţia şi se consumă mai lent din cauza texturii. Acum, însă, putem produce zahăr şi sirop de fructoză ieftin, astfel că putem consuma cantităţi imense”, explică Lustig. Iar acest lucru ne omoară.

Unul dintre primii oameni care au observat efectul nociv al zahărului a fost Frederick Banting, distins cu premiul Nobel în 1923 pentru descoperirea insulinei. Banting suspecta că zahărul provoacă diabet, deoarece această boală era extrem de rară în cadrul populaţiilor care nu consumau zahăr şi foarte răspândită în acelea în care zahărul făcea parte din dieta zilnică.

Rezistenţa la insulină, primul pas spre diabet, afecţiuni cardiace şi chiar cancer

Pancreasul secretă insulina, un hormon esenţial ce are rolul de a metaboliza zaharurile din organism. După fiecare masă, corpul reacţionează la hrana consumată, secretând insulină mai ales ca reacţie la consumul de carbohidraţi, pentru a menţine nivelul zahărului din sânge.

Când celulele devin rezistente la insulină, pancreasul produce o cantitate mai mare de insulină pentru a ţine sub control nivelul glucozei din sânge. Dacă producţia crescută de insulină nu reuşeşte să ţină sub control nivelul zahărului, persoana ajunge să sufere de diabet. Chiar dacă producţia sporită de insulină nu duce la dezvoltarea diabetului, nivelul crescut al acestui hormon în corp are consecinţe negative, printre care creşterea nivelului trigliceridelor din sânge, hipertensiune şi numeroase alte dereglări ce poartă laolaltă numele de „sindrom metabolic”. Acesta este de multe ori primul pas spre afecţiuni cardiovasculare.

Experimentele au arătat că cea mai rapidă cale prin care rezistenţa la insulină poate fi indusă unui şobolan de laborator este o dietă în care predomină fructoza şi zahărul. Efectul este imediat: ficatul lui transformă fructoza în grăsime, care se acumulează în ficat şi provoacă rezistenţă la insulină şi sindrom metabolic. Îndată ce zahărul şi fructoza sunt eliminate din dietă, ficatul şobolanilor îşi revine, iar rezistenţa la insulină dispare.

Recent, mai multe studii au arătat că efectul nociv al fructozei poate fi demonstrat şi în organismul uman. Un biolog de la Universitatea California, Kimber Stanhope, a efectuat o cercetare amplă pe parcursul a 5 ani. Rezultatul a fost clar: consumul ridicat de sirop de fructoză a dus la amplificarea riscului de afecţiuni cardiace şi atacuri cerebrale.

Participanţii la studiu au trăit timp de mai multe săptămâni în izolare completă, în laboratoare, fiindu-le contorizate toate caloriile consumate. Iniţial, ei au fost supuşi unei diete cu un nivel scăzut al zahărului adăugat, pentru a le putea fi măsuraţi indicatorii de bază din sânge. După această etapă, dieta voluntarilor a fost modificată astfel încât 25% din toate caloriile consumate să provină din băuturi răcoritoare îndulcite. Probele de sânge colectate de la participanţi au arătat rezultate şocante după doar două săptămâni: nivelul colesterolului LDL şi al altori factori de risc pentru afecţiunile cardiovasculare era mult mai ridicat.

Studiul sugerează că, atunci când o persoană consumă un nivel ridicat de fructoză, ficatul este suprasolicitat, astfel că o transformă în grăsime. O parte din această grăsime ajunge în sânge, generând colesterolul LDL. Cu timpul, acest colesterol formează plăci care blochează arterele şi provoacă atacuri de cord. „Când am observat rezultatele, am început să mănânc şi să beau mult mai puţin zahăr. Am fost surprinsă de rezultatele studiului”, a comentat Kimber Stanhope.

Acest lucru ar putea explica de ce diabetul, afecţiunile cardiace şi obezitatea reprezintă astăzi veritabile epidemii în lumea industrializată. Statisticile asupra consumului de zahăr sunt şocante: un american consumă, în medie, 59 de kilograme de zahăr pe an. Efectul este vizibil: aproape 70% dintre americani sunt supraponderali, iar jumătate sunt obezi.

