Până să vă hotărâţi dacă vreţi sau nu să încercaţi vreodată, iată o doză de teorie esenţială şi câte ceva despre aventurile celor care vor fi încercat deja.
Ce este pescuitul fără undiţă ?
Etapele pescuitului fără undiţă:
Important: pescarii fără undiţă trebuie să fie vigilenţi şi să se ferească de ţestoase, şobolani de apă, castori şi şerpi veninoşi.
Cine sunt pescarii fără undiţe?
Originea cuvântului „noodling” (pescuit fără undiţă)
Nu e foarte clar de unde provine termenul „noodling”, dar există două teorii răspândite:
Unde e cel mai des întâlnit pescuitul fără undiţă?
Scurtă istorie a pescuitului cu mâinile goale
De reţinut:
Şi acum, să-i cunoaştem pe protagonişti – profesionişti şi amatori.
Skipper Bivins (fotografia de mai jos) pescuieşte cu mâinile goale de când se ştie. Deşi de şapte ani trăieşte în Temple, în statul Oklahoma, acest pescar – de cinci ori campion mondial – s-a născut şi a crescut în apropiere de Walters, tot în Oklahoma. Skipper a prins primul lui peşte la vârsta de patru ani, după ce tatăl lui l-a învăţat să pescuiască fără undiţă. De atunci pescuieşte cu mâna şi, reprezentând a treia generaţie de pescar şi „necioplit autoproclamat”, Skipper le-a transmis dragostea lui pentru acest sport şi celor doi copii ai săi, pe care i-a luat cu el la pescuit încă de când aveau doar un an şi jumătate. Cel mai mare somn prins vreodată de Skipper a avut 50 kg; la un moment dat, un asemenea peşte ar fi doborât recordul mondial. De obicei, Skipper pescuieşte fără undiţă între două şi patru zile pe săptămână. Acum trei ani, înainte să pună bazele afacerii lui de familie, „Big Fish Adventures”, lucra ca tâmplar în Oklahoma. De atunci, afacerea lui cu pescuitul fără undiţă a înflorit, iar pe Skipper îl bucură cel mai mult faptul că are ocazia să întâlnească oameni noi şi să le vadă reacţiile în faţa acestui sport.
Trent Jackson se consideră „un suflet de cowboy”. Născut şi crescut în Temple, Oklahoma, l-a cunoscut pe Skipper când avea 28 de ani şi de atunci au tot pescuit împreună fără undiţă. Deşi fiecare auzise deja multe despre celălalt, drumurile lor s-au întâlnit pentru prima dată când Jackson a avut nevoie de ajutor ca să care nişte baloţi de fân, la ferma lui. 20 de ani mai târziu, cei doi „neciopliţi” (ei înşişi se descriu aşa) încă mai pescuiesc împreună. Cel mai mare somn prins de Jackson a apărut cu şapte ani în urmă şi cântărea aproape 39 kg. Pentru Jackson, partea cea mai bună a afacerii cu pescuitul este că vede reacţiile celor nou-veniţi când sunt muşcaţi pentru prima dată de un somn. Crescut în Oklahoma, Jackson a lucrat într-o rafinărie unde producea echipamente industriale. A călătorit prin toată lumea, din Venezuela până în Trinidad şi în multe alte locuri, fabricând echipamente şi lucrând în diverse rafinării.
JoAnn Bivins l-a cunoscut pe soţul ei Skipper în timp ce mergea pe Strada Principală din oraş, în 1989, şi de atunci cei doi sunt nedespărţiţi. Născută în Texas, JoAnn s-a mutat în Oklahoma la scurt timp după ce terminase liceul. Deşi nu a crescut printre pescari fără undiţă, JoAnn iese la pescuit cu soţul ei cât poate de des. Deşi anul acesta a fost cel mai prost an din toate timpurile pentru pescuitul cu mâinile goale, din cauza ploilor puţine şi a poluării crescute, afacerea lor merge binişor. Pentru JoAnn, „şmecherii de oraş” care vin în Oklahoma să pescuiască pentru prima dată fără undiţă au cele mai grozave reacţii. În urmă cu aproximativ opt ani, JoAnn a prins un somn care avea 31 kg.
