În încercarea de a ajunge din urmă SUA în ceea ce priveşte programele spaţiale, ruşii au anunţat că sunt dispuşi să cumpere tehnologii din alte state. În ultimul timp, Roscosmos s-a confruntat cu o serie de probleme, începând de la eşecul sateliţilor săi de a se plasa pe orbită şi până la insuccesul misiunii de colectare a datelor de pe Marte.
Experţii spun că decalajul dintre NASA şi Roscosmos este cauzat de „exodul creierelor” şi de subocontractările de stat. Noul plan spaţial al Rusiei ia în considerare aceste probleme şi pune accentul pe importanţa dezvoltării tehnologice şi a modernizării. Roscosmos speră să dezvolte un vehicul spaţial reutilizabil, asemănător cu cel al SUA şi unul care să poată transporta oameni pe Marte şi înapoi.
Până în 2030, Rusia ar trebui să poată să ducă la bun sfârşit o misiune lunară în cadrul căreia astronauţii să ajungă pe Lună şi să se întoarcă. De asemenea, agenţia speră ca Rusia să se alăture altor naţiuni în implementarea unei reţele de staţii de cercetare pe termen lung, care ar putea reprezenta o piatră de temelie în procesul colonizării Planetei Roşii.
Sursa: AFP