Zahărul şi cancerul

Pe lângă favorizarea obezităţii, diabetului şi afecţiunilor cardiovasculare, consumul de zahăr creşte totodată riscul de a dezvolta cancer. Aceasta este concluzia la care a ajuns Lewis Cantley, profesor la Universitatea Harvard şi totodată directorul Beth Israel Deaconess Cancer Center.

„O treime din cancerele cele mai întâlnite, inclusiv cancerul la sân şi la colon, prezintă pe suprafaţa lor receptori de insulină. Insulina se ataşează de aceşti receptori şi trimite un semnal către tumoare ca aceasta să consume glucoză”, explică Cantley. Atunci când mâncăm sau bem zahăr, acesta provoacă o creştere bruscă a nivelului insulinei în corp, ceea ce poate servi astfel drept catalizator pentru cancer.

„Dacă se întâmplă să avem în corp o tumoare cu receptori de insulină, aceasta va fi stimulată să consume glucoza din sânge, astfel că tumoarea va creşte”, explică Cantley.

Profesorul Cantley conduce un efort ştiinţific de concepere a unui medicament care să limiteze accesul celulelor canceroase la glucoza din sânge. Până atunci, însă, Cantley are un singur sfat: „Nu mâncaţi zahăr. Dacă trebuie, încercaţi să-l menţineţi la un nivel minim”. Profesorul Cantley a adăugat: „eu, unul, aşa îmi trăiesc viaţa: mă feresc de zahăr”.

Care este soluţia?

Conform Organizaţiei Naţiunilor Unite, pentru prima dată în istoria omenirii, bolile cronice cauzate de dietă (precum afecţiunile cardiace, diabetul şi cancerul) ucid mai multe persoane decât bolile infecţioase. Cele mai recente date arată că 35 de milioane de persoane mor anual din cauza acestor afecţiuni. De asemenea, la nivel mondial numărul persoanelor obeze este cu mult mai mare decât numărul persoanelor subnutrite. Aceste statistici îngrijorătoare pot fi explicate prin faptul că în ultimii 50 de ani consumul de zahăr la nivel mondial s-a triplat.

Dr. Lustig afirmă că efectele nocive ale zahărului constituie o criză a sănătăţii publice. „Când este vorba de crize ale sănătăţii publice este nevoie de decizii mari. Tutunul şi alcoolul oferă un exemplu excelent. Am făcut o alegere conştientă că nu putem renunţa la ele, dar am decis să limităm consumul lor. Cred că zahărul trebuie tratat exact la fel”, spune Lustig.

De aceea, Robert Lustig a tras un semnal de alarmă în jurnalul Nature la începutul acestui an, într-un articol semnat şi de Laura Schmidt şi Claire Brindis, colegele sale de la Universitatea California. Cei trei profesori susţin că efectul nociv al zahărului ar trebui luat în considerare de autorităţi, urmând ca acestea să aplice aceleaşi măsuri ca în cazul alcoolului şi al tutunului: taxe, limitarea accesului în funcţie de vârstă, interzicerea lui în şcoli.

„Nu dorim ca guvernul să intervină în viaţa oamenilor. Noi sugerăm aplicarea unor măsuri raţionale care să facă accesul la zahăr ceva mai dificil decât astăzi, astfel încât oamenii să nu mai fie supuşi acestor doze uriaşe. Vrem să sporim libertatea de alegere a oamenilor, făcând alimentele care nu sunt «încărcate» cu zahăr mai uşor de obţinut şi mai ieftine”, spun cercetătorii. „Pentru a obţine această schimbare în societate, de reducere a consumului masiv de zahăr, publicul trebuie să fie mai bine informat despre ultimele descoperiri ştiinţifice asupra efectelor sale”, spune cercetătorii.

Indiferent dacă mesajul oamenilor de ştiinţă va fi luată în seamă sau nu de autorităţi, fiecare dintre noi poate reacţiona la dovezile medicale ce indică efectele dăunătoare ale zahărului. Puterea e în mâinile noastre.