Cunoscut sub tot felul de denumiri locale (pescuit cu pumnul, înşfăcat, gâdilat, dibuit, retezat), pescuitul cu mâinile (şi picioarele) goale se practică de sute de ani, fiind un adevărat mod de viaţă în anumite culturi din Sudul Statelor Unite. Experienţa poate fi incomodă, foarte ciudată şi uneori de-a dreptul terifiantă, însă promite să le schimbe viaţa pescarilor şi să îi trimită acasă cu poveşti extraordinare, care continuă multă vreme după ce aventurile la pescuit de somn s-au terminat.
„Cei mai mulţi oameni nu sunt pregătiţi să intre orbeşte în apă, afundaţi în noroi până la mijloc, ca să plonjeze apoi în căutarea unui somn de 18 kg,” spune Skipper. „Are loc un soi de botez când îi scufundăm în apă pe aceşti aventurieri. Toţi se întorc la mal plini de entuziasm, cu un somn uluitor şi având pe faţă o expresie de care Jackson şi cu mine nu ne mai săturăm!”
Teoretic, e destul de simplu: găseşti somnul într-o ascunzătoare subacvatică, aştepţi să te muşte de mână sau de picior, apoi îl tragi la suprafaţă, ajutat de o frânghie şi de un „asistent”. Dar acest sport nu înseamnă doar distracţie şi veselie: pescarii fără undiţă trebuie să fie mereu atenţi la şerpi, castori, şobolani de apă şi ţestoase care găsesc ascunzătorile părăsite de somni şi se mută acolo.
Fiecare episod de o oră din cele 12 ale serialului Pescuit cu mâinile goale prezintă un nou grup de pescari începători, însetaţi de experienţe care să îi scoată total din zona lor de confort şi să le ofere poveşti unice într-o viaţă de om.
Iată-i şi pe şi câţiva dintre amatorii de senzaţii noi (şi tari) care devin clienţii originalei companii Big Fish Adventures:
Iar în încheiere, o colecţie de vorbe pescăreşti de-ale lui Skipper şi Jackson, despre secretele tehnice, pericolele şi farmecul sportului la care sunt atât de buni:
Nimic nu e mai incitant decât să prinzi un somn mare folosindu-ţi doar mâinile şi atât, pentru că atunci simţi cum devii una cu natura.
Cea mai bună metodă este ca peştele să se năpustească la tine şi să te muşte, fiindcă dacă te muşcă, nu mai trebuie să îl ţii tu, te ţine el pe tine. Dar dacă pescuieşti într-o zonă deschisă, e bine să încerci să prinzi peştele de cap cu o mână, iar pe cealaltă să i-o bagi în gură, ca să îi poţi asigura tot corpul, fiindcă tot peştele e numai muşchi, de la cap până la coadă. Deci, dacă poţi să îi bagi o mână în gură, apoi să îl prinzi între picioare şi să îl ţii strâns, ajungi într-o poziţie în care peştele nu mai poate să se zbată sau să se rotească – şi atunci al tău e ! Cam la asta se reduce totul. Uneori, e o adevărată bătălie între om şi peşte. Şi uneori, oricât de greu v-ar veni să credeţi, peştele este cel care învinge.
Programul e foarte distractiv. Oamenii ăştia vă oferă cea mai mare distracţie pe care aţi văzut-o vreodată, fiindcă adevărul e că peştele te prinde pe tine, nu tu prinzi peştele ! Te muşcă de mână când intri în apă ca să îl prinzi, aşa că toată lumea ţipă – şi se întâmplă mai multe lucruri deodată.
Nu există sentiment pe lume care să se compare cu asta. E o adevărată „injecţie de adrenalină” care parcă te îmbată ! E un sentiment aproape de nedescris. Eşti complet absorbit de momentul ăla, iar timpul parcă dispare. Când peştele te muşcă, trăieşti senzaţia că nimic altceva nu mai contează pe lume. Când prinzi un peşte cu mâinile goale trăieşti cel mai grozav sentiment posibil.
Există un element de pericol. E un adevărat paradis pentru cei dependenţi de „injecţia de adrenalină”. Pescuitul cu mâinile goale nu e neapărat un sport foarte răspândit, deşi există oameni care fac aşac ceva în fiecare stat. Există însă şerpi-mocasin de apă, şerpi cu clopoţei, castori, ţestoase, crapi mari cu dinţi foarte ascuţiţi, crapi zburători… Tot felul de chestii cu care te poţi întâlni în apele astea mocirloase. Dar după ce treci de toate astea, orăşenii rămân cu un sentiment care… E un moment de referinţă pentru ei, fiindcă nimic altceva nu mai contează. Scapă de toate grijile din lume. Iar când prinzi un somn mare şi bătrân – sau atunci când un somn mare şi bătrân te prinde pe tine – nimic altceva nu mai contează pe lume!
Când pescuieşti cu mâinile goale, singurul avantaj este că nu trebuie să aştepţi ca peştele să vină la tine, fiindcă te poţi duce tu după el. Treci direct la acţiune, în loc să stai pe loc şi să aştepţi peştele să vină. Dacă pescuieşti cu undiţă şi cârlig, peştii nu sunt întotdeauna flămânzi, pe când dacă pescuieşti cu mâinile goale, eşti în apă şi devii tu însuţi o parte din natură. De fapt, eşti un prădător care pleacă în căutarea prăzii lui.
Ne distrăm de minune. Nu există nimic mai grozav decât să pleci la drum cu aceşti oameni de la oraş şi să îi vezi cum prind primul peşte din viaţa lor… Când le aşez mâna pe peşte, îi simt cum tremură. N-au decât să mintă şi să spună că nu le e teamă, dar eu îi simt cum tremură şi uneori apa chiar îşi schimbă temperatura, deşi poate vă vine greu să credeţi aşa ceva…
Aş spune că singura diferenţă dintre pescuitul cu mâinile goale şi pescuitul cu undiţă şi fir ar fi că poţi să pescuieşti o viaţă întreagă şi să nu prinzi peşti de mărimea peştilor prinşi de noi. Noi prindem de multe ori peşti de 15-30 kg, dar ştiu oameni care au pescuit o viaţă întreagă cu undiţă şi cârlig, fără să prindă vreodată un peşte atât de mare. Metoda asta de pescuit… Nu ştiu… Îţi intră în sânge şi e ceva care te atrage de fiecare dată. În fiecare primăvară, ceva te atrage să ieşi din nou pe malul râului ca să pescuieşti aşa. E o activitate care îţi dă dependenţă.
Există un animal numit castor, care îşi face un fel de diguri pe care le folosesc şi peştii, dar când îţi dai seama că ai pus mâna pe ceva acoperit cu blană, trebuie să îi dai drumul foarte iute. Castorul te muşcă. Am fost de faţă când alţi oameni au fost muşcaţi. Cunosc trei oameni care au fost muşcaţi. Castorii au gheare şi, dacă intri într-o gaură în care e deja un castor, după ce îţi dai seama de asta încerci să pleci de acolo – dar şi castorul încearcă acelaşi lucru. Supravieţuieşte cel mai puternic ! Dar când castorul fuge, uneori îţi lasă pe tine urme de gheare şi tot ce poţi să faci e să speri că n-o să te şi muşte. Dacă tu nu încerci să-l prinzi, nici el n-o să încerce să te prindă. E un animal destul de blajin, dar devine foarte agresiv dacă încerci să îl prinzi. Noi am ajuns să punem mâna pe broaşte ţestoase şi şerpi, pe castori şi pe tot felul de chestii din apă. Din fericire, nu există aligatori în zona noastră, ceea ce e minunat, fiindcă nu prea mi-aş dori să intru în apă cu un aligator. Există multe pericole care te pândesc în apă… Dar niciunul dintre ele nu ne sperie cu adevărat pe mine şi pe Jackson. Cum spuneam, noi ne-am născut şi am crescut în zona asta. Chestia care ne face să ne înfiorăm e şarpele-mocasin de apă, fiindcă e o specie foarte veninoasă, potenţial mortală.
Dacă ne e frică de ei ? Dinţii lor sunt mai degrabă aspri şi zgrunţuroşi, nu te taie adânc, fiindcă nu sunt ca nişte colţi… abia dacă ne zgâriem puţin, rareori.
Pescuitul cu mâinile goale e un mod de viaţă care îţi dă dependenţă. După ce ai încercat o dată aşa ceva, sau continui să faci asta toată viaţa, sau nu mai încerci niciodată.