Specialiştii Google au integrat în serviciul Google Street View imagini capturate în bazinului Amazonului de camere foto purtate de-a lungul Rio Negro cu ajutorul unor triciclete speciale.
Oricine poate călători virtual prin satele amazoniene, pe potecile din pădurile aflate lângă fluviu şi chiar de-a lungul râului.
„Porniţi într-o călătorie virtuală de-a lungul secţiunii principale a Rio Negro şi plutiţi până în zonele unde pădurea este inundată de râu. Bucuraţi-vă de o plimbare de-a lungul potecilor forestiere din Amazon şi priviţi locurile unde sunt culese nucile de Brazilia. Dacă vă uitaţi cu atenţie, veţi putea observa chiar diferite vieţuitoare în pădure”, scriu oficialii Google pe blogul companiei.
Printre imaginile capturate de Google se numără instantenee surprinse în cadrul comunităţii Tumbira, cea mai mare comunitate umană din Rezervaţia Rio Negro.
„Sperăm că această colecţie de imagini Street View să permită oamenilor să observe un colţ al planetei pe care altfel majoritatea dintre noi nu am putea să-l vedem. Ne bucurăm să putem ajuta cercetătorii şi «exploratorii din fotoliu» să afle mai multe despre Amazon şi să înţeleagă eforturile depuse de comunităţile locale pentru a conserva acest loc unic pentru generaţiile următoare”, a declarat Karin Tuxen-Bettman, coordonatoarea acestui proiect.
Iniţiativa ce a dus la realizarea acestui proiect aparţine organizaţiei FAS (Amazonas Sustainable Foundation). „Vrem mai mult decât să să arătăm lumii mediul înconjurător şi modul de viaţă al culturilor locale, vrem să arătăm oamenilor care sunt problemele create de schimbările climatice şi de despădurire”, afirmă Gabriel Ribenboim, coordonator de proiect în cadrul FAS. „Vrem ca lumea să vadă că Amazonul nu este doar un loc cu plante şi animale, ci şi un loc cu oameni”, a adăugat Ribenboim.
Până acum, imaginile capturate de echipa Google se întind pe o suprafaţă de 50 de kilometri de-a lungul Rio Negro, însă ambiţia Google nu se opreşte aici. „Vrem să concepem o oglindă digitală a lumii, iar acest loc reprezintă una dintre cele mai importante zone ale planetei. În cele din urmă, vrem să fotografiem întregul bazin al Amazonului”, a declarat Karin Tuxen-Bettman.