Home » D:News » Viitorul transplanturilor: sistemul imunitar va fi „păcălit” pentru a accepta mai uşor organe străine

Viitorul transplanturilor: sistemul imunitar va fi „păcălit” pentru a accepta mai uşor organe străine

Viitorul transplanturilor: sistemul imunitar va fi „păcălit” pentru a accepta mai uşor organe străine
Publicat: 10.03.2012
Cercetătorii din cadrul Universităţii Louisville din Kentucky, SUA, au descoperit o metodă eficientă prin intermediul căreia sistemul imunitar al pacienţilor care au nevoie de transplant de organe poate fi „convins” să accepte mai uşor organul străin. Marele avantaj al acestei metode constă în faptul că ar elimina necesitatea unui tratament pe viaţă cu medicamente destinate să prevină respingerea transplantului.

Metodele utilizate în mod obişnuit presupuneau injectarea unei mici cantităţi din măduva osoasă a donatorului, ce conţine celule imunitare primordiale; din acestea se formează celulele sistemului imunitar care vor „recunoaşte” şi accepta astfel organul transplantat pacientului receptor. În prealabil, însă, trebuie distrusă, prin chimioterapie şi radioterapie, măduva osoasă a receptorului.

Chiar şi aşa, după transplant pacienţii trebuie să urmeze, permanent, un tratament cu medicamente anti-rejectoare, menite să împiedice respingerea transplantului. Aceste medicamente pot avea efecte adverse severe, mergând până la instalarea diabetului, a infecţiilor, a bolilor cardiovasculare sau a cancerului.

Noua metodă se bazează pe cercetările întreprinse de imunologul australian Sir Francis Macfarlane Burnet şi zoologul brazilian Peter Medawar, care în anul 1960 au câştigat Premiul Nobel pentru descoperirea faptului că sistemul imunitar al animalelor poate fi „antrenat” pentru a tolera ţesuturi vii străine.

Noua metodă brevetată de cercetătorii americani se bazează pe un amestec de celule stem din sângele donatorului şi un tip special de celule, numite „facilitatoare”, care creează un mediu favorabil pentru activitatea celulelor stem şi permit acceptarea ţesuturilor străine de către organismul receptor.

Astfel, în corpul pacientului receptor vor coexista populaţii de celule provenite de la două organisme diferite, stare pe care cercetătorii o numesc himerism. Scopul utilizării amestecului de celule stem şi celule facilitatoare este „obişnuirea” organismului primitor cu celulele provenite de la donator, situaţie pe care oamenii de ştiinţă au denumit-o „toleranţă himerică”. Odată injectată, această combinaţie de celule va ameliora răspunsul sistemului imunitar al primitorului faţă de organul transplantat.

În asemenea condiţii, după un anumit timp de la operaţie, se poate renunţa parţial sau total la tratamentul anti-rejecţie. Obiectivul cercetătorilor a fost „înţărcarea” pacienţilor de medicaţia anti-rejecţie la un an după transplant.

Metoda a fost testată pe opt pacienţi, care au suportat transplanturi de rinichi. Rezultatele au fost următoarele: cinci din cei opt pacienţi nu au mai avut nevoie de administrarea medicaţiei anti-rejecţie după un an de la operaţie; una dintre paciente nu a mai avut nevoie de medicamente anti-rejecţie la aproape doi ani de la intervenţie, iar alţi doi au prezentat un răspuns parţial, care a permis reducerea dozei de anti-rejectoare.

Oamenii de ştiintă vor valorifica metoda lor brevetată înfiinţând o companie numită Regenerex LLC, care a va avea ca obiect de activitate comercializarea combinaţiei de celule stem şi celule facilitatoare, pentru implementarea acestui nou sistem de tratament.

Sursa: Reuters

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ
Imagini incredibile arată cum beau apă șerpii însetați
Imagini incredibile arată cum beau apă șerpii însetați
A fost descoperită o structură complexă care ar fi putut să fie creată doar de neanderthalieni
A fost descoperită o structură complexă care ar fi putut să fie creată doar de neanderthalieni
„Coșmar ecologic” în Regatul Unit! 1 milion de țigări electronice, aruncate la gunoi în fiecare zi
„Coșmar ecologic” în Regatul Unit! 1 milion de țigări electronice, aruncate la gunoi în fiecare zi
„A fi regină este supraestimat”. Regina Iordaniei: „Suntem mai puternici atunci când ascultăm”
„A fi regină este supraestimat”. Regina Iordaniei: „Suntem mai puternici atunci când ascultăm”
De la nopți obositoare, la coșmaruri: cum ne dă peste cap consumul de alcool
De la nopți obositoare, la coșmaruri: cum ne dă peste cap consumul de alcool
De ce sunt basmele benefice pentru sănătatea copiilor?
De ce sunt basmele benefice pentru sănătatea copiilor?
Atomii se pot atinge între ei?
Atomii se pot atinge între ei?
Au fost găsite noi dovezi pentru rezervoare de apă și magmă pe Marte
Au fost găsite noi dovezi pentru rezervoare de apă și magmă pe Marte
Amendă de 5 milioane de euro pentru Netflix! De ce este acuzată platforma?
Amendă de 5 milioane de euro pentru Netflix! De ce este acuzată platforma?
Unul dintre medicii care au salvat vieţi la Revoluţie: „Gărzile patriotice căutau terorişti printre răniţi. Aaa, are unghiile tăiate. Păi cine poate să aibă unghiile tăiate? Un terorist”
Unul dintre medicii care au salvat vieţi la Revoluţie: „Gărzile patriotice căutau terorişti printre răniţi. Aaa, ...
Un caz de crimă din Spania a fost rezolvat cu mașina Google Street View
Un caz de crimă din Spania a fost rezolvat cu mașina Google Street View
Microsoft a cumpărat de două ori mai multe cipuri Nvidia decât rivalii săi
Microsoft a cumpărat de două ori mai multe cipuri Nvidia decât rivalii săi
Arheologii din Cipru au scos la lumină depozite impresionante de amfore
Arheologii din Cipru au scos la lumină depozite impresionante de amfore
Piața auto din România, din nou în creștere! Vânzările de autovehicule și motociclete au accelerat
Piața auto din România, din nou în creștere! Vânzările de autovehicule și motociclete au accelerat
Noi observații arată că planetele se formează printr-un efect de domino
Noi observații arată că planetele se formează printr-un efect de domino
Solstițiul de iarnă 2024. Tradiții vechi și noi pentru cea mai lungă noapte din an
Solstițiul de iarnă 2024. Tradiții vechi și noi pentru cea mai lungă noapte din an
O explozie rară de raze gamma, declanșată de gaura neagră supermasivă din centrul Messier 87
O explozie rară de raze gamma, declanșată de gaura neagră supermasivă din centrul Messier